ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, anularea parțială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) și (5); anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție; anularea parțială a înscrisului "Programarea în ședințele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 civil", care poarta semnătura Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție; revizuirea Deciziei nr. 137/16 mai 2011 în dosarul nr. x/2011, casarea și rejudecarea recursului și a fondului privind Hotărârea nr. 1 J/09.03.2011 a secției pentru judecători în materie disciplinară, iar pe fond anularea Hotărârii nr. 1 J/09.03.2011 a secției pentru Judecători în materie disciplinară ori înlocuirea sancțiunii excluderii din magistratură, gradual, cu sancțiunea mutării disciplinare la o altă instanță.

Prin sentința civilă nr. 1028/18.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție a României și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 323 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea parțială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și anularea parțială a Programării în ședințele de judecată ale Completului de 5 judecători pe luna mai 2011, C1.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat critici ce au fost subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ce temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, anularea parțială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) și (5); anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție; anularea parțială a înscrisului "Programarea în ședințele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 civil", care poarta semnătura Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție; revizuirea Deciziei nr. 137/16 mai 2011 în dosarul nr. x/2011, casarea și rejudecarea recursului și a fondului privind Hotărârea nr. 1 J/09.03.2011 a secției pentru judecători în materie disciplinară, iar pe fond anularea Hotărârii nr. 1 J/09.03.2011 a secției pentru Judecători în materie disciplinară ori înlocuirea sancțiunii excluderii din magistratură, gradual, cu sancțiunea mutării disciplinare la o altă instanță.

Prin sentința civilă nr. 323 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe calea demersului judiciar supus analizei, reclamantul a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului ICCJ, publicată în M.Of. al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) și (5); anularea hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului Înalta Curte de Casație și Justiție; anularea parțială a înscrisului "Programarea în ședințele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 Civil", susținând că atât Regulamentul, cât și Legea 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 6 alin. (1) din CEDO privind dreptul la un tribunal independent și imparțial și la un proces echitabil.

Astfel, reclamantul susține că, în speță, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată prin Legea nr. 202/2010 a micii reforme, a intrat în conflict cu art. 6 din CEDO, nu a asigurat conformitatea sa, prin principiile din preambulul său, cu art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, privind asigurarea dreptului la un proces echitabil și judecarea procesului de către o instanța în mod independent și imparțial și a încălcat dreptul la un proces echitabil și judecarea proceselor de către instanțe în mod independent și imparțial, conform art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, iar prin prevederile art. 1 pct. 14 din Hotărârea Colegiului înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/25 noiembrie 2010 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativa a înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilind prin art. 29 alin. (1) și alin. (4) din Regulament desemnarea judecătorilor în completul de 5 judecători prin tragere la sorti a doar 4 judecători, cu excluderea judecătorilor anterior desemnați, echivalează cu adăugarea la Legea nr. 304/2004, republicată, modificată prin Legea nr. 202/2010, ceea ce este nelegal.

Sintetic, reclamantul pretinde că, în absența unor dispoziții detaliate în cuprinsul legii de organizare judiciară, se cuvenea ca, în aplicarea directă a exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, să procedeze la adoptarea unor reguli privind constituirea completurilor de judecată prin tragerea la sorți a tuturor membrilor, fără excluderea judecătorilor anterior desemnați.

Domnia sa nu susține, așadar, că prin hotărârile de colegiu a căror nulitate parțială o solicită a fost încălcată vreo dispoziție legală din cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare la data emiterii lor, ci, dimpotrivă, arată că inclusiv această lege contravine exigențelor comunitare ale procesului echitabil, iar, nelegalitatea hotărârilor de colegiu ar rezida în faptul că au adăugat la menționata lege, nepermis și cu încălcarea aceluiași art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind asigurarea dreptului la un proces echitabil și judecarea procesului de către o instanța în mod independent și imparțial.

Sub aspect legislativ, instanța de fond a observat că, prin art. III pct. 5 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26.10.2010, s-a dispus modificarea art. 32 din Legea nr. 303/2004, după cum urmează:

"(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.

(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializați, în funcție de natura cauzei.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă compunerea completelor de 5 judecători. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționale a administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție."

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un președinte de secție desemnat în acest scop de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție.

(6) Cauzele care intră în competența completelor prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat."

În aplicarea legii, art. 29 din Regulament a fost modificat prin pct. 14 al art. I din Hotărârea nr. 24/2010 după cum urmează:

"(1) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în materie penală, președintele sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție desemnează anual, prin tragere la sorti, în prezenta membrilor colegiului de conducere și a președinților de secții, câte 4 judecători din cadrul secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție pentru fiecare dintre cele două complete.

(2) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, președintele sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție desemnează, în condițiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componența acestor complete.

(3) Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește anual reprezentativitatea secțiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) și aprobă compunerea completelor de 5 judecători.

(4) La tragerea la sorti din anul următor nu vor participa judecătorii anterior desemnați, până la asigurarea desemnării tuturor judecătorilor.

(5) În condițiile prevăzute la alin. (1)-(4), se stabilesc câte 4 judecători supleanți pentru fiecare complet".

Fiind dată în aplicarea legii, este în perfectă concordanță cu normele de tehnică legislativă ca hotărârea să cuprindă norme concrete, detaliate privind compunerea completurilor de judecată, modalitatea efectivă de desemnare a membrilor acestora, iar prevederea cu privire la excluderea de la tragerea la sorți a judecătorilor anterior desemnați, până la asigurarea desemnării tuturor judecătorilor nu face altceva decât asigure o repartizare echilibrată a acestora la judecarea cauzelor.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 8 decembrie 2010, s-a stabilit, prin tragere la sorți, componența Completurilor de 5 judecători în materie penală - 2 completuri și civilă - 2 completuri, pentru anul 2011, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus evocate, inclusiv ale celor cuprinse în art. 28 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevedeau:

(1) În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează 4 complete de 5 judecători, cu competenta de judecată prevăzută de lege.

(2) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secției penale, iar în alte materii decât cea penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate din judecători din cadrul secției civile și de proprietate intelectuală, secției comerciale și secției de contencios administrativ și fiscal.

(3) Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție prezidează completul de 5 judecători.

(4) În lipsa președintelui, completul este prezidat de vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție

(5) În lipsa președintelui și a vicepreședintelui, completul este prezidat de un președinte de secție desemnat în acest scop de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție"

În fine, prin înscrisul intitulat "Programarea în ședințele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011", care poartă semnătura Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit, în aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 28 din Regulament, că președintele Completului 1 civil, învestit cu soluționarea cauzelor din ședința de 16 mai 2011, este doamna judecător B., președintele secției de contencios-administrativ, cu respectarea principului specializării, în raport de obiectul acțiunii ce a format dosarului nr. x/2011 - abatere disciplinară magistrați, al cărei titular a fost reclamantul.

Reclamantul nu demonstrează în ce modalitate a adus atingere această procedură de constituire a completurilor de judecată exigențelor procesului echitabil reflectate în art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ce măsură aceasta a determinat ca instanța care l-a judecat să nu îndeplinească criteriile de tribunal independent și imparțial, în condițiile în care acestea se apreciază din perspectiva lipsei de subordonare față de o altă autoritate în stat, ca și din perspectiva lipsei de obiectivitate și nu prin raportare la numărul judecătorilor vizați de tragerea la sorti, probabilitatea ca un anumit sau anumiți judecători să facă parte din completurile de judecată nefiind de natură să aducă principiului imparțialității soluționării cauzelor.

Domnia sa explică vătămarea în concret prin referire atât la o alegată lipsă de independență și imparțialitate a membrilor completului de judecată care s-ar fi aflat sub influența și ascendentul președintelui de secție, cât și la situația particulară a președintelui completului de judecată, calitate dobândită în considerarea calității de președinte de secție, și vizează în fapt o anumită situație de incompatibilitate în care acesta s-ar fi aflat, în opinia reclamantului.

Curtea de apel a subliniat că nu poate fi prezumată lipsa de independență și imparțialitate a membrilor completului de judecată pe considerentul subordonării lor președintelui de secție, pentru a fi analizată această situație ca un motiv de nelegalitate a hotărârilor de colegiu, iar, dacă, la speță, este identificabilă o astfel de situație, partea vătămată are la dispoziție alte mijloace procesuale, respectiv recuzarea și căile de atac prevăzute de lege, același raționament fiind valabil și în privința pretinsa situație de incompatibilitate în care s-ar fi aflat președintele completului de judecată.

După epuizarea căilor de atac interne, toate aceste pretinse atingeri aduse exigențelor procesului echitabil puteau face obiectul unei plângeri adresate Curții Europene a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat "independent" în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie ca, printre altele, procedura de numire a membrilor săi și durata mandatului trebuie să asigure garanții împotriva presiunilor externe și să prezinte aparența de independență (cauza Findlay c. Regatului Unit, 25 februarie 1997, par. 73).

Curtea Europeană a statuat că revine fiecărei instanțe naționale rolul de a decide procedurile interne în scopul bunei administrări a justiției, iar repartizarea unui dosar unui anumit judecător sau unei instanțe se înscrie în marja de apreciere de care se bucură autoritățile naționale. Există o serie largă de factori, precum resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese, accesibilitatea părților la ședința de judecată etc., care trebuie luați în considerare la momentul repartizării dosarului (cauza Sutyagin c. Rusiei, 3 mai 2011, par. 187). Rolul Curții Europene este să se asigure că o astfel de procedură a fost compatibilă cu dispozițiile art. 6 par. 1, din perspectiva cerințelor testului obiectiv al independenței și imparțialității (cauza Bochan c. Ucrainei, 3 mai 2007, nr. 7577/02, par. 68). Deși aparențele au o anumită importanță, nu sunt decisive prin ele însele. Trebuie privit în mod frecvent dincolo de aparențe și analiza trebuie să se concentreze asupra realităților faptice (a se vedea, mutatis mutandis, De Jong, Baljet și Van den Brink c Olandei, 22 mai 1984, par. 48).

Prin urmare, pentru a stabili dacă presupusele temeri de părtinire invocate de un reclamant sunt justificate în mod obiectiv, aparențele trebuie să fie testate în comparație cu realitatea obiectivă din spatele lor (Parlov-Tkalčić c. Croației, 22 decembrie 2009, nr. 24810/06, par. 83). Or, strict din perspectiva testului obiectiv de apreciere a imparțialității și independenței (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989), o astfel de condiție este îndeplinită de colegiul de conducere al unei instanțe.

O ultimă mențiune se impune a fi făcută în legătură cu precizările succesive aduse acțiunii introductive de către reclamant, cu nerespectarea art. 204 C. proc. civ., prin intermediul "notelor scrise", exigență procedurală a cărei nerespectare a determinat aplicarea sancțiunii decăderii, astfel cum s-a consemnat în practicaua încheierii de amânare a pronunțare; în orice caz, nerespectarea oricărei modalități prevăzute de lege de aducere la cunoștință a unui act administrativ nu este de natură a atrage sancțiunea nulității, după cum pretinde reclamantul, ci pe aceea a inopozabilității, susceptibilă de invocat într-un alt cadru procesual.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susținerile recurentului potrivit cărora judecătorul cauzei nu ar fi fost imparțial întrucât a respins proba cu înscrisuri care atestau că președintele completului de 5 judecători al ICCJ care a soluționat litigiul disciplinar al recurentului, ar fi fost urmărit penal în acea perioadă, precum și atașarea respectivului dosar penal. Înalta Curte are în vedere că, dincolo de prezumția de nevinovăție și dincolo de faptul că împrejurarea menționată era una de notorietate și necontestată, proba solicitată nu era utilă cauzei, atâta timp cât recurentul-reclamant nu a prezentat o argumentație convingătoare a legăturii de cauzalitate dintre calitatea de învinuit a președintelui completului de 5 judecători al ICCJ și soluția pronunțată de acest complet în litigiul disciplinar mai sus menționat.

Ca urmare, nu poate fi reținută o "situație de incompatibilitate în raport cu art. 6 din CEDO", astfel cum apreciază recurentul, o asemenea alegație fiind nedovedită.. Aceasta și în condițiile în care nu au fost indicate dispoziții legale care să susțină teza recurentului conform căreia un judecător cercetat penal pentru infracțiuni de corupție nu poate fi compatibil să judece sau să prezideze un complet de judecată.

De asemenea, nu este întemeiată susținerea recurentului potrivit căreia ar fi fost judecat în litigiul disciplinar de o instanță care nu a fost independentă, atâta timp cât, după cum în mod corect a arătat judecătorul fondului, independența judecătorului se apreciază din perspectiva lipsei de subordonare față de o altă autoritate în stat, iar subordonarea judecătorilor față de președintele unei secții este una exclusiv administrativă și care, oricum, nu poate fi susținută decât în cazul membrilor completului de judecată aflați în aceeași secție cu președintele completului.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși susține că "prin neparticiparea la trageri la sorți a tuturor judecătorilor anterior desemnați se creează premisele unei trageri la sorți formale" recurentul nu a susținut ori dovedit că aceasta a fost situația completului de 5 judecători care a soluționat litigiul disciplinar menționat.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia prin neparticiparea la tragerea la sorți a tuturor judecătorilor anterior desemnați se creează premisele unei trageri la sorți formale, atâta timp cât acesta nu a dovedit în niciun fel că rezultatul tragerii la sorți a judecătorilor care au făcut parte din completurile de 5 judecători pentru anul 2011 (materializat în hotărârea Colegiului de Conducere al ICCJ nr. 26/08.12.2010) ar fi fost unul dinainte cunoscut, pe baza componenței din anii anteriori a completurilor menționate.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că art. 29 alin. (4) din Hotărârea nr. 24/2010 a Colegiului de Conducere al ICCJ nu adaugă la Legea nr. 304/2004, atâta timp cât art. 32 alin. (4) din acest act normativ lasă la latitudinea președintelui ICCJ (ori vicepreședintelui, în lipsa acestuia) desemnarea judecătorilor care fac parte din completurile de 5 judecători, fără a impune limitări ale acestei competențe.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentului conform cărora judecătorul fondului ar fi comis o denegare de dreptate, atâta timp cât acesta a soluționat acțiunea dedusă judecății, pe baza normelor juridice aplicabile, fără a argumenta că acestea ar fi neclare ori că nu ar exista dispoziții legale care să reglementeze situația din acest litigiu. Dimpotrivă, judecătorul fondului a respins cererea de chemare în judecată, constatând că nu a fost dovedită încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat în mod formal, în condițiile în care soluția pronunțată prin dispozitivul sentinței este argumentată în mod convingător în cuprinsul considerentelor acesteia, iar recurentul nu a arătat în mod explicit și convingător de ce sunt contradictorii argumentele instanței de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2021.