ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1526/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit de consum nr. x din 30 iulie 2008 (cu modificările ulterioare), stipulate la art. 3.1.5 lit. a) (partea I - Condiții generale) și pct. 10 (partea a II-a - Condiții speciale); să oblige pârâta la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare, în RON, la cursul de schimb de la data plății, sumă ce va fi actualizată până la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plății și până la data restituirii; să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit de consum nr. x din 30 iulie 2008 (cu modificările ulterioare) stipulate la art. 3.1.5. lit. b) (partea I - Condiții generale) și pct. 11 (partea a II-a - Condiții speciale); să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în RON, la cursul de schimb de la data plății, sume ce vor fi actualizate până la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data plății și până la data restituirii; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 7611 din 5 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2287 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 1110 din 21 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2287 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., ca nefondat, și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei (cu excepția părții în care se constată calitatea sa de consumator) și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant arată că solicită casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. De asemenea, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocă încălcarea art. 501 C. proc. civ.. Recurentul-reclamant arată că instanța de apel, în rejudecare, a pronunțat o soluție identică și cu aceeași motivare ca cea din primul ciclu procesual, fără să țină cont de problemele de drept dezlegate în recurs. Astfel, în opinia autorului căi de atac, instanța de apel a încălcat în rejudecare hotărârea din recurs deoarece nu a avut în vedere că cerința caracterului clar și inteligibil presupune detalierea în contractul de credit a activităților întreprinse de bancă.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

La 31 ianuarie 2020, recurentul-reclamant a depus precizări din perspectiva hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-621/17.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susținut că recursul său este admisibil și în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019 și s-a fixat termen în ședință publică la 16 iunie 2021, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile prin care recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. vor fi înlăturate deoarece din considerentele hotărârii atacate rezultă că rejudecarea cauzei s-a făcut în acord cu cele reținute și indicate de instanța supremă.

Astfel, prin decizia nr. 1110 din 21 mai 2019 s-a reținut, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, când a apreciat că cerința caracterului clar și inteligibil al clauzelor care instituie comisioane bancare nu presupune detalierea în contractul de credit a activităților întreprinse de bancă. În al doilea ciclu procesual, curtea de apel a analizat susținerile părților și prevederile contractului de credit și a ajuns la concluzia că prevederile contractuale referitoare la comisionul de acordare și de administrare îndeplinesc cerința de transparență prevăzută de art. 4 alin. (2) și art. 5 din Directiva 93/13 și în lipsa menționării serviciilor furnizate în schimbul acestor comisioane, cu condiția ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă pornind de la contract în ansamblul său.

Această statuare a instanței de apel este în acord cu cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-621/17 Kiss. Astfel cum rezultă din hotărârea pronunțată în această cauză C-621/17 Kiss, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că "cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză." Valoarea comisionului de acordare și de administrare, precum și modalitatea lor de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar recurentul-reclamant a luat cunoștință de aceste aspecte la încheierea contractului, nefiind obligatorie descrierea amănunțită în contractul de credit a tuturor serviciilor prestate de intimata-pârâtă în schimbul acestor sume.

Prin aceeași decizie, instanța europeană a reținut că "simpla împrejurare că cele două clauze contractuale în discuție, referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, nu permit identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință." Așadar, criticile de nelegalitate analizate mai sus nu justifică reformarea hotărârii recurate.

Înalta Curte constată că recurentul a invocat în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât redarea în memoriul de recurs a susținerilor părții referitoare la calea extraordinară de atac din primul ciclu procesual și a concluziilor pentru admiterea acțiunii nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazului de casare indicat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța supremă apreciază că onorariul solicitat este proporțional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei și că nu se impune diminuarea acestuia.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 2.841,01 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.841,01 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.