ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5375/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. si B. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 8/17.09.2018 a colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestațiile formulate împotriva Deciziei nr. 55/22.06.2018 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Prin contestațiile formulate s-a solicitat revocarea deciziei nr. 55/22.06.2018 si emiterea unei noi decizii de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, și recalcularea nediscriminatorie a drepturilor salariate cuvenite, raportat la valoarea de referința de 463,5 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 373 din 4 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia și s-a respins acțiunea, în rest, privind pe reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 373 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. si B. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul expunerii considerentelor sentinței recurate și a considerentelor altor sentințe pronunțate în cauze având obiecte similare și ale Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentele-reclamante au argumentat reglementarea egalizării salariilor la un nivel maxim în plată. Au conchis recurentele invocând Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, prin care s-a stabilit că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim având în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute. Astfel, în esență, a susținut că drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite având la bază prevederile incidente din Legea - cadru nr. 153/2017, aceștia beneficiind de sporul de condiții grele de muncă, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, cu respectarea limitelor prevăzute de lege, invocând faptul că recurentele nu au criticat raționamentul expus de judecătorul fondului. 4.2 Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Situația de fapt reținută de instanța de fond Reclamantele au calitatea de personal auxiliar (grefieri) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz. Potrivit actelor atașate la dosarul cauzei rezultă că prin Decizia nr. 55/22.06.2018 au fost recalculate drepturile salariale ale reclamantelor începând cu data de 01.01.2018, prin modificarea Anexei 1 a Deciziei nr. 12/2018 potrivit Notei nr. x/2018 a PÎCCJ și a Notei nr. x/2018 a Departamentului Economic al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul determinării cuantumului salariului de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. Contrar susținerilor reclamantelor, nemodificarea cuantumului indemnizațiilor acestora începând cu data de 01.01.2018 nu s-a datorat faptului că nu li s-ar fi recunoscut dreptul la VRS 463,5 RON, ci faptului că acestea, prin recalcularea drepturilor începând cu data de 01.01.2018 în temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, li s-a stabilit un cuantum al salariului la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022. Astfel, dacă anterior recalculării prin raportare la noul VRS (463,5 RON) reclamantele beneficiau deja de salariul aferent anului 2022, datorită plafonării potrivit art. 38 alin 6 din legea nr. 153/2017, în condițiile în care recalcularea prin raportare la noul VRS conducea la o indemnizație lunară mai mare decât plafonul prevăzut în Anexa V la lege, atunci drepturile lunare de care beneficiază reclamantele nu au putut fi modificate, acest plafon neputând fi depășit. 2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentele-reclamante Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantele formulând, cu titlu de critici de nelegalitate, argumente privind reglementarea egalizării salariilor la un nivel maxim în plată și faptul că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești, reiterând o parte dintre alegațiile prezentate în fața primei instanțe, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de control judiciar reține că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, fiind salarizate începând cu data de 01.01.2018 potrivit dispozițiilor Legii nr. 153/2017. În aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, legiuitorul nu distinge în funcție de elementele salariale utilizate la determinarea cuantumului salariului începând cu data de 01.01.2018 (VRS de 445,5 sau de 463,5 RON), reglementând doar că în situația în care în urma aplicării majorării de 25% rezultă un salariu mai mare decât cel aferent anului 2022, se acordă acesta din urmă. Astfel, reclamantelor le-a fost calculat, începând cu 01.01.2018, un salariu mai mare decât cel aferent anului 2022, prin raportare la un VRS de 445,5 RON, astfel că la recalcularea prin raportare la un VRS majorat, de 463,5 RON, cuantumul indemnizațiilor lunare nu a suferit în fapt nicio modificare, deoarece acestea se aflau deja la nivelul de salarizare maxim prevăzut pentru anul 2022. În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia: "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". Potrivit art. 25 din același act normativ "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz." Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv: "art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens". art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare". Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. În aceste condiții, reclamantelor nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege. Astfel, se observă că textele art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamanților de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocație în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ținut de obligația de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte. Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)." Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamantele nu pun problema legalității actelor contestate, prin susținerile formulate, în realitate, urmărind să înlăture de la aplicare norme în vigoare. De asemenea nu pot fi primite criticile reclamantelor relativ la existența unor hotărâri judecătorești prin care sporurile le-au fost recunoscute într-un alt cuantum, mai mare, inclusiv pentru viitor, având în vedere că puterea de lucru judecat și efectul obligatoriu al hotărârii judecătorești definitive este recunoscut doar până în momentul modificării condițiilor care au fost avute în vedere la pronunțarea acestora, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 drepturile salariale ale reclamantelor sunt determinate exclusiv prin raportare la prevederile acestei legi. Reclamantele nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare se creează situații discriminatorii, critică care nu poate fi primită. Prin urmare, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera. În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective." Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.