ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Deliberând asupra apelurilor formulate în cauză, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/F din data de 04.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act ca partea civilă a renunțat la pretențiile civile constând în daune morale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., s-a respins solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, formulată de către partea civilă B..

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În anul 2008, între S.C. C. S.R.L. (prin administrator B.) și D. S.A., au fost încheiate două contracte de credit, și anume (i) contractul de credit nr. x/21.08.2008, care avea printre accesorii și contractul de ipotecă imobiliară încheiat la E. sub nr. x/21.08.2008 și (ii) contractul de credit nr. x/24.09.2008, care nu avea asociat niciun contract de ipotecă asupra vreunui bun imobil al societății debitoare sau a numitei B..

Urmare a faptului că debitoarea nu și-a respectat obligațiile de plată față de bancă, la data de 12.01.2010, banca a declarat scadența anticipată a celor două credite, fiind înregistrate la nivelul Corpului Executorilor Bancari ai băncii următoarele dosare de executare: dosarele aferente contractului de credit nr. x/21.08.2008: dosarele de executare nr. 15/2010, nr. 16/2010 și nr. 84/2010, dosarele aferente contractului de credit nr. x/24.09.2008: dosarele de executare nr. 22/2010 și nr. 85/2010.

La data de 01.03.2012, în baza acordului încheiat între D. și executorii judecătorești A. și F. (asociații G.) au fost preluate de aceștia din urmă peste 500 de dosare de executare în care D. era creditoare, printre acestea numărându-se și cele cinci dosare de executare mai sus indicate. G. a înregistrat respectivele dosare după cum urmează:

- Dosarul x/2010 a fost înregistrat sub nr. x/2012 (contract de credit nr. x/21.08.2008);

- Dosarul x/2010 a fost înregistrat sub nr. x/2012 (contract de credit nr. x/21.08.2008);

- Dosarul x/2010 a fost înregistrat sub nr. x/2012 (contract de credit nr. x/21.08.2008);

- Dosarul x/2010 a fost înregistrat sub nr. x/2012 (contract de credit nr. x/24.09.2008);

- Dosarul x/2010 a fost înregistrat sub nr. x/2012 (contract de credit nr. x/24.09.2008).

Așa cum se menționează la filele x din rechizitoriu, acuzația ce face obiectul prezentului dosar penal vizează doar procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare și procesele-verbale de cheltuieli de executare emise în dosarele de executare nr. x/UNI/2012 și 2698/UNI/2012, aferente contractului de credit nr. x/24.09.2008.

Pe fondul neachitării de către creditorul D. a cheltuielilor de executare efectuate deja de G., prin actele de executare îndeplinite în dosarele preluate, între cele două părți a intervenit încetarea relației de colaborare – inițial conform notificării nr. 1272 transmise de G. la data 06.06.2013 (de manifestare a intenției de a nu mai prelungi protocolul încheiat) – fila x din sesizare - și ulterior potrivit tranzacției din data de 21.05.2014.

În cuprinsul tranzacției s-a consemnat că pentru o parte din dosarele de executare s-a constatat că executarea silită nu mai poate fi efectuată din cauza lipsei bunurilor urmăribile ale debitorilor, urmând a fi emise și comunicate creditoarei procese-verbale de constatare a imposibilității de executare și procese-verbale de cheltuieli de executare aferente unui număr de 300 de dosare de executare identificate în Anexa 1 (inclusiv dosarele nr. x/2012 și nr. y/2012).

Urmare acestei tranzacții s-au întocmit procesele-verbale de cheltuieli de executare purtând data de 19.04.2012 .

Totodată, la data de 18.06.2014 s-a emis în cadrul fiecăruia din dosarele de executare nr. 2697/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012 câte un proces-verbal de constatare a imposibilității de executare, în care se menționau că au fost efectuate verificări la mai multe instituții (Direcția de Impozite și Taxe Locale, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Registrul Comerțului) pentru a stabili deținerea de debitorii B. și S.C. C. S.R.L. de bunuri mobile sau imobile, a unui loc de muncă, de părți sociale ori acțiuni la vreo societate comercială), deși, reține procurorul, inculpatul A. nu a emis adrese către toate instituțiile amintite (Inspectoratul Teritorial de Munca, Registrul Comerțului), respectiv nu a primit răspunsuri de la toate acestea, pentru a putea concluziona în sensul celor consemnate în procesele-verbale menționate.

Acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că respectivele înscrisuri, despre care cunoștea că prezintă mențiuni nereale, au fost folosite de către acesta prin depunerea acestora în mai multe dosare civile aflate pe rolul instanțelor de judecată (Judecătoria Sectorului 2 București - dosar civil nr. x/2015 – contestație la executare, Judecătoria Sectorului 4 București - dosar civil nr. x/2017 – pretenții, devenit ulterior declinării dosar civil nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Cornetu) în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv întreruperea cursului prescripției și împiedicarea intervenirii perimării executării silite.

Astfel, procurorul a reținut că procesele-verbale de cheltuieli de executare emise în dosarele de executare nr. x/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012 - au fost întocmite la aceeași oră, 15,27, aspect prea puțin veridic, în condițiile în care redactarea unui asemenea act de executare presupunea efectuarea unor calcule matematice și enumerarea tuturor cheltuielilor realizate în fiecare dosar de executare cu indicarea valorii în RON a fiecărei activități.

Referitor la mențiunile pretins false, procurorul a consemnat că, prin Ordinul nr. 936/C/12.03.2012 emis de Ministerul Justiției s-a aprobat asocierea executorilor judecătorești A., F. și H. sub denumirea de G. cu sediul în București, sediu valabil de la data de 03.04.2012 până la data de 05.10.2012, sens în care Curtea de Apel București a emis și certificat la data de 03.04.2012.

Prin Ordinul nr. 1927/C/23.05.2012 emis de Ministerul Justiției s-a luat act de încetarea asocierii menționate cu privire la executorul judecătoresc H., ordin care, deși este indicat în cuprinsul proceselor-verbale de cheltuieli de executare, cu excepția celui emis în dosarul nr. x/UNI/2012, are o data de emitere ulterioara celei indicate ca fiind de întocmire a acestora, 19.04.2012.

Totodată, în calificarea înscrisurilor din cauză ca fiind false s-au mai avut în vedere mențiunile necorespunzătoare adevărului referitoare la sediul G. din cuprinsul acestora, respectiv Bd. x, București, sediu înregistrat la Curtea de Apel București abia la data de 05.10.2012 și valabil până la data de 01.11.2014 (pentru dosarele de executare nr. 2875/UNI/2012, nr. 2697/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012).

În dosarele de executare nr. 2874/UNI/2012 și nr. 2876/UNI/2012 este consemnat sediu al biroului de executori adresa din Bd. x, București, sediu valabil abia din data de 01.11.2014.

Referitor la acuzațiile de folosire a înscrisurilor false, numite proces-verbal de cheltuieli de executare datat 19.04.2012 emis în dosarul de executare nr. x/UNI/2012, respectiv proces-verbal de cheltuieli de executare datat 19.04.2012 emis în dosarul de executare nr. x/UNI/2012, Curtea a constatat că menționarea datei de încheiere a acestora ca fiind 19.04.2012 este o simplă eroare materială, câtă vreme chiar în cuprinsul acestuia se face referire la un ordin al ministrului justiției nr. 1927/C din 23.05.2012, deci emis la o dată ulterioară pretinsei întocmiri a proceselor-verbale respective.

În susținerea acestei concluzii este și constatarea potrivit căreia din actele dosarului rezultă că respectivele cheltuieli de executare indicate în procesele-verbale sunt aferente unor acte de executare ulterioare datei de 19.04.2012, respectiv adresele către DITL ce au fost emise la data de 25.05.2012 sau la adresele de înființare poprire care au fost emise începând cu luna iunie 2012;

De altfel, s-a subliniat de către prima instanță faptul că tocmai inculpatul a recunoscut că a întocmit aceste procese-verbale ulterior datei de 21.05.2014 (când a avut loc tranzacția cu D.), împrejurare care apare menționată expres în conținutul tranzacției și care lămurește împrejurarea cu privire la mențiunea referitoare la sediul G. din cuprinsul acestora, respectiv Bd. x, București, sediu înregistrat la Curtea de Apel București la data de 05.10.2012 și valabil până la data de 01.11.2014 (declarație inculpat, dosar de fond, adresă din data de 18.11.2019, către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, vol. 2 dosar de urmărire penală, fila x), deci după mutarea sediului profesional.

Curtea a menționat că la data emiterii susmenționatei adrese, inculpatul avea calitatea de martor, fiind și audiat în această calitate, în data de 23.10.2019, așa cum rezultă din actele dosarului.

Referitor la această declarație, în opinia primei instanțe apare absolut nejustificată și în contradicție cu principiul loialității administrării probelor "îndepărtarea declarației date de numitul A. în calitate de martor în data de 23.10.2019 în dosarul penal nr. x/2019 și atașarea acesteia la urma dosarului în cauză", așa cum a consemnat procurorul în procesul-verbal din data de 26.01.2021, câtă vreme este îndeobște cunoscut că la urma dosarului rămân doar copii de pe înscrisurile relevante din dosar, iar nu probe.

Mai mult decât atât, în acord cu jurisprudența a Curții Europene pentru Drepturile Omului (cauza Rowe și Davis contra Regatului Unit), neadministrarea probelor în fața judecătorului de primă instanță, care nu are ocazia de a se pronunța cu privire la echitabilitatea procedurilor, încalcă dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Revenind la obiectul acuzației, Curtea a reținut că este incontestabil aspectul potrivit căruia în cele două dosare de executare vizate s-au efectuat cheltuieli (emiteri adrese, comunicări, arhivări etc) a căror neachitare a stat la baza întreruperii protocolului G. cu D., iar acuzațiile aduse de către procuror nu vizează conținutul acestor procese-verbale (adică existența unor cheltuieli și cuantumul acestora), ci doar forma proceselor-verbale, respectiv data întocmirii acestora și numerele dosarelor.

Mai mult decât atât, se constată că cele două procese-verbale de cheltuieli de executare nu au avut nicio consecință juridică, nefiind folosite pentru a obține vreo sumă de bani de la creditoare sau de la debitori, din moment ce prin Tranzacția din 21.05.2014 părțile au convenit expres că G. renunță la dreptul de a mai cere plata cheltuielilor de executare: "Cu privire la pretențiile ce ar putea rezulta din conținutul Proceselor-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, predate Băncii până la data semnării prezentei și menționate în Anexa 1 parte integrantă la prezenta Tranzacție, G. declară în mod expres și irevocabil că renunță la dreptul de a mai cere plata onorariului și a tuturor celorlalte cheltuieli de executare de la Bancă, fără nicio altă pretenție (despăgubire, daune-interese, penalizări etc. ulterioară, renunțarea fiind opozabilă atât biroului și executorilor judecătorești menționați mai sus) cât și eventualilor mandatari ori succesori în drepturi ai acestuia/acestora, în schimbul unei sume de 310 RON (cu TVA inclus) pentru fiecare dosar de executare/titlu executoriu." .

Cât privește procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare, în rechizitoriu se reține că în acestea au fost atestate fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv aspectele referitoare la efectuarea de verificări în privința debitorilor B. și S.C. C. S.R.L. (deținerea unui loc de munca, de părți sociale ori acțiuni la vreo societate comerciala), constând în emiterea de adrese la Inspectoratul Teritorial de Munca și Registrului Comerțului și primirea de răspunsuri de la acestea, respectiv mențiunea privitoare la încheierea actului în cauză într-un singur exemplar, acestea fiind emise în realitate în doua exemplare, conform adresei înregistrata de G. la data de 18.11.2019 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și au fost folosite precum celelalte prin depunere în fotocopie conform cu originalul la datele de 03.09.2015 și 06.10.2017 în dosarele civile nr. x/2015 – având ca obiect contestație la executare pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București și nr. x/2017 – având ca obiect pretenții pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, în vederea producerii de consecințe juridice (înscrisurile în cauza fiind apte a produce consecințe juridice).

Procesul-verbal de constatare a imposibilității de executare emis inițial în dosarul nr. x/UNI/2012 (debitor fiind S.C. C. SRL) a fost corectat olograf sub aspectul numărului în sensul dosarului nr. x/2012 și comunicat doar creditorului D..

Cele două procese-verbale de constatare a imposibilității de executare emise inițial în dosarele nr. x/UNI/2012 (debitor fiind S.C. C. SRL) și nr. 2698/UNI/2012 (debitor fiind B.) au fost rectificate sub aspectul debitului, în sensul indicării sumei de 36.692,83 RON în loc de suma de 6.982,93 RON și au fost ștampilate cu noua ștampilă emisă pentru A., ștampilă care, spre deosebire de cea anterioară declarată pierdută, nu mai conține cele doua steluțe situate în dreapta, respectiv stânga stemei României.

Referitor la aceste aspecte, Curtea a reținut cu relevanță cauzală faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment, executările silite aferente dosarelor de executare nr. 2697/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012 au fost încuviințate prin poprire, fiind indicați în mod expres terții popriți .

Astfel, cu titlul de exemplu, prin încheierea de încuviințare a executării silite din 08.04.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2010, unde în dispozitiv s-a dispus:

"Admite cererea formulată de Corpul Executorilor Bancari al D. S.A. prin executor bancar I.. Încuviințează executarea silită a debitoarei S.C. C. S.R.L. la cererea creditoarei D. S.A. - Sucursala Unirii prin poprirea sumelor prezente și viitoare datorate debitoarei de terții popriți J. cu sediul în București, K. S.A. cu sediul în București, L. S.A. cu sediul în București, M. cu sediul în București, DIRECȚIA TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A SECTORULUI 1 cu sediul în București, și DIRECȚIA TREZORERIE și CONTABILITATE PUBLICĂ A SECTORULUI 2 cu sediul în București, bd. x, până la concurența sumelor datorate în temeiul Contractului de credit nr. x/24.09.2008 precum și pentru cheltuieli de executare silită."

S-a apreciat de către prima instanță că nu trebuie pierdut din vedere, raportat la exigențele art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește doar la activitatea executorului judecătoresc, inculpatul A. referitoare la dosarele de executare nr. 2697/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012, având drept titlu executoriu contractul de credit nr. x/24.09.2008, iar nu și la celelalte trei dosare de executare ce aveau drept titlu executoriu un contract de credit ce avea asociată ipoteca asupra unor bunuri imobile ale debitorilor (și care nu face obiectul prezentei cauze).

În acest context, inculpatul a procedat la comunicarea adreselor de înființare a popririi către toate instituțiile bancare de pe raza sectoarelor municipiului București, prin care dispunea acestora să poprească conturile deschise la respectivele bănci pe numele debitorilor .

Cu privire la debitorii B. și C. S.R.L., Curtea a constatat că băncile la care aceștia aveau conturi deschise au răspuns că nu există disponibil în conturi, iar în urma popririlor instituite în cele două dosare de executare, nu s-a recuperat nicio sumă de bani din debit și nici din cheltuielile și onorariul executorului judecătoresc.

Referitor la conținutul celor două procese-verbale, s-a mai reținut că au fost emise adrese către Direcțiile de Impozite și Taxe Locale Sector 2, 4, 6, 5, 3, 1, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare și au fost primite răspunsuri de la DITL Sector 2, 4, 6 .

Împrejurarea, care i se impută inculpatului că nu a așteptat răspunsuri și de la DITL Sector 1 și 3, înainte de a concluziona cu privire la imposibilitatea continuării executării, în opinia primei instanțe nu are relevanță penală, câtă vreme nu existau dispoziții legale care să impună demersuri suplimentare într-o astfel de situație, respectiv revenirea cu noi adrese, iar în lipsa unui răspuns contrar, s-a constatat că nu sunt bunuri de urmărit în acele proceduri de executare începute.

În acest context s-a apreciat ca nefondată și aserțiunea potrivit căreia, prin încheierea dată în dosarul nr. x/2010 Judecătoria sectorului 1 București a dispus: "Admite cererea, încuviințează executarea silită asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului." .

Cât privește acuzația potrivit căreia nu s-au emis adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă, Curtea a reținut, pe de-o parte că, în cuprinsul proceselor-verbale de constatare a imposibilității de executare nu este menționat că inculpatul ar fi transmis adrese către ITM, ci doar că debitoarea nu are loc de muncă, aspect dedus din răspunsurile băncilor la care debitoarea avea deschise conturi, timp de doi ani (de la momentul comunicării adreselor de înființare a popririi până la momentul emiterii proceselor-verbale) aceasta nu a încasat nicio sumă de bani în respectivele conturi, iar, pe de altă parte, așa cum s-a mai precizat, la acel moment, încheierile de încuviințare a executării silite prin poprire indicau în mod expres terții popriți în raport de care putea fi instituită măsura popririi, motiv pentru care, chiar dacă debitoarea ar fi fost angajată la o societate unde primea salariul în numerar, executorul nu avea încuviințată executarea silită cu privire la respectivul potențial terț poprit.

De asemenea, Curtea a considerat că, raportat la împrejurarea potrivit căreia în dosarele de executare nr. 2697/UNI/2012 (fost 22/2010) și nr. 2698/UNI/2012 (fost 85/2010), aferente contractului de credit x/24.09.2008, care nu avea asociat niciun contract de ipotecă asupra vreunui bun imobil al societății debitoare sau a numitei B. instanțele încuviințaseră executarea silită doar prin poprire, nu avea nicio relevanță faptul că debitoarea B. deținea părți sociale la anumite societăți (i.e. S.C. N. S.R.L. și S.C. O. SRL) sau că debitoarea C. S.R.L. avea în patrimoniu două autoturisme, stocuri de marfă și o editură, deoarece aceste bunuri nu ar fi putut să fie executate în baza respectivelor încheieri de încuviințare.

Unde exista o asemenea posibilitate, instanța a prevăzut expres, exemplificatoare fiind situația încheierii de încuviințare din data de 1.04.2010 a Judecătoriei Cornetu, dar cu privire la celălalt contract de credit, nr. x/21.08.2008, care avea printre accesorii și contractul de ipotecă imobiliară încheiat la E. sub nr. x/21.08.2008 .

Audiat fiind de către instanță, inculpatul A. a declarat că "la dosarul de executare aceste procese-verbale se întocmeau la modul standardizat, dar erau semnate și comunicate doar în măsura oportunității, (…) precum și că în speță au fost întocmite, dar nu au fost comunicate, întrucât a considerat la momentul semnării că nu mai era necesară comunicarea, întrucât nu au fost identificate sume de bani din popriri", aspect confirmat și de către martorul F. .

Tot în cadrul aceleiași audieri, inculpatul a precizat că, în calitate de executor judecătoresc, semna doar adresele prin care respectivele dosare de executare erau înaintate către instanță, fără a verifica și înscrisurile care erau pregătite și conformate cu originalul de către angajați ai biroului executorului judecătoresc, aceasta fiind procedura obișnuită în cazul oricărui dosar de executare ce trebuia comunicat: astfel, instanța solicita dosarul de executare, un angajat al G. făcea copii și conforma cu originalul toate înscrisurile din dosarul de executare, după care adresa de înaintare era semnată de executor, fiind comunicată instanței împreună cu copiile documentelor din dosarul de executare.

Referitor la pretinsa emitere a proceselor-verbale în două exemplare, deși în acestea se menționează că au fost întocmite într-un singur exemplar, în realitate, s-a constatat de către prima instanță că, așa cum rezultă și din adresa nr. x/18.11.2019 depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cum a confirmat și Procurorul General al acestui parchet, reemiterea proceselor-verbale de constatare a imposibilității de executare a avut drept scop corectarea unor erori materiale .

Astfel, așa cum reiese din e-mail-urile anexate adresei nr. x/18.11.2019, la data de 02.03.2015, ora 10:33, în urma solicitării creditoarei de a rectifica numărul dosarului indicat pe procesul-verbal (fiind menționat greșit 2698 în loc de 2697), s-a procedat la modificarea numărului de dosar, forma finală a procesului-verbal fiind comunicată creditoarei, prin e-mail, în aceeași zi, la ora 10:48 (anexele 20, 21, 22 și 23 la Adresa nr. x/18.11.2019).

Referitor la diferența de ștampile, la data de 16.03.2015, întrucât inculpatul a pierdut ștampila ce avea pe amprentă două steluțe în stânga și dreapta stemei României, s-a reținut că acesta a înregistrat la Monitorul Oficial anunțul nr. x/16.03.2015 referitor la acest aspect, și, în același timp, a refăcut ștampila în forma în care o folosește și în prezent, forma fără cele două steluțe (anexele 24 și 25 la Adresa nr. 791/18:11.2019).

Întrucât procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare emise în dosarele de executare nr. x/UNI/2012 și nr. 2698/UNI/2012 prezentau vădite erori cu privire la debitul indicat, s-a procedat la refacerea acestora, fiind modificat debitul de 6.982,93 RON (indicat greșit) în debitul de 36.692,83 RON (suma corectă care se regăsește și în încheierile de încuviințare a executării silite), pe exemplarele ulterioare fiind aplicată ștampila nouă (fără cele două steluțe), refăcută la data de 16.03.2015, cea veche fiind pierdută (Anexele 26 și 27 la Adresa nr. x/18.11.2019).

Așadar, emiterea proceselor-verbale de constatare a imposibilității de executare în cele două dosare, după schimbarea ștampilei la data de 16.03.2015, a avut drept scop doar îndreptarea erorilor referitoare la debit.

Curtea a mai reținut, cu relevanță cauzală, sub aspectul stabilirii laturii subiective cu care inculpatul a acționat în speță, că acesta, urmare a solicitării debitoarei, la data de 09.12.2015 i-a predat mai multe înscrisuri solicitate, printre care și copii ale proceselor-verbale de constatare a imposibilității de executare.

De altfel, chiar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin ordonanța din 29.04.2021, soluționând plângerea împotriva soluției de clasare formulată de B., a reținut că:

"Mai mult, după cum s-a reținut și în rechizitoriu, singurele documente care - poartă ștampila nouă sunt cele două procese-verbale de constatare a imposibilității de executare, refăcute la solicitarea creditorului, prin corectarea unor erori materiale constatate în cuprinsul acestor acte, respectiv modificarea numărului unui dosar de executare - din 2698/UNI/2012 în 2697/UNI/2012 și a debitului. În vederea comunicării către creditor a actelor de procedură refăcute, executorul judecătoresc A. a folosit pentru ștampilarea lor noua ștampilă (fără cele două steluțe), fapt ce nu poate constitui infracțiunea de fals intelectual prin antedatare."

Astfel, în literatura de specialitate s-a arătat în mod întemeiat că nu întrunește condițiile tipicității infracțiunii de fals fapta de a modifica un înscris în scopul îndreptării unei erori materiale ori a unei lacune (Bogdan S., Drept penal, partea specială, Ed. Universul Juridic, 2007).

Prin urmare, prima instanță nu a putut reține nici aserțiunea procurorului, potrivit căreia "voința reală a creditorului D. a fost în fapt de renunțare la executarea debitorilor în dosarele de executare deschise la G., situație în care ar fi fost incidente texul de lege prevăzut de art. 405 indice 2 alin. (3) din C. proc. civ. referitoare la neîntreruperea prescripției - dreptul de a obține executarea silită - în cazul în care creditorul renunța la executare", câtă vreme creditorul a înțeles să continue aceeași executare cu P. (executare deschisă la cererea aceluiași creditor, D., Sucursala Unirii la data de 10.10.2014).

Dincolo însă de aceste aspecte, susținerile acuzării cu privire la vinovăția inculpatului în ce privește activitatea de executare a părții civile nu oferă lămuriri cu privire la următoarele întrebări: de ce persoanele vătămate, care datorau creditul, nu numai că au refuzat "oferta" de a achita măcar o parte (așa cum a precizat soțul și mandatarul debitoarei B., martorul Q., în fața instanței de fond - fila x verso, paragraful 5), dar îl și acuză pe inculpat că nu le-a executat silit și, deopotrivă, care era interesul inculpatului să obțină o executare silită de care oricum nu se mai ocupa și pentru care nici cheltuielile de executare nu și le recuperase?

În fața instanței de fond, mandatarul debitoarei B., martorul Q. a declarat: "La începutul anului 2014, m-am prezentat la cel birou de executori, unde de față erau ambii asociați, atât domnul A., cât și domnul F., care mi-au spus să iau loc și să completez o cerere cu următorul conținut:"solicit comunicarea actelor de executare și mă angajez să achit câte puțin din debit, în funcție de posibilitățile financiare pe care le am".

Lămurirea acestor probleme prezintă relevanță cu privire la stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunii și mai ales a celui subiectiv.

Astfel, Curtea a constatat că, în ceea ce privește atitudinea psihică a inculpatului A., în raport de acuzațiile care i se aduc, din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză, a înscrisurilor și declarațiilor inculpatului rezultă că faptei sale îi lipsește cerința esențială a laturii subiective a infracțiunii de uz de fals, respectiv ca acesta să fi urmărit producerea celor două consecințe juridice, prin depunerea respectivelor procese-verbale la instanță, și anume întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale și evitarea sancțiunii perimării executării silite.

În acord cu cele menționate mai sus, inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, semna doar adresele prin care respectivele dosare de executare erau înaintate către instanță, fără a verifica și înscrisurile care erau pregătite și conformate cu originalul de către angajați ai biroului executorului judecătoresc, ceea ce, s-ar plia mai degrabă pe o culpă, subsumată neglijenței decât pe o intenție, subsumată urmăririi unui scop.

Totodată, Curtea a reținut că niciunul dintre înscrisurile, invocate ca fiind false, nu erau apte să producă acele consecințe juridice despre care se face vorbire în actul de sesizare (întreruperea cursului prescripției, împiedicarea intervenirii perimării executării silite).

Astfel, prin decizia civilă nr. 985A din 01.03.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-contestatoare B. împotriva sentinței civile nr. 7305/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata D. S.A. - Sucursala Unirii București, reținând că în cazul acestora, termenul de prescripție de 3 ani al dreptului de a cere executarea silită s-a întrerupt la data de 2.02.2011 potrivit art. 405

2

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., la data întocmirii adreselor de înființare a popririlor în dosarul de executare nr. 22/2010 al executorului bancar I.. Prin urmare de la data de 02.02.2011 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani conform art. art. 405

2

alin. (2) C. proc. civ.

Tribunalul a constatat, deopotrivă, că termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt din nou în luna august 2012, dată la care a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra conturilor deținute de debitoare la terțul poprit R.. Și că, de la data menționată mai sus a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, termen în interiorul căruia a fost depusă cererea de executare silită la P. (10.10.2014), la acel moment, în speță nefiind împlinit termenul de 3 ani al prescripției dreptului de a cere executarea silită .

S-a apreciat că nu trebuie eludat nici aspectul potrivit căruia, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 171 din 22.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 24.07.2015 sub nr. x/2015, prin care debitoarea B. a formulat cerere de constatare a perimării de drept a executării silite începută în dosarul nr. x/2010 ce s-a aflat pe rolul Biroului Executorului bancar I., în contradictoriu cu creditoarea D. S.A. – Sucursala Unirii București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate intervenită perimarea de drept a executării silite, să desființeze executarea silita și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 12779/20.11.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea B. în contradictoriu cu intimata D. S.A. - Sucursala Unirii București, ca lipsită de interes.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 648R/17.06.2016 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2015 s-a admis recursul formulat de recurenta-contestatoare B., s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 6718/08.06.2017, Judecătoria Sector 2 București a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar a reținut că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția perimării executării silite, tribunalul reținând și faptul că sancțiunea perimării nu intervine în cazul executării silite prin poprire, întrucât aceasta se realizează fără emiterea somației prevăzute de art. 387 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ. exclud aplicarea integrală a art. 389 C. proc. civ., iar nu numai a alin. (3).

Totodată, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 528/23.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, instanța civilă a reținut cu caracter definitiv, față de criticile părții civile B. cu privire la legalitate și temeinicie a celor două procese-verbale întocmite de executorul judecătoresc la data de 18.06.2014, prin care se constată imposibilitatea de continuare a executării silite, următoarele: Critica este nefondată, în mod legal tribunalul constatând validitatea celor două procese-verbale, prin prisma art. 2 alin. (2) din legea 188/2000, pentru a căror contestare este prevăzută calea contestației la executare reglementată de art. 399 și următoarele din C. proc. civ. de la 1865. Până la anulare, cele două acte îndeplinite de executorul judecătoresc sunt presupuse valide, iar solicitarea recurentei reclamante de constatare a nelegalității unor acte de executare excede cadrului procesual determinat prin introducerea acțiunii în răspundere delictuală, atâta vreme cât este reglementată o procedură specială de contestare a acestora, de care partea nu a uzat.

Nu pot fi valorificate susținerile recurentei ce vizează imposibilitatea de contestare a celor două procese-verbale determinată de faptul că nu au fost comunicate debitoarei în cursul executării silite, ceea ce ar face posibilă analiza legalității acestora în prezentul cadru procesual. Modalitatea de comunicare a actelor de executare este tot o chestiune de legalitate a executării silite, ce putea fi analizată pe aceeași cale a contestație la executare, pentru care se prevede, în art. 401 C. proc. civ. 1865, un termen de 15 zile ce curge de la data la care partea interesată în contestare a luat cunoștință de actul pe care îl contestă. Se observă că recurenta a formulat mai multe contestații la executare, prin care solicită constatarea prescrierii dreptului la executare silită și a perimării executării în dosarele de executare, litigii în cadrul cărora a luat cunoștință de cele două procese-verbale din 18.06.2014, pe care le consideră acum ca generatoare a prejudiciului constând în debitul reprezentat de împrumutul pentru care a garantat. Aceste procese-verbale sunt menționate în hotărârile judecătorești pronunțate în contestațiile la executare, respectiv: sentința civilă 7305/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin decizia 8985/2016 a Tribunalului București, sentința 6718/2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, menținută prin decizia 171/2018 pronunțată de Tribunalul București. Se observă că, prin hotărârile menționate anterior, s-au respins cererile debitoarei de constatare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită și de constatarea a perimării executării silite, constatându-se și că întreruperea prescripției a intervenit în luna august 2012, dată la care a fost emisă adresa de poprire asupra conturilor deținute d debitoare la terțul poprit R., de unde rezultă că procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare din 18.06.2014 au fost emise cu mult înainte de împlinirea termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită - august 2015.

Mai mult decât atât, Curtea a observat că prin rechizitoriu, procurorul a dispus clasarea față de inculpat sub aspectul infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în privința înscrisurilor oficiale enumerate mai sus, constând în alterarea adevărului cuprins în acestea, pe considerentul că a intervenit prescripția răspunderii penale, iar trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, cunoscând ca acestea sunt false ("fiind întocmite de acesta").

În acest context, pe de-o parte, prima instanță a reținut că nu s-a probat mai presus de orice îndoială că acestea au fost întocmite de către inculpat (ci doar semnate, fiind întocmite de funcționari din cadrul biroului, așa cum rezultă din declarația sa, dar și a martorului F.), iar, pe de alta parte, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Minelli contra Elveției) o soluție de clasare întemeiată pe prescripție nu stabilește implicit vinovăția acuzatului.

În speța menționată, instanța elvețiană a încetat procedura împotriva reclamantului pentru împlinirea termenului de prescripție pentru infracțiunea de care acesta a fost acuzat și l-a obligat la plata a două treimi din cheltuielile judiciare, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că există o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenție prin includerea în motivare a afirmației că "în lipsa prescripției, probele existente ar fi condus foarte probabil la condamnarea sa", instanța elvețiană arătând astfel că este convinsă de vinovăția acestuia și, încălcând dreptul la un proces echitabil prin prezumarea acestuia ca vinovat.

Mutatis mutandis, Curtea a constatat că nu poate folosi o asemenea argumentare în soluția ce urmează a o pronunța, câtă vreme, din formularea normei de incriminare, uzul de fals este o activitate subsecventă, prin care înscrisurile false devin mijlocul de săvârșire a infracțiunii de uz de fals. Infracțiunea de uz de fals constituie deci, în raport cu infracțiunea de fals intelectual pentru care procurorul a dispus clasarea, o faptă penală derivată și corelativă; derivată pentru că este necesară o prealabilă falsificare a înscrisului, iar corelativă fiindcă existența faptei de uz de fals depinde de infracțiunea de fals.

Cu alte cuvinte, câtă vreme nu s-a stabilit în sarcina inculpatului A. că a falsificat respectivele înscrisuri, în mod derivat și corelativ, nu se poate stabili că subzistă în sarcina aceluiași inculpat infracțiunea de uz de fals pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Având în vedere soluția pronunțată, prima instanță în plus față de faptul că a luat act că partea civilă a renunțat la pretențiile civile, constând în daune morale, a reținut totodată că nu s-a putut stabili un raport de cauzalitate între faptele inculpatului și vreun presupus prejudiciu moral produs părții civile.

În final, a apreciat că solicitarea procurorului de desființare a înscrisurilor (procesele-verbale de cheltuieli de executare purtând data de 19.04.2012 (dosar de urmărire penală, respectiv procese-verbale de constatare a imposibilității de executare, dosar de urmărire penală), urmează să facă obiectul unei sesizări distincte, întemeiate pe dispozițiile art. 549

1

C. proc. pen.

***

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și partea civilă B..

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin motivele de apel, a înțeles să critice soluția instanței de achitare a inculpatului A. pentru următoarele motive:

Referitor la procesele-verbale de cheltuieli de executare datate 19.04.2012 emise în dosarele de executare nr. x/UNI/2012, respectiv nr. 2698/UNI/2012, nici una dintre probele administrate în dosar nu susține ideea că ar fi vorba doar de o simplă eroare materială și nu de întocmirea în fals a acestora prin antedatarea lor.

Astfel, în susținerea caracterului fals prin antedatare a acestor procese-verbale, parchetul a reținut faptul că data inserată în acestea nu corespundea adevărului, având în vedere că în cuprinsul acestora sunt menționate acte care au o dată a emiterii ulterioare datei de 19.04.2012. În acest sens s-a subliniat că prin Ordinul nr. 936/C/12.03.2012 emis de Ministerul Justiției s-a aprobat asocierea executorilor judecătorești A., F. și H. sub denumirea de G. cu sediul în București, sediu valabil de la data de 03.04.2012 până la data de 05.10.2012. sens în care Curtea de Apel București a emis și certificat la data de 03.04.2012.

Prin Ordinul nr. 1927/C/23.05.2012 emis de Ministerul Justiției s-a luat act de încetarea asocierii menționate cu privire la executorul judecătoresc H., ordin care, deși este indicat în cuprinsul proceselor-verbale de cheltuieli de executare, are o dată de emitere ulterioară celei indicate ca fiind de întocmire a acestora, 19.04.2012. Totodată, în calificarea înscrisurilor în cauză ca fiind false se mai au în vedere mențiunile necorespunzătoare adevărului referitoare la sediul G. din cuprinsul acestora, respectiv Bd. x, București, sediu înregistrat la Curtea de Apei București abia la data de 05.10.2012 si valabil pana la data de 01.11.2014.

De altfel chiar instanța de judecată a reținut că respectivele cheltuieli de executare indicate în procesele-verbale sunt aferente unor acte de executare ulterioare datei de 19.04.2012, întrucât adresele către DITL au fost emise la data de 25.05.2012, iar adresele de înființare poprire au fost emise începând cu luna iunie 2012.

De asemenea, tot instanța a menționat și faptul că însuși inculpatul a recunoscut că a întocmit aceste procese-verbale ulterior datei de 21.05.2014 (când a avut loc tranzacția cu D.), împrejurare care ar apare menționată expres în conținutul tranzacției. Pe de altă parte, s-a solicitat să se observe că în declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată, inculpatul a revenit asupra acestui aspect și a menționat că procesele-verbale de cheltuieli au fost întocmite anterior tranzacției încheiate cu D..

Pe de altă parte în chiar conținutul Tranzacției din 21.05.2014, încheiată cu D. s-a menționat că procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare au fost predate băncii până la data semnării tranzacției, respectiv până la data de 21.05.2014.

În plus, în conținutul aceleiași tranzacții s-a menționat că în termen de 30 de zile calendaristice de la data semnării se vor preda dosarele din Anexa 1, cu actele de executare efectuate și titlurile în original, fără a se mai face referire și la procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare.

În susținerea faptului că procesele-verbale au fost falsificate, acuzarea a avut în vedere și faptul că din conținutul acestora reiese că atât cele două procese-verbale la care s-a făcut referire, cât și un al treilea proces-verbal privind cheltuielile de executare întocmit în cadrul unul alt dosar de executare silită (dosarul nr. x/UN1/2012) rezultă că ar fi fost întocmite la aceeași oră, 15.27, aspect puțin veridic în condițiile în care redactarea unui asemenea act presupunea efectuarea unor calcule matematice și enumerarea tuturor cheltuielilor realizate în fiecare dosar de executare cu indicarea în RON a fiecărei activități.

De asemenea, parchetul a considerat că dacă ar fi fost vorba de o simplă eroare materială, executorul judecătoresc avea posibilitatea legală de a proceda la îndreptarea acestei erori materiale, procedură pe care a și folosit-o cu privire la alte acte de executare întocmite în cauză, însă referitor la aceste procese-verbale procedura îndreptării erorii materiale nu a fost utilizată de către inculpat, un motiv în plus de a considera că în realitate nu a fost vorba de o simplă eroare materială, ci de o menționare intenționată în fals a datei de 19.04.2012.

Cu privire la faptul că aceste înscrisuri nu au avut în realitate nicio consecință juridică, nefiind folosite pentru a obține vreo sumă de bani de la creditoare sau de la debitori, potrivit dispozițiilor art. 323 C. pen., elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals sunt întrunite dacă înscrisul falsificat este folosit în vederea producerii unei consecințe juridice. Prin urmare pentru a ne afla sub incidența acestor prevederi nu este necesar ca înscrisul să fi produs consecințe juridice.

Or, aceste procese-verbale de cheltuieli au fost folosite de inculpatul A., cunoscând că acestea sunt false, prin depunere în fotocopie conform cu originalul la datele de 03.09.2015 și 06.10.2017 în dosarele civile nr. x/2015 - având ca obiect contestație la executare pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București și nr. x/2017 - având ca obiect pretenții pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, devenit ulterior declinării dosar civil nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Cornetu, în vederea producerii de consecințe juridice (înscrisurile în cauză fiind apte a produce consecințe juridice).

Faptul că instanțele de judecată civile au respins acțiunile promovate nu înseamnă că aceste înscrisuri prin ele însele nu ar fi fost apte să producă consecințe juridice, în condițiile unui probatoriu administrat diferit în fața acelor instanțe civile, în prezenta cauză aflându-ne sub incidența dispozițiilor art. 323 C. pen.. indiferent dacă acele consecințe juridice s-au produs sau nu prin depunerea proceselor-verbale falsificate.

În ceea ce privește procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare, instanța a reținut că executările silite aferente dosarelor de executare nr. 2697/UNI/2012 și 2698/UNI/2012, au fost încuviințate doar prin poprire, prin urmare executorul judecătoresc trebuia să se limiteze doar la efectuarea de verificări cu privire la eventualele sume de bani care puteau să fie poprite, fără a avea vreo relevanță faptul că debitoarea B. deținea părți sociale la anumite societăți (SC N. S.R.L. și S.C. O. SRL) sau că debitoarea C. S.R.L. avea în patrimoniu două autoturisme, stocuri de marfa și o editură, deoarece aceste bunuri nu ar fi putut să fie executate, concluzionând că procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare nu au atestat prin urmare fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Contrar acestor susțineri, parchetul a menționat, pe de o parte, că voința creditoarei, respectiv a D., a fost de a solicita executarea silită a titlului executor reprezentat de Contractul de Credit nr. x/24.09.2008 în toate formele de executare prevăzute de lege, nu doar prin instituirea popririi, aspect care rezultă și din adresele pe care banca, prin executorul bancar I., executorul care se ocupase anterior de aceste dosare de executare, le adresase Judecătoriei Sectorului 3, respectiv Judecătoriei Sectorului 1, și prin care se cerea încuviințarea executării silite în toate formele prevăzute de lege (dosar de urmărire penală, vol. 1 - în adrese se face referire la dosarul de executare nr. 22/2010, dosar care a fost renumerotat după preluarea de către G. sub nr. x/2012).

Prin hotărârea pronunțată la data de 25.05.2010 în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită asupra bunurilor mobile/imobile ale debitorului, precum și prin poprire asupra sumelor de bani aflate la terți.

Acuzarea a susținut că în urma încheierii protocolului de colaborare încheiat între D. și G., la data de 12.04.2012 D. a emis o adresă către executor prin care îi solicita să continue executarea silită în dosarele care i-au fost predate .

Prin urmare, având în vedere că anterior se încuviințase executarea silită nu doar prin poprire, ci și asupra bunurilor mobile/imobile ale debitorului, executarea silită trebuia continuată având în vedere și bunurile mobile/imobile ale debitorului, astfel încât nu poate fi reținută o lipsă de intenție a inculpatului în sensul că acesta nu ar fi atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului atunci când ar fi încheiat procesele-verbale de constatare a imposibilității de executare, fără a mai face verificări suplimentare față de răspunsurile primite în sensul că executarea nu poate continua, întrucât nu au fost identificate sume asupra cărora să se poată institui poprirea.

În fapt, parchetul a apreciat că inculpatul nu a emis adrese către toate instituțiile care ar fi putut furniza informații cu privire la bunurile asupra cărora se putea efectua executarea silită, respectiv la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Registrul Comerțului.

De altfel, aceste aspecte au fost recunoscute de inculpat cu prilejul interogatoriului care i-a fost luat în cadrul dosarului civil nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, care după declinarea către Judecătoria Cornetu a primit nr. 1571/1748/2018.

Astfel, inculpatul a răspuns la întrebările nr. 15 si 19 din interogatoriu în sensul ca adresele referitoare la deținerea de către debitor a unui loc de munca, respectiv de bunuri mobile și imobile, acțiuni, părți sociale) au fost emise (adică redactate), dar nu au fost comunicate (adică expediate prin postă, etc.) instituțiilor în cauză întrucât creditorul D., Sucursala Unirii, nu a avansat sumele de bani necesare acoperirii actelor de executare deja realizate.

Când a dat însă declarație în calitate de inculpat în fața instanței în cadrul acestui dosar, A. a afirmat că nu s-au emise adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Registrul Comerțului, întrucât executarea silită era încuviințată doar cu privire la poprire și nu interesa dacă există bunuri imobile sau mobile. De asemenea, în aceeași declarație inculpatul a afirmat referitor la mențiunea din cuprinsul acestor procese-verbale conform căreia s-au emis adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Registrul Comerțului faptul că el semna doar adresa de înaintare și nu verifica conținutul actelor însoțitoare, draftul fiind scos de către angajați.

Față de cele de mai sus, parchetul a subliniat că se poate observa existența a cel puțin 3 variante prezentate de către inculpat cu privire la faptul dacă acele adrese au fost sau nu înaintate.

În ceea ce privește susținerea instanței în sensul că nu se poate reține caracterul fals al acestor procese-verbale legat de imposibilitatea de continuare a executării silite, în contextul în care inculpatul nu a așteptat răspunsuri și de la DITL Sector 1 si 3, pentru că nu ar fi existat dispoziții legale care să impună efectuarea de demersuri suplimentare, tocmai neașteptând și aceste răspunsuri și neefectuând alte demersuri în sensul revenirii cu adrese către acele instituții conduce la concluzia că inculpatul a concluzionat cu bună știință prin acele procese-verbale cu privire la imposibilitatea continuării executării, deși nu finalizase efectuarea tuturor verificărilor care ar fi putut să îi permită să tragă o astfel de concluzie.

Parchetul a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile exprese ale art. 36 și 53 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în care se face precizarea că executorul judecătoresc își exercită personal atribuțiile și că el este cel care întocmește încheieri, procese-verbale, alte acte de procedură prevăzute de lege. Deși inculpatul a încercat acreditarea ideii că acesta nu a avut cunoștință de modalitatea în care au fost întocmite actele considerate false, întrucât ar fi fost întocmite de către angajați din cadrul biroului, având în vedere dispozițiile menționate era în sarcina sa să întocmească actele și să verifice corectitudinea acestora, însușindu-și prin urmare la momentul Ia care a semnat, conținutul actelor și consecințele pe care le pot avea aceste acte, odată depuse în cadru unor proceduri legale, neputându-se invoca o lipsă de intenție în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Cu privire la aceste procese-verbale de constatare a imposibilității de executare s-a arătat de către parchet că în afara caracterului fals pr