ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2019

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A din 20 aprilie 2015 de către Inspecția de Integritate din cadrul A.N.I.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii de fond Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Excepția de neconstituționalitate invocată În dosarul de recurs, la termenul de judecată din 7 noiembrie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Încheierea recurată Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, reținându-se inadmisibilitatea excepției astfel invocate.

Cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar Împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea recursului, admiterea excepției invocate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010. În motivarea recursului arată că excepția invocată este admisibilă, deoarece a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești și are legătură cu cauza dedusă judecății, fiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra acesteia și nici nu a fost constatată neconstituționalitatea acestor dispoziții. Critică soluția dată asupra excepției de neconstituționalitate, apreciind că din interpretarea dispozițiilor legale, cererea este inadmisibilă doar dacă nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, ceea ce nu este cazul în speță. Consideră că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, solicitând ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, precum și cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că legea trebuie să fie acccesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, respectiv să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților, pentru a oferi persoanelor o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Arată că prin faptul că legiuitorul a statuat că inspectorul de integritate "evaluează conflicte de interese" se înlătură prezumția de nevinovăție, pornindu-se de la premisa că persoana a săvârșit respectiva faptă. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, susține că, în ceea ce privește prevenția, scopul legii nu este atins, normele legale criticate fiind interpretate și aplicate în scopul pedepsirii, contrar scopului A.N.I., de prevenire. De asemenea, consideră că aceste dispoziții au un caracter ambiguu, lăsând loc arbitrariului și conduc la situații ce nu pot fi anticipate de către persoana evaluată, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul mai susține că viciile de redactare a normei criticate încalcă prezumția de nevinovăție, principiile contradictorialității, egalității armelor și prevenției.

Apărările intimatei Agenția Națională de Integritate Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei în etapa procesuală a recursului, iar pe de altă parte, recurentul nici nu a formulat în recurs motive de nelegalitate a căror aplicare să se raporteze la dispozițiile art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010. De asemenea, arată că prima instanță a reținut în mod corect că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate a textelor de lege de fac obiectul excepției. II. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A din 20 aprilie 2015 de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate. Acțiunea a fost respinsă de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, împotriva căreia reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 7 noiembrie 2018, în dosarul de recurs, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, soluție împărtășită în cauză și de către instanța de control judiciar. Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale." Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv nu îndeplinește condiția existenței unei legături între soluționarea cauzei deduse judecății și soluția pe care instanța de contencios constituțional ar urma să o dea excepției de neconstituționalitate invocate. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate sub acest aspect, textele de lege invocate a fi neconstituționale - art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010 - vizând scopul Agenției Naționale de Integritate și atribuția inspectorilor de integritate referitoare la evaluarea conflictelor de interese sau incompatibilităților persoanelor care ocupă demnități sau funcții publice. Or, aceste prevederi nu au legătură cu soluția în ceea ce privește conflictul de interese reținut pe seama recurentului și întemeiat pe prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, astfel cum reiese din Raportul de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu este generată de simpla tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței de judecată. Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. În consecință, lipsa unei condiții cerute de legiuitor a fi îndeplinită în mod cumulativ, conduce la inadmisibilitatea excepției invocate cu nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. De altfel, criticile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs vizează aspecte de fond privind excepția de neconstituționalitate și nu critici concrete de nelegalitate aduse hotărârii pronunțate de prima instanță, apte să determinarea casarea acesteia și pronunțarea unei alte soluții de către instanța de recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, ca nefondat.