ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 832/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018 reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând:

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 765,441ei (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 septembrie 2015 - 29 februarie 2016, pentru unitățile nedeclarate, în temeiul art. 1.349 C. civ.

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.515,67 RON (cu TVA inclus) înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 1 martie 2016 până la data de 30 septembrie 2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.770,93 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remunerația fără TVA, conform dispozițiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 și nr. 120/2016, și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acțiunii;

- să fie obligată pârâta să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentințele pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 624 RON +2.946 RON - remunerații aferente perioadei 1 septembrie 2015 - 30 septembrie 2018 +1.770.93 RON - penalități calculate până la data de 7 septembrie 2018 și în continuarea până la plata datoriei principale; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei A. S.R.L. să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate.

Prin sentința civilă nr. 793 din data de 23 iulie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM; a completat dispozitivul sentinței civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 500 de RON - cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

Împotriva sentințe civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 au declarat apel atât reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cât și pârâta A. S.R.L.

La termenul din data de 8 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția de netimbrare a apelului formulat de pârâta A. S.R.L. și a anulat acest apel ca netimbrat.

Prin decizia civilă nr. 1225 A din data de 29 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantei Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva sentinței civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018; a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a triplului remunerației datorate pentru perioada 1 martie 2016 - 30 septembrie 2018, în cuantum de 8.838 RON; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate; a obligat pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 850 RON, cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 1225 A din data de 29 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 9 decembrie 2021 sub nr. x/2018.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimatei-reclamante ca nefondate.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și care a fost dată fără a se realiza o corectă stabilire a situației de fapt.

În opinia recurentei-pârâte, o bună stabilire a situație de fapt ar fi condus la o corectă identificare a cadrului legal pe care instanța îl are în vedere la momentul pronunțării hotărârii.

Recurenta-pârâtă a arătat și că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, inteligibilă și să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, așa cum a procedat instanța de apel care a preluat în totalitate concluziile intimatei-reclamante.

Totodată, a susținut că hotărârea trebuie să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

A subliniat că motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul, iar exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Recurenta-pârâtă a arătat că în cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul ca acestea să fie examinate în mod efectiv.

De asemenea, a susținut că motivarea este esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că, în speță, cererile lor au fost analizate cu atenție, iar instanța supremă a reținut că inexistența motivării, precum și o motivare necorespunzătoare atrag casarea hotărârii; cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă în raport cu complexitatea cauzei echivalează cu inexistența motivării.

În susținerea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și ale normelor de aplicare a legii, precum și ale deciziei ORDA nr. 10/2016.

Astfel, a arătat că s-a reținut în mod greșit existența unui restaurant în suprafață de 50 mp în incinta unității pe care o deține și a recepției tot în suprafață de aproximativ 50 mp ca spații în care se comunică prestațiile artiștilor, în condițiile în care nu deține un restaurant, iar suprafețele indicate sunt vădit exagerate.

Făcând trimitere la prevederile art. 123

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, a apreciat că obținerea unei licențe pentru spațiul în care au fost difuzate prestațiile artiștilor este un drept și nu o obligație, iar, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) și b) din același act normativ, a susținut că organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații: să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi; să-i autorizeze pe utilizator, în cazul în care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, în formă scrisă.

De asemenea, a invocat că prerogativele părții adverse, în calitate de organism de gestiune colectivă, nu se rezumă la activități de colectare, art. 162 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996 reglementând rolul activ al intimatei-reclamante, în calitate de organism de gestiune colectivă, în sensul că trebuie "să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații".

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, din lecturarea cererii de recurs, nu se poate decela vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefiind întemeiat. Totodată, a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor intimatei-reclamanta și să se constate că recursul este motivat și declarat în termen.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că: părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate; recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege; recurenta-pârâtă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță; cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reținut că recurenta-pârâtă a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar intimata-reclamantă a depus punct de vedere la acesta, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON, în dovedirea cărora a depus extras bancar cu privire la tranzacția din data de 11 ianuarie 2022.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 21 martie 2022, s-a fixat termen la data de 12 aprilie 2022, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare prin prisma excepției nulității recursului.

II.4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurenta-pârâtă a susținut incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a adus deciziei recurate veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurenta-pârâtă a criticat decizia curții de apel, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că aceasta cuprinde o motivare excesiv de succintă, împrejurare care echivalează cu nemotivarea deciziei.

Însă, în dezvoltarea acestei susțineri, recurenta-pârâtă nu a arătat în concret care sunt aspectele pe care instanța de apel nu le-a analizat sau a căror rezolvare nu a motivat-o, ci s-a mărginit la a prezenta considerații pur teoretice, ce se desprind din doctrină și jurisprudență.

Or, o atare motivare a recursului nu respectă exigențele art. 488 alin. (1) Cod procedură, aceste susțineri neputând fi convertite în vreun motiv de casare, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat că instanța de apel nu a realizat o corectă stabilire a situației de fapt, însă nici această afirmație nu este aptă a fi cercetată din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, în condițiile în care stabilirea situație de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond, iar în faza procesuală a recursului nu este permisă o asemenea analiză, cu consecința determinării unei alte situații de fapt decât cea reținută anterior în cauză, și nici o reapreciere a probelor deja administrate.

Nici dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu cuprinde critici de nelegalitate a hotărârii recurate care să poată fi supuse analizei instanței de recurs.

În cauză, prin hotărârea recurată, instanța de apel a reținut că apelul declarat de pârâtă a fost anulat, ca netimbrat, la termenul de judecată din data de 8 septembrie 2021, iar, în ceea ce privește apelul reclamantei, a constatat că singura critică avansată vizează soluția dată de către prima instanță capătului al doilea din cererea introductivă, apelanta solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, sub acest aspect, și admiterea acestui petit, cu consecința obligării pârâtei la plata triplului remunerației datorate, în cuantum de 2.946 RON, fără TVA, înmulțit cu 3, ca urmare a aplicării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016.

Apreciind fondat apelul reclamantei, curtea de apel a reținut că, în cauză, pârâta a comunicat public fonograme în scop ambiental fără a fi obținut, în prealabil, o autorizație neexclusivă din partea reclamantei.

În această situație, a apreciat că, potrivit art. 188 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 rap. la art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, pârâta datorează triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă, criteriile prevăzute la lit. a) a alin. (2) a art. 188 din Legea nr. 8/1996 neputând fi aplicate în speță.

Totodată, a constatat că, fiind vorba de o evaluare legală a prejudiciului suferit printr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, iar răspunderea ce revine autorului faptei este delictuală, soluția amintită se impune ori de câte ori ipoteza normei se regăsește în speță.

Deși susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 8/1996, ale normelor de aplicare a acesteia, precum și ale Deciziei ORDA nr. 10/2016, recurenta-pârâtă nu a indicat în ce mod aceasta le-a nesocotit sau le-a aplicat în mod eronat.

Recurenta-pârâtă a făcut trimitere la prevederile art. 123

2

alin. (2), art. 130 alin. (1) lit. a) și b) și art. 162 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996, însă nu a arătat care este greșeala cuprinsă în raționamentul instanței de apel din perspectiva interpretării și aplicării acestor dispoziții legale, ci a redat conținutul acestora.

Or, ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune indicarea de către parte a dispozițiilor legale pe care pretinde că instanța le-a nesocotit sau aplicat greșit, cu arătarea în concret a erorii săvârșite de către aceasta în cuprinsul raționamentului care a determinat adoptarea soluției pronunțate.

În speță, astfel cum s-a arătat anterior, instanța de apel a admis apelul reclamantei, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 188 alin. (1) și (2) lit. b) C. proc. civ., iar posibila critică de nelegalitate pe care recurenta-pârâtă ar fi putut-o susține trebuia să vizeze acest argument al instanței, întrucât motivele de recurs trebuie să se grefeze pe considerentele hotărârii atacate, iar redarea unor norme cuprinse în Legea nr. 8/1996, fără a arăta cum acestea pot susține nelegalitatea soluției instanței de apel, nu poate reprezenta un motiv de casare prevăzut de lege.

Ca atare, cele susținute prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu supun instanței de recurs vreo reală critică de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel.

Or, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, cum susținerile formulate de recurenta-pârâtă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, respectiv de constatare a nulității recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că partea care a câștigat - intimata-reclamantă - a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul aflat la dosarul de recurs, va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1225A din data de 29 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.