ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. x, emisă de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 3137 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 3137 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de fond a asimilat în mod greșit actul contestat, respectiv Adresa nr. x din 29 iunie 2016, emisă de Agenția Națională de Integritate, unui "răspuns ce reprezintă un act de informare asupra cercetărilor efectuate de Agenție". Contrar celor reținute prin hotărârea atacată, cauza nu are ca obiect contestarea, de către reclamant, a modalității de soluționare a sesizării, ci a refuzului de soluționare a petiției, atât timp cât pârâta nu a răspuns cererii adresate, invocând dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, fapt ce intră sub incidența art. 6 alin. (2), art. 8, art. 9 din O.G. nr. 27/2001 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut că pârâta nu a comunicat o decizie și nici nu a emis un act administrativ, emițând doar o informare asupra unei proceduri de cercetare ce este în curs, deși trebuia să constate că pârâta a decis abandonarea oricărei cercetări ulterioare, printr-o greșită interpretare limitativă a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Recurentul-reclamant critică și argumentele instanței de fond potrivit cărora aspectele sesizate prin intermediul petiției adresate intimatei-pârâte nu sunt de competența Agenției Naționale de Integritate. În acest sens, reclamantul apreciază că aspectele sesizate prin petiție, referitoare la încălcarea de către primarul comunei Stănița și președintele Consiliului Local Stănița a dispozițiilor legale ce reglementează obținerea autorizației de construire, constând în achiziția și trecerea nelegală a unui teren din categoria extravilan arabil în categoria intravilan construibil, constituie atingeri aduse integrității în exercitarea funcției publice, fapte a căror cercetare intră în competența Agenției Naționale de Integritate.

De altfel, prin Adresa emisă de intimata-pârâtă sub nr. x din 2 noiembrie 2016, aceasta a înștiințat reclamantul că a fost desemnat un inspector de integritate pentru a evalua respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în ceea ce-l privește pe primarul comunei Stănița, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Totodată, recurentul-reclamant înțelege să critice aspecte referitoare la activitatea O.C.P.I. Neamț și a Instituției Prefectului Neamț, autorități care au stat în pasivitate față de aspectele sesizate de reclamant, cu privire la modalitatea de stabilire a limitelor actuale ale terenului intravilan aparținând comunei Stănița și cu privire la nelegala emitere a autorizației de construire. Față de această practică instituțională deficitară, recurentul-reclamant apreciază că se impune, cu atât mai mult, ca instanța de judecată să oblige intimata-pârâtă să analizeze aspectele ce i-au fost aduse la cunoștință prin petiția adresată de reclamant.

Prin urmare, recurentul-reclamant apreciază că acțiunea dedusă judecății este întemeiată, în raport de obligațiile ce îi revin pârâtei, potrivit art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

3.2. Prin precizările înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 1 martie 2019, recurentul-reclamant a invocat excepția autorității de lucru judecat, raportat la considerentele Încheierii penale nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2018.

Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 16 octombrie 2017, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, deși intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat, prin concluziile scrise depuse la data de 16 octombrie 2017, nulitatea recursului declarat de reclamantul A., apreciind că nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ulterior comunicării raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care se concluziona asupra netemeiniciei nulității invocate, intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere, prin care să conteste aceste concluzii. De asemenea, cu ocazia formulării concluziilor orale în fața instanței de judecată, reprezentantul intimatei-pârâte nu a mai susținut nulitatea cererii de recurs, conduită procesuală interpretată ca o renunțare la susținerea acestei neregularități a căii de atac.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că principala critică adresată hotărârii de fond se referă la greșita apreciere a actului contestat ca fiind un răspuns conform cu prevederile O.G. nr. 27/2002 și ale Legii nr. 176/2010, recurentul-reclamant susținând că nu a adresat Agenției Naționale de Integritate o simplă petiție, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, ci a sesizat autoritatea asupra unor aspecte care impuneau efectuarea unei anchete și a unor cercetări ce constituie obiect al activității sale, iar aceasta a refuzat să procedeze potrivit competențelor legale, înțelegând să se prevaleze în mod greșit de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte apreciază a fi nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, constatând că prima instanță a făcut o corectă și completă analiză a cauzei, în raport de dispozițiile O.G. nr. 27/2002 și ale Legii nr. 176/2010.

Activitatea de soluționare a petițiilor și sesizărilor adresate autorităților publice se realizează cu respectarea competențelor legale ce revin fiecărei autorități în parte, conform legii speciale. În cazul de față sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, care reglementează organizarea și funcționarea pârâtei Agenției Naționale de Integritate, iar potrivit art. 12 alin. (1) din acest act normativ:

"Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.". În ceea ce privește activitatea desfășurată de pârâtă, aceasta este definită ca fiind activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției, cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010.

Raportând aceste dispoziții la solicitările formulate de reclamant prin petiția înregistrată sub nr. x din 18 aprilie 2016, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a susținut că obiectul sesizării sale privește contestarea integrității primarului comunei Stănița în exercitarea funcției publice pe care o deține, motivele invocate și aspectele pe care se întemeiază sesizarea nu se încadrează în competența legală de verificare a Agenției Naționale de Integritate.

Astfel, recurentul-reclamant a solicitat intimatei-pârâte să efectueze cercetări privitoare la nerespectarea, de către primarul comunei Stănița, a dispozițiilor Legii nr. 50/1991, sub aspectul nelegalei emiteri a autorizației de construire, a modificării perimetrului construibil al comunei și a modificării regimului neconstruibil a unui teren. Or, aceste împrejurări nu se încadrează în activitățile de evaluare pe care le desfășoară inspectorii de integritate, conform art. 10 din Legea nr. 176/2010, aceștia neavând competența de a verifica și stabili legalitatea unor proceduri și formalități de ordin administrativ referitoare la schimbarea regimului juridic al unor terenuri sau la eliberarea autorizațiilor de construire.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi neîntemeiată susținerea recurentului-reclamant privind interpretarea restrictivă de către instanța de fond a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, reținând că Adresa nr. x din 29 iunie 2016, emisă de intimata-pârâtă, prin care se aduce la cunoștința petiționarului că această autoritate nu are competența legală de a verifica aspectele sesizate, respectă dispozițiile Legii nr. 176/2010, iar atribuțiile prevăzute de lege în sarcina autorității publice sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin intervenția judecătorului.

De altfel, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei Încheierea nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul penal nr. x/2018, din care rezultă că aspectele sesizate prin plângerea penală formulată de A. și B., cu privire la îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către primarul comunei Stănița, constituie indicii ale săvârșirii unor infracțiuni și fac obiectul cercetărilor derulate de organele de urmărire penală. Prin urmare, contextul factual și juridic în care au fost realizate operațiunile administrative având ca obiect terenul aflat pe raza comunei Stănița și eliberarea autorizației de construire urmează a fi clarificat de organele de urmărire penală, competente potrivit legii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pârâta Agenția Națională de Integritate a răspuns petiției reclamantului într-o manieră corespunzătoare, în acord cu prevederile Legii nr. 176/2010 și O.G. nr. 27/2002 și în limitele competenței sale legale, iar neînceperea activității de evaluare nu poate fi interpretată ca un refuz de soluționare a petiției, astfel cum greșit susține recurentul-reclamant.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la activitatea deficitară a O.C.P.I. Neamț și a Instituției Prefectului Neamț, Înalta Curte reține că pretinsa nesocotire, de către alte autorități sau instituții publice, a competențelor ce le revin potrivit legii, nu poate avea ca efect obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate la asumarea unor obligații și competențe neprevăzute prin legea proprie de organizare și funcționare.

Referitor la invocarea de către recurentul-reclamant a autorității de lucru judecat a considerentelor Încheierii penale nr. 793 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că aceste considerente au fost invocate de reclamant ca o confirmare a corectitudinii aspectelor sesizate prin petiția adresată Agenției Naționale de Integritate. Or, chestiunea litigioasă în cauză nu privește realitatea faptelor ori a actelor prezentate de reclamant în susținerea petiției adresate pârâtei, cu privire la acțiunile primarului comunei Stănița, ci dezlegarea chestiunii privitoare la competența legală a intimatei-pârâte de a proceda la verificarea aspectelor ce i-au fost aduse la cunoștință.

Totodată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză, pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat și nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 28 din C. proc. pen., care se referă la existența unei hotărâri definitive, pronunțate de instanța penală, cu privire la existența faptei penale și a persoanei care a săvârșit-o, cât timp, prin încheierea penală, Judecătoria Roman a dispus doar completarea urmăririi penale, fără a pronunța o hotărâre de condamnare/achitare, iar obiectul prezentei cauze nu privește examinarea actelor și faptelor primarului comunei Stănița, astfel cum s-a arătat anterior.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3137 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM