ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5817/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la 27.02.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând să se anuleze art. I pct. 9 din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/28.01.2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicate în M.Of. nr. 75/30.01.2014, cu referire la modificarea art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Regulament, partea privind 4 judecători/judecători supleanți.

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., împotriva pârâților Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus anularea art. I pct. 9 din Hotărârea colegiului de conducere al Înaltei Curții de Casației nr. 3/28.01.2014, cu referire la modificarea art. 29 alin. (1) și (5) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 22 septembrie 2005, în ce privește posibilitatea desemnării prin tragere la sorți doar a 4 judecători/judecători supleanți pentru constituirea completelor de 5 judecători.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs împotriva sentinței nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând sentința ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:

I.3.1. Hotărârea nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a fost emisă în baza dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 și respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 32 din aceeași lege, astfel cum erau în vigoare la acea dată.

Prin art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost modificate alin. (1) și alin. (5) ale art. 29 din Regulament, ca urmare a modificărilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

Prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, astfel încât analizarea legalității Hotărârii nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a Colegiului de Conducere, cu referire la dispozițiile art. 1 pct. 9 de modificare a prevederilor art. 29 din Regulament, trebuie efectuată în raport atât cu cele statuate în cuprinsul considerentelor deciziei sus menționate, cât și prin prisma efectelor juridice pe care aceasta le produce.

Prima instanță de judecată a interpretat în mod eronat considerentele acesteia pentru că hotărârile Colegiului de conducere referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, emise anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 (cum este și cazul Hotărârii nr. 3/2014) nu pot constitui obiectul controlului de legalitate prin prisma acestei decizii.

Aceasta întrucât prin Decizia nr. 685/2018, instanța de contencios constituțional a scos problema procedurii de compunere a completurilor de 5 judecători (aplicată anterior pronunțării acestei decizii) din sfera analizei de legalitate realizată în condițiile Legii nr. 554/2004 și a ridicat-o la nivel constituțional, prin rezolvarea oferită acesteia în cadrul soluționării conflictului juridic de natură constituțională născut tocmai în legătură cu această problemă, reținând ca acte generatoare ale conflictului juridic de natură constituțională emiterea de către Colegiul de conducere a Hotărârii nr. 3/2014 (alături de Hotărârea nr. 89/2018), cu referire la prevederile ce reglementau modalitatea de constituire a completurilor de 5 judecători.

Astfel fiind, hotărârile Colegiului de Conducere privitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, adoptate anterior Deciziei nr. 685/2018, nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, aceste acte rămânând fără eficacitate juridică prin chiar această decizie a Curții Constituționale.

Față de cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Regulament cu referire la stabilirea Completurilor de 5 judecători prin desemnarea prin tragere la sorți a 4 judecători, cât și cele ale alin. (5) al aceluiași articol cu referire la stabilirea a câte 4 judecători supleanți, au rămas fără eficacitate juridică de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Referitor la efectele juridice pe care Hotărârea nr. 3/2014 a Colegiului de conducere le-a produs în trecut, acestea trebuie analizate în limitele trasate prin paragrafele finale ale Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, ținând cont și de principiul securității raporturilor juridice, care privește stabilitatea situațiilor juridice consfințite prin hotărâri judecătorești. În acest sens în paragraful 198 al Deciziei nr. 685/2018, s-a statuat în sensul că "sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare (...) ".

Față de aspectele menționate mai sus, hotărârea primei instanțe de judecată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În raport cu cele de mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 16/F-C pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a Civilă, de Contencios Administrat și Fiscal la data de 11 februarie 2022 și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata A. ca neîntemeiată.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În prealabil, intimata arată că, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată doi pârâți, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sentința a fost recurată a fost pronunțată numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vreme ce pârâtul Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a emis actul administrativ ilegal atacat, nu a declarat recurs, având în prezenta etapă procesuală calitatea de intimat.

Pe cale de excepție, intimata a invocat excepția nulității recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiție, excepția nulității recursului ca urmare a lipsei dovezii calității de reprezentant, precum și excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării sale.

În susținerea excepției nulității recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiție se arată că, în temeiul art. 57 alin. (1), art. 80 alin. (1) și art. 84 alin. (1) C. proc. civ., art. 218 C. civ. și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reprezentarea în justiție a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face fie de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, fie de un consilier juridic al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fie de un avocat angajat de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât nicio altă persoană nu are dreptul să semneze valabil recursul.

Or, în cauză, recursul este semnat de directoarea Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, potrivit art. 81 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este magistrat asistent. Mai mult, art. 87 alin. (2) și art. 113-art. 116 din același Regulament prevăd expres existența unei structuri interne complet distincte, și anume Compartimentul juridic, încadrat cu consilieri juridici, care "reprezintă Înalta Curte de Casație și Justiție în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale, pe baza delegației date de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (...)" și "redactează, în termenele procedurale, (...) cererile privind exercitarea căilor de atac, în dosarele în care Înalta Curte de Casație și Justiție este parte".

Prin urmare, recursul Înaltei Curți de Casație și Justiție este semnat de o persoană care nu poate avea calitatea de reprezentant legal sau convențional în justiție al recurentei, deci este nul, față de dispozițiile imperative ale art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Cu caracter subsidiar față de excepția nulității recursului ca urmare a faptului că persoana care l-a semnat nu putea avea calitatea de reprezentant în justiție al recurentei, în ipoteza respingerii acestei excepții, intimata invocă excepția nulității recursului ca urmare a lipsei dovezii calității de reprezentant al persoanei care a semnat recursul, conform art. 486 alin. (2) și (3) raportat la art. 82 alin. (1), art. 84 și art. 151 C. proc. civ., art. 150 și art. 149 C. proc. civ., solicitând instanței să pună în vedere recurentei să depună dovada calității de reprezentant, iar, în caz contrar, să anuleze recursul.

În ceea ce privește excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării sale, intimata arată că indicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, iar recursul este nemotivat, întrucât, deși pretinde încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta nu indică nicio normă juridică pe care prima instanță, prin sentință, să o fi încălcat sau aplicat greșit.

Pe fondul recursului, intimata arată următoarele:

- Printre atribuțiile Curții Constituționale expres și limitativ enumerate în art. 146 din Constituție și în legi organice nu figurează controlul legalității Regulamentului intern al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin poziția sa, Înalta Curte de Casație și Justiție adaugă la Constituție și uzurpă rolul Curții Constituționale, care are monopolul tranșării conflictelor juridice de natură constituțională.

- Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, în cazul exercitării atribuției de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, aceasta indică părților în conflict conduita de urmat pentru stingerea conflictului. Curtea Constituțională nu a anulat ea însăși (și nici nu avea competența să o facă) Regulamentul intern al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice este monopolul constituțional al instanțelor judecătorești de contencios administrativ, pe calea contenciosului administrativ. Pretinzând că actul administrativ atacat nu ar putea fi atacat în fața instanțelor de contencios administrativ întrucât Curtea Constituțională a soluționat un conflict juridic de natură constituțională (dar prin care, evident, nu a anulat respectivul act administrativ), Înalta Curte de Casație și Justiție subminează rolul constituțional al instanțelor de contencios administrativ (inclusiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), singurele care au puterea și legitimarea constituțională de a cenzura, pe calea contenciosului administrativ, legalitatea actelor administrative și de a le anula.

- Prin decizia de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională doar a constatat că o anumită dispoziție din Regulamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție este nelegal (acest lucru fiind unul dintre factorii generatori ai conflictului), dar nu a anulat-o. Respectiva dispoziție nu a fost nici anulată, nici nu și-a încetat expres în vreun alt mod efectele juridice. Nu trebuie confundat contenciosul de validitate (în care doar se constată dacă un act este sau nu legal, fără să fie anulat) cu contenciosul în anulare (în care nu doar se constată dacă un act este sau nu legal, ci el este și anulat, deci lipsit de efecte juridice).

- Nu trebuie confundat efectul numai pentru viitor al deciziilor Curții Constituționale, în temeiul unei norme constituționale exprese (art. 147 alin. (4) din Constituție), cu principiul general al caracterului retroactiv, ex tunc, al nulității. Anularea unui act administrativ de instanța de contencios administrativ are efect ex tunc, viciul de nelegalitate existând de la data adoptării acestuia, iar sancțiunea nulității producând efecte tot de atunci. Chiar dacă ar fi adevărat că actul administrativ atacat și-ar fi încetat efectele juridice la data publicării oficiale a deciziei Curții Constituționale și ca efect automat al acesteia, acest fapt nu ar împiedica existența competenței instanței de contencios administrativ de a cenzura legalitatea și de a anula actul administrativ, întrucât anularea este retroactivă, iar interesul intimatei este anularea retroactivă a actului administrativ ilegal.

- Dacă instanța de contencios administrativ nu ar mai fi competentă, ca urmare a deciziei Curții Constituționale (pronunțate într-o cauză în care intimata nu a fost și nici nu avea cum să fie parte), să cenzureze legalitatea și să anuleze retroactiv actul administrativ, intimatei i-ar fi încălcat dreptul de liber acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Sub acest aspect, poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca parte în proces) încalcă nu doar un drept constituțional, ci și statuarea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kovesi c. România, generată tocmai de pretenția că un contencios constituțional face imposibil un contencios administrativ care să asigure persoanei interesate accesul la o instanță.

Pentru toate aceste motive, cu caracter subsidiar față de excepția nulității recursului, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurate, ca legală.

I.5. Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata A., arătând următoarele:

- Cu privire la excepția nulității recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiție, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere motivele de mai jos:

Critica intimatei este neîntemeiată întrucât potrivit art. 5 din Ordinul nr. 75 din 09 martie 2022 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, "actele procedurale legate de reprezentarea și apărarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale se semnează de doamna magistrat-asistent B., directorul Direcției Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică." Ordinul a fost emis în temeiul art. 28 alin. (1) și (2), art. 47 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale art. 7 alin. (3), art. 13, art. 19, art. 87-88 și art. 113-116 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, având drept scop operaționalizarea Compartimentului juridic al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele reprezintă Înalta Curte de Casație și Justiție în relațiile interne și internaționale". De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași articol, "în exercitarea atribuțiilor de conducere, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție emite ordine și decizii". Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21 septembrie 2004, republicat, cu modificările și completările ulterioare conține norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Conform art. 13 alin. (3) lit. k) din Regulamentul menționat mai sus, "Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă delegările de atribuții."

Prin urmare, ordinul menționat, valabil la data semnării cererii de recurs, își are corespondent în dispozițiile regulamentare, iar acestea, la rândul lor, își au corespondent în Legea privind organizarea judiciară, adică în actul normativ cu forță superioară, fiind respectat principiul subordonării actelor normative, prevăzut de art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

- Cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a doamnei director a Direcției Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, depunând atașat Ordinul nr. 75 din 09 martie 2022, prin care face dovada calității de reprezentant.

- În ceea ce privește excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării, arată că și aceasta este neîntemeiată și solicită respingerea întrucât în cuprinsul cererii de recurs a fost indicat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. și s-a arătat că prima instanță de judecată a avut în vedere la pronunțare Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, motivându-și hotărârea prin prisma acestei decizii și interpretând în mod eronat considerentele acesteia.

- Cu privire la susținerea intimatei din întâmpinare referitoare la caracterul neîntemeiat al recursului, recurenta își menține apărările formulate prin cererea de recurs. Hotărârile Colegiului de Conducere privitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, adoptate anterior Deciziei nr. 685/2018, nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, aceste acte rămânând fără eficacitate juridică prin chiar această decizie a Curții Constituționale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele argumente:

Deși în considerentele sentinței atacate se susține că aceasta a fost pronunțată ca o consecință a aplicării Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, în realitate instanța de fond nu a ținut seama de partea din considerentele acestei decizii care privește "efectele deciziei Curții Constituționale și conduita constituțională de urmat" (par. 194-198), în care se arată că:

"194. Odată constatat un conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională, în virtutea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «este garantul supremației Constituției», are obligația să soluționeze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. (…)

În prezenta cauză, intimata-reclamantă, așa cum a susținut ea însăși în dezbaterile orale, nu solicită aplicarea deciziei Curții Constituționale unei cauze "aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători" sau unei "situații viitoare" și nici nu susține că s-ar afla în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, ci solicită anularea art. I pct. 9 din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/28.01.2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M.Of. nr. 75/30.01.2014, ca efect al deciziei Curții Constituționale mai sus arătate.

Interesul pe care reclamanta-intimată l-a susținut în promovarea prezentei acțiuni a fost pronunțarea în privința sa a deciziei nr. 5/29.01.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins în mod definitiv recursul său împotriva hotărârii CSM, secția pentru judecători de sancționare disciplinară a sa, de către un complet în a cărui constituire a intrat președinta instanței supreme, fără a fi desemnată aleatoriu.

Prin art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost modificate alin. (1) și alin. (5) ale art. 29 din Regulament, ca urmare a modificărilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, iar constatarea de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 685 din 07 noiembrie 2018, a existenței unui conflict de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013 nu atrage automat sancțiunea nulității acestei hotărâri, din cuprinsul deciziei Curții Constituționale desprinzându-se cu claritate întinderea efectelor acesteia.

Curtea Constituțională nu a statuat și, așa cum însăși intimata-reclamantă arată, nici nu avea atribuția să o facă, asupra nulității art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această atribuție revenind exclusiv instanțelor judecătorești, în speță celor de contencios administrativ.

Este incontestabil că, prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018), interpretarea jurisprudențială unitară a normelor de referință, constantă în intervalul 01.02.2014 - 23.07.2018, a fost invalidată de instanța de contencios constituțional, însă această împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anterioară atât modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 207/2018, cât și datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018.

Potrivit regulii generale de aplicare în timp a deciziilor Curții Constituționale, prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituție: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

De asemenea, într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a arătat că "decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut."(a se vedea, spre exemplu, par. 25 din Decizia 126/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016)

Prin urmare, Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale nu poate avea ca efect nulitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie anterioară datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018, întrucât s-ar ajunge la extinderea efectelor acestei decizii pentru trecut.

Modalitatea în care poate fi valorificată decizia Curții Constituționale în fața instanțelor judecătorești a făcut, de asemenea, obiectul jurisprudenței constante a instanței de control constituțional, care a arătat că: "soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curții, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curții. Efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituționale mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional" (în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, și Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

Instanța nu poate specula aspra șanselor pe care intimata-reclamantă le-ar avea în ipoteza promovării unei cereri de revizuire a deciziei nr. 5/29.01.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins în mod definitiv recursul său împotriva hotărârii CSM, secția pentru judecători de sancționare disciplinară a sa în care s-ar invoca Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale.

În limitele învestirii sale, Înalta Curte reține că supusă cenzurii în prezenta cauză este legalitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, control de legalitate ce revine, așa cum în mod pertinent susține intimata, nu instanței de control constituțional, ci instanței de contencios administrativ, în aplicarea principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Or, din perspectiva prezentului litigiu, Înalta Curte consideră că nu se poate face abstracție de regula generală de aplicare ex nunc a efectele deciziilor Curții Constituționale, controlul legalității Hotărârii atacate neputându-se face în raport de această decizie, așa cum nefondat susține reclamanta-intimată, ci de normele de procedură care reglementau alcătuirea completului de judecată la momentul emiterii acestei hotărâri, potrivit regulii tempus regit actum.

Exigențele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de procedură (caz în care art. 15 alin. (2) din Constituție instituie o prohibiție expresă de aplicare retroactivă a noii legi), cât și în ipoteza în care sunt emise acte jurisdicționale obligatorii, prin care se interpretează dispoziții de această natură.

Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicționale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancționate pentru neconstituționalitate normele de procedură produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres atât în cazul deciziilor de contencios constituțional (art. 147 alin. (4) Constituție), cât și al deciziilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte în exercitarea atribuțiilor sale de unificare a practicii judiciare.

Or, intimata-reclamantă nu a invocat vreun motiv de nelegalitate al hotărârii de colegiu atacate altul decât publicarea, ulterioară emiterii sale, a deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018. Mai mult, nu a fost criticată hotărârea atacată din perspectiva neconcordanței sale cu actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la momentul emiterii sale și a căror interpretare a fost unitară în practica judiciară până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale.

De altfel, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația Forumul Judecătorilor din România și alții, C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, par. 207, aplicabilă mutatis mutandis și în privința constituirii completurilor în materie disciplinară a arătat că:

"În speță, deși Curtea Constituțională a statuat, în deciziile în discuție în litigiile principale, că practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întemeiată în special pe Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a aceleiași instanțe, referitoare la specializarea și la compunerea completurilor de judecată în materie de corupție nu era conformă cu dispozițiile naționale aplicabile, nu rezultă că această practică era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuție caracterul de instanță "constituită în prealabil prin lege" al completurilor de judecată în materie de corupție ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum au fost constituite conform respectivei practici anterioare acestor decizii ale Curții Constituționale."

Sub acest aspect, Curtea a evidențiat în paragrafele 205-209 din decizie faptul că o neregularitate comisă cu ocazia compunerii completurilor de judecată determină o încălcare a articolului 47 atunci când această neregularitate este de o asemenea natură și gravitate încât creează un risc real ca alte ramuri ale puterii, în special, executivul, să poată exercita o putere discreționară nejustificată care să pună în pericol integritatea procesului de compunere al completurilor de judecată și să creeze o îndoială legitimă în percepția justițiabililor asupra independenței și imparțialității judecătorilor, Curtea menționând, în acest sens, hotărârile pronunțate în cauzele C-542/18 RX-II, C-543/18 RX-II și C-487/19.

Or, așa cum s-a arătat, reclamanta-intimată nu a invocat elemente care să substanțieze criticile sale de nelegalitate a Hotărârii atacate din perspectiva criteriului mai sus enunțat de instanța europeană.

Prin urmare, în limitele controlului de legalitate dedus prezentei cauze, care impune cenzurarea actului administrativ atacat prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la momentul adoptării sale, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind una pronunțată cu greșita aplicare a legii în timp, ceea se atrage consecința casării acesteia în raport de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.