Decizia nr. 1149/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1962/2018 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014, la data de 10 august 2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către postul de radio "B.", în perioada cuprinsă între data de 01.10.2014 - 30.04.2016; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând penalități legale de întârziere în plată a obligațiilor, sumă ce se va stabili în urma efectuării expertizei contabile; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1382 din C. civ., cele ale Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, și normele de aplicare a Legii nr. 8/1996.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1962 din 25 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 35.614,56 RON, reprezentând remunerație datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor de către postul de radio "B." pe perioada 01.10.2014 - 30.04.2016, precum și la plata sumei de 35.216,52 RON penalități de întârziere calculate până la data de 15.06.2018; a obligată pârâta la 3.100 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1962 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 iunie 2020, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În argumentarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că în mod greșit instanța a dispus obligarea sa la plata remunerației pentru 5 posturi de radio, în condițiile în care deține o singură licență/autorizație neexclusivă și există un singur post de radio. A precizat că licențele sunt acordate de către C.N.A. în mod distinct pentru frecvențele pe care programul este transmis, recurenta-pârâtă transmițând programul de radio pe frecvențe distincte în funcție de aria geografică, așa încât deținerea mai multor licențe din partea C.N.A. nu justifică reținerea unei diversități a programelor transmise, ci doar a frecvențelor pe care programul este transmis. Or, aplicarea unei prezumții judiciare în temeiul art. 329 din C. proc. civ. în baza căreia să se stabilească existența mai multor posturi de radio este total eronată și în contextul licențelor C.N.A. la care instanța de apel face trimitere, prin care a fost aprobată difuzarea B. Cluj în celelalte orașe, în care se prevede că în proporție de 95% se retransmite B. Cluj, împrejurare ce denotă existența unui post unic. Este de menționat că licențierea nu este una limitată geografic, iar fonogramele nu au fost redate la nivel național, raportat la documentele depuse la dosar. Astfel, în ceea ce privește plata remunerației pentru drepturi de autor pentru fonogramele difuzate de recurenta-pârâtă prin serviciul B. pe perioada 1.10.2014 - 30.04.2016, utilizatorilor li se poate imputa cel mult obligația de a plăti organismului de gestiune colectivă o remunerație echitabilă, cu precizarea că prin utilizator se înțelege persoana juridică ce radiodifuzează opere muzicale în cadrul unui post de radio. A arătat că sursa de program este stabilită la studioul din Cluj-Napoca, str. x, fiind vorba despre un singur post de radio, după cum reiese și din denumirea acestuia, în raport de care ar fi trebuit calculate remunerațiile datorate reclamantei, după cum a relevat prin obiecțiunile la raportul de expertiză. Deși licențele C.N.A. sunt diferite, nu se justifică reținerea mai multor posturi de radio distincte, fiind vorba de autorizarea recurentei-pârâte de a emite prin intermediul mai multor frecvențe, raportat la fiecare zona geografică în parte, a aceluiași post de Radio. A precizat că stațiile de emisie locală București, Sibiu, Timișoara, Constanta sunt doar stații de emisie a unui semnal pe o frecvență aprobată A.N.C.O.M. și C.N.A., dar toate au ca amplasament sursa program în Cluj-Napoca, str. x, iar cele 4 stații de emisie locală nu au studio propriu de emisie programe, ci doar retransmit programele B. Cluj-Napoca, acesta din urmă fiind singurul post care difuzează program de divertisment propriu și se încadrează în condițiile de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori reproducerea acestora, conform deciziei civile nr. 153 A/12.05.2011 a Curții de Apel București, publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011. 5. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 21 iulie 2021, intimatul-reclamant Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii deciziei, ca fiind legală și temeinică. A arătat că atâta timp cât recurenta deține licențe și decizii de autorizare eliberate de C.N.A., identificate în mod corect de instanța de apel, pentru fiecare stație în parte și emite pe frecvență diferită pentru fiecare dintre acestea, rezultă că acestea au și propria structură de programe și că există publicitate diferită pentru fiecare frecvență, care presupune o pondere distinctă și un calcul al remunerației distinct pentru fiecare dintre acestea. A susținut că fiecărui post de radio îi corespunde un singur serviciu de programe care se identifică prin denumirea și sigla postului, dar și prin celelalte elemente indicate de dispozițiile art. 54 din Legea nr. 504/2002 - legea audiovizualului, având și un buget de cheltuieli și venituri proprii, iar din Anexa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit în cauză reiese că există venituri distincte pentru fiecare stație de emisie în parte, sume care au fost avute în vedere pentru calculul remunerației datorate. Susținerea că intimatul-reclamant, ca organism de gestiune colectivă, a încheiat cu recurenta o singură autorizație/licență neexclusivă nu este în măsură să dovedească faptul că există obligația de plată numai pentru o singură frecvență. 6. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la data de 08 ianuarie 2021, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 martie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, fixând termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii extraordinare de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Preliminar analizării criticilor efectiv susținute în cadrul recursului pendinte, se impune a fi subliniat faptul că o trăsătură esențială a recursului, rezultată din conținutul art. 488 din C. proc. civ., este aceea că reprezintă o cale de atac ce permite realizarea unui controlul judiciar limitat la aspecte care privesc nelegalitatea deciziei atacate cu recurs și care, concomitent, au aptitudinea de a se circumscrie situațiilor juridice prevăzute în pct. 1-8 ale art. 488 din C. proc. civ. În considerarea limitelor astfel stabilite de legiuitor pentru judecata în recurs, și ținând seama de faptul că niciunul dintre motivele de casare înscrise în cuprinsul art. 488 din C. proc. civ. nu se referă la interpretarea probelor, Înalta Curte constată că nu pot forma obiect al analizei criticile prin care sunt atribuite instanței de apelului greșeli legate de interpretarea probelor. În acest punct, se reține că în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), recurenta-pârâtă a dezvoltat critici ce susțin o eronată stabilire a situației de fapt ca urmare a unei greșite evaluări a probelor (înscrisuri, raport de expertiză) în sensul în care instanța de apel și-a întemeiat analiza pornind de la premisa că licențele au fost acordate în mod distinct pentru fiecare dintre cele 5 posturi de radio câtă vreme aceasta deține față de CREDIDAM o singură autorizație-licență neexclusivă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerii acestora. Or, cum s-a relevat în cele ce preced, reevaluarea probelor și, implicit, a situației de fapt constituie chestiuni care nu se circumscriu exigențelor acestei norme, și nici vreunui alt motiv de recurs dintre cele înscrise în art. 488 din C. proc. civ., atare analiză excedează limitelor recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, criticile recurentei vor fi analizate în măsura în care prin acestea s-au susținut aspecte ce țin de greșita aplicare a normelor legale incidente pentru soluționarea raportului juridic litigios. În atare condiții, recurenta s-a prevalat de aplicarea eronată a prezumției judiciare instituite de art. 329 din C. proc. civ. în contextul în care licențele C.N.A., prin care a fost aprobată difuzarea B. Cluj în celelalte orașe, prevăd faptul că în proporție de 95% se retransmite B. Cluj, fiind evidentă existența unui post unic. Recurenta a mai susținut că, dată fiind calitatea de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori reproducerea acestora, conform deciziei civile nr. 153A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, ceea ce i se poate imputa recurentei-pârâte este cel mult obligația de a plăti organismului de gestiune colectivă o remunerație echitabilă pentru drepturile de autor pentru fonogramele difuzate prin serviciul B. pentru perioada 1.10.2014-30.04.2016. Înalta Curte reține că o astfel de argumentare trebuie să aibă aptitudinea de a demonstra aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, iar nu o (re)evaluare a elementelor reținute de către instanța de apel, din probele administrate, ca relevante pentru situația de fapt conturată în cauză. Este de observat că instanța de apel a reținut următoarele: "În mod corect a reținut tribunalul, în acord cu probele administrate, că există decizii de autorizare și licențe audiovizuale emise de CNA pentru fiecare post de radio în parte, care emite pe frecvență diferită, respectiv: pentru postul B. Cluj Napoca, emițând pe frecvența 101,5 MHz, licența audiovizuală R275.6/18.06.1998; pentru postul B. București emițând pe frecvența 88 MHz, licența audiovizuală Pagină 5 din 6 R425.4/26.04.2004; pentru postul B. Constanța emițând pe frecvența 96,9 MHz, licența audiovizuală R763.4/11.01.2007/18.06.1998; pentru postul B. Sibiu emițând pe frecvența 88,4 MHz, licența audiovizuală R775.3/12.01.2007; pentru postul B. Timiș, emițând pe frecvența 93,9 MHz, licența audiovizuală R681.4/27.07.2005. Plecând de la faptele expuse mai sus, se prezumă că structura de programe este diferită, din moment ce se emite pe frecvențe diferite și sunt necesare licențe audiovizuale pentru fiecare post de radio în parte." Potrivit art. 329 C. proc. civ. "în cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori." Pentru a constitui un motiv de nelegalitate care să poată fi analizat din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticarea interpretării prevederilor art. 329 C. proc. civ. trebuie să vizeze greșita apreciere a condițiilor legale care stau la baza prezumției judiciare, iar nu greșita interpretare a probelor administrate pentru a se face dovada existenței faptului vecin și conex pe care s-a sprijinit concluzia existenței faptului generator de drepturi. Or, prin motivarea în fapt a acestui motiv de recurs recurenta tinde la reevaluarea probatoriului administrat în cauză pentru a se ajunge la o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel, critici ce privesc temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia, și care, astfel, nu pot fi analizate în recurs. În contextul analizei expuse, nefondată este și susținerea recurentei-pârâte cu privire la calculul eronat al sumelor datorate cu titlu de remunerații prin raportare la pct. 8 al Deciziei ORDA nr. 216/2011, având în vedere că sursa de program ar fi fost stabilită și generată dintr-un singur studio, anume cel din Cluj-Napoca. Din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză instanța de apel a ajuns la concluzia că în speță sunt cinci posturi de radio distincte, care emit pe frecvențe diferite, în orașe diferite, și care, astfel, se adresează unui public diferit, fapt confirmat de publicitatea specifică fiecărei zone și veniturile distincte. Din perspectiva aplicării dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte reține că remunerația stabilită a fi datorată de recurentă s-a raportat în mod corect la criteriile de stabilire a bazei de calcul, anume totalitatea veniturilor obținute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, venituri sau bază de calcul raportate de către recurenta însăși către intimată, în perioada de referință, ca fiind distincte pentru fiecare post de B., dându-se eficiență raportului de expertiză întocmit în cauză. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1511 A din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017. Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM (în prezent C., suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. x din 17 februarie 2020 . PENTRU ACESTE MOTIVE,