ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4570/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București, solicitând:

- revocarea parțială a Minutei Comisiei nr. 2 - Eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii și a instituțiilor coordonate; Parteneriatul cu instituțiile interne și societatea civilă din data de 30.10.2013, ora 9:00, în sensul revocării dispozițiilor Soluției Comisiei de la poz. nr. 1, care a dus la soluționarea lucrării nr. x/2013;

- anularea în tot a Hotărârii nr. 216/24.07.2014 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București;

- anularea parțială a Hotărârii nr. 187/26.06.2014 pct. c) a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, cu privire la numirea magistraților B. și C. în compunerea completului de judecată C5A.

Prin sentința nr. 6258/02.10.2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Prin încheierea din 14.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de strămutare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Pitești, secția secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu solicitarea reclamantului de anulare integrală a Hotărârii nr. 216/2014 și parțială a Hotărârii nr. 187/2014 și respinge aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revocarea parțială a Minutei Comisiei nr. 2 formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București, și respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, a respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea în tot a Hotărârii nr. 216/2014 și anularea parțială a Hotărârii nr. 187/2014, adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, formulate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 și a sentinței nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate, având în vedere criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Prin motivele de recurs se invocă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținându-se că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, atunci când nu a pus în discuția contradictorie a părților cererile reclamantului prin care acesta preciza acțiunea și solicita administrarea probei cu acte, precum și o notă de probatorii cu acte, pe care instanța a refuzat să le pună în discuția părților, încălcând în acest fel și principiul contradictorialitățu.

Instanța a refuzat să pună în discuție precizările reclamantului, și ca dovadă a acestui refuz nelegal, prin care a fost încălcat atât dreptul la un proces echitabil, reiese cu evidență din motivarea hotărârii atacate în care nu se analizează în niciunfel aceste note de ședință, deși instanța analizează și fondul cauzei și se pronunță chiar pe fond.

Un alt motiv de nelegalitate este încălcarea principiului contradictorialitățu, având în vedere că deși ni s-a dat cuvântul pe excepții, instanța s-a pronunțat și pe fondul cauzei.

De asemenea, deși s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat pe care, prin considerente, instanța o găsește admisibilă, în dispozitivul sentinței nu se pronunța asupra acesteia.

Mai mult, instanța, cu încălcarea art. 248 C. proc. civ., se pronunță asupra tuturor excepțiilor, dar și asupra fondului, creând astfel o motivare contradictorie, întrucât admiterea unei excepții face inutilă cercetarea fondului.

În contextul acestor critici, recurentul-reclamant a susținut, dintr-o primă perspectivă nelegalitatea soluției, susținând instanța de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul.

In acest sens recurentul a susținut încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, precum: principiile dreptului procesual civil, reclamantul neavând nicio garanție că argumentele prezentate prin notele de ședință depuse la 06.10.2020, că au fost examinate de către instanță.

Dintr-o altă perspectivă, arată recurentul, instanța de fond in mod greșit a s-a mulțumit să constatate, potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părții, făcută de ele în contra lor, în aceeași calitate.

Or, în cauza de față, și sentința invocată de instanța de fond nu există identitate de părți pentru a fi admisă excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind o interpretare greșită a normelor de drept de către instanța de fond.

Astfel, prin Hotărârea nr. 187/26.06.2014 s-a dispus constituirea unor complete, cu judecători care la data emiterii hotărârii nu erau judecători la Curtea de Apel București, deși Colegiul de Conducere al Curții de Apel București nu putea, lua decizii decât cu privire la judecătorii care funcționau efectiv la Curtea de Apel București la dala de 26.06.2014.

Arată recurentul că, în acest sens, că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 11 și art. 53 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 93, art. 95, art. 98-99 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, texte legale care consacră principiul imperativ ai repartizării aleatorii a cauzelor, precum și condițiile în care pot interveni modificări ale componenței completelor de judecată pe parcursul procesului.

Or, modalitatea în care a procedat Colegiul de Conducere al Curții de Apei București, prin numirea directă a celor doi magistrați, B. și C., prin Hotărârea nr. 187/26.06.2014, în alcătuirea completului "5A", însărcinat cu judecarea unor cauze penale, este una total nelegală, săvârșită cu încălcarea tuturor normelor juridice ce consacră principiul repartizării aleatorii a cauzelor.

În concluzie, în mod nelegal, instanța de fond printr-o interpretare greșită a normelor de drept, arată că atâta timp cât comisiile au un rol consultativ, rezultatul deliberării acestora fiind un pur vedere cu privire la chestiunea pusă în discuție.

Opinia comisiei care activează într-un alt domeniu, este lipsită de consecințe juridice în sensul nașterii, modificării sau stingerii raport juridic, apreciind că minuta contestată nu poate fi considerată un act administra drept urmare, nu poate fi supusă analizei legalității, deși aceeași instanță recunoaște că punct de vedere exprimat de comisie a fost agreat, cu prilejul adoptării unei hotărâri de colegiul Curții de Apel București.

În fine, se mai relevă de către recurent că ultima trăsătură pentru ca minuta contestată să fie considerată un act administrativ, este ca aceasta să fi dat naștere, modificat sau stins raporturi juridice, lucru care s-a întâmplat, întrucât respectiva minuta a dat naștere și a modificat raporturi juridice privind compunerea completelor de judecată care sunt menținute, deși membrii completului nu mai funcționează ca judecători, așa cum reiese chiar din HCC nr. 187/2014 a Curții de Apel București care își justifică masurile din această hotărâre prin minuta Comisiei contestată de patent, asa cum reține de altfel chiar și insian[a de fond.

Recurentul opinează in sesnul că nu doar actele administrative care sunt emise de organele îndreptățite de lege să le emită, pot fi atacate, ci și actele administrative emise de organe necompetente, dar care întrunesc trăsăturile stabilite în mod expres de legea contenciosului administrativ, așa cum este cazul în speță cu privire la această minuta contestată, care are un caracter normativ și nu unul individual, atâta vreme cât prin măsurile dispuse în scopul administrării executării cadrului normativ reprezentat de Regulamentul de Ordine Interioara al Instanțelor, prin stabilirea unor măsuri și reguli subsecvente care să asigure aplicarea acestuia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citați, intimații-pârâți pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București au formulat întâmpinare în recurs, prin care, au solicitat respingerea recursului promovat de recurent și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 ianuarie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 12 octombrie 2022, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Corelativ, alin. (5) al aceluiași articol prevede că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Astfel cum recurenta a menționat, dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. concretizează, fundamental, principiul contradictorialității, ele contribuind, în mod specific, la realizarea dreptului la apărare al părților, reprezentând o exigență circumscrisă dreptului la un proces echitabil.

Nerespectarea acestor cerințe are vocația de a atrage nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea lor, ca sancțiune menită să asigure restabilirea ordinii procesuale încălcate și garantarea respectării dreptului la apărare al părților în temeiul contradictorialității.

În același timp însă, este de avut în vedere că punerea în operă a principiului contradictorialității nu trebuie să însemne întotdeauna și în mod necesar că instanța este obligată să pună în mod expres și direct în discuția părților orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces de cealaltă parte. Este suficient, sub acest aspect, ca partea împotriva căreia se invocă o excepție sau o apărare să aibă, în concret, posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanțele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părții. Dacă însă partea înțelege sau nu să răspundă celor afirmate în contra ei sau în legătură cu ea, aceasta reprezintă o opțiune ce-i aparține, în totul, respectivei părți, ca formă de realizare a principiului disponibilității.

Așa cum reiese din încheierea de ședință recurată, în virtutea rolului activ, la interpelarea instanței, reclamantul a susținut că își întemeiază acțiunea în anulare a minutei comisiei din Cadrul CSM și hotărârii nr. 187 a Colegiului de conducere pe dispozițiile art. 554

2

004 deoarece apreciază că sunt acte administrative.

Tot astfel, Înalta Curte are a observa că nepunerea în discuția părții interesate a unei chestiuni de fapt sau de drept invocată de cealaltă parte nu este, prin ea însăși, susceptibilă de a atrage nulitatea hotărârii pronunțate, fiind necesar ca prin încălcarea exigențelor privitoare la asigurarea principiului nemijlocirii - și, indirect, a dreptului la apărare - să se fi cauzat părții o vătămare. În cazul în care vătămarea lipsește, nefiind neîndeplinită această cerință prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nici nulitatea nu mai poate fi reținută.

Contrar celor afirmate de recurent, în prezentul proces este de avut în vedere că, într-adevăr, instanța de fond a menționat la finalul considerentelor în raport de care a respins, în mod corect, înscrisurile menționate prin notele de ședință depuse la acel termen, apreciind că nu se impun pentru soluționarea cauzei fapt pentru care nu se va emite adresă în sensul solicitat, eventualele precizări pe care a fi comunicate reprezintând de fapt un răspuns la excepția inadmisibilității invocată de CSM.

Practic, este de remarcat că apărătorul reclamantului a încercat, prin orice modalitate, amânarea judecării cauzei, precizând în final că a fost angajat recent și nu a fost pregătit pentru a pune concluzii pe excepțile invocate.

De altfel, așa cum reiese din încheierea de ședință, instanța, potrivit dispozițiilor art. 238 C. proc. civ., a apreciat că procesul se poate soluționa la un singur termen de judecată.

Astfel fiind, sensul apărării formulate de reclamant putea fi cu ușurință înțeles încă înaintea primei instanțe, cu atât mai mult cu cât aceasta era reprezentată în proces de un avocat. Pe cale de consecință, reclamantul avea, în mod real, posibilitatea de formula apărări, iar măsura în care i-ar fi părut neclară ori nepertinentă putea solicita, chiar și prin mijlocirea instanței la judecată, lămuriri și precizări, ceea ce s-a și întâmplat.

Rezultă, totodată, că prin evocarea acestei apărări a recurentului în considerentele sentinței date în fond nu a fost încălcat principiul contradictorialității, nefiind necesar ca instanța să pună în mod expres această chestiune în discuția reclamantului, câtă vreme aceasta o cunoștea și se putea referi la ea încă din etapa judecății în primă instanță.

Suplimentar, Înalta Curte observă că, oricum, această statuare a instanței de fond este una subsidiară, principalele rațiuni de ordin juridic pentru care a fost respinsă acțiunea rezultând din prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată."

Față de toate cele ce preced, primul motiv al recursului trebuie considerat neîntemeiat.

În speță, recurenttul a invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluționarea cererilor și ale garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prin neexaminarea efectivă a tuturor apărărilor, invocate și aplicarea prevederilor legale incidente în cauză, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma celor sus-menționate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.

Din considerentele Incheierii și hotărârii recurate rezultă că instanța a analizat și a sistematizat cererile și susținerile părților, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de către părți ca garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației instanței fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esență, recurentul a invocat aceleași critici ca și în susținerea celorlalte motive prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, pe de o parte că instanța de fond nu a analizat motivele de fapt care au generat litigiul, nu le-a dat eficiență juridică, iar pe de altă parte că motivarea instanței de fond cu privire la argumentele invocate în raport de probatoriul administrat este superficială.

Dincolo de susținerile contradictorii ale recurentului, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

În contextul analizei argumentelor recurentei-pârâte, astfel cum au fost reiterate din acțiunea dedusă judecății, analizând în continuare recursul, din perspectiva criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Contrar susținerilor recurentului reclamant,în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii în raport de solicitarea acestuia de anulare integrală a Hotărârii nr. 216/2014 și parțială a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și a respins aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Or, o astfel de identitate nu poate fi reținută în cauza de față în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu este emitentul hotărârilor Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 216/24,072014 și nr. 187/26.06.2014.

Din cererea de chemare în judecată adresată instanței de fond nu rezultă că reclamantul ar fi înțeles să formuleze capetele de cerere ce aveau ca obiect anularea integrală a Hotărârii nr. 216/2014 și parțială a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București doar în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel București.

Atâta timp cât a fost introdusă acțiunea atât împotriva Curții de Apel București cât și împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, fără nicio distincție din partea reclamantului, soluția de admitere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii pentru capetele de cerere ce vizau anularea hotărârilor Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 216/24.072014 și nr. 187/26.06.2014 este corectă.

Soluția este corectă și în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind revocarea parțială a Minutei Comisiei nr. 2 -"Eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii și a instituțiilor coordonate; Parteneriatul cu instituțiile interne și societatea civilă" din data de 30.10.2103 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Contrar susținerilor recurentului reclamant și așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu ne regăsim în sfera de incidență a dispozițiilor legale sus amintite, acesta nesolicitând revocarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ.

Nu există, deci, nicio eroare a primei instanțe în sensul că soluția Comisiei din 30.10.2013 nu constituie un act administrativ cu caracter individual sau normativ, așa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu naște, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice, ci este doar un punct de vedere comunicat unui petent referitor la interpretarea unor dispoziții din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Mai mult decât atât, instanța de fond in mod corect a punctat că rezultatul deliberării acestora este doar punct de vedere cu privire la chestiunea pusă în discuție și nu este un act în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Chiar în condițiile în care acest punct de vedere exprimat de comisie a fost agreat, cu prilejul adoptării unei hotărâri de către colegiul Curții de Apel București, acesta nu dobândește caracterului unui act administrativ, păstrând același rol consultativ.

Constatarea că, în raport de existența puterii de lucru judecat cu privire la sentința civilă nr. 6433 din 06.10.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a 11-a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 651 din data de 07.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, se impune a fi menținută.

Așa cum bine a reținut instanța de fond, în virtutea puterii de lucru judecat, o chestiune tranșată anterior, în mod definitiv, nu poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

Așadar, în baza puterii de lucru judecat, care nu presupune tripla identitate ca în cazul autorității de lucru judecat, chestiunea soluționată definitiv cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 216/2014 și a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București cu privire la repartizarea celor doi judecători B. și C. nu mai poate fi pusă în discuție într-un nou litigiu.

Or, este de observat că, față de cele menționate prin încheierea din 6 octombrie 2020, reiese că, prin cererea de chemare în judecată se amintește de cel puțin încă un dosar, însuși apărătorul reclamantului confirmând acest fapt, astfel încât instanța a pus în discuția părților și faptul că a existat pe rolul instanței dosarul nr. x/2014 prin care au fost în același mod contestate cele două acte administrative.

În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că modalitatea de soluționare a acțiunii nu este contradictorie, încât se reține că o astfel de premisă nu se regăsește în situația de față.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, în majoritate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 și sentinței nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.