ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 595/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 23 iulie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-Credida, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata remunerației, estimată la suma de 21.249,86 RON cu TVA inclus, respectiv 17.857,03 RON fără TVA, după cum urmează: 18.272,96 RON cu TVA inclus (15.355,43 RON fără TVA), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți reprezentați în mod direct de CREDIDAM, în mod indirect în temeiul acordurilor bilaterale încheiate, precum și artiștilor interpreți sau executanți care nu sunt membrii niciunui organism de gestiune colectivă, pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B. a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, care fac obiectul gestiunii colective obligatorii, pentru perioada 01.04.2018 - 31.12.2020; 2.976,90 RON cu TVA inclus, respectiv 2.501,60 RON fără TVA, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de CREDIDAM și artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de C. pentru care reclamantul are drept de colectare, pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B., a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, care fac obiectul gestiunii colective facultative, pentru perioada 01.04.2018 -31.03.2021. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.576,43 RON reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației estimate datorate pe capătul unu de cerere, calculate până la data de 05.07.2021, dar solicitate și în continuare până la data achitării integrale a remunerației, precum și obligarea pârâtei să pună la dispoziția CREDIDAM în varianta completă, conform art. 162 lit. f) din Legea nr. 8/1996 republicată, respectiv art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 în forma anterioară publicării, pentru postul de televiziune B., lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe, precum și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni, pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual, pentru perioada 01.04.2018-31.12.2020. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 și următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și Normele de aplicare a Legii nr. 8/1996, respectiv Metodologiile în vigoare pe sursa TV.

Prin sentința civilă nr. 107 din 2 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 21/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, s-a statuat faptul că, în interpretarea și aplicare unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 C. proc. civ., sintagma loc al producerii prejudiciului în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică sau radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului. Prin urmare, prima instanță a constatat că, în cauză, locul producerii prejudiciului se afla pe raza județului Suceava, astfel încât competența teritorială aparține Tribunalului Suceava.

Prin încheierea nr. 862 din 31 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția I Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale și s-a trimis cauza, spre competentă soluționare secției a II-a Civile a Tribunalului Suceava, raportat la calitatea de profesioniști a părților.

Prin sentința nr. 234 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava – secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a Civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar în temeiul art. 134 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, fiind sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență. În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că reclamanta a ales să introducă cerere de chemarea în judecată la instanța de la sediul său, respectiv Tribunalul București, precum și faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare, astfel încât nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin urmare, exceptând situațiile expres prevăzute de lege, reglementate de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga. Cum litigiul are ca obiect o acțiune în pretenții în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, cea de-a doua instanță a constatat că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la obiectul litigiului, acestea sunt norme de competență relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, având în vedere că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și nici nu a invocat această excepție la primul termen de judecată, această instanță a devenit competentă teritorial să judece litigiul, astfel încât nu putea invoca excepția necompetenței din oficiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 1 februarie 2023. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a Civilă, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl reprezintă o acțiune în pretenții, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, reprezentând remunerații pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B. a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual. În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată. Dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competența teritorială de drept comun în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Or, competența teritorială relativă este de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ. Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârâtă, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze litigiul. În cauză, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și nici nu a invocat această excepție la primul termen de judecată. Totodată, în ceea ce privește posibilitatea Tribunalului București de a invoca excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte notează că prin neinvocarea excepției de ordine privată de către pârâtă, prin întâmpinare, această instanță a devenit competentă absolut, cu excluderea competenței oricărei alte instanțe, această împrejurare permițând instanței să analizeze dacă a fost în mod legal învestită prin sentința de declinare, astfel cum rezultă și din decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii. Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul București s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta alegerea instanței competente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce vreo excepție. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a Civilă.