ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 septembrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției nr. 4639/1J/2135/DIJ/2017/06.08.2018 și continuarea demersului de exercitare a acțiunii disciplinare și sancționare a magistraților apreciați de reclamant ca fiind vinovați de comiterea abaterilor semnalate.

În temeiul art. 61 pct. 1 și pct. 3 și a art. 63 C. proc. civ., în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantului, numitul B., sprijinind, prin aceasta, doar interesul reclamantului în obținerea unei soluții favorabile în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2511 din data de 8 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, precum și cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile menționate la punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, respectiv anularea rezoluției de clasare criticate, învederat că prima instanță a soluționat cererea de intervenție accesorie cu încălcarea procedurii stabilită de art. 64 și 65 C. proc. civ.

Mai arată recurentul că prin sentința atacată instanța a încălcat procedura și a depășit limitele învestirii, întrucât a analizat și dezlegat cele 3 capete de cerere rămase nedezlegate prin decizia 2135A/2017, respingându-le ca nefondate, în condițiile în care susține recurentul că nu a învestit instanța cu acest aspect și în condițiile în care instanța, din oficiu, nu a ridicat acest aspect și nu l-a supus dezbaterii.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, reiterând, totodată, susținerile expuse prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care textele C. proc. civ. sau cele ale legii speciale nu prevăd o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18 septembrie 2018, recurentul - reclamant a solicitat anularea rezoluției nr. 4639/1J/2135/DIJ/2017/06.08.2018 și continuarea demersului de exercitare a acțiunii disciplinare și sancționare a magistraților apreciați de reclamant ca fiind vinovați de comiterea abaterilor semnalate.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că reglementarea potrivit căreia, în cazul în care se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța cu rol primordial în unificarea practicii judiciare, s-a consolidat în sensul că, în raport cu prevederile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare emise în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 (în forma aplicabilă în cauza de față, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 234/2018, ce a intrat în vigoare la data de 11 octombrie 2018) se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

La data formulării acțiunii de față (18 septembrie 2018), art. 47 din Legea nr. 317/2018 avea următorul conținut:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 (în forma aplicabilă în cauză), hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția invocată și va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2511 din data de 8 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.