ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 27.11.2016 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a solicitat anularea actului de constatare - raport de evaluare încheiat de pârâtă la data de 6.11.2015 și comunicat la data de 9.11.2015.

1.2 Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 67 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile 67 din 16 martie 2016 a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie și pentru greșita interpretare și aplicare a legii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4 Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Prin decizia nr. 417 din 31 ianuarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 67 din 16 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 417 din 31 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare.

2.1 Motivele contestației în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestator anularea deciziei atacate cu consecința rejudecării recursului, invocându-se dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ.

2.1.1 În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. referitor la încălcarea normelor referitoare la compunerea instanței de judecată, contestatorul a arătat că acesta este ulterior formulării recursului, ca urmare a apariției Legii nr. 207/2018 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/29.11.2018, din trimiterile acesteia impunându-se o dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 1021/29.11.2018 eliminarea neconcordanțelor inclusiv cele ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prin constituirea completelor de judecată din recurs, inclusiv a celor de 3 judecători prin tragere la sorți.

Or, din analiza site-ului ÎCCJ rezultă că completul de 3 judecători din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ a fost aprobat de către Colegiul de conducere al acestei instanțe ca urmare a propunerii Președintelui de secție fără să fi existat o tragere la sorți a membrilor ce intră în componența acestuia ceea ce nu garantează imparțialitatea acestora, neexistând niciun criteriu obiectiv în formare acestora, astfel că din punctual său de vedere motivarea Decizie CCR nr. 685/2018 se impune a fi respectată și în ceea ce pprivește celelalte complete de 3 judecători de la ÎCCJ, invocând cu privire la acest aspect considerentele instanței de contencios constituțional privind completurile de 5 judecători extrapenale cu referire concretă la invocarea nelegalei compunere a instanței ca motiv de casare, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sau ca motiv de contestație în anulare, conform art. 503 alin. (2) pct. 1 din același Cod, precum și cu privire la principiul imparțialității justiției și la modul în care sunt desemnați membrii completurilor de 5 judecători.

În concluzie, contestatorul a opinat în sensul că din punctul său de vedere se impune inclusiv sesizarea Curții Constituționale în ceea ce privește art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

2.1.2 În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatorul a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs invocate și nici din oficiu conflictul dintre legea română și Recomandarea 10/2000.

A arătat că prin cererea de recurs au fost aduse critici și în ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate referitoare la hotărârea instanței de fond privind calitatea de titular asociat și administrator al unei societăți comerciale, cu toate că din dovezile depuse la dosar rezultă faptul că nu au existat relații contractuale între societatea comercială și unitatea administrativ teritorială.

Astfel, a susținut contestatorul că are o situație juridică sancționatoare grea, doar pentru că a deținut S.C. B. S.R.L., fiind discriminat câtă vreme nu a avut un interes personal sau să se analizeze cerința incompatibilității așa cum reține Recomandarea 10/2000.

În ceea ce privește calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L. a arătat că niciodată nu a avut relații comerciale cu UAT Cermei, ca atare incompatibilitatea/conflictul de interese al acestuia, astfel cum a fost reținută de intimată trebuie interpretat prin prisma conflictului de interese definit de legislația europeană sau a unui potențial conflict de interese în care ar fi putut să ajungă dar nu a fost pentru că nu a avut niciun interes personal nici acesta nici vreun membru al familiei ori rudă, deoarece calitatea de asociat la societatea în discuție nu a presupus astfel de reații comerciale cu instituția pe care o reprezintă în calitate de viceprimar în cadrul UAT Cermei - județul Arad.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția Națională de Integritate a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ., respectiv nelegala compunere a completului de judecată nu a fost invocată în fața instanței de recurs, nu a fost indicată eroarea materială al cărei rezultat să fie judecarea recursului, iar prin invocarea neanalizării motivelor de recurs se încearcă o rejudecare a recursului.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, apreciind că situația invocată prin decizia CCR nr. 685/2018 în raport cu care s-a invocat nelegala compunere a completului de judecată se referă la completurile de 5 judecători, care nu au legătură cu prezenta cauză, iar prin invocarea neanalizării tuturor motivelor de recurs se încearcă o nouă judecată a recursului, în opinia sa, decizia cuprinzând argumentele pe care se sprijină soluția, instanța de control judiciar răspunzând la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

2.3 Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 4 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 din C. proc. civ.

În concret însă, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în susținerea acestui motiv, contestatorul a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament și instanța supremă, și care, în opinia sa, ar trebui extinsă și la completurile de 3 judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, precum și hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate prin formularea contestației dacă:

În doctrina de specialitate și în jurisprudență s-a apreciat constant că prima teză vizează încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, respectiv încălcarea competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; încălcarea competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; încălcarea competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Totodată, cea de-a doua teză se referă la nerespectarea normelor imperative referitoare la alcătuirea instanței, și anume, cele privind compunerea completului de judecată cu numărul de judecători cerut de lege, în acest complet să nu intre judecători incompatibili sau față de care a fost admisă cererea de abținere sau recuzare, participarea celorlalte organe și persoane atunci când aceasta este obligatorie conform legii.

Or, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții.", iar conform art. 51 alin. (1) din același act normativ "Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești."

Astfel, potrivit legii de organizare judiciară, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost abilitat explicit de parlament să aprobe regulamentul de organizare și funcționare administrativă a instanței supreme și să exercite atribuțiile prevăzute în acest act normativ cu caracter administrativ, iar parlamentul a conferit colegiilor de conducere atribuția de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinței asigurării continuității acestora și, implicit, a garantării dreptului la un proces echitabil, completul de judecată care a soluționat în stadiul procesual al recursului prezența cauză fiind alcătuit cu respectarea acestor dispoziții legale.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., din perspectiva invocată de contestator, care, în realitate solicită, fără a avea vreun temei legal, extinderea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament și instanța supremă, la alte situații decât cele la care se referă în mod expres și limitativ.

Or, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se cantonează numai în privința completurilor de 5 judecători, iar în absența unei reglementări legale și în contextul în care însăși Curtea Constituțională a limitat efectele deciziei sale la completurile de 5 judecători, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești nu au un temei legal, în baza căruia să aplice procedura tragerii la sorți în cazul completurilor de judecată din cadrul secțiilor.

În ceea ce privește opinia contestatorului exprimată în cuprinsul contestației în anulare în sensul că se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator în acest sens în cadrul prezentului dosar a fost admisă prin încheierea din data de 22 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale - Înalta Curte constată că aceste dispoziții civilă au fost invocate formal de către contestator, în cuprinsul contestației în anulare nefiind formulate critici care să se circumscrie acestui motiv de nelegalitate și prin prisma cărora să se efectueze controlul judiciar pe această cale extraordinară de atac.

Înalta Curte constată că nici incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat calea de atac, nu poate fi reținută.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Reține Înalta Curte că necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanța de recurs cu privire la apărările părților, și, în egală măsură, nici cu modalitatea în care aceasta evaluează probatoriul administrat în cauză, aceste aspecte neîncadrându-se în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazul de contestație în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunțate în recurs, un demers care nu poate fi admis pe această cale.

Astfel, prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs.

În esență, contestatorul invocă faptul că are o situație juridică sancționatoare grea, doar pentru că a deținut S.C. B. S.R.L., fiind discriminat câtă vreme nu a avut un interes personal sau să se analizeze cerința incompatibilității așa cum reține Recomandarea 10/2000, iar în ceea ce privește calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L. a arătat că niciodată nu a avut relații comerciale cu UAT Cermei, ca atare incompatibilitatea/conflictul de interese al acestuia, astfel cum a fost reținută de intimată trebuie interpretat prin prisma conflictului de interese definit de legislația europeană sau a unui potențial conflict de interese în care de altfel n us-a aflat datorită lipsei interesului personal dat de lipsa relațiilor comerciale astfel cum s-a menționat anterior.

Din examinarea deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs privind greșita aplicare a legii astfel cum a fost invocat de recurent, acest aspect rezultând din raționamentul juridic făcut de instanță.

Astfel, în considerentele deciziei atacate instanța de recurs a reținut punctual că "Interpretarea dată de către recurent dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în sensul deținerii și exercitării concomitente a celor două funcții, adaugă, practic, la textul de lege care reglementează deținerea acestora.

În egală măsură, împrejurarea că societatea comercială în cadrul căreia recurentul a avut calitatea de administrator și asociat unic nu a desfășurat nicio activitate comercială în această perioadă de timp, nu poate conduce la inexistența stării de incompatibilitate, atâta vreme cât legea nu distinge în acest sens."

Totodată, Înalta Curte reține că prin Raporul de evaluare contestat s-a reținut nerespectarea de către reclamant a regimului de incompatibilitate, astfel că alegațiile sale cu privire la conflictul de interese formulate în cuprinsul contestației în anulare excedează obiectul prezentei cauze.

Așadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare, tinzând, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât aceasta respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și de art. 6 § 1 din CEDO.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile de drept invocate au fost analizate de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, instanța de control judiciar pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate și va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 417 din 31 ianuarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.