ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1814/2025

Ședința publică din data de 3 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, la 26 septembrie 2022, sub nr. x/2022 (dosar asociat în dosarul x/2014 privind procedura insolvenței A. S.R.L.), reclamantul B. a solicitat să se constate calitatea sa de creditor urmăritor al debitoarei A. S.R.L., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de împrumut cu dată certă nr. x/08.03.2012, contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor autentificat sub nr. x/08.03.2012 și contractul de ipotecă mobiliară asupra creanțelor autentificat sub nr. x/08.03.2012, respectiv a încheierii din 31.10.2012 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul x/2012 Totodată, s-a solicitat să se constatate faptul că, urmare a neîndeplinirii culpabile a obligației asumate de către debitoare prin contractul de tranzacție din data de 23.04.2013, reclamantul este îndreptățit la continuarea demersurilor de recuperare a sumelor datorate de către debitoare în baza contractului de împrumut, precum și să fie obligată debitoarea la plata către reclamant a sumei totale de 1.621.056,07 euro, la care se adaugă dobânda contractuală de 6%/an, calculată asupra debitului principal rezultat din contractul de împrumut, până la stingerea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2082 din 28 aprilie 2023 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de C..

Prin decizia civilă nr. 56 din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosar nr. x/2024.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul B. a formulat cerere de recurs, în susținerea căreia a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 430 și art. 432 C. proc. civ., respectiv a principiului fundamental al disponibilității acțiunii civile.

Recurentul precizează că, prin cererea de revizuire introdusă în cauză, a arătat că decizia civilă 56 din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul de fond x/2022, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în același dosar, cu privire la soluția de respingere a autorității de lucru judecat în raport de hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Potrivit recurentului, în cadrul dosarului nr. x/2022, cu ocazia judecății în fond, judecătorul sindic a respins excepția autorității de lucru judecat a cauzei x/2014/a1, iar soluția cu privire la această excepție nu a făcut obiectului cererii de apel, intrând în puterea lucrului judecat, în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ.

Cu toate acestea, apelul pe care l-a declarat în cauza nr. x/2022 a fost soluționat de instanța de control judiciar tocmai prin invocarea autorității de lucru judecat a cauzei x/2014/a1, în ciuda faptului că excepția fusese soluționată de judecătorul fondului, acesta fiind motivul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai arată recurentul că, deși instanța de revizuire a respins cererea pe care a formulat-o, considerând că autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocată în raport de hotărâri judecătorești pronunțate în aceeași cauză, argumentul instanței este greșit, o astfel de prevedere neexistând în C. proc. civ.

În realitate, analiza existenței unei situații de autoritate de lucru judecată se grefează pe întrunirea condițiilor prevăzute de art. 430 C. proc. civ., iar în cazul de față, chestiunea litigioasă a presupusei autorități de lucru judecat a cauzei x/2014/a1 fost tranșată în mod definitiv prin sentința civilă nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare cu privire la respectiva chestiune litigioasă.

Astfel, recurentul susține că i s-a creat o situație defavorabilă în propria cale de atac, cu încălcarea prevederilor art. 430 C. proc. civ., întrucât a fost pus în situația de a pierde litigiul de fond prin valorificarea unei excepții ce fusese în mod definitiv tranșată în favoarea sa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinări.

Prin încheierea din 17 septembrie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 3 decembrie 2025, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intimata C..

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În raport de susținerile recurentului, Înalta Curte subliniază că invocarea normei de drept reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să existe triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză, în ipoteza invocării efectul negativ al autorității de lucru judecat sau, să fie vorba despre litigii purtate între aceleași părți, în cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat dobândit de prima hotărâre judecătorească pronunțată între aceste părți și rămasă definitivă; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speță, se constată că, prin cererea formulată, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 56 din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, invocându-se autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2082 din 28 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în același dosar, cu privire la respingerea autorității de lucru judecat a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Instanța de revizuire, reținând că cele două hotărâri - atât hotărârea supusă revizuirii, cât și cea față de care se pretinde contrarietatea - sunt pronunțate în cadrul aceluiași proces, în faze procesuale diferite, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București este legală, întrucât art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu are în vedere situația pronunțării a două hotărâri, în același proces, în stadii procesuale diferite ale acestuia, ci hotărâri pronunțate în procese diferite, în situația din speță, această cerință nefiind îndeplinită.

Înalta Curte reamintește că rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul evocat o constituie necesitatea de a se înlătura efectele cauzate de încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; aceeași rațiune există și în ipoteza unor litigii succesive derulate între aceleași părți, având obiect și cauze diferite dar când a doua hotărâre nesocotește autotitatea de lucru judecat al chestiunilor definitiv tranșate în primul litigiu (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat). Deoarece în atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, depășirea acestei situații, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În consecință, în cazul în care hotărârile considerate potrivnice sunt pronunțate în același dosar, aflat în faze procesuale distincte, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor astfel de hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când acestea au fost pronunțate în dosare (procese) diferite, aceste aspecte fiind reținute în mod legal de către instanța de revizuire.

Ca atare, nu se poate reține încălcarea de către Curtea de Apel București, în soluționarea cererii de revizuire, a dispozițiilor art. 430 și 432 C. proc. civ., astfel cum susține recurentul.

Înalta Curte reține că un ultim argument expus de recurent în susținerea cererii este reprezentat de încălcarea de către instanță a principiului non reformatio in peius, fiindu-i creată în propria cale de atac o situație mai defavorabilă decât cea din hotărârea atacată și fiind pus în situația de a pierde litigiul pe fond prin valorificarea unei excepții ce fusese definitiv tranșată în favoarea sa.

Din perspectiva acestei critici, Înalta Curte subliniază că, așa cum a arătat anterior, instanța de revizuire analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei.

În speță, cererea de revizuire formulată de recurent a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța reținând că nu este îndeplinită cerința ca cele două hotărâri judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite.

Soluția pronunțată de instanța de revizuire nu poate conduce la concluzia susținută de recurent, în sensul încălcării principiului non reformatio in peius, critica sa vizând, în realitate, soluția pronunțată de instanța de apel.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1754 A din 20 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2025.