ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 28 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care: 1. să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.212,88 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2016 - 31.10.2018 pentru unitățile declarate la CREDIDAM, în temeiul art. 1.350 C. civ. 2. să fie obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.583,92 RON calculate până la data de 31.10.2018 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate și solicitate pe capătul 1; 3. să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.938,66 RON (cu TVA inclus) înmulțit cu 3 ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.05.2016 până la data de 31.10.2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM; 4. să fie obligată pârâta la plata sumei de 779,99 RON înmulțit cu 3 reprezentând penalități de întârziere, aferente sumei solicitate pe capătul 3, calculate conform dispozițiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 și ORDA nr. 120/2016; 5. să fie obligată pârâta să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate și nedeclarate la CREDIDAM; 6. să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.166, 1.350 și urm. din C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

Prin sentința civilă nr. 500 din 14 martie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru unitățile declarate, suma de 1.856,64 RON (fără TVA), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2016-31.10.2018 precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.583,92 RON calculate la suma restantă fără TVA până la data de 31.10.2018 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate; a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru unitățile nedeclarate, suma de 1.626 RON (fără TVA) înmulțit cu 3 reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.05.2016 până la data de 31.10.2018 precum și suma de 779,99 înmulțită cu 3 reprezentând penalități de întârziere, aferente sumei de mai sus; a respins capătul de cerere vizând obligația de a încheia autorizații/licențe; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 730 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv, 100 RON taxă timbru și 630 RON onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 500 din 14 martie 2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 02 iulie 2020, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 9.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând cauza pe fond, să fie admisă în parte acțiunea, formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - Credidam.

Printr-o primă critică dedusă judecății recursului a arătat că în mod nelegal curtea de apel a menținut sentința instanței de fond, prin care s-a reținut angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în ceea ce privește punctul de lucru nedeclarat, și anume cafeneaua în suprafață de 120 mp.

Or, prin declarația înregistrată la CREDIDAM sub nr. x din 23 octombrie 2012, care a stat la baza încheierii Convenției înregistrate sub nr. x din 23 octombrie 2012, a declarat spațiul cu destinație de restaurant în suprafață totală de 280 mp din Craiova, str. x, fiind singura locație unde se comunicau public fonograme sau reproduceri ale acestora.

Drept urmare, în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea la plata remunerației și pentru suprafața de 120 mp, fără să observe că aceasta era parte integrantă a spațiului închiriat și deținut în suprafață totală de 280 mp.

O altă critică se raportează la plata unor despăgubiri și penalități reprezentând triplul remunerațiilor datorate, potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, recurenta-pârâtă susținând că nu datorează nicio sumă pentru spațiul de 120 mp, ci doar sumele stabilite potrivit Convenției nr. 2892 din 23 octombrie 2012, încadrându-se, conform Deciziei nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016, la pag. 8, tipul de încadrare Poziția nr. 3 vertical, unde are cuprinsă suprafața între 101-300 mp.

Cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, în opinia recurentei-pârâte, sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prin care este instituită regula, potrivit căreia titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe dreptului de autor sau organismele de gestiune colectivă care îi reprezintă pot solicita repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea respectivelor drepturi, luând în considerare următoarele criterii: consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Reținând că reclamantul a invocat doar cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câștigul nerealizat, criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, care permite acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, reprezintă excepția de regula prevăzută la pct. a) al aceluiași articol de lege.

În fine, a susținut că reclamantul nu a invocat cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câștigul nerealizat, iar în speță acesta este reprezentat de cuantumul remunerațiilor cuvenite potrivit tarifelor menționate în cuprinsul tabelelor Al. l, A2.2, D1.1 și D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 iulie 2020, intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - Credidam a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală, și obligării recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., a susținut că cererea de recurs nu cuprinde o argumentare a acestui text de lege evocat, însă a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât decizia atacată este motivată în raport de fiecare aspect invocat în apel.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., a precizat că dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe ar fi fost aplicabile în măsura în care nu exista o prevedere specială în normele de aplicare a legii, respectiv în metodologii.

Or, din acest punct de vedere, instanța de apel a apreciat în mod corect că se aplică cu prioritate metodologiile publicate prin Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, care prevăd că, în cazul în care utilizatorii nu declară suprafețele corecte, despăgubirile datorate sunt la nivelul triplului sumelor legal datorate.

Concluzionând, a arătat că recurenta susține în mod eronat faptul că prin declarația pe proprie răspundere ar fi arătat că administrează un spațiu cu suprafața totală de 280 mp atâta timp cât suprafața indicată este 160 mp, în raport de care instanța de apel a apreciat că soluția instanței de fond este corectă cu privire la obligarea recurentei la plata triplului remunerațiilor pe tărâm delictual pentru unitatea declarată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la data de 02 februarie 2021, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fixând termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii extraordinare de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 488 și art. 489 din C. proc. civ.

Astfel, exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție, nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârii atacate în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Se rețin și dispozițiile art. 496 din C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte."

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a fost invocat în mod formal atâta timp cât nu se regăsesc dezvoltate într-o formă concretă motive de nelegalitate care pot fi circumscrise ipotezelor textului de lege menționat, în sensul că aceasta nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, apte a determina exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susținut că în mod nelegal curtea de apel a reținut angajarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte în ceea ce privește punctul de lucru nedeclarat (cafeneaua) în suprafață de 120 mp, atâta timp cât singura locație unde se comunicau public fonograme sau reproduceri ale acestora era spațiul cu destinație de restaurant în suprafață totală de 280 mp din Craiova, str. x, potrivit declarației înregistrate la CREDIDAM sub nr. x din 23 octombrie 2012, care a stat la baza încheierii Convenției înregistrate sub nr. x din 23 octombrie 2012.

Astfel, recurenta a apreciat că se încadrează la suprafețe cuprinse între 101-300 mp potrivit metodologiei (Decizia nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016, la pag. 8, tipul de încadrare Poziția nr. 3 vertical), care ar prevedea aceeași remunerație datorată și pentru spațiul de 160 mp cat și pentru spațiul având suprafața totală de 280 mp, cu includerea celui nedeclarat, de 120 mp, astfel că nu datorează nicio sumă pentru spațiul de 120 mp, cu atât mai puțin triplul remunerațiilor, ci doar sumele stabilite potrivit Convenției nr. 2892 din 23 octombrie 2012.

Critica este nefondată.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, soluția de admitere a pretențiilor reclamantei, inclusiv sub aspectul calculului prejudiciului și al penalităților de întârziere, a fost motivată distinct pe răspunderea civilă delictuală, respectiv contractuală, în funcție de efectele convenției/licenței neexclusive încheiate în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză (declarația înregistrată sub nr. x din 23 octombrie 2012, în temeiul căreia a fost încheiată convenția în vederea obținerii autorizației/licenței neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora sub nr. x din 23 octombrie 2021, referate, planșe fotografice) a rezultat că unitatea declarată a fost Restaurantul Grand Sala, în suprafață de 160 m.p. și că recurenta-pârâtă administrează și un punct de lucru nedeclarat, anume o cafenea în suprafață de 120 mp (B.), în interiorul căreia comunică public, în scop ambiental, fonograme sau reproduceri ale acestora, precum și prestații artistice din domeniul audiovizualului.

În ceea ce privește spațiul menționat pentru care nu s-a încheiat autorizație, utilizarea repertoriului protejat este obligatoriu subsecventă acordării autorizației sub formă de licență neexclusivă/încheierii unui contract de licență neexclusivă, constituindu-se într-un fapt ilicit cauzator de prejudicii producătorilor de fonograme/titularilor de drepturi de autor în ipoteza în care are loc în absența încheierii acestor convenții.

Potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 10/2016 și a Deciziei nr. ORDA 120/2016, dispozițiile acestora sunt opozabile și obligatorii, instituind în sarcina recurentei-pârâtei obligația de plată a remunerației pentru comunicarea publică a fonogramelor și altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligații legale, dimensionate, potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Așa cum corect se susține în cadrul întâmpinării, potrivit 2.8. din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor, interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, așa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 784A din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, publicată în Monitorul Oficial al României în baza deciziei nr. 120/2016 din 18 noiembrie 2016 a ORDA: "În cazul în care se constată că informațiile din declarația dată pe propria răspundere de către utilizator sau furnizate de acesta la momentul încheierii contractului, în condițiile art. 2.4 alin. (2), nu sunt conforme cu realitatea și informațiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remunerației stabilit pe baza declarației sale, utilizatorul datorează triplul sumei cu care se majorează remunerațiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996."

Or, în speță, contrar susținerilor recurentei, informațiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remunerației stabilit pe baza declarației sale.

Observând conținutul metodologiei menționate anterior (tabelul anexă), pentru tipul de utilizare în speță, remunerația lunară datorată artiștilor interpreți sau executanți, potrivit punctului I.A.A1.3 pentru suprafața cuprinsă între 101 și 300 mp se calculează în raport de o sumă fixă care pornește de la 32 de RON, pentru fonograme, respectiv 16 RON, pentru audiovizual, aferentă suprafeței de 101 mp (corespunzătoare tranșelor de suprafață de la punctul I.A.A1.2) care se majorează cu câte 6 RON, respectiv 3 RON pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp, până la suprafața maximă de 300 mp.

Ca atare, atâta timp cât recurenta a declarat doar suprafața de 160 mp aferentă restaurantului, pentru suprafața suplimentară de 120 mp recurenta trebuia să plătească o remunerație majorată, aferentă a două tranșe de suprafețe suplimentare de până la 50 mp, până la suprafața totală de 280 mp.

În consecință, informațiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remunerației stabilit pe baza declarației sale și, ca atare, chiar potrivit metodologiei invocate de către recurentă, aceasta datora triplul sumei cu care se majorează remunerațiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Recurenta pârâtă a mai susținut, cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, că sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prin care este instituită regula, potrivit căreia titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe dreptului de autor sau organismele de gestiune colectivă care îi reprezintă pot solicita repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea respectivelor drepturi, luând în considerare următoarele criterii: consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Reținând că reclamantul a invocat doar cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câștigul nerealizat, criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, care permite acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, reprezintă excepția de regula prevăzută la pct. a) al aceluiași articol de lege.

În fine, a susținut că reclamantul nu a invocat cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câștigul nerealizat, iar în speță acesta este reprezentat de cuantumul remunerațiilor cuvenite potrivit tarifelor menționate în cuprinsul tabelelor Al. l, A2.2, D1.1 și D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Înalta Curte observă că aceste susțineri referitoare la faptul că ar fi trebuit să se calculeze cuantumul prejudiciului datorat în funcție de criteriul prevăzut de art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, iar nu de cel reglementat de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 nu se regăsesc în motivele de apel, fiind formulate omisso medio, direct în recurs, cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., ca atare nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - Credidam (în prezent C. suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. x din 30 iulie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.