ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018, prin care au fost respinse contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate și personalul de specialitate criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emisă să de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Prin aceste contestații s-a solicitat revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 și emiterea unei noi decizii de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4496 din 5 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantele A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4496 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul prezentării pe larg a situației de fapt și a enunțării dispozițiilor art. 38 alin. (3) și (6), art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurentele-reclamante au arătat, în esență, că atâta vreme cât salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la Legea-cadru și aplicarea art. 5 din același capitol. Rezultă indubitabil că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte. De asemenea, recurentele au precizat că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor. Așadar, la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate și nu au fost acordate în procent integral de 45%. În fine, recurentele-reclamante au arătat că se impune recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018 -31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% și 5%, făcând trimitere la Decizia nr. 160 a Președintelui Curții de Apel București prin care s-a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel București și instanțele arondate cu menționarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim așa cum de altfel au fost și anterior datei de 01.01.2018 calculate și acordate, respectiv, 15% pentru condiții de muncă grele, 25% pentru suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate, rezultând un cuantum total de 45% sporuri și nu 30% cât este cuantumul sporurilor acordate reclamantelor. Totdată, s-a invocat H.G. nr. 1180/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind printre altele și stabilirea mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", menținându-se de altfel dispozițiile anterioare cu privire la sporul de 15% pentru condiții de muncă grele pentru toate categoriile de personal ale familiei ocupaționale, sporul având un caracter permanent pe perioada menținerii condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute. Astfel, în esență, a susținut că drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite având la bază dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 și faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantele A., B., C., D., E. și F. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018, prin care au fost respinse contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate și personalul de specialitate criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emisă să de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cerându-se revocarea acestei decizii și emiterea unei noi decizii de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici cu privire la modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legii nr. 153/2017, în sensul în care dacă în urma aplicării majorării de 25% se atinge pragul salarial din 2022, atunci sporurile trebuie calculate individual pentru fiecare dintre angajați, mergând până la maximul prevăzut de lege, singura limitare fiind cea impusă de art. 25, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamante în fața primei instanțe și pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de control judiciar reține că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, fiind salarizate începând cu data de 01.01.2018 potrivit dispozițiilor Legii nr. 153/2017. În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia: "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". Potrivit art. 25 din același act normativ "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz." Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv: "art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens". art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare". Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. În aceste condiții, reclamantelor nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege. Astfel, contrar susținerilor acestora, se observă că textele art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamantelor de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocație în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ținut de obligația de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte. Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)." Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că reclamantele nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare. De asemenea nu pot fi primite criticile reclamantelor relativ la existența unor hotărâri judecătorești prin care sporurile le-au fost recunoscute într-un alt cuantum, mai mare, inclusiv pentru viitor, având în vedere că puterea de lucru judecat și efectul obligatoriu al hotărârii judecătorești definitive este recunoscut doar până în momentul modificării condițiilor care au fost avute în vedere la pronunțarea acestora, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 drepturile salariale ale reclamantelor sunt determinate exclusiv prin raportare la prevederile acestei legi. Reclamantele nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare se creează situații discriminatorii, critică care nu poate fi primită. Astfel, sunt neîntemeiate alegațiile recurentelor-reclamante prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor sale salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel Bacău, a Curții de Apel București, întrucât cele două categorii de angajați (reclamanții și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuse deciziei unor ordonatori de credite diferiți, iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat. De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității, nu și celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior. Prin urmare, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera. În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective." Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.