ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, desființarea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău; revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 și emiterea unor noi decizii de salarizare prin care să li se recalculeze drepturile salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% și 5%; menținerea sporului de 15% în cuantumul maxim și acordarea lui și după data de 01.04.2018, spor ce a fost câștigat prin hotărâri definitive și pentru viitor.

Prin sentința civilă nr. 4963 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în contradictoriu cu Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, respectiv anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 și a Deciziei nr. 12/08.02.2018 și obligarea intimatului-pârât la emiterea unei noi decizii de salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 sub aspectul stabilirii și aplicării corecte a sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, în cuantum de 15%, 25% și 5%.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a interpretat trunchiat normele legale, existând la nivelul instituțiilor angajatoare o practică neunitară prin pronunțarea unor decizii diferite celei din cauză, ceea ce le produce prejudicii prin stabilirea unei salarizări inferioare, comparativ cu salarizarea altor persoane angajate pe posturi similare și pentru muncă egală.

Consideră că în mod greșit instanța a apreciat că s-a făcut o aplicare corectă a sporurilor la care aveau dreptul, înlăturând apărările lor privind existența unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat sporuri într-un cuantum mai mare, inclusiv pentru viitor.

Tot în mod greșit instanța a apreciat că indemnizațiile lunare au fost în mod corect determinate prin actele contestate și că drepturile salariale le-au fost stabilite în baza noii legi a salarizării, care produce efecte pentru viitor și care face imposibilă ultraactivarea legii vechi de salarizare în temeiul căreia au fost pronunțate hotărârile definitive invocate.

Arată că prin aplicarea legii noi au pierdut la salarizare și că prin interpretarea diferențiată de la o instituție la alta li s-au stabilit drepturi salariale eronate, inferioare celor cuvenite.

Invocă dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, din care reiese că în anul 2018, cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și care nu va putea depăși procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De asemenea, invocă art. 25 alin. (1) din legea-cadru, susținând că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază, în sensul că, dacă în urma majorării se depășește salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018. Or, câtă vreme salariul de bază acordat începând cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv: aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII al Anexei V la legea-cadru; aplicarea art. 5 din același capitol.

Susțin că art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabilește un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar. Arată că dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv aceste sume sau acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive. Pe de altă parte, arată că la data de 31.12.2017 întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, chiar dacă acestea au fost plafonate.

Precizează că Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în calitate de inițiator al Legii nr. 163/2017, a precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, în sensul că începând cu luna ianuarie 2018, în situația în care salariile de bază/indemnizațiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și, după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiției conform art. 23 și art. 25 din lege.

În ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, invocă art. 23 din Legea-cadru, ce prevede că mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, prevăzut în anexele nr. 1 - VIII, și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc în cel mult 60 de zile de la publicarea legii, iar pentru această categorie profesională, regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiției în data de 20.12.2017. După elaborarea și aprobarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru, ministrul justiției trebuie să emită ordinul pentru aprobarea condițiilor de acordare a acestui spor.

Consideră că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, reglementarea internă emisă în executarea Legii nr. 330/2009 a fost Ordinul Ministrului Justiției nr. 279/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare judecătorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex. Astfel, la nivelul fiecărui angajator, curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului.

Arată că potrivit art. 1

1

al O.U.G. nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maxim 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, după care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.

Precizează că un punct de vedere similar a emis și M.M.J.S. cu privire la modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în 2018, inclusiv conform O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, or, câtă vreme regulamentul-cadru nu exista la data de 01.01.2018, se aplică vechile buletine de determinare și expertizare și nu se poate pune sub semnul întrebării acordarea acestui spor sau acordarea lui într-un alt procent, decât cel de 15%.

Susțin că aceeași situație este aplicabilă și în cazul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de confidențialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%.

Menționează că în textul art. 44 din Legea nr. 153/2017, referitor la abrogarea unor dispoziții, nu este enumerată și O.U.G. nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010.

Mai arată că prin Decizia nr. 25/1/A/1/2.02.2018, Președintele Curții de Apel Bacău a aplicat prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 și a dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate și conex, începând cu data de 01.01.2018. În același sens, la data de 06.03.2018 Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 160, a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel București și instanțele arondate cu menționarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim.

Precizează că 30% este valoarea pe care nu trebuie să o depășească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite și nu pe fiecare angajat.

De asemenea, recurenții-reclamanți arată că la data de 26.03.2018 a fost publicată H.G. nr. 1180/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind printre altele și stabilirea mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", menținând dispozițiile anterioare cu privire la sporul de 15% pentru condiții de muncă grele pentru toate categoriile de personal ale familiei ocupaționale.

Precizează că acordarea sporului de 15% a fost câștigat prin hotărâri definitive și pentru viitor, atâta timp cât subzistă condițiile de muncă grele ori vătămătoare.

Intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pe motiv că recurenții au formulat recurs împotriva sentinței nr. 2940 din 29.11.2018, în loc de sentința nr. 4963 din 29.11.2018. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând excepția nulității recursului, invocată de către intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, excepția a fost invocată în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și cu împrejurarea că prin cererea de recurs recurenții au indicat că hotărârea recurată este sentința nr. 2940 din 29.11.2018, în loc de sentința nr. 4963 din 29.11.2018.

Instanța de recurs constată că o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru admiterea acestei excepții, în condițiile în care toate celelalte elemente arătate fac posibilă identificarea, fără dubii, a hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.

Astfel, recurenții-reclamanți au indicat în mod corect numărul de dosar, data pronunțării hotărârii recurate, soluția pronunțată și considerentele instanței de fond, ceea ce face ca indicarea greșită a numărului sentinței recurate să apară ca o simplă eroare materială.

De altfel, recurenții-reclamanți au depus o nouă cerere de recurs în care au indicat corect numărul hotărârii recurate.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, desființarea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău; revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 și emiterea unor noi decizii de salarizare prin care să li se recalculeze drepturile salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% și 5%; menținerea sporului de 15% în cuantumul maxim și acordarea lui și după data de 01.04.2018, spor ce a fost câștigat prin hotărâri definitive și pentru viitor.

Recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curți de apel și acordarea eronată a sporurilor de condiții vătămătoare, de risc și solicitare neuropsihică și de confidențialitate.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenții-reclamanți au precizat că solicită acordarea acestora în cuantum de 30 %, apreciind că aceasta este valoarea pe care nu trebuie să o depășească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite și nu pe fiecare angajat.

Referitor la motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

În ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți au susținut în mod greșit că procentul sporurilor de 30% se aplică pe total buget al ordonatorului de credite, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

"Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu este vorba de o discriminare în raport de modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curților de Apel Bacău și București, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la emiterea Deciziei nr. 12/08.02.2018.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, așa cum s-a arătat, că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În consecință, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de B., F., J., C., G., D., H., A., E., I. împotriva sentinței civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B., F., J., C., G., D., H., A., E., I. împotriva sentinței civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.