ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 03 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul CREDIDAM, a chemat în judecată în calitate de pârâtă, societatea A. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalului București:

Prin sentința civilă nr. 285 din 26 februarie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor ArtiștilorInterpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 108,90 de RON - aferente remunerației datorate pentru perioada 01.06.2016-30.09.2016; a obligat pârâta la plata sumei de 1107x3 RON - despăgubiri pentru comunicarea prestațiilor artistice până la data de 31.03.2020, la punctele de lucru din Craiova, str. x; a obligat pârâta la plata sumei de 659 RON- remunerații aferente punctului de lucru din Calea x pentru perioada 01.03.2018-31.03.2020 plus penalități de 0,1% pe zi calculate în condițiile art. 3.3 și 3.4 din Decizia ORDA 120/2016; a obligat pârâtă la plata sumei de 420 de RON - cheltuieli de judecată și la încheierea licenței pentru comunicarea publică a fonogramelor, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civilă nr. 917A din 09 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă A.. împotriva sentinței civile nr. 285 din 26 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 917A din 09 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilăa declarat recurs pârâta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de CasațieșiJustiție, secția I civilă, la data de 04 august 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care prin rezoluția din 07 septembrie 2022, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel, în mod greșit, nu a dispus anularea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, prin care a arătat că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958, pentru orice obligație înainte de 03 iunie 2017, ci a soluționat-o direct în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește fondul cauzei, a apreciat că instanța de apel, în mod greșit, a menținut hotârârea atacată prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere faptul că între pârâta și reclamantă nu există niciun fel de contract sau o altă obligație legală.

Astfel, prin declarația nr. 2447/09.06.2016 la care face referire reclamanta, a luat la cunoștință de prevederile Protocolului publicat în M.O. nr. 778/19.10.2015 și a indicat un singur punct de lucru al societății, respectiv Piscina Sânziana din Craiova, str. x.

A susținut că nu sunt reale afirmațiile reclamantei și aspectele reținute de către instanța de fond cu privire la faptul că pârâta ar fi difuzat muzică în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio pentru locația din Craiova, județul Dolj - B. și locația din Craiova, str. x, jud. Dolj - Autoservire incinta CEZ.

A precizat că aparatele fotografiate și prezentate în referatele din data de 02 octombrie și 25 iunie 2018 ca fiind "Radio" erau doar niște ceasuri digitale care afișau ora pentru angajațiișiclienții pârâtei, aceste aparate neavând funcția "Radio", ci doar funcția de alarmă, funcție pe care angajații o foloseau frecvent cu scopul de a fi atenționați când se apropie sfârșitul programului de lucru; sub acest aspect instanța de control judiciar a apreciat că angajații pot folosi aplicații pe telefon sau un ceas, fără a ține cont de realitatea învederată de recurentă.

Or, singura locație la care pârâta a difuzat muzica în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio și tv este cea din Craiova, județul Dolj, însă doar pe pentru perioda 01.06.2016 -30.09.2016, așa cum rezultă și din declarația nr. 2447/09.06.2016.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 06 octombrie 2022, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea nulității recursului, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că recurenta nu a argumentat în drept și nici în fapt cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci a reluat susținerile expuse în cadrul apelului, care în mod corect și întemeiat au fost respinse de instanța de apel.

Pe fondul recursului, cu privire la aspectul legat de nesoluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă, a apreciat că omisiunea în redactarea acestei chestiuni a fost remediată de instanța de apel în virtutea efectului devolutiv a apelului, în sensul în care a reținut că a rămas fără obiect ca urmare a restrângerii pretențiilor pentru perioada 01 iulie 2017- 31 martie 2020, potrivit notelor scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2020.

A arătat că celelalte aspecte arătate prin cererea de recurs au fost analizate pe larg de către instanța de fond, precizând că la dosarul cauzei există planșe fotografice care surprind inclusiv prezența unor televizoare, iar susținerea că boxele instalate ar fi funcționat numai cu funcția de alarmă este contrazisă tocmai prin raportare la locul în care acestea au fost dispuse în cadrul unităților administrate de apelantă și la funcționalitatea acestora.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 03 iunie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 25 octombrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 07 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat depârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 917A din 09 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

II.4. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În prealabil, cu privire la excepția nulității recursului argumentată prin prisma neîncadrării criticilor susținute de recurentă în cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este real că recurenta nu a subsumat argumentele deduse judecății recursului niciunui motiv de casare dintre cele prevăzute de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., însă o atare modalitate de concepere a cererii de recurs nu este de natură a conduce, prin ea însăși, la aplicarea sancțiunii nulității căii de atac pentru că dintr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., confom cărora "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", reiese obligația instanței de a verifica dacă și în ce măsură motivele expuse de parte, în susținerea recursului, sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare pe care legea de procedură civilă le conține.

Verificând conținutul motivelor de recurs expuse de pârâta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că prin acestea i se reproșează instanței de apel modul greșit în care a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune putea fi soluționată direct în calea de atac a apelului, cel prin care a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a admis cererea de chemare în judecată fără a avea în vedere că existența unui contract încheiat între părți sau a altei obligații legale nu au fost confirmate de înscrisurile depuse la dosar.

Or, asemenea critici sunt în mod incontestabil unele care privesc aspecte de nelegalitate a judecății realizate în etapa procesuală a apelului, întrucât se invocă abateri ale instanței de la obligația imperativă de a soluționa cauza cu respectarea principiului disponibilității părților implicate în proces.

Cum, de principiu, cererea de recurs are caracter unitar, iar cererea pendinte conține și critici care satisfac cerința de a viza aspecte de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs, nu se poate vorbi de un act de procedură nul în sensul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ci actul de sesizare este unul apt a determina legala învestire a instanțe de recurs cu analiza acelor motive care se încadrează în rigorile art. 488 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Decizia recurată a fost criticată, sub un prim aspect, în prima parte a demersului judiciar, din perspectiva aprecierii instanței de apel în contextul criticii (din apel) referitoare la omisiunea soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune ce ar fi presupus anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe excepția invocată.

Critica astfel susținută, susceptibilă de analizare pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce include neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității hotărârii, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, este nefondată.

Deși cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv, ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel, trebuie subliniat că, totuși, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Principiul tantum devolutum quantum apellatum dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privința devoluțiunii ori transmiterii cauzei către instanța de apel. Această regulă restrictivă stabilește că pricina se transmite către instanța superioară, spre a fi din nou judecată, în măsura sau în limitele în care activitatea instanței inferioare a fost criticată.

Prin cererea de apel, pârâta S.C. A. S.R.L. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul omisiunii de a soluționa excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, în sensul în care cererea de chemare în judecată a fost depusă cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958, pentru orice obligație înainte de 03 iunie 2017, context ce impunea anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța asupra excepției invocate.

În recurs, în susținerea criticilor formulate de pârâtă în legătură cu modul de soluționare a acestei excepții de către instanța de apel au fost invocate aspecte similare, însă în condițiile în care dispozițiile art. 476 C. proc. civ. permit instanței de apel o reevaluare a judecății efectuate de instanța de fond, suplinind motivarea atunci când argumentele părții o reclamă, dată fiind împrejurarea că instanța de apel a fost învestită cu un motiv de apel având ca obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune, pretins a fi omisă în motivarea hotărârii primei instanțe, iar nu cu însăși excepția invocată, ținând cont de modificarea acțiunii intervenite la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2020, în cadrul concluziilor scrise, în sensul în care reclamanta a înțeles să renunțe la primul capăt al cererii de chemare în judecată, iar pe capătul 2 al cererii și-a restrâns pretențiile la perioada 01 iulie 2017-31 martie 2020, reflectarea analizei acestei critici având ca finalitate rămânerea fără obiect a excepției menționate nu relevă încălcarea unor neregularități de ordin procedural.

Premergător analizării criticilor efectiv susținute în cadrul celei de-a doua părți a recursului pendinte, se impune a fi subliniat faptul că o trăsătură esențială a acestuia, rezultată din conținutul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este aceea că reprezintă o cale extraordinară de atac ce permite realizarea unui controlul judiciar limitat la aspecte care privesc nelegalitatea deciziei atacate și care, concomitent, au aptitudinea de a se circumscrie situațiilor juridice prevăzute în pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

În considerarea limitelor astfel stabilite de legiuitor, Înalta Curte reține că nu pot forma obiect al analizei criticile prin care sunt atribuite competenței instanței de recurs greșeli legate de stabilirea situației de fapt și de reevaluarea în acest scop a probelor, deoarece modul în care instanța devolutivă a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel în mod greșit a menținut hotărârea atacată fără a avea în vedere că între părți nu există raporturi contractuale sau o altă obligație legală, făcând trimitere la declarația nr. 2447/09.06.2016, prin care a luat cunoștință de prevederile Protocolului publicat în M.O. nr. 778/19.10.2015 și a indicat un singur punct de lucru, respectiv Piscina Sânziana din Craiova, str. x; lipsa difuzării muzicii în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio pentru locația din Craiova, județul Dolj - B. și locația din Craiova, județul Dolj - Autoservire incinta CEZ; aparatele prezentate în referatele din 02.10.2019 și 25.06.2018 ca fiind "Radio" îndeplineau funcția de alarmă, pe care angajații o foloseasu frecvent cu scopul de a fi atenționați câdn se aproprie sfârșitul programului de lucru.

Or, în privința aspectelor anterior reliefate, de natură factuală, pe de o parte, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a avut susțineri similare și în fața instanței de apel, astfel încât pentru formularea unor veritabile motive de recurs referitoare la aceleași aspecte, avea îndatorirea de a se raporta la modalitatea în care instanța de apel a răspuns acestor critici și, prin urmare, de a susține eventuale argumente de nelegalitate luând în considerare judecata realizată în apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, precum și faptul că instanța de recurs exercită un control de legalitate a acesteia din perspectiva motivelor susținute de titularul recursului.

Pe de altă parte, reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurenta-pârâtă în motivele sale de recurs, pentru a conchide în sensul menținerii greșite a hotărârii primei instanțe nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci cu reevaluarea situației de fapt și, eventual, stabilirea uneia noi față de cea decelată de instanța de apel, ce excedează cadrului procesual al recursului.

De altfel, nici aserțiunile recurentei referitoare la faptul că instanța de control judiciar nu a ținut cont de realitatea învederată sau că difuzarea muzicii în scop ambiental sau fonograme cu ajutorul aparatelor radio și tv s-a realizat numai în locația din Craiova, județul Dolj, însă doar pentru perioada 01.06-2016-30.09.2016, nu se circumscriu unor critici de legalitate a deciziei atacate, ci unor aspecte de temeinicie, prin care recurenta tinde la aceeași reevaluare ori schimbare a situației de fapt reținute în cauză de către instanțele de fond, ceea ce nu intră în competența instanțe de recurs, după cum s-a arătat în cele ce preced.

Având în vedere obligațiile procedurale impuse de normele de procedură, prin care instanța de apel este obligată a proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată [art. 477 alin. (1) C. proc. civ..], curtea de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță [art. 479 alin. (1) C. proc. civ..], rezultatul acestei verificări reflectându-se în raționamentul judiciar expus în cadrul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, din perspectiva legalității hotărârii primei instanțe, dând prevalență forței probante a convenției nr. 2447/09.06.2016, încheiată între părți, ce a constituit fundamentul obiectiv al obligației plății remunerațiilor datorate, a celei a referatelor întocmite și fotografiile efectuate de inspectorii CREDIDAM, în baza metodologie aplicabile, ce au condus la stabilirea unor elemente esențiale ale situației de fapt a cauzei, instanța de apel a constatat că apărarea recurentei-pârâte - necomunicarea publică de fonograme și nedatorarea remunerațiilor - reprezintă o susținere neverificabilă în contextul factual descris.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., prin care temeiul juridic al acordării lor este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, astfel că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Reținând că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, în raport de dispozițiile legale menționate, va obliga pe recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, potrivit extrasului bancar nr. x din 21 octombrie 2022, eliberat de C., Sucursala București, aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 917A din 09 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2023.