ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor datorate/achitate către C. S.R.L., în limita unei sume totale de 433.551,71 RON, pe care pârâta le datora acelei societăți în baza relațiilor comerciale dintre acestea, actualizate cu rata inflației, la care să se adauge dobânda legală.

Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile următoarelor acte juridice: contractul de ipotecă imobiliară nr. x/13.08.2018, convenția de cesiune nr. x/23.04.2018 și contractul de vânzare nr. x/25.09.2014.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 2409 din 19 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Soluția instanței de apel:

Sentința de fond a fost atacată cu apel de reclamanta A. S.R.L., care a criticat soluția atât din perspectiva greșitei rețineri a situației de fapt, cât și a greșitei aplicări a normelor de drept incidente, solicitând admiterea căii devolutive de atac și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1940/2023 din 11 decembrie 2023 Curtea de apel București, secția a V-a civilă a dispus admiterea apelului declarat în cauză de reclamantă și schimbarea în tot a sentinței atacate astfel: a respins ca prescrise pretențiile aferente facturilor emise în perioada 15.05.2018 - 15.07.2018; a respins în rest ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

După o scurtă prezentare a situației de fapt și parcursului procesual, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialității reglementat de art. 14 C. proc. civ., din perspectiva modului de aplicare și de interpretare a art. 78 C. proc. civ.

A arătat, sub acest aspect că instanța de apel nu pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a unei terțe persoane în contextul în care aprecia că raportul litigios o impunea prin raportare la prevederile art. 2.403 C. civ., acest aspect fiind relevat doar prin considerentele care au condus la respingerea unei părți din pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată. În acest context, recurenta-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 478 C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în primă instanță, criticând cele reținute de instanța devolutivă de atac în sensul că partea avea obligația de antrenare în proces a constituitorului ipotecii, lucru nesolicitat prin memoriul de apel.

Din aceeași perspectivă a invocat nelegalitatea deciziei de apel și sub aspectul neadministrării probatoriului necesar pentru lămurirea situației de fapt prin raportare la același considerent al lipsei terțului în proces, apreciind greșita aplicare a prevederilor art. 254 alin. (5) C. proc. civ. totodată, a arătat că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, situația raporturilor financiar contabile nu era numai în sarcina terțului ci, fiind în prezența unui contract sinalagmatic, informațiile necesare pentru lămurirea situației de fapt puteau fi furnizate și de intimata-pârâtă, ca parte contractuală în acel raport juridic. În consecință, apreciază nelegalitatea deciziei de apel și sub aspectul neadministrarii probatoriului necesar pentru soluționarea completă și temeinică a cauzei.

Sub imperiul motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru o parte din sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată. A arătat că instanța de apel a ignorat prevederile legale referitoare la întreruperea termenului de prescripție, prin înlăturarea din probatoriu a unui înscris esențial, respectiv cel care consemna corespondența dintre părțile litigiului, motivarea fiind una formală, fără a observa ansamblul probator.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A precizat, prealabil, că recursul a fost declarat exclusiv cu privire la decizia de apel, astfel încât nu pot fi analizate criticile care vizează aprecierea de către instanța devolutivă a probatoriului ce urmează a fi administrat, aspecte consemnate în încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2023.

Pe fondul cererii de recurs, a susținut netemeinicia criticii recurentei-reclamante vizând greșita aplicare a prevederilor art. 78 C. proc. civ. prin raportare la art. 2.403 C. civ., în condițiile în care nu a solicitat introducerea în proces a terțului în fața primei instanțe, iar cadrul procesual nu mai putea fi modificat în apel, astfel încât în mod corect a reținut instanța devolutivă netemeinicia cererii, recurenta-reclamantă neputând invoca propria culpă în recurs. Cu aceleași considerente a apreciat și netemeinicia criticii referitoare la neadministrarea probatoriului, în măsura în care se va aprecia că recursul vizează și încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2023. A apreciat, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor vizând prescripția dreptului material la acțiune, arătând că încheierea contractului de cesiune de creanță este anterior curgerii termenului de prescripție, astfel încât nu are relevanță din perspectiva întreruperii termenului de prescripție: în ce privește corespondența electronică invocată prin cererea de recurs, a arătat că în mod legal a apreciat instanța de apel forța probantă a acesteia, în lipsa unor dovezi suplimentare.

Intimata-pârâtă a formulat, totodată, cerere de recurs incident, prin care a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Fără a preciza în cadrul memoriului de recurs criticile care se subsumează motivelor de casare menționate, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei de apel sub aspectul soluției de respingere a nulității contractului de cesiune, apreciind că sancțiunea nulității trebuie să intervină fie ca urmare a lipsei sumei pentru care a fost constituită, fie ca urmare a lipsei altor elemente esențiale. Totodată, a susținut inadmisibilitatea/prematuritatea acțiunii reclamantei motivat de faptul că partea avea obligația efectuării anumitor demersuri față de debitorul inițial, precum și caracterul nefondat al cererii de chemare în judecată, argumentând aceste aspecte prin raportare la situația de fapt.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat inadmisibilitatea recursului incident, apreciind că nu se identifică critici de nelegalitate în memoriul de recurs; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat, apreciind că susținerile părții referitoare la nulitatea contractului de cesiune sunt nefondate, instanța de apel concluzionând în mod legal asupra existenței tuturor elementelor impuse de lege pentru acest tip de act juridic. În aceeași măsură, a apreciat ca nefiind fondate susținerile recurentei-pârâte în ceea ce privește necesitatea unei proceduri prealabile față de debitorul cedat și în ceea ce privește temeinicia cererii de chemare în judecată.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

În ședința publică din data 17 octombrie 2024, în raport de susținerile recurentei-reclamante a calificat excepția inadmisibilității invocată față de recursul incident ca fiind excepția nulității recursului, dispunând, totodată, respingerea acesteia.

Examinarea recursurilor:

Examinând legalitatea deciziei de apel, prin raportare la criticile formulate și apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Este apreciat caracterul fondat al criticii recurentei-reclamante întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: se observă că instanța devolutivă de atac, ulterior admiterii apelului declarat de reclamantă, a respins acțiunea acesteia, schimbând considerentele în baza cărora prima instanță concluzionase asupra caracterului netemeinic al pretențiilor din cererea de chemare în judecată. Astfel, instanța de apel, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 2.403 C. civ., a respins cererea de chemare în judecată motivat de faptul că în raport de textul legal aplicabil speței se impune chemarea în judecată a terțului, respectiv a constituitorului ipotecii; în acest context instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță nu a dispus administrarea de probatorii care să lămurească situația de fapt, în condițiile în care reclamanta nu a formulat cerere de chemare în judecată a terțului atât în instanța de fond, cât și în fața instanței devolutive.

Sub un prim aspect, instanța supremă reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., statuând asupra aspectului referitor la necesitarea introducerii în cauză a terțului fără a o pune în discuția părților tranșând prin considerente consecința ce a considerat că decurge dintr-o asemenea omisiune. Or, raportat la prevederile alin. (3) al articolului citat, instanța era obligată din oficiu să pună în discuția părților aspectul legat de obligativitatea introducerii în cauză a terțului, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamantei să își facă apărările corespunzătoare în raport de situația juridică învederată.

Sub al doilea aspect, Înalta Curte reține greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2.403 C. civ. prin raportare la cele ale art. 78 C. proc. civ. Instanța supremă reține că norma legală aplicabilă speței impunea un anumit cadru procesual, litigiul neputând fi soluționat doar în prezența părților astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată. Art. 2.403 C. civ. instituie obligația ca, în cazul unui litigiu promovat de creditorul ipotecat împotriva debitorului creanței care face obiectul ipotecii, cererea să vizeze și introducerea forțată în cauză a constituitorului ipotecii.

Instanța de apel a sesizat în mod corect faptul soluționării cauzei cu un cadru procesual incomplet. Nelegalitatea deciziei de apel rezultă din împrejurarea că a statuat asupra culpei exclusive a recurentei-reclamante în configurarea inadecvată a cadrului în care a fost soluționată cauza, fără a observa incidența prevederilor art. 78 C. proc. civ. și, implicit, fără a face aplicarea acestui text legal.

Conform normei legale menționate, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane (în speță, a constituitorului ipotecii). Formularea textului legal este clară în sensul că în măsura în care cererea introductivă nu vizează toate părțile ce se impune a sta în judecată, instanța este obligată să aplice procedura reglementată de art. 78 C. proc. civ.

Exprimarea folosită de legiuitor în cuprinsul art. 2.403 C. civ. este neechivocă din perspectiva cadrului procesual ca trebuie configurat în cazul acțiunilor împotriva debitorului creanței grevate și impuneau judecătorului fondului aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Plecând de la acest considerent, este nerelevant aspectul reținut de instanța de apel conform căruia reclamanta nu a invocat motivul legat de neintroducerea terțului în proces prin cererea de apel, ambele părți constatând în mod corect că nu era posibilă schimbarea cadrului procesual în calea devolutivă de atac.

În acest context, instanța de apel, sesizând neregularitatea modalității în care prima instanța a soluționat cauza, avea obligația legală de a pune în discuția părților aspectul sesizat, urmând a proceda conform opțiunii exprimate de părțile raportului judiciar.

Se reține, astfel, nelegalitatea deciziei de apel dedusă din împrejurarea că, fără a pune în discuția părților neregularitatea judecării cauzei cu nerespectarea cadrului procesual așa cum acesta este impus prin prevederile art. 2.403 C. civ., precum și nefiind în cadrul procesual adecvat conform dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., a aplicat în mod direct sancțiunea reglementată de ultimul text legal menționat, încălcând, în consecință, dreptul de apărare al recurentei-reclamante.

Nu este reținută apărarea recurentei-pârâte în sensul că prin motivul de recurs analizat recurenta-reclamantă își invocă propria culpă în neintroducerea forțată în cauză a terțului, în condițiile în care revenea instanței clarificarea cadrului procesual în care este obligatoriu să fie soluționată cererea de chemare în judecată, urmând procedura defiptă de prevederile art. 78 C. proc. civ., motivat de faptul că textul legal pe care se întemeiază calitatea procesuală a recurentei-reclamante, precum și acțiunea introdusă impune cu necesitate discutarea cadrului procesual anterior oricăror altor dezbateri.

Față de motivul casare apreciat ca fiind întemeiat, Înalta Curte nu va mai proceda la analizarea celorlalte critici expuse în memoriul de recurs de către recurenta-reclamantă, aceste susțineri, precum și apărările conexe urmând a fi dezbătute după parcurgerea procedurii reglementate de art. 78 C. proc. civ., raportat și la disponibilitatea părților litigante.

Instanța supremă nu va reține susținerea recurentei-pârâte în sensul că neindicarea formală a atacării cu recurs și a încheierii din data de 27 noiembrie 2023 ar conferi autoritate de lucru judecat celor dispuse prin actul de procedură precizat.

Se observă că o asemenea neindicare formală a unei încheieri premergătoare hotărârii recurate nu atrage consecința susținută de recurenta-pârâtă, în condițiile în care memoriul de recurs cuprinde critici ce vizează respectiva încheiere. Înalta Curte reține, totodată, incidența în cauză a prevederilor art. 494 C. proc. civ. ce fac trimitere implicită la cele ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ., textele legale menționate neimpunând indicarea expresă a tuturor încheierilor premergătoare pentru a putea determina realizarea controlului de legalitate a măsurilor dispuse prin actele de procedură, fiind suficient ca în dezvoltarea căii de atac să se regăsească critici referitoare la acestea.

Se observă, totodată, că nu ar putea fi reținută ca intrând în puterea de lucru judecat niciunul din aspectele tranșate de instanțele devolutive, în raport de motivul de nelegalitate reținut ca fiind fondat și care afectează în întregime hotărârile pronunțate în cauză.

Raportat la ultimul considerent expus, Înalta Curte nu va proceda nici la analiza criticilor expuse de recurenta-pârâtă, acestea urmând a fi dezbătute după stabilirea cadrului procesual.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., instanța supremă va admite atât recursul principal, cât și recursul incident, decizia de apel fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În temeiul art. 501 C. proc. civ., instanța de apel va proceda la regularizarea cadrului procesual, prin raportare la prevederile art. 78 C. proc. civ. urmând a verifica și incidența prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de verificarea dispusă, instanța va relua judecata cauzei sub toate aspectele invocate de părțile litigante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1940/2023 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.