ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 283/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat instanței:

- să oblige pârâta SC A. SRL la plata sumei estimate de 16.518,04 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul "B." a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aferentă perioadei 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015, urmând ca suma reală să fie stabilită prin expertiză contabilă:

- să oblige pârâta la plata sumei estimate de 9.003,24 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației estimate datorate pe capătul 1 de cerere, penalități calculate până la data de 7 septembrie 2015, urmând ca suma reală să fie stabilită prin expertiză contabilă;

- să oblige pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe pentru perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015;

- să oblige pârâta să încheie autorizație/licență neexclusivă cu CREDIDAM pentru radiodifuzarea fonogramelor ori a reproducerilor acestora de către postul de radio deținut, "B."

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 1590 din 26 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 16.508,71 RON, cu TVA, reprezentând remunerație datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor de către pârâtă pe postul B., în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015, precum și la plata penalităților de întârziere în sumă de 19.270,11 RON, calculate prin răspunsul la obiecțiuni pentru fonograme, la suma fără TVA.

A obligat pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015.

A respins ultimul capăt al cererii reclamantei.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.600 RON (onorariu de expert, onorariu de avocat, taxa judiciară de timbru).

Prin Decizia nr. 750A din 15 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1590 din 26 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

A schimbat sentința parțial, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 13.313,48 RON către reclamant (fără TVA) reprezentând remunerații pentru radiodifuzare fonograme pe postul de radio B. în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2015 și la 19.270 RON reprezentând penalități.

A păstrat celelalte dispoziții.

A respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâta SC A. SRL, prin reprezentant legal administrator C., prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin motivele de recurs pârâta arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că motivarea deciziei atacate este total eronată, precum și că sarcina probei nu îi revine. Astfel, susține că nu există nicio probă la dosar care să ateste că postul de radio a funcționat în perioada dedusă judecății. Faptul că deține o licență audiovizuală nu presupune automat că aceasta și funcționează.

La data de 11 octombrie 2019 intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că pârâta reiterează aceleași critici ca cele expuse în fața instanței de apel, și care sunt nefondate.

În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind inexistența de probe care să ateste că postul de radio "B." ar fi funcționat în perioada dedusă judecății, precizează că acestea nu pot fi primite. Pârâta SC A. SRL deține pentru postul de radio B. licența nr. x din 9 decembrie 2008 eliberată de CNA la data de 17 august 2010 și Decizia de autorizare nr. x eliberată de CNA la data de 13 septembrie 2011.

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, pârâta avea obligația legală de a solicita, înainte de utilizarea repertoriului protejat, toate autorizațiile/licențele neexclusive necesare, în schimbul achitării unor remunerații.

Afirmația recurentei-pârâte conform căreia postul B. nu ar fi funcționat în perioada dedusă judecății întrucât nu avea emițător nu a putut fi valorificată în fața instanțelor de fond întrucât societatea nu a fost în măsură să facă dovada întreruperii activității de radiodifuzare. Astfel, dacă un post de radio nu începe să transmită conform structurii serviciului de programe pentru care a primit licență audiovizuală și decizie de autorizare, sau dacă își întrerupe activitatea de emisie din motive tehnice, radiodifuzorul este obligat să comunice către CNA aceste aspecte care, în baza art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, retrage licența audiovizuală. Or, recurenta-pârâtă nu a primit vreo de sancționare sau retragere de licență, astfel că instanța de apel a reținut în mod corect prezumția simplă a calității de utilizator în baza calității de organ de radiodifuziune.

Pe cale de consecință, în cauză au fost reținute condițiile angajării răspunderii civile delictuale, cu consecința plății unui prejudiciu echivalent remunerațiilor și penalităților de întârziere stabilite prin metodologia aplicabilă pentru perioada dedusă judecății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 februarie 2020, cu citarea părților, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC A. SRL este nefondat pentru considerentele care urmează:

Se invocă de către recurentă nerespectarea de către instanța de apel a dreptului său la apărare, fără a se menționa în mod expres modalitatea în care acest drept i-a fost încălcat.

Înalta Curte constată că singurul aspect care ar putea analizat în prezenta speță din această perspectivă este cel reprezentat de dispoziția de respingere a cererii de amânare în vederea angajării unui apărător formulată de pârâta SC A. SRL la data de 14 mai 2019.

Astfel, instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de apelanta-pârâtă în vederea angajării unui apărător, motivat de faptul că aceasta a avut la dispoziție mai mult de șase luni pentru a-și rezolva problema asistării în cauză.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei".

Rezultă, astfel, că legiuitorul a prevăzut posibilitatea amânării cauzei pentru acest motiv doar în mod excepțional, în situația existenței de motive temeinice, care urmează a fi apreciate în concret de către instanță, pentru fiecare caz în parte.

În speță, însă, pârâta nu a arătat care sunt motivele temeinice ce justificau admiterea unei astfel de cereri, și anume motivele pentru care nu s-a încheiat până la termenul de judecată stabilit în cauză contractul de asistență juridică, în raport și de data declarării apelului.

Mai mult, Înalta Curte notează că sancțiunea care operează în situația respingerii greșite a cererii de amânare pentru lipsă de apărare este nulitatea condiționată de existența unei vătămări, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pârâta fiind cea căreia îi revenea sarcina de a justifica o asemenea vătămare. Cum o astfel de vătămare nu a fost invocată și, pe cale de consecință, nici dovedită, urmează ca acest motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

Recurenta pârâtă a mai criticat hotărârea Curții de Apel București pentru greșita aplicare a normelor referitoare la sarcina probei, cu privire la reținerea calității sale de radiodifuzor în perioada în litigiu.

A arătat că nu există nicio probă la dosar care să ateste că postul de radio a funcționat în perioada dedusă judecății întrucât nu avea emițător, acesta fiind ars în urma unui trăznet. Faptul că deține o licență audiovizuală nu presupune automat că aceasta și funcționează.

Referitor la calitatea de utilizator a pârâtei, Curtea de Apel București a constatat că "pârâta SC A. SRL are calitate de utilizator, de organism de radiodifuziune, calitate ce a fost dovedită cu licența audiovizuală neexclusivă nr. x din 9 decembrie 2008 eliberată de CNA la data de 17 august 2010 și structura serviciilor de programe aprobate de CNA. Apelanta, în calitate de utilizator, avea obligația legală de a obține autorizațiile/licențele neexclusive necesare radiodifuzării, începând cu data eliberării de către CNA a Deciziei de autorizare nr. x din 13 septembrie 2011. Comunicarea operelor muzicale fără autorizarea organismului de gestiune colectivă constituie încălcarea drepturilor titularilor și antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâtei, în condițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996, evaluate conform art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Apărarea apelantei prin care se arată că postul B. nu a funcționat în perioada dedusă judecății 1 iulie 2012 - 29 februarie 2015 nu poate fi valorificată atâta vreme cât societatea nu a comunicat către CNA că își întrerupe emisia din motive tehnice, obligație rezultată din conținutul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002".

Astfel, instanța de apel a reținut, pe de-o parte, că prin eliberarea licenței audiovizuale neexclusive nr. x din 9 decembrie 2008 de către CNA la data de 17 august 2010, precum și prin eliberarea de către CNA a Deciziei de autorizare nr. x din 13 septembrie 2011 se prezumă existența calității de utilizator a pârâtei și realizarea de către aceasta a unor acte de comunicare publică a fonogramelor iar, pe de altă parte, că pârâta nu a făcut dovada notificării CNA cu privire la întreruperea emisiei din motive tehnice.

Critica din recurs vizează argumentul instanței de apel în sensul că în speță operează prezumția simplă a calității de utilizator a pârâtei, aspect ce impune dovada contrară din partea pârâtei. Se susține că reclamantul este cel care avea obligația de a proba faptul că postul B. a funcționat în perioada în litigiu.

Cu privire la această critică, se constată că, într-adevăr, regula generală prevăzută de art. 249 C. proc. civ. impune, din punct de vedere cronologic, în sarcina reclamantului obligația de a face dovada pretențiilor sale, acesta fiind cel care susține, primul, temeinicia cererii de chemare în judecată, însă pârâtul este cel care trebuie să iasă din pasivitate și să se apere, criticând probele aduse de reclamant și făcând dovada susținerilor sale.

Atâta timp cât reclamantul a administrat probele menționate mai sus, din cuprinsul cărora a rezultat existența calității de utilizator, revenea pârâtei sarcina de a face dovada contrară, și anume a faptului că postul nu a funcționat în perioada în litigiu.

Recurenta nu contestă calitatea sa de radiodifuzor, în general, admițând chiar că are această calitate în baza autorizației de licență neexclusivă nr. x din 9 decembrie 2008, însă apreciază că în speță a intervenit un caz de întrerupere/încetare a acestei calități în perioada dedusă judecății, din motive tehnice, aspect care, însă, nu a fost probat de către aceasta.

În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, licența audiovizuală analogică sau digitală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât și în cel al televiziunii și, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, aceasta se retrage în condițiile art. 57 alin. (1) din același act normativ, și anume:

a) când titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condițiile stabilite prin licență, în termen de 12 luni de la obținerea licenței audiovizuale;

b) când titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, și mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului;

c) ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietății în audiovizual, prevăzute la art. 46, și a nerespectării dispozițiilor art. 56;

d) ca urmare a încălcării prevederilor alin. (8) și (9) ale art. 44 și ale art. 56;

e) când titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;

f) la cererea titularului.

Astfel, în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada existenței problemelor tehnice invocate, precum și a notificării CNA cu privire la intervenirea unui caz de întrerupere a difuzării, și astfel a neutilizării repertoriului protejat, în mod corect s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A/2019 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Cererea formulată de intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta SC A. SRL la plata sumei de 1.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, conform OP nr. x din 11 octombrie 2019, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 750A din data de 15 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta SC A. SRL la plata sumei de 1.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - LM