ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, înregistrată la data de 11 februarie 2019 reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casație și Justiție să se dispună anularea Hotărârii nr. 1535/2018 și nr. 1367/2018 și admiterea cererii de Decizia Preliminară ce urmează a fi diferită la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La data de 24 mai 2019, reclamanta A. a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca și în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și C. să se dispună anularea Hotărârii nr. 1078/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, precum și a actelor subsecvente, anularea Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1489/19.12.2018, pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada 21.12.2018-02.05.2019, anularea Rezoluției nr. x/2018 din data de 18.03.2019 și obligarea Inspecției Judiciare să înceapă cercetarea disciplinară față de membrii CSM, conform celor indicate în sesizarea înregistrată sub același număr, anularea în parte a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii adoptat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/03.12.2018, în ceea ce privește art. 22-6-9, art. 24, art. 40, 45, 47 alin. (1), (48), (10)3 lit. c) referitoare la procedura de soluționare a cererilor de apărare a reputației și obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată .

Prin sentința civilă nr. 1246 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâta Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară și C. - Inspector șef al Inspecției Judiciare, având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește omisiunea instanței de a se pronunța prin dispozitiv asupra cererii de sesizare a Curții Cosntituționale.

În motivarea căii d atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea atacată este nelegală, în primul rând pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, excepție ce a fost invocată prin raportare la calitatea reclamantei, aceea de judecător al Curții de Apel București.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susține că judecătorul cauzei nu a fost învestit ca urmare a repartizării aleatorii ci a fost selectat dintr-un grup de magistrați, fără nicio justificare obiectivă, fiind ales în mod discreționar să pronunțe soluția într-o cauză cu Inspecția Judiciară, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., instanța nefiind alcătuită legal nici după pensionarea judecătorului căruia i s-a repartizat cauza după detașarea judecătorului ales discreționar.

Apoi, recurenta reclamantă arată că instanța fondului nu s-a pronunțat prin minută asupra sesizării Curții Constituționale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, cererea de sesizare îndeplinind condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Deși la data de 17.11.2020 judecătorul fondului a rămas în pronunțare pe excepția lipsei de interes și pe cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu a fost pronunțată o soluție cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, omisiune a ce o privează pe recurenta-reclamantă de posibilitatea de a formula recurs în 48 ore, potrivit Legii nr. 47/1992.

De asemenea, recurenta reclamantă afirmă că este nelegală dezlegarea prin considerente a aspectelor asupra cărora judecătorul nu s-a pronunțat prin dispozitiv.

Tot prin raportare la omisiunea pronunțării instanței de fond asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale recurenta reclamantă invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nemotivată, în contextul în care judecătorul nu s-a pronunțat asupra obiectului deliberării.

În același context, recurenta reclamantă susține că sentința primei instanțe este nelegală și din perspectiva faptului că a fost motivată de o persoană ce nu este membru al completului de judecată.

În continuare, recurenta reclamantă afirmă că este incident în cauză și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța fondului a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, reclamanta susține că hotărârea atacată este nelegală, în primul rând din perspectiva faptului că pricina a fost soluționată de un judecător desemnat în mod discreționar și nu aleatoriu, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

Verificând susținerile recurentei reclamante, Înalta Curte constată că prezentul dosar a fost format ca urmare a disjungerii cererii completatoare formulate de reclamantă la data de 24 mai 2019 în fața Curții de Apel Cluj, instanță învestită cu soluționarea cererii introductive înregistrate la 11 februarie 2019.

Prin sentința civilă nr. 157/28.06.2019 Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, B., Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară și C., având ca obiect anulare act administrativ, astfel cum a fost completată, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de Apel București cauza a fost înregistrată la data de 17.07.2019 sub nr. x/2019, fiind repartizată completului C19 Fond.

La termenul de judecată din data de 25.09.2019 instanța a amânat pronunțarea asupra cererilor conexe, respectiv sub aspectul cererii de anulare/revocare a Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum și suspendarea executării Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1535/19.12.201a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 și a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 2/03.01.2019, dispunând disjungerea cauzei și continuarea judecății într-un nou dosar, cu privire la celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantei A., fiind format, astfel, dosarul nr. x/2019.

Trebuie subliniat faptul că dosarul astfel constituit a rămas în sarcina completului C19 Fond.

Raportat la aspectele de fapt anterior menționate, Înalta Curte subliniază că potrivit dispoziților art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor juecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.

Prin urmare, repartizarea aleatorie a cauzei a avut loc, conform dispozițiilor anterior citate, cu prilejul înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București.

Apoi, dat fiind incidentul disjungerii cererii completatoare, Înalta Curte face trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (4) din acelați regulament de ordine interioară, potrivit cărora în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității.

Constatând că au fost respectate întocmai dispozițiile art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și deopotrivă că nu a fost demonstrată încălcarea principiului repartizării aleatorii cu prilejul înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei reclamante subsumate ipotezei încălcării principiului repartizării aleatorii a cauzelor.

Instanța de control judiciar a luat act de faptul că hotărârea atacată de recurenta reclamantă a fost pronunțată de un alt complet decât cel căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza respectiv de completul 21 Fond, însă o atare constatare de fapt nu influențează legalitatea sentinței atacate, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceea ca schimbarea completului de judecată desemnat prin repartizare aleatorie să fi avut loc prin încălcarea legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Or, la dosarul cauzei (fond fila x) a fost atașat procesul-verbal din 4 septembire 2020, în cuprisnul căruia se menționează că în temeiul Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 382/01.09.2020 a fost desființat completul de judecată C19 Fond, astfel că dosarul nr. x/2019 a fost repartizat, prin sistem ciclic, completului C 21 Fond pentru continuarea judecății.

Măsura dispusă de conducerea administrativă a instanței de fond este una conformă prevederilor art. 104 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, în acord cu care în situația desființării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere.

În acest context, Înalta Curte constată că nu are suport critica recurentei reclamante, în sensul că pricina ar fi fost repartizată completului inițial învestit fără respectarea principiului repartizării aleatorii a acuzelor și apoi soluționată de un complet învestit cu neobservarea prevederilor regulamentare, astfel că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind reținut faptul că recurenta reclamantă a invocat, în același context, și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte menționează că dispozițiile în discuție nu vizează ipoteza încălcării principiului repartizării aleatorii a cauzelor ori încălcarea continuității.

În continuare, recurenta reclamantă susține că nelegalitatea hotărârii atacate decurge și din faptul că sentința a fost motivată de o persoană ce nu face parte în mod legal din compunerea completului de judecată, întrucât dosarul nu a fost repartizat aleatoriu completului care a pronunțat sentința, apărări ce nu pot fi primite în lumina considerentelor anterior exprimate de instanța de control judiciar, care demonstrează respectarea regulilor de repartizare în cauză.

O altă critică a recurentei reclamante vizează faptul că instanța fondului nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale, invocate după declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București în raport de calitatea reclamantei de judecător la Curtea de Apel București.

Nici această critică a recurentei reclamante nu este susceptibilă să conducă la casarea hotărârii pentru încălcarea normelor de competență teritorială, fiind de observat faptul că în toate ipotezele vizate, art. 127 C. proc. civ. face referire la judecătorii în funcție, legiuitorul având în vedere pricinile de competența instanței la care judecătorul își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, or, reclamanta era suspendată din funcția de judecător la momentul învestirii instanței de fond, astfel cum rezultă din Hotărârea secției pentru judecători nr. 608/31.05.2018, astfel că în mod legal a fost soluționată cauza în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și nu prin raportare la dispozițiile derogatorii, prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

În continuare, recurenta reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., susținând că instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în contextul în care nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra cererii sale de sesizare a Curții Constituționale. Aceeași omisiune atrage și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în contextul în care sentința nu este motivată cu privire la soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că omisiunea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată de reclamantă nu denotă nelegalitatea sentinței.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte subliniază faptul că prin sentința nr. 1246 din 2 decembrie 2020 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei ca lipsită de interes.

Astfel cum se arată explicit în cuprinsul considerentelor sentinței atacate, judecătorul fondului a dat curs prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Constatând, pentru motivele dezvoltate în considerentele sentinței, că reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni și având în vedere că excepția lipsei de interes este o excepție dirimantă și de fond, interesul fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, instanța a lăsat nesoluționate inclusiv cererile prejudiciale reprezentate de cererea de sesizare a CJUE și a CCR cu excepția de neconstituționalitate, precizând că numai titularul dreptului la acțiune poate formula cereri incidentale.

Abordarea judecătorului fondului este corectă, atât prin raportare la dispozițiile art. 248 C. proc. civ. cât și la cele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, observând instanța de control judiciar faptul că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă vizează dispoziții ce impieteazî asupra modalității de soluționare a fondului cauzei.

Or, pentru a verifica admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție ce vizează dispoziții legale relevante în privința fondului cauzei, instanța în fața căreia este formulată cererea de sesizare trebuie să aibă aptitudinea de a dezlega fondul cauzei, condiție ce nu este îndeplinită atunci când cercetarea fondului apare de prisos, raportat la excepțiile de procedură sau de fond invocate de partea interesată în cauză.

Finalitatea mijlocului de apărare reprezentat de excepția de neconstituționalitate nu este alta decât înlăturarea, de la aplicare, a dispozițiilor legale criticate fie direct de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, fie de instanța de revizuire, în eventualitatea în care excepția invocată a fost soluționată ulterior și devin incidente dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Or, în contextul în care fondul cauzei a rămas necercetat, ca urmare a constatării temeiniciei excepției lipsei de interes, Înalta Curte constată că omisiunea instanței fondului de a soluționa cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ce vizează dispoziții relevante pentru soluționarea fondului cauzei nu afectează legalitatea sentinței ci confirmă justețea analizei instanței fondului cu privire la legătura de condiționalitate dintre chestiunea prejudicială și modul concret de soluționare a litigiului.

În fine, aceleași considerente se impun pentru a înlătura și critica recurentei dezvoltată pe marginea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., unde reclamanta susține că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, fiind de prisos analiza admisibilității cererii de seizare a Curții Cosnttituționale, astfel că, raportat la toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1246 din 2 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.