ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă la data de 27.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.):

- suspendarea executării silite începute de pârâtă în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, executare care face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2017 deschis la D., până la soluționarea definitivă a prezentului dosar;

- constatarea caracterului abuziv al clauzelor reprezentate de art. 5 lit. a), b), c), art. 11 și art. 12 din contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, constatarea nulității lor absolute și eliminarea din contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008 a clauzelor identificate ca fiind abuzive;

- repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor identificate prin petitul II ca fiind abuzive, cu consecința restituirii sumelor achitate de reclamant anterior inițierii urmăririi silite, precum și a sumelor urmărite silit în dosarul de executare nr. 1218/2017, în temeiul clauzelor identificate prin petitul II ca fiind abuzive, de la data încheierii contractului de credit nr. x din data de 05.03.2008 și până la data restituirii sumei;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2911 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și, în consecință:

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la pct. 5. (a) și la pct. 11 din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008 încheiat de părți.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei inserate la pct. 5. (c) din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, exclusiv în ceea ce privește dreptul pârâtei de a revizui nivelul de dobândă în raport cu fluctuația dobânzilor pe piața bancară.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzelor inserate la pct. 5.(a) și la pct. 11 din Contractul de credit nr. x din data de 05.03.2008, precum și sumele încasate cu titlu de dobândă în temeiul clauzei inserate la pct. 5 lit. (c) din același contract de credit, pentru ceea ce depășește 7,65% pe an.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Împotriva acestei sentințe pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea hotărârii și în privința clauzei de la art. 11 din contractul de credit anterior menționat, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.

La termenul de judecată din data de 14.12.2023, ca urmare a obiecțiunilor formulate de către intimatul-reclamant cu privire la modalitatea în care apelanta-pârâtă a evaluat cererea de apel, Curtea a pus în vedere apelantei, printre altele, în ceea ce privește dobânzile penalizatoare, de a le calcula, astfel cum acestea au curs având în vedere clauza de la art. 11 din contract, până la data formulării apelului, ținându-se seama și de modalitatea în care s-a realizat actualizarea de către executorul judecătoresc până la acest moment. Această obligație a fost pusă în sarcina apelantei-pârâte, sub sancțiunea suspendării judecății, în vederea determinării corecte a taxei judiciare de timbru datorate în etapa apelului.

La data de 17.01.2024, apelanta-pârâtă a depus la dosar precizări, din care reiese că a evaluat capătul de cerere privind clauza stipulată la art. 11 din contractul de credit, referitoare la dobânda penalizatoare, pentru perioada iulie 2008- iunie 2019, indicând în acest sens o sumă totală de 42.989,22 Euro, echivalentul sumei de 213.789,68 RON.

La termenul de judecată din data de 01.02.2024, Curtea a pus în discuție, din oficiu, suspendarea judecății în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2024, Curtea de Apel București a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., pentru neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă a obligației de a preciza valoarea dobânzii penalizatoare, până la data introducerii apelului.

Împotriva acestei încheieri, la data de 27.03.2024 pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea reluării judecării procesului.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat încheierea de suspendare a judecării cauzei cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

În continuare, redând dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și cele ale art. 98 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a precizat că, din aceste texte de lege reiese în mod evident că voința legiuitorului a fost ca determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru să fie efectuată de către instanța de judecată, iar în caz de contestație a acesteia, de către partea adversă, instanța de judecată, pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei, să precizeze cuantumul taxei judiciare de timbru.

Astfel, recurenta a arătat că existau suficiente înscrisuri la dosarul cauzei cu privire la cuantumul dobânzii penalizatoare, astfel încât instanța de apel să poată determina cuantumul taxei judiciare de timbru, raportat la capătul de cerere privind clauza de la art. 11 din Contract, referitoare la perceperea dobânzii penalizatoare.

În plus, cu privire la dobânda penalizatoare, a solicitat să se observe că Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2911/24.11.2021 a dispus obligarea Băncii la plata către reclamant a dobânzii penalizatoare încasate, iar apelul vizează hotărârea Tribunalului București, în ceea ce privește sumele datorate cu titlu de dobândă penalizatoare efectiv încasate, astfel încât și taxa judiciară de timbru ar trebui să aibă în vedere același aspect.

A mai subliniat recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat data introducerii apelului ca fiind data înregistrării la instanță, și anume 20.09.2023, în condițiile în care apelul a fost transmis la data de 18.09.2023, astfel cum reiese din confirmarea de primire a apelului.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 33 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a subliniat că, în prezenta cauză, sunt mai multe capete principale și că a achitat taxa judiciară de timbru pentru fiecare capăt de cerere, totalizând suma de 4.176 RON, iar în situația în care, după studierea înscrisurilor, instanța de apel ar fi fost în continuare nelămurită cu privire la calcularea taxei judiciare de timbru raportat la evaluarea dobânzii penalizatoare, aceasta avea posibilitatea de a dispune din oficiu o expertiză judiciară contabilă, iar ulterior să majoreze sau nu taxa de timbru, și nu să dispună suspendarea judecării cauzei.

Totodată, evocând dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a arătat că, din interpretarea acestui articol, rezultă în mod evident că stabilirea cuantumului sau determinarea exactă a taxei judiciare de timbru nu poate conduce la împiedicarea continuării judecării cauzei, ci refuzul de a plăti taxa de timbru conduce la imposibilitatea continuării procesului și anularea acestuia.

În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă a invocat și aplicarea greșită a normelor prevăzute de art. 242 C. proc. civ., cu privire la măsura suspendării, sens în care a învederat că, din textul de lege indicat reiese că suspendarea judecării cauzei se poate dispune atunci când desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului (în prezenta cauză, din vina apelantei pârâte).

Totodată, a subliniat că nu a existat nicio culpă din partea sa în desfășurarea normală a procesului, astfel încât să se dispună suspendarea judecării cauzei, Banca supunându-se dispozițiilor instanței de apel.

De asemenea, a mai arătat că instanța de apel a fost învestită, printre altele, cu admiterea apelului și respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv a art. 11 din Contractul de credit, precum și obligarea Băncii la restituirea dobânzii penalizatoare încasate, astfel încât nu se poate considera că instanța de apel ar fi fost împiedicată în judecarea cauzei, în condițiile în care a achitat taxa judiciară de timbru și raportat la acest capăt de cerere.

În plus, pe lângă caracterul neîntemeiat al măsurii suspendării, în opinia recurentei, aceasta are și un caracter excesiv și prejudiciabil pentru Bancă întrucât, în baza unei soluții total neîntemeiate, de suspendare a judecării cauzei, este obligată de a achita o taxă judiciară de timbru de 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea a cărei judecare a fost suspendată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 31 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 31 alin. (1) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că dacă o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

Din aceste dispoziții legale rezultă că instanței de judecată îi incumbă obligația de a stabili cuantumul taxei judiciare de timbru datorate de către parte pentru legala sa învestire, însă, acestei obligații îi revine obligația corelativă a părții interesate, în conformitate cu art. 10 C. proc. civ., de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect a reținut instanța de apel că precizarea solicitată a vizat capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei stipulate la art. 11 din contractul de credit nr. x, referitoare la dobânda penalizatoare; fiind vorba de un capăt de cerere vizând nulitatea, evaluarea acestuia nu se poate realiza doar prin indicarea sumelor efectiv încasate, ci a tuturor sumelor care au fost sau vor fi percepute în temeiul acestei clauze, până la soluționarea apelului.

Plecând de la susținerile intimatului-reclamant în sensul că în dosarul de executare dobânda penalizatoare a fost actualizată în mod repetat ulterior lunii iunie 2019, recurenta nu a demonstrat că la dosarul cauzei existau înscrisuri pe baza cărora instanța să poată determina cu exactitate cuantumul taxei judiciare de timbru.

Ca atare, neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă a obligației de a preciza valoarea dobânzilor penalizatoare până la data introducerii apelului, astfel cum a solicitat instanța, a condus la imposibilitatea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru și, în final, la măsura suspendării cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentei privind greșita aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 80/2013, mai sus arătate, nu pot fi primite.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., situație care, în opinia părții, ar putea atrage nulitatea încheierii atacate.

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate."

Cazul particular de suspendare facultativă a judecății, reglementat prin dispoziția legală sus evocată, constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății, iar corespondentul acestei părți în faza apelului, cu aplicarea art. 482 C. proc. civ., este apelantul.

Pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: instanța să stabilească, în sarcina reclamantului/apelantului/recurentului, potrivit legii, obligații referitoare la cauza dedusă judecății și să-l înștiințeze; partea să nu îndeplinească obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa; neîndeplinirea obligațiilor să aibă ca efect împiedicarea desfășurării normale a procesului; partea să fie în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații.

În cauză, prin încheierea de ședință din 01 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2911 din 24.11.2021, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020.

În motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că, la termenul de judecată din data de 14.12.2023, ca urmare a obiecțiunilor formulate de intimatul reclamant, cu privire la modalitatea în care apelanta pârâtă a evaluat cererea de apel, Curtea a pus în vedere apelantei, printre altele, în ceea ce privește dobânzile penalizatoare, de a calcula cuantumul acestora, astfel cum acestea au curs, în raport de art. 11 din contract, până la data formulării apelului, urmând a se lua în considerare și modalitatea în care s-a realizat actualizarea de către executorul judecătoresc până la acest moment. Această obligație a fost pusă în sarcina apelantei-pârâte, sub sancțiunea suspendării judecății, în vederea determinării corecte a taxei judiciare de timbru datorate în etapa apelului.

La data de 17.01.2024, apelanta-pârâtă a depus la dosar precizări din care reiese că a evaluat capătul de cerere privind clauza stipulată la art. 11 din contractul de credit, referitoare la dobânda penalizatoare, pentru perioada iulie 2008- iunie 2019.

Observând că, în realitate, apelanta-pârâtă s-a mărginit să depună aceeași evaluare a acestui capăt de cerere, ca și cea înfățișată în etapa regularizării apelului, deși această evaluare a fost contestată de către partea adversă, iar, la termenul de judecată din data de 14.12.2023, contestația a fost socotită întemeiată, instanța de apel a constatat că, depunând o precizare a sumelor doar până în iunie 2019, și nu până la data formulării apelului (20.09.2023), apelanta pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Având în vedere că neîndeplinirea obligației stabilite de instanță în sarcina apelantei de a preciza valoarea dobânzilor penalizatoare până la data apelului a reprezentat o împrejurare de natură a împiedica desfășurarea normală a procesului, iar apelanta este în culpă pentru această situație întrucât a considerat în mod eronat că taxa judiciară de timbru ar trebui să vizeze doar dobânda penalizatoare efectiv încasată, Înalta Curte reține că măsura suspendării judecății în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a fost în mod legal dispusă de către instanța de apel.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.