ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a solicitat obligarea Inspecției Judiciare să soluționeze favorabil sesizarea disciplinară formulată împotriva judecătorului B. de la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, conform prevederilor art. 99 lit. h), prin exercitarea funcției cu... gravă neglijență, în dosarul de fond nr. x/2013, în sensul de a constata săvâșirea abaterii disciplinare invocate și de a dispune aplicarea sancțiunii disciplinare corespunzătoare potrivit dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004.

La data de 21 aprilie 2016, petenta C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului A..

Prin sentința nr. 1770 din 26 mai 2016, în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecția Judiciară și B., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1770/26.05.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În al doilea ciclu procesual, în cadrul dosarului x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată la data de 25.06.2019, dispunând citarea părților.

Prin încheierea de ședință din data de 25.06.2019 Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 19.12.2019, reclamantul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2020, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Or, ultimul act de procedură îndeplinit în cauză îl reprezintă luarea măsurii suspendării judecății cauzei prin încheierea din data de 25.06.2019.

Având în vedere că termenul de perimare a început să curgă la 25.06.2019 iar cererea reclamantei de repunere a cauzei pe rol s-a făcut la 19.12.2019, Curtea a constatat că nu a operat perimarea, astfel că a respins excepția perimării și a având în vedere că la acest termen de judecată, deși legal citate, niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C., ca inadmisibilă;

- a stabilit termen pentru soluționarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020, pentru când a dispus citarea părților;

Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamantul A. și petenta-titulara cererii de intervenție C. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, petenta susține, în esență, că nu a fost citată pentru termenul de judecată din data de 29 septembrie 2020.

Susține, de asemenea, că au fost încălcate dispozițiile art. 153 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., citarea reprezentând o condiție obligatorie minimală pentru a fi garantat caracterul echitabil al procedurii și exercitării efective a dreptului la apărare, în lumina jurisprudenței Curții de Justiției a Uniunii Europene și a prerogativelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimata pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 12 iunie 2020, ca rămas fără obiect și respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 12 septembrie 2020, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție supra recursurilor

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., având în vedere deopotrivă și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. x/2015 din data de 19 octombrie 2015 emisă de Inspecția Judiciară și, pe cale de consecință, constatarea săvârșirii abaterii disciplinare de către judecătorul B. de la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal potrivit dispozițiilor art. 99 lit. h) din |Legea nr. 303/2004, pentru "exercitarea funcției cu gravă neglijență".

Primul ciclu procesual

La data de 21 aprilie 2016, petenta C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului A..

Prin sentința nr. 1770 din 26 mai 2016, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecția Judiciară și B., ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1770/26.05.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

În cadrul dosarului x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la termenul de judecată din data de 25.06.2019, prin încheiere de ședință a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Reclamantul A. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 19.12.2019.

Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția perimării și a având în vedere că la acest termen de judecată, deși legal citate, niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul A. la data de 8 iulie 2020 și a decis următoarele:

- a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C., ca inadmisibilă;

- a stabilit termen pentru soluționarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020, pentru când a dispus citarea părților;

Înalta Curte, față de recursul declarat de către recurentul reclamant A. împotriva încheierii de ședință din data de 12 iunie 2020, învederează că acesta a rămas fără obiect.

Astfel, Curtea de Apel București a respins excepția perimării și în baza art. 411 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea pricinii.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate, în sensul că reclamantul A. la data de 19 decembrie 2019 a formulat cerere de repunere pe rol dosar fond.

Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 417 C. proc. civ. și a respins excepția perimării, iar cu referire la dispozițiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ. a suspendat judecarea pricinii, constatând că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Totodată, la data de 8 iulie 2020, reclamantul A. a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarul nr. x/2015, dosar fond, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 29 septembrie 2020, instanța de fond constatând că reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, sens în care a depus și taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acestuia de către instanța de judecată, în mod corect admis cererea formulată și a repus cauza pe rol, stabilind termen de judecată pentru soluționarea fondului cauzei la data de 24 noiembrie 2020.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar apreciază că măsura suspendării nu mai subzistă, astfel încât criticile recurentul vizând acest aspect sunt neîntemeiate.

Soluționând cererea de intervenție accesorie în cadrul dosarului x/2015, formulată de către petenta C., în al doilea ciclu procesual, prima instanță a respins-o ca inadmisibilă, motiv pentru care reclamantul și petenta au formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este fondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat dreptul la liberul acces la justiție, dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. și art. 14, potrivit căruia "Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel." prin necomunicarea încheierii din data de 29 septembrie 2020.

Astfel, petenta arată că procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 29 septembrie 2020 nu a fost legal îndeplinită, deși respectarea condiției citării petentei este o condiție obligatorie minimală pentru a fi garantat caracterul echitabil al procedurii și exercitării dreptului a dreptului la apărare.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că există neregularități de ordin procedural, în sensul că:

La data de 21 aprilie 2016 petenta C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului A..

În cadrul primului ciclu procesual, în cadrul dosarului x/2015 a fost prorogată discutarea admisibilității în principiu a cererii de intervenția formulată de petenta C. pentru termenul de judecată stabilit la data de 26 mai 2016.

La acest termen de judecată, în practicaua sentinței nr. 1770 din data de 26 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție urmează a fi discutată după soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta având prioritate.

Or, instanța de fond admițând excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a respins acțiune ca inadmisibilă și, pe cale de consecință, stabilind cadrul procesual generat de cererea introductivă ca inadmisibil nu s-a mai pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, aceasta fiind o cerere accesorie.

În al doilea ciclu procesual, după casare cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 1184 din data de 6 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și justiție, în dosarul dosarului x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 29 iunie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C., ca inadmisibilă.

Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 64 C. proc. civ.:,,(1) Instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc.

(2) După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată.

(3) încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.

(4)*) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia.".

Față de aspectele învederate, criticile recurentei în sensul că nu a fost citată pentru termenul când s-a discutat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție sunt fondate. Mai mult decât atât, pentru a se discuta în deplină cunoștință de cauză, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare, instanța de fond, în vederea unei fundamentări suficiente, trebuia să pună în aplicare dispozițiile care reglementează ascultarea intervenientului să se asigure că acesta are cunoștință de termenul stabilit pentru judecată.

Prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2016 s-a consemnat depunerea cererii de intervenție accesorie de către petenta C. și faptul că petenta era prezentă.

Și în practicaua sentinței nr 1770/26.05.2016 s-a reținut, de asemenea, că petenta era prezentă.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul nr. x/2015, dosar aflat în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, nu rezultă că instanța de fond ar fi adus la cunoștința petentei-titulara cererii de intervenție accesorie, termenul de judecată stabilit pentru discutarea admisibilității în principiu a cererii formulate.

Este evidentă imposibilitatea petentei de a lua cunoștință de termen având în vedere perioada scursă între data pronunțării deciziei nr. 1770, respectiv data de 26 mai 2016 și data rejudecării dosarului, după casare cu trimitere, respectiv data de 15 mai 2019 (data înregistrării la Curtea de Apel București).

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația "(..) să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Într-adevăr, terțul nu dobândește calitatea de parte decât din momentul admiterii în principiu a cererii de intervenție voluntară, însă, instanța de control judiciar chiar și în condițiile în care s-ar aprecia că și terțul intervenient are obligația de a contribui la desfășurarea fără întârziere a cererii sale, urmărind, tot astfel, finalizarea acesteia, în speța de față, Înalta Curte apreciază aceste susțineri nu pot fi reținute.

Se constată, astfel, că petenta nu avea cunoștință de termenul acordat în vederea discutării admisibilității în principiu a cererii sale, nefiind prezentă și nefăcând parte din cadrul procesual finalizat cu casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La momentul pronunțării asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară, instanța trebuia să aibă în vedere domeniul de aplicare a intervenției, interesul propriu al terțului și legătura existentă între cererea de intervenție și cea principală.

Totodată, Înalta Curte reamintește că autorităților naționale le revine, într-adevăr, în primul rând, sarcina de a interpreta și aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

Instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanții și să se asigure că aceștia din urmă au cunoștință de procedurile din care fac parte (Miholapa vs. Letonia citata anterior, par. 31; Ovus vs. Turcia, par. 48).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de reclamantul A. și de intervenienta C., ambele împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate, va casa încheierea recurată în ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție accesorie formulată de C. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Admite recursurile declarate de reclamantul A. și de intervenienta C., ambele împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea din data de 29 septembrie 2020 în ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție accesorie formulată de C. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.