ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2376/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., prin care, a solicitat ca, în urma dezbaterilor și a probelor care vor fi administrate, să pronunțe o hotărâre prin care:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 384 din 11 iunie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei de 2.979 RON - remunerații aferente perioadei 01.10.2016 - 30.09.2019 plus 1.817,74 RON - penalități calculate până la data de 06.09.2019 și în continuare până la plata datoriei principale; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 770 RON - cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia nr. 1085A din 07 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreți - CREDIDAM împotriva sentinței civile nr. 384 din 11 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 8.937 RON, reprezentând triplul remunerațiilor legal datorate pentru perioada 01.10.2016 - 30.09.2019; a înlăturat obligația de plată a remunerației de 2.979 RON și a penalităților de întârziere; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat intimate-pârâtă la 700 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-reclamant.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1085 A din 07 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 mai 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs, invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., art. 123, art. 130 și art. 133 din Legea nr. 8/1996.

A precizat că instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că nu orice comunicare publică neautorizată atrage obligația utilizatorului de a plăti triplul remunerațiilor legale datorate în baza prevederilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum și că dispozițiile art. 139 alin. (2), respectiv art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 reprezintă o aplicație particulară a răspunderii civile delictuale, context în care în prezenta cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ., considerente în raport de care soluția primei instanțe era fondată.

Este necesar a se preciza că intimata-reclamantă are obligația legală de identificare a activităților economice relevante pentru activitatea organismelor de gestionare colectivă, obligație ce trebuie îndeplinită cu bună-credință și nu este una facultativă, potrivit dispozițiilor art. 123, art. 130 și art. 133 din Legea nr. 8/1996.

Împrejurarea că intimata-reclamantă a emis o notificare, încercând să recupereze debitul, nu atestă că obligațiile, ce îi incumbă pentru perioada anterioară anului 2019, au fost îndeplinite, existând posibilitatea în ipoteza în care își îndeplinea obligațiile legale întocmai și la timp, ca intimata-reclamantă să identifice desfășurarea activității economice de societatea pârâtă încă din perioada 2016-2017, așa cum a reținut instanța de fond, pe baza planșelor foto depuse de aceasta la dosarul de fond, care datează din acea perioadă.

Astfel, chiar dacă instanța de apel a reținut că persoana vătămată, victima faptei civile delictuale, nu a fost în culpă, în realitate neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor sale a fost unul dintre factorii care au determinat prejudiciul.

În atare condiții, pârâta și-a asumat prin neapelarea sentinței instanței de fond plata prejudiciului constând în remunerația pe perioada în litigiu, dar sancționarea acesteia cu obligarea de a achita triplul acestei remunerații încalcă dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ. câtă vreme intimata-reclamantă nu a evitat producerea prejudiciului printr-o riguroasă verificare a utilizatorilor de servicii administrate de organismele de gestionare colectivă.

Chiar instanța de apel a reținut în mod expres că nu și-a însușit raționamentul intimatei-reclamante, potrivit căruia orice comunicare publică neautorizată duce la obligația utilizatorului de a plăti triplul remunerațiilor legale în baza pct. 3.12 din Decizia 10/2016 a ORDA, ci doar situația în care organismul de gestionare colectivă nu avea cum să cunoască activitatea utilizatorului, adică lipsa de culpă a intimatei putea duce la o astfel de sancționare a pârâtei din moment ce planșele foto depuse la dosarul de fond al cauzei datează din anii 2016 - 2017, astfel că de la momentul respectiv intimata-reclamantă putea să cunoască activitatea utilizatorului pentru a evita producerea prejudiciului.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 05 iulie 2022, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artisților Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a precizat că cererea de recurs este nulă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivarea realizată de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care nu a argumentat juridic afirmațiile relativ la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. și a art. 123, art. 130 și art. 133 din Legea nr. 8/1996, astfel că nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., această cale extraordinară de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În ceea ce privește netemeinicia cererii de recurs, a arătat că a depus la dosarul cauzei o serie de capturi (planșe foto) regăsite pe internet (adresa paginii de socializare a recurentei și site-ul de promovare turistică www.x.com în data de 02 august 2019), dar și un referat întocmit de inspectorul CREDIDAM, după verificarea la fața locului în data de 29 iulie 2019, în raport de care a comunicat notificarea de pune în întârziere asupra sumelor datorate cu titlu de prejudiciu, respectiv adresa nr. x/13.08.2019, comunicată prin cabinet de avocat, pe care recurenta-pârâtă a primit-o la data de 19 august 2019, dar pe care a ignorat-o.

Ulterior, notificării de punere în întârziere, CREDIDAM a formulat la 11 septembrie 2019, într-un termen rezonabil de la data informării societății recurente despre prejudiciul creat și despre obligațiile legale pe care nu și le-a îndeplinit, cererea de chemare în judecată în vederea obligării pârâtei și repararea prejudiciului cauzat de comunicarea publică de fonograme și prestații artistice în pensiunea A. și în restaurantul aflat la aceeași adresă cu pensiunea, unități administrate de recurenta-pârâtă.

Cu privire la motivul de recurs referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., a arătat că, în mod corect, instanța de apel a analizat toate cauzele care ar putea conduce la eventuala aplicare a dispozițiilor menționate și a concluzionat că nu i se poate imputa organismului de gestiune colectivă, ca formă de inacțiune generatoare a măririi prejudiciului, faptul că a identificat cu întârziere activitatea pârâtei generatoare de obligația de plată a drepturilor conexe, întrucât obligația de a solicita autorizarea revine utilizatorului și trebuie îndeplinită prealabil începerii activității de comunicare publică.

Cu toate acestea, după cum rezultă din probele administrate la fond, recurentei i-au fost comunicate 3 notificări: notificarea nr. x/27.06.2019, notificarea nr. x/19.07.2019 și notificarea nr. x/13.08.2019, comunicată prin cabinet de avocat, prin care CREDIDAM a informat utilizatorul de fonograme și prestații artistice despre obligațiile legale pe care trebuie să le îndeplinească, dar și despre informațiile și documentele pe care trebuie să le comunice CREDIDAM pentru a intra în legalitate, însă societatea pârâtă a rămas în pasivitate și nu a obținut autorizarea artiștilor interpreți și nici nu a achitat remunerațiile echitabile, prejudiciind artiștii.

De asemenea, instanța de apel, în mod corect, a concluzionat că apelanta-reclamantă a întreprins toate acțiunile pe care le putea face, în termen rezonabil, pârâta fiind cea care a refuzat încheierea autorizației pentru spațiile deținute în care a realizat comunicarea publică neautorizată, făcând inaplicabile în cauză dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ.

A precizat că susținerea recurentei în sensul că obligația de identificare a activităților economice relevante pentru activitatea organismelor de gestionare colectivă, ar fi stipulată de dispozițiile art. 123, art. 130 și art. 133 din Legea nr. 8/1996, așa încât ar fi o obligație legală, este una greșită, întrucât textele de lege nu impun o asemenea obligație doar în sarcina organismului de gestiune colectivă, iar art. 130 alin. (10 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualmente art. 162

1

din Legea nr. 8/1996, republicată), confirmă faptul că, înainte de desfășurarea unei activități de comunicare publică, utilizatorii de fonograme și prestații artistice au obligația ideală de a solicita autorizare din partea artiștilor interpreți cu plata unor remunerații echitabile.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca fiind fiind legală și temeinică, și obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

La data de 02 august 2022, prin poștă electronică, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că instanța de recurs este chemată să observe dacă calea de atac respectă forma legală cerută și criticile aduse se circumscriu celor legale prevăzute, nu prezintă relevanță dacă aceste critici sunt sau nu fondate, aspect ce urmează să fie apreciat ulterior analizei excepției nulității recursului.

Cu privire la apărările formulate de intimata-reclamantă pe fondul recursului dedus judecății, a apreciat că motivele de recurs cuprind suficiente argumente pentru admiterea căii de atac formulate în cauză.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 20 iulie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza cererii de recurs, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu au fost formulate critici concrete asupra dezlegărilor jurisdicționale ale curții de apel, care au determinat soluția de admitere a apelului reclamantei împotriva sentinței atacate menite să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta chestiuni ce reclamă situația de fapt a speței, critici vizând modul de interpretare a probelor, invocând formal încălcarea dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. și a celor ale art. 123, art. 130 și art. 133 din Legea nr. 8/1996.

Instanța de apel, prin decizia recurată, stabilind că întinderea despăgubirilor cuvenite organismului de gestiune colectivă reclamant pentru utilizarea neautorizată a fonogramelor și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde triplului remunerațiilor legal datorate, a acceptat că, în prezentul litigiu, s-ar putea face aplicarea dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., referitoare la vinovăția comună a autorului și a victimei la cauzarea ori la mărirea prejudiciului, în contextul în care pârâta nu a declarat apel, necontestând obligația sa de plată a contravalorii remunerațiilor, la care se adaugă penalitățile de întârziere, stabilită prin hotărârea primei instanțe.

În continuarea raționamentului juridic fondat pe această premisă, instanța de apel a evaluat în concret conduita organismului de gestiune colectivă reclamant, din perspectiva obligațiilor legale și pe baza probelor administrate, ajungând la concluzia lipsei vinovăției victimei și, implicit, a neîntrunirii în cauză a condițiilor de aplicare a prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Astfel, s-a considerat că apelanta-reclamantă a întreprins toate acțiunile pe care le putea face, în termen rezonabil, pârâta fiind cea care a refuzat încheierea autorizației pentru spațiile deținute în care a realizat comunicarea publică neautorizată, făcând inaplicabile în cauză dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs, nu se formulează vreo critică în legătură cu înseși condițiile de aplicare în cauză a normei de drept comun vizând vinovăția comună și, astfel cum acestea au fost enunțate și analizate de către instanța de apel, ci se tinde la reaprecierea modului de îndeplinire a obligațiilor reclamantului, cu finalitatea constatării de către această instanță de control judiciar a vinovăției reclamantului și a suportării proporționale de către autor a prejudiciului.

Recurenta-pârâtă, prin argumentația adusă, a reliefat faptul că notificarea emisă de intimata-reclamantă, prin care a încercat să recupereze debitul, nu a atestat îndeplinirea obligațiilor legale întocmai și la timp în ceea ce privește identificarea desfășurării activității economice a societății pârâte din perioada 2016-2017, pe baza planșelor foto depuse la dosarul cauzei.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, instanța de control judiciar neputând proceda la reanalizarea probatoriului (notificarea, planșele foto) în vederea stabilirii unei alte situații de fapt legată de neîndeplinirea obligațiilor ce-i incumbă intimatei-reclamante pentru perioada anterioară anului 2019, în virtutea cărora era în măsură să identifice desfășurarea activității economice de societatea pârâtă relevantă pentru activitatea organismelor de gestiune colectivă, și care a reprezentat unul dintre factorii care au determinat prejudiciul.

Prin urmare, argumentele recurentei referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate de instanța de apel și nu nelegalitatea acesteia.

În absența unor critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului, prin care se supun cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) și art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, o va obliga la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, potrivit extrasului bancar nr. 4772 din 15 iulie 2022, emis de B., aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085A din 07 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.