ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5320/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la 11.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B. și Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat anularea Hotărârii nr. 1535/2018 și 1367/2018 ale Consiliului Superior al Magistraturii și admiterea cererii de Decizie Preliminară ce urmează a fi diferită la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La data de 24 mai 2019, reclamanta A. a depus o nouă cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a introdus următoarele capete de cerere: anularea Hotărârii nr. 1078/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, precum și a actelor subsecvente, anularea Hotărârii secției pentru Judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1489/19.12.2018, pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcția de judecător la înalta Curte de Casație și Justiție în perioada 21.12.2018- 02.05.2019, anularea Rezoluției nr. x/2018 din data de 18.03.2019 și obligarea Inspecției Judiciare să înceapă cercetarea disciplinară față de membrii CSM, conform celor indicate în sesizarea înregistrată sub același număr, anularea în parte a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii adoptat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/03.12.2018, în ceea ce privește art. 22-6-9, art. 24, art. 40, 45, 47 alin. (1), (48), (10)3 lit. c) referitoare la procedura de soluționare a cererilor de apărare a reputației și obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată .

Prin sentința civilă nr. 157/28.06.2019 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., având ca obiect anulare act administrativ, astfel cum a fost completată, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea adresată Curții de Apel București, înregistrată sub nr. x/2019 reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație si Justiție, a solicitat anularea/revocarea Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum și suspendarea acestor hotărâri până la soluționarea cauzei în fond.

La termenul de judecată din 25.09.2019, constatând incidența prevederilor art. 139 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea cauzelor, sub aspectul cererii de anularea/revocarea a Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum și suspendarea executării Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.201 a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/03.01.2019, dispunând disjungerea cauzei și continuarea judecății într-un nou dosar, cu privire la celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantei A..

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 516 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, și Înalta Curte de Casație și Justiție.

A admis în parte acțiunea conexă formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii.

A anulat Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și Hotărârile nr. 179/2018 și nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamantul C. de suspendare a executării actelor administrative contestate.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a dispus conexarea celor două cauze, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac declarate, casarea în tot a hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre judecare aceleiași instanțe.

I. Încheierea din 23 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care Curtea de Apel București a admis cererile formulate de reclamanta A. și reclamantul C. și a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 și a dosarului nr. x/2019 referitor la capătul de cerere comun celor două acțiuni vizând anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, a disjuns celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate de reclamanta A., acțiune ce forma obiectul dosarului nr. x/2019 și a amânat pronunțarea pe fondul capătului de cerere conexat, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 13, art. 14, art. 139, art. 153, art. 219 și art. 233 din C. proc. civ.

Se arată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"- este incident sub următoarele aspecte:

a) Instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2019 nu putea, în raport cu dispozițiile art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "excepția conexității poate fi invocată (...) înaintea instanței ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunța asupra excepției", să soluționeze cererea de conexare a dosarului nr. x/2019, ci trebuia să respingă ca inadmisibilă excepția conexității invocată de reclamantul C.. Pe de o parte, din verificarea actelor dosarelor, rezultă că acțiunea reclamantei A. a fost înregistrată la data de 11 februarie 2019 pe rolul Curții de Apel Cluj și, ulterior, declinată către Curtea de Apel București, iar cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 a fost înregistrată la 9 iulie 2019, astfel că, prin raportare la data înregistrării cererilor de chemare în judecată, "instanța ulterior sesizată" în accepțiunea art. 139 alin. (2) din C. proc. civ. era completul învestit cu dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea din 11 septembrie 2019, prin care a solicitat a-i fi înaintat dosarul nr. x/2019, completul de judecata retine că aste competent a analiza excepția conexității, întrucât, în raport cu această cauză. dosarul nr. x/2019 este mai vechi.

Procedând în acest sens, instanța a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor alin. (2) al art. 139 din C. proc. civ.. în sensul acestor prevederi legale, sintagma "instanța ulterior sesizată" nu poate fi interpretata decât ca fiind ultima instanță sesizată în sens cronologic, și anume completul învestit cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantul C., în fața căruia trebuia invocată și discutată excepția. în situația admiterii cererii de conexare de către completul căruia i-a fost repartizată cauza cu nr. x/2019, dosarul ar fi fost trimis completului învestit cu soluționarea cauzei nr. 115/33/2019, întrucât, din economia dispozițiilor art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că instanța care soluționează excepția de conexitate nu poate să fie aceeași cu cea care judecă fondul acțiunilor conexate.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din practicaua încheierii din data de 11 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, cererea de conexare a fost formulată de dl. C., care la acel moment nu avea calitatea de reclamant în dosarul respectiv.

b) Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 139 din C. proc. civ., considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) din cod, "Pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură".

Din textul de lege rezultă că măsura conexării unor cauze poate fi luată în situația în care este îndeplinită, alături de alte condiții, și cerința existenței a două sau mai multe procese distincte între aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți, condiție neîndeplinită în cauză.

Chiar dacă în calitate de pârâți figurează în ambele dosare atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Consiliul Superior al Magistraturii (în dosarul nr. x/2019 figurând însă, în calitate de părți, și alte persoane), părțile care au avut inițiativa declanșării demersurilor judiciare sunt diferite,

Reclamanții din cauzele conexate au promovat fiecare în parte câte o acțiune distinctă; pentru a fi îndeplinită prima condiție prevăzută de textul de lege sus menționat ar fi trebuit fie să existe identitate și între părțile reclamante în fiecare dintre cele două dosare, fie ca măcar într-unul dintre cele două dosare să fi figurat de la început ambii reclamanți în această calitate (neputându-se reține că ar fi incidente dispozițiile art. 138 din C. proc. civ. care reglementează instituția litispendenței, întrucât în acest caz nu se poate reține identitatea de obiect și cauză, motivele de nelegalitate invocate relativ la capătul de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii fiind diferite).

Totodată, nu este îndeplinită nici condiția existenței unei strânse legături între cele două cauze, întrucât în cauza de față, simplul fapt că două părți reclamante au solicitat anularea aceluiași act administrativ, invocând însă motive de nelegalitate diferite, nu poate conduce la concluzia că ar exista între cele două cauze un raport de interdependență, astfel încât o soluție de respingere a uneia dintre acțiuni să aibă o înrâurire semnificativă asupra celeilalte în sensul celor mai sus arătate.

De altfel, este de menționat și faptul că instanța de fond a reținut în mod eronat, prin încheierea atacată, că ambele părți reclamante au formulat cerere de conexare a dosarului nr. x/2019 la cauza înregistrată sub nr. x/2019, întrucât, pe de o pane, reclamanta A. a invocat excepția litispendenței în raport cu alte cauze în care avea calitatea de reclamantă și, pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora excepția conexității poate fi invocată de părți sau din oficiu, aceasta nu putea formula cerere de conexare a dosarului nr. x/2019, întrucât nu avea calitatea de parte în acest din urmă litigiu, o astfel de cerere neputând fi primită.

c) instanța de fond a încălcat dreptul procesual la apărare al Înaltei Curți de Casație și Justiție: La data de 25 septembrie 2019, când a fost pronunțată încheierea atacată, dosarul nr. x/2019, în care figurau ca părți C., în calitate de reclamant și Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârâți, nu avea niciun termen fixat.

În această cauză, prin adresa emisă la 3 septembrie 2019 de către Curtea de Apel București și înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2019, pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție i s-a comunicat acțiunea formulată de reclamantul C., punându-i-se, totodată, în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile, conform art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis instanței întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2019, prin care a invocat) alături de apărări formulate pe fondul cauzei, și excepția inadmisibilității acțiunii, întâmpinare ce a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 26 septembrie 2019.

Or, la 25 septembrie 2019, când a fost dată încheierea prin care s-a dispus conexarea celor două cauze și instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cererilor, nu numai că etapa premergătoare fixării primului termen de judecată în dosarul nr. x/2019 nu era epuizată, dar nici măcar nu se înregistrase întâmpinarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcându-se astfel, în mod vădit, dreptul la apărare al acesteia.

Cererea prin care reclamantul C. a solicitat conexarea dosarului nr. x/2019 (în care figura ca parte) la dosarul nr. x/2019 nu a fost comunicată pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind astfel pusă, în mod efectiv, în discuția tuturor părților și încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă pârlite au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant".

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost citată în dosarul nr. x/2019 pentru termenul din 25 septembrie 2019 (acordat în dosarul nr. x/2019) când a fost discutată excepția conexității, deși în partea introductivă a încheierii de la acea dată se face mențiunea că instanța "a dispus efectuarea apelului și in dosarul nr. x/2019", consemnându-se că la "apelul nominal făcut în ședință publică, în dosarul nr. x/2019, nu răspund părțile", fără însă a se menționa, astfel cum prevăd dispozițiile art. 233 alin, (1) lit. f) din C. proc. civ., dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Potrivit art. 219 alin. (2) din C. proc. civ. - În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită si, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului"- instanța de fond era obligată să verifice legalitatea procedurii de citare.

În atare situație, instanța, observând că părțile din dosarul nr. x/2019 nu fuseseră legal citate pentru termenul din 25 septembrie 2019 [cu atât mai mult cu cât se menționează în aceeași încheiere - paragraful 7 pag. 1- că dosarul nr. x/2019 se află în "procedura prealabilă"], trebuia să facă aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 153 din C. proc. civ., potrivit cărora,Instanța va amâna judecarea si va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității" și ale art. 219 alin. (2) teza a Ii-a din același cod mai sus citate.

a) Deși în considerentele încheierii din 25 septembrie 2019 (pag. 1, paragraful 12) instanța de fond reține că dispozițiile art. 139 din C. proc. civ. "ar fi incidente numai cu privire în raport de acest obiect, respectiv anularea acestei hotărâri" (Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, n.n.), punând în discuția părților "conexarea numai in raport de această hotărâre" și "dispune conexarea celor două cauze numai în ceea ce privește capătul de cerere principal cu privire la anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători" (pag. 1, paragraful final), în dispozitiv menționează în sens contrar celor reținute în cuprinsul considerentelor, respectiv "amână pronunțarea asupra cererilor conexe formulate de reclamanții A. si C. de anulare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători nr. 1535/2018 si a actelor subsecvente acesteia pentru data de 02J0.2019 pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise..: iar prin sentința nr. 615/2019 soluționează întreaga acțiune formulată de reclamantul C..

În atare situație, existența contradicției între cele reținute în cuprinsul considerentelor și cele regăsite în dispozitivul hotărârii atacate atrage cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

b) Instanța de fond nu motivează soluția de admitere a excepției conexității formulate de reclamantul C..

Astfel, prin încheierea recurată, în motivarea soluției adoptate, Curtea de apel menționează obiectul celor două acțiuni, constată că sunt incidente dispozițiile art. 139 din C. proc. civ., admite cererea și dispune conexarea celor două cauze "numai în ceea ce privește capătul de cerere principal cu privire la anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători", fără a arăta, însă, argumentele pentru care a considerat oportună măsura dispusă.

O minimă motivare care să justifice măsura luată se impunea a fi făcută în cauză, în condițiile în care instanța de fond a analizat capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii (cu privire la care a considerat întemeiată excepția conexității) numai prin prisma motivului invocat de reclamantul C., referitor la nepublicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial, dar neinvocat și de reclamanta A..

Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., potrivit cărora încheierea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază măsurile dispuse și soluția dată, simpla indicare a dispozițiilor legale a căror aplicare instanța a făcut-o în cauza de față neputând întruni cerințele prevăzute de dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

II. Sentința civilă nr. 516 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6, art. 9, art. 13, art. 14, art. 139, art. 425 din C. proc. civ., art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aspectele de nelegalitate reieșind din următoarele considerente:

În situația în care instanța de recurs va aprecia că încheierea din 25 septembrie 2019 a fost legal pronunțată, de completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2019, ca "instanță ulterior sesizată" în raport cu data la care pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, ulterior declinării de către Curtea de Apel Cluj, respectiv 17 iulie 2019, solicită recurenta să se constate că sentința nr. 615/2019 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza I din C. proc. civ., care prevăd că "dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul și pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanțe". Prin urmare, admițând excepția conexității, completul de judecată trebuia să trimită dosarele conexate completului mai întâi învestit (care, în această ipoteză, era cel căruia îi fusese repartizat dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 9 iulie 2019), și nu să rețină spre soluționare cauzele.

Se arată că prin soluționarea în întregime a acțiunii ce forma obiectul dosarului nr. x/2019, instanța de fond a încălcat prevederile art. 6, art. 13, art. 14, art. 153 și art. 219 din C. proc. civ., judecând o cauză care se afla în etapa premergătoare fixării primului termen de judecată și în care pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nu fusese citată.

În acest context, nu se poate considera că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită în dosarul nr. x/2019 pentru termenul din 25 septembrie 2019, când instanța a rămas în pronunțare asupra fondului acțiunilor conexate, acordarea termenului în cunoștință în ședința din 11 septembrie 2019 având loc în dosarul nr. x/2019.

Deși a soluționat excepția conexității cu nerespectarea dispozițiilor legale, văzând stadiul în care se afla dosarul nr. x/2019, respectiv procedura prealabilă, după cum se și menționează în încheierea din 25 septembrie 2019, și în care încă nu fusese fixat primul termen de judecată, instanța, potrivit prevederilor art. 219 alin. (2) și art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., trebuia să fixeze un alt termen de judecată pentru a fi legal citate părțile și a verifica dacă acestea mai aveau alte cereri sau excepții de invocat în legătură cu dosarul nr. x/2019.

Faptul că a amânat pronunțarea asupra fondului cauzelor conexate pentru ca părțile să depună concluzii sorise nu poate acoperi neregularitatea procedurii de citare și nu are semnificația respectării drepturilor procesuale ale pârâtei înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, câtă vreme în această cauză procedura prealabilă nu fusese finalizată, iar pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nu fusese legal citată.

Instanța de fond a admis cererea reclamantei A. și a anulat Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru alt motiv decât cele invocate de aceasta prin acțiunea sa, respectiv adoptarea acestei hotărâri cu încălcarea competențelor Consiliului Superior al Magistraturii și cu încălcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004. Or, motivul care a determinat instanța de fond să anuleze Hotărârea CSM nr. 1535/20 \ 8 a fost nepublicarea acestui act în Monitorul Oficial, invocat de reclamantul C., nemaifiind analizate motivele de nelegalitate invocate de reclamanta A. în acțiunea ce forma obiectul dosarului nr. x/2019

Instanța era datoare să se raporteze strict la motivele de fapt și de drept astfel cum au fost formulate de fiecare dintre reclamanți prin acțiunile introduse și să aprecieze asupra temeiniciei pretenției formulate numai în raport cu susținerile fiecăruia dintre aceștia, având în vedere că cererile conexe își păstrează individualitatea.

Chiar dacă, prin cele două acțiuni conexate, reclamanții au solicitat anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât motivele erau diferite, instanța nu putea să admită ambele acțiuni, găsind întemeiate numai motivele invocate de către unul dintre reclamanți. Procedând în acest fel și admițând acțiunea reclamantei A., instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea principiului disponibilității și cu depășirea limitelor învestirii, fiind încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în acord cu raționamentul instanței, interesul reclamantei era justificat de faptul că aceasta are pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la un complet de 5 judecători aferent anului 2019, dosarul nr. x/2018, în care contestă o decizie a pârâtului CSM, secția disciplinară pentru judecători, de excludere a acesteia din magistratură.

Or, în condițiile în care Hotărârea Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 179/2018 (pe care reclamanta A. nici nu a contestat-o) și Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2019 au avut ca obiect stabilirea unor măsuri pentru organizarea tragerii la sorți a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 și aprobarea compunerii acestor completuri, iar în privința capetelor de cerere care aveau ca obiect hotărârile nr. 153/2018 și nr. 157/2018, referitoare la completurile aferente anului 2018, instanța a dispus disjungerea și judecarea lor separată, interesul reclamantei menționate nu mai putea fi considerat justificat.

Tot în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. apreciază că se încadrează și nelegala soluționare a excepției procesuale de fond a neîndeplinirii de către reclamanta A. a procedurii prealabile, în condițiile și termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În esență, prima instanță a reținut că este nefondată solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei A. privind anularea hotărârilor Colegiului de conducere al acestei instanțe, apreciind că formularea plângerii prealabile nu era obligatorie în cauză, în raport cu împrejurarea că actele administrative atacate intraseră în circuitul civil, devenind astfel incidente dispozițiile alin. (5) al articolului 7 din Legea nr. 554/2004.

Or, această interpretare este în mod evident una eronată, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 193 alin. (1) din C. proc. civ., persoana ce se consideră vătămată de emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia, sesizarea instanței de judecată cu cererea în anularea respectivului act putând fi făcută numai după îndeplinirea acestei proceduri prealabile.

Din termenii Imperativi utilizați de legiuitor în conținutul primului alineat al celor două articole, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 193 din C. proc. civ. "trebuie" și "numai după") rezultă cu prisosință faptul că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii și este obligatorie, neîndeplinirea ei impunându-se a fi sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă chiar în condițiile modificărilor intervenite asupra alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 212/2018.

Astfel, este adevărat faptul că prin modificarea legislativă amintită a fost introdusă excepția de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil.

Însă această excepție este evident că se referă exclusiv la situația acțiunii formulate de autoritatea emitentă în temeiul art. I alin. (6) din Legea nr. 554/2004, text a cărui ipoteză cuprinde situația actelor care numai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, astfel încât, neobligativitatea procedurii prealabile decurge în mod logic tocmai din cumulul calității de reclamant cu aceea de autoritate emitentă căreia ar trebui să îi fie adresată plângerea.

Interpretarea primei instanțe conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă a devenit practic, întotdeauna, facultativă de vreme ce, atunci când o persoană înțelege să atace in justiție un act administrativ, o face doar în condițiile în care a fost vătămată în drepturile și în interesele sale legitime prin chiar actul pe care îl atacă. Prin urmare, actul respectiv, pentru a fi putut fi vătămător, trebuia să fi intrat în circuitul civil și să fi produs efecte juridice. Această interpretare nu poate fi primită, întrucât, dacă voința legiuitorului ar fi fost aceea ca procedura prealabilă să nu mai fie obligatorie, soluția legislativă de urmat era în mod evident aceea de abrogare a dispozițiilor articolului 7 din Legea nr. 554/2004 sau, cel puțin, aceea de modificare a conținutului alin. (1) al acestui articol în sensul înlocuirii sintagmei "trebuie să solicite" cu aceea de "poate să solicite", și nicidecum aceea de modificare a alin. (5) al acestui articol în sensul arătat.

Prin urmare, devine evident faptul că situația de excepție reglementată de dispozițiile alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 are în vedere în mod exclusiv varianta în care reclamant este însăși autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat în fața instanței de contencios administrativ,

Se susține că soluția oferită de prima instanță excepției inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta A. împotriva actelor emise de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost una greșită, și, ulterior casării sentinței, și sub acest aspect, să se constate că în condițiile în care reclamanta nu a atașat cererii de chemare în judecată -în acord cu dispozițiile art. 193 alin, (1) din C. proc. civ. - dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acțiunea sa în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție este inadmisibilă.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" se arată că instanța de fond nu oferă o motivare convingătoare a soluției de anulare a celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond reține în mod eronat în considerentele sentinței atacate (pag. 5, paragraful 5) că aceste trei acte administrative (Hotărârea nr. 1535/19.12.2018 a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, Hotărârea nr. 2/2019 și Hotărârea nr. 179/2018 adoptate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, n.n.) au fost contestate de către reclamanții A., respectiv C. care au solicitat anularea acestora, (...)", întrucât reclamanta A. nu a solicitat nici prin acțiunea introductivă de instanță și nici prin cererile completatoare ulterioare anularea Hotărârii nr. 179/2018 a Colegiului de conducere al instanței supreme.

În cuprinsul sentinței (pag. 12 din hotărâre, paragraful 2), în analiza temeiniciei celui de al doilea capăt de cerere, instanța de fond face trimitere la considerentele "expuse la punctul 4.1." din hotărâre -considerente care vizează soluția dată excepției lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu acțiunea formulată de reclamanta A. (pag. 5 din hotărâre) și nu decelează motive de nelegalitate referitoare la cele două acte adoptate de Colegiul de conducere - reținând, totodată, că luând în considerare principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (...) va dispune anularea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019".

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", se susține că acest motiv este incident cauzei întrucât instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei cu greșita aplicare a legii, ca rezultat al interpretării profund eronate pe care a dat-o mai multor dispoziții legale.

a) O primă interpretare greșită a legii a fost făcută de către instanța de fond atunci când a calificat cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție drept acte administrative cu caracter normativ.

După cum este cunoscut, distincția dintre actul administrativ cu caracter normativ și actul administrativ cu caracter individual se face prin raportare la efectele juridice pe care le produce, la natura măsurilor dispuse în conținutul său, precum și la sfera destinatarilor acestuia.

Cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție anulate de instanța de fond, respectiv Hotărârea nr. 179/2018 și Hotărârea nr. 2/2019, sunt acte administrative cu caracter individual, căci scopul pentru care au fost emise nu a fost cel al organizării executării legii -scop specific actelor administrative normative -, ci pentru aplicarea în concret a legii, iar, sub aspectul întinderii efectelor produse, hotărârile în discuție au o aplicabilitate restrânsă, situația vizată fiind aceea a stabilirii unor măsuri organizatorice aferente tragerii la sorți a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 (Hotărârea nr. 179/2018) și cea a compunerii completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru același an (Hotărârea nr. 2/2019).

Se arată că instanța, însă, face o interpretare eronată a considerentelor Curții Constituționale, expuse în cele două paragrafe ale Deciziei nr. 685/2018, având în vedere faptul că referirea făcută de instanța de contencios constituțional la caracterul normativ al hotărârilor de colegiu privea în mod exclusiv hotărârile Colegiului de conducere nr. 3/2014 și nr. 89/2018. iar nu, în mod generic, toate hotărârile Colegiului de conducere al instanței supreme care privesc constituirea completurilor de 5 judecători.

Din modul de redactare a celor două paragrafe ale Deciziei nr. 685/2018 (în paragraful nr. 127 fiind indicate expres hotărârile de colegiu la care Curtea Constituțională face referire, iar în paragraful nr. 143 fiind utilizată sintagma "în cauza de față") rezultă cu evidență faptul că instanța de contencios constituțional a avut în vedere în mod exclusiv cele două hotărâri de colegiu menționate expres în paragraful nr. 127 și în legătură cu care, în cauza aflată în fața sa, analizase conflictul juridic de natură constituțională ivit între puterea judecătorească si cea legislativă, iar nu în mod generic toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători,

De altfel, în raport cu obiectul celor două hotărâri (prin Hotărârea nr. 3/2014 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost modificat și completat Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin Hotărârea nr. 89/2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată prin Legea nr. 207/2018, în absenta unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019), acestea puteau fi calificate ca având caracter normativ,

Mai mult, faptul că instanța constituțională nu s-a referit în mod generic la toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători ca fiind acte administrative cu caracter normativ, ci doar la cele două hotărâri analizate în cauza cu care fusese învestită în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională, rezultă, în primul rând, din aceea că analiza caracterului unui act administrativ nu se poate face generic, ci se face întotdeauna pentru fiecare act administrativ în parte, așa cum am menționat și anterior, prin raportare la efectele juridice pe care respectivul act le produce, la natura măsurilor dispuse în conținutul său, precum și la sfera destinatarilor acestuia.

Totodată, dacă raționamentul instanței de fond ar fi primit, în sensul că prin Decizia nr. 685/2018 toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privitoare la compunerea Completurilor de 5 judecători au fost calificate drept acte administrative cu caracter normativ, înseamnă că, pentru identitate de rațiune, toate hotărârile colegiilor de conducere ale celorlalte instanțe de judecată cu privire Ia constituirea completurilor de judecată au același caracter, căci ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet (rațiunile care însoțesc regulile aplicabile hotărârilor privitoare la formațiunile de judecată existente la Înalta Curte de Casație și Justiție trebuind să fie identice cu cele aplicabile hotărârilor privitoare la formațiunile de judecată existente la nivelul celorlalte instanțe de judecată).

Or, este evident faptul că nu aceasta a fost concluzia pe care Curtea Constituțională a urmărit să o impună prin raționamentul său expus în considerentele Deciziei nr. 685/2018.

Se susține că instanța de fond a pronunțat cu aplicarea greșită a legii și soluția data petitului formulat în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv anularea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 179/2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 2/2019.

Astfel, prima instanță a reținut caracterul nelegal al Hotărârii nr. 1535/2018, exclusiv din perspectiva linsei publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Or, acest motiv, în mod singular, nu poate conduce la anularea unui act administrativ, instanța făcând o gravă confuzie între condițiile de valabilitate și cele de opozabilitate ale actului administrativ,

Se arată că, deși Hotărârea nr. 1535/2018 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta a fost publicată pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20.12.2018, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții au un caracter special în materia regimului juridic aplicabil procedurii de publicare a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care asigură cadrul normativ general în această materie.

Având în vedere, așadar, faptul că Hotărârea nr. 1535/2018 nu putea fi anulată pentru unicul considerent că aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial, soluția primei instanțe este în mod vădit nelegală și în ceea ce privește anularea celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care anularea acestora s-a făcut exclusiv ca o consecință a anulării celei dintâi.

În plus, nu se poate considera că Hotărârea nr. 179/2018 și Hotărârea nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție au caracterul unor acte subsecvente Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Hotărârea nr. 1535/2018 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii:

"Art. 1 - Pentru anul 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție va organiza tragerea la sorți a judecătorilor care fac parte din compunerea completurilor de 5 judecători."

Din conținutul acestui articol rezultă tocmai faptul că organizarea tragerii la sorți a completurilor de 5 judecători urma să se facă fără vreo intervenție a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că nu poate constitui prin el însuși temeiul celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ce au fost anulate de către prima instanță, ca fiind acte subsecvente.

Hotărârea nr. 179/2018 a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 304/2004, iar Hotărârea nr. 2/2019 a fost adoptată în temeiul art. 32 alin. (1) și (4) din Legea nr. 304/2004 și a dispozițiilor art. 19 lit. a)1) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, iar nu în temeiul Hotărârii nr. 1535/2018 a C-S.M. (trebuie menționat faptul că, în ceea ce privește Hotărârea nr. 179/2018 prin care au fost stabilite unele măsuri pentru organizarea tragerii la sorți pentru anul 2019, deși în cuprinsul descrierii lucrării care s-a aflat pe ordinea de zi a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, aferente acestei hotărâri, s-a făcut referire la Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1535 din !9 decembrie 2018, această mențiune s-a făcut exclusiv în conținutul descrierii lucrării, niciuna dintre măsurile adoptate prin Hotărârea de Colegiu nr. 179/2018 neavându-și temeiul legal în Hotărârea nr. 1535/2018 a C.S.M.).

Art. 2 din Hotărârea nr. 1535/2018 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următorul conținut:,Art. 2 - Toate dosarele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 decembrie 2018. de competența completurilor de 5 judecători, înființate în 2018, potrivit regulilor stabilite prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1367/2018, vor fi judecate de aceste completuri."

Arată recurenta că este evident faptul că obiectul acestui articol privește completurile de 5 judecători aferente anului 2018, astfel încât acesta nu are legătură cu obiectul hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție anulate, care așa cum am menționat anterior, priveau măsuri organizatorice aferente tragerii la sorți a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 (Hotărârea nr. 179/2018) și cea a compunerii completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru același an (Hotărârea nr. 2/2019).

Prin urmare, în lipsa unei legături juridice între Hotărârea nr. 1535/2018a Consiliului Superior al Magistraturii și cele două hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu putea fi reținut caracterul subsecvent al celor din urmă în raport cu cea dintâi și, mai ales, nu putea fi dispusă anularea hotărârilor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție ca o consecință a anulării hotărârii emise de Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3.2. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 516 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea în parte cu trimitere a sentinței atacate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea în parte cu reținere în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și în urma rejudecării, respingerea cererilor de chemare în judecată conexate având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1535/2018 pentru următoarele considerente:

Se arată că recursul este formulat doar împotriva soluției referitoare la respingerea excepției lipsei de interes, respectiv împotriva soluției de admitere a capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1535/2018.

În fapt, la termenul din data de 25.09.2019," instanța de fond a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 aflat în procedura de regularizare, la dosarul nr. x/2019, din. care a conexat doar capătul de cerere privind anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1535/2018 (restul capetelor de cerere formând obiectul dosarului disjuns nr. x/2019)

Deși părțile au lipsit în dosarul nr. x/2019 (recurentul nefiind citat iar consilierul juridic neavând împuternicire pentru acest dosar), s-a procedat la soluționarea dosarelor astfel conexate, fiind amânată pronunțarea pentru p săptămână în vederea depunerii de concluzii scrise. în dosarul nr. x/2019, întâmpinarea recurentului a ajuns în data de 03.10.2019, după pronunțarea hotărârii, în termenul acordat conform rezoluției judecătorului, aspect care reiese și din împrejurarea că în cuprinsul hotărârii nu se face referire la această întâmpinare.

Instanța de fond a respins excepția lipsei de interes invocată în dosarul nr. x/2018, precum și cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate formulate de reclamantul C., a admis acțiunile conexate formulate de reclamanții A. și C. (în parte), fiind anulată Hotărârea secției pentru judecători nr. 1535/2018.

În ceea ce privește soluția privind excepția lipsei de interes invocată în dosarul nr. x/2018, instanța de fond a apreciat că reclamanta A. are interes în cauză întrucât are un dosar pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători (dosar nr. x/2018) și a invocat nelegalitatea actului administrativ prin care Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit principiile potrivit cărora s-au desemnat ulterior completele de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în acest sens, s-a apreciat că simpla existență a unui dosar în care reclamanta este parte ar constitui o dovadă a justificării interesului de a cere anularea acrului administrativ emis în temeiul Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018.

Instanța nu a avut în vedere excepția lipsei de interes invocată de recurent în dosarul nr. x/2019.

Pe fondul cererii, instanța a reținut că Hotărârea secției pentru judecători nr. 1535/2018 este un act cu caracter normativ, supus formei procedurale de publicare în Monitorul Oficial partea I, în vederea intrării lui în vigoare, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, instanța de fond admițând totuși că hotărârea a fost publicată pe pagina de internet a subscrisului.

Astfel, s-a reținut că neîndeplinirea obligației legale de publicare în vederea aducerii la cunoștință a unui act normativ atrage sancțiunea inexistenței actului administrativ atacat și, pe cale de consecință a inopozabilității acestuia. În acest context, concluzia instanței de fond a fost că Hotărârea secției pentru judecători nr. 1535/2018 este nelegală.

Astfel, din încheierea din data de 25.09.2019 se observă că în dosarul nr. x/2019 conexat, aflat în faza de regularizare, au lipsit părțile, recurentul nefiind citat pentru termenul din 25.09.2019. Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii a avut delegație doar pentru dosarul nr. x/2019, însă instanța de fond a procedat la soluționarea dosarelor conexate, deși părțile nu au fost încunoștiințate despre fixarea primului termen de judecată în dosarul nr. x/2019. Chiar dacă la termenul anterior s-a adus la cunoștință reprezentantului Consiliului că va fi verificat dosarul nr. x/2019 pentru a fi analizată posibilitatea conexării acestuia la dosarul nr. x/2019, în speță nu au fost respectate prevederile art. 139, raportat la prevederile art. 201 din C. proc. civ.

În aceste condiții, întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2019 a ajuns la dosar după pronunțare (dar în termenul stabilit de instanță în procedura de regularizare), dreptul la apărare al recurentului prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. fiind în mod evident încălcat. Din aceleași considerente a lipsit și delegația consilierului juridic pentru dosarul nr. x/2019, din interpretarea prevederilor art. 85 alin. (3) din C. proc. civ. reieșind clar ca mandatul consilierului juridic pentru dosarul nr. x/2019 nu poate fi prezumat dat și pentru dosarul nr. x/2019.

Astfel, chiar dacă instanța de fond a amânat pronunțarea cu o săptămână, pentru a se depune concluzii scrise, acest lucru nu poate substitui dreptului recurentului de a formula apărări în dosarul nr. x/2019, în condițiile în care apărările formulate prin întâmpinare nu pot fi depuse după închiderea dezbaterilor.

De asemenea, se arată că nu au fost respectate nici dispozițiile legale referitoare la timbrarea cererilor, fiind încălcate prevederile art. 197, raportat la prevederile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârilor secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1367/2018 și nr. 1535/2018, precum și revocarea numirii în Comisia de evaluare magistrați pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului B.."

Prin Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie. 2018, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a recomandat înființarea unui număr optim de completuri de 5 judecători, de cel puțin 3 completuri în materie penală și 3 completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigențele expuse în Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, sub aspectul garanțiilor impuse de respectarea dreptului la un proces echitabil.

Prin cererea modificatoare formulată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1489/2018 pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada 21.12.2018-02.05.2019, precum și anularea în parte a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, De asemenea, a fost solicitată anularea rezoluției nr. 8442/IJ/3785/DIJ/18.03.2019, emisa de Inspecția Judiciară.

În aceste condiții, susține că se impune obligarea reclamantei A. la completarea taxei de timbru cu încă 200 RON.

Prin urmare, se solicită, în principal, casarea cu trimitere în vederea rejudecării celor două dosare cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Astfel, prin Decizia nr. 685/2018, Curtea Constituțională a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, c