ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 17.05.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a Ministerului Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent maxim, respectiv 25%, începând cu data de 01.01.2018 până în prezent și pentru viitor;

- admiterea plângerii împotriva Hotărârii nr. 3/28.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin care i-a fost respinsă ca nefondată contestația formulată împotriva Decizia nr. 18/27.02.2018, pct. I.1 al Hotărârii și revocarea Deciziei nr. 18/27.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău precum și emiterea unor noi decizii de salarizare, în sensul recalculării drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea la valoarea maximă a sporului de 25%.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4549 pronunțată în data de 07 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Reclamantele A., B. și C. au exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței de mai sus și, printr-o cerere comună, fără a încadra expres criticile în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea acesteia, cu admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, în esență, recurentele au reluat susținerile din cererea de chemare în judecată arătând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înțeles să nu aplice personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităților de parchet maximul sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 în cuantum de 25%, 15%, 5% ceea ce ar reprezenta o valoare însumată de 45% sporuri, apreciind că este suficientă aplicarea unei valori de 30% sporuri, privându-i astfel de un procent de 15% spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în mod nejustificat.

Valoarea totală de 45% sporuri acordate per angajat, nu ar depăși plafonul maxim de 30% stabilit de lege pe angajator în cazul lor, aspect invocat în motivarea hotărârii de către Parchetul Curții de Apel Bacău, dar nedovedit prin calcule contabile până în prezent.

Au mai arătat recurentele-reclamante că sentințele judecătorești definitive, obținute în anii anteriori, obligau ordonatorii de credite la plata unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și pentru viitor. Între timp, legiuitorul a modificat cuantumul, în textul de lege actual menționându-se obligativitatea acordării unui spor de până la 25%, ceea ce a făcut ca interpretarea lui să nu fie în sensul de acordare a valorii maxime și nu s-a ținut cont de faptul că, inițial, acesta a fost de 50%, fiind diminuat la 25% și acordat în fapt doar 10%.

Din interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă faptul că în anul 2018 cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și care nu va putea depăși procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În ceea ce privește salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care nu depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, au învederat recurentele că modalitatea de calcul a cuantumului sporului nu comportă interpretare, textul fiind de strictă interpretare, respectiv majorarea acestuia cu 25% față de luna decembrie 2017.

În ceea ce privește salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășește plafonul stabilit pentru anul 2022, au precizat că nu se aplică prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), întrucât, art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depășește salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

Or, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la legea-cadru și art. 5 din același capitol.

De aici, rezultă că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Invocând dispozițiile art. 4 alin. (1), recurentele au mai susținut faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor.

De asemenea, au precizat că la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate și nu au fost acordate în procent integral de 45%.

În susținerea celor prezentate, au arătat faptul că prin Decizia nr. 25/1/A/1 din data de 2 februarie 2018 președintele Curții de Apel Bacău a aplicat întru-totul prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 și a dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate și conex, începând cu data de 01.01.2018 prin stabilirea și aplicarea salariului de bază și a sporurilor conform celor anterior menționate.

Mai mult, la data de 06.03.2018 Curtea de Apel București prin Decizia nr. 160 a președintelui curții a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel București și instanțele arondate cu menționarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim așa cum de altfel au fost și anterior datei de 01.01.2018 calculate și acordate, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, 25% pentru suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate, rezultând un cuantum total de 45% sporuri și nu 30% cât este cuantumul sporurilor acordate recurentelor.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamante ambii intimați-pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În cadrul întâmpinării sale, intimatul -pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat, în esență, că, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că cererea introductivă de instanță este neîntemeiată în ceea ce privește nemulțumirile invocate de recurenții-reclamanți referitoare la modul de stabilire și de calcul a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 pe cele două componente - salariu de bază și sporuri, în condițiile în care nu există reglementate prevederi legale care să acrediteze ipoteza dorită de aceștia. Dacă s-ar proceda într-o manieră contrară, s-ar ajunge în situația nerespectării principiilor sistemului de salarizare enunțate în art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 și, mai mult, ar avea drept consecință încălcarea limitei referitoare la cuantumul brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, care nu trebuie să fie mai mari decât salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022.

La rândul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că, din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 rezultă că noile salarii de bază din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute de Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Drepturile salariale ale recurentelor-reclamante au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al salariului de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit acestui act normativ, sporurile acordate de ordonatorii de credite nu pot depăși 30% din fondul lunar de salarii. Aceasta rezultă din coroborarea art. 38 alin. (2) și (6) cu art. 25 din respectiva lege.

Sporurile pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase, de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate se stabilesc, conform legii, în procent până la 25, 15 sau 5.

Prin urmare, fiecare spor poate fi acordat până la maximul procentului reglementat, cu condiția ca împreună să nu depășească 30% din salariul de bază, fapt care este posibil prin reducerea unui sau mai multor sporuri, astfel încât totalul să se încadreze în acest prag.

De asemenea, a mai arătat că prin Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentele - reclamante A., B. și C. au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul căruia au reluat susținerile din cererea de chemare în judecată și deopotrivă din cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentele-reclamante A., B. și C. au calitatea de personal auxiliar de specialitate - grefieri- în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț.

Prin Decizia nr. 18/27.02.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a modificat în parte anexa nr. 1 a deciziei nr. 12/08.02.2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - prin care s-a procedat la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar din cadrul unităților de parchet de pe raza de circumscripție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul rectificării drepturilor salariale pentru personalul ce intră sub incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din legea de salarizare, așa cum se demonstrează în cuprinsul hotărârii nr. 2/2018 atacate (pag. 13-15 din hotărârea nr. 2/2018), urmare a comunicării de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare, a notei nr. x/2018 din data de 13.02.2018, respectiv a noilor grile de salarizare rectificative pentru personalul auxiliar de specialitate.

Reclamantele au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 18/27.02.2018.

Prin Hotărârea nr. 3/28.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrată sub nr. x/2018, la art. I pct. 10, s-a respins contestația nr. 2522/VI/3/2018 din 23.03.2018 (pct. 10) formulată de recurentele -reclamante C., B. și A. - grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, împotriva Deciziei nr. 18/27.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

În acest context, reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea acestor acte administrative și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care să li se stabilească în mod corect drepturile salariale, prin aplicarea în mod legal a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu luarea în considerare a îndrumărilor Ministerului Muncii, Ministerului Justiției și a Deciziilor nr. 25/1/A/1 din data de 2.02.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău, nr. 160 din data de 06.03.2018 emisă de Președintele Curții de Apel București în sensul recalculării drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea la valoarea maximă a sporului de 25%.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici cu privire la modalitatea diferită de stabilire a sporurilor, din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, în vederea eliminării discriminării față de aceeași categorie de personal din cadrul altor angajatori, cum ar fi Curtea de Apel București, critici prin care, de altfel, se reiterează argumentele prezentate de reclamante în fața primei instanțe și pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurentele-reclamante au apreciat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 și au precizat că solicită acordarea acestora în cuantumul maxim de 45%, apreciind că aceasta este valoarea maximă a sporurilor ce pot fi acordate.

Această critică este nefondată, instanța de control judiciar reținând mai întâi că Decizia atacată (decizia nr. 18/27.02.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău) a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce prevăd că:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Alineat 6 "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Reiese, deci, că majorarea începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond observă opțiunea legiuitorului de a realiza o tranziție între vechile Legi de salarizare (legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010) și Legea 153/2017, în privința căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea pornește de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcție, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) și (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creșteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumului brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Numai în situația în care salariile de bază și sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Potrivit art. 25 din același act normativ "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Ori, din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Cu toate acestea, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 30%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispozițiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizația de încadrare.

Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VIII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. ".

art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

După cum se observă, art. 24 stabilește limita maximă a fiecărui spor ce poate fi acordat, prin trimitere la anexe, iar art. 25 stabilește limita maximă a sumei sporurilor. Atunci când legiuitorul a dorit să instituie o excepție de la prevederile art. 25 alin. (1), a făcut-o în mod expres, în alin. (2) al aceluiași articol. Nu în ultimul rând, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VII anexa V stabilesc cuantumul maxim al fiecărui spor, însă cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit.

Astfel cum în mod judicios și instanța de fond a reținut, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

În aceste condiții, reclamantelor nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, contrar susținerilor acestora, se observă că textele art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamantelor de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocație în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ținut de obligația de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Majorarea drepturilor salariale în anul 2018, prin aplicarea altui procent de creștere decât cel stabilit de legiuitor (de 25 %), respectiv solicitarea de a se acorda salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care să se adauge un cuantum total de 45 % al sporurilor nu poate primită, deoarece astfel s-ar încălca și prev. art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Instanța apreciază că disciplina financiar-bugetară trebuie respectată de către fiecare ordonator de credite. În acest sens referirile făcute la deciziile altor ordonatori de credite nu pot fi primite, marja de apreciere a fiecărei conduceri administrativ judiciare neputând reprezenta suportul unor argumente legate de existența unei discriminări așa cum aceasta este definită în legea specială.

Totodată, sunt neîntemeiate alegațiile recurentelor-reclamante prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel Bacău și ai Curții de Apel București, întrucât cele două categorii de angajați (reclamanții și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți, iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

Astfel, nu poate fi reținut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017, întrucât nu se invocă tratament diferențiat prin raportare la salariul stabilit pentru grefieri care desfășoară aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, același grad profesional cu reclamanții, ci se solicită raportarea la situația grefierilor de la alte instanțe de judecată ale căror drepturi salariale sunt stabilite de alt ordonator principal de credite, astfel că nu se poate reține tratamentul diferențiat.

Dintr-o altă perspectivă, se apreciază că prin discriminare se înțelege, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Or, nu aceasta este ipoteza în speță, a neacordării unui drept prevăzut de lege, instanța de fond observând în mod judicios că drepturile salariale au fost corect determinate și neidentificând niciun motiv de nelegalitate care să justifice pronunțarea unei soluții de anulare a actului și obligare la recalculare.

Așadar, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secțiunea a 4 a din Capitolul VII, cuantumul drepturilor salariale ale reclamantelor a fost stabilit în mod unitar și nediscriminatoriu pentru personalul aflat în condiții identice de funcții, grade/trepte și gradații, vechime în muncă și în specialitate.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității, nu și celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamantele nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

De altfel, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurente:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantele A., B. și C., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 4549 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.