ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2140/2022

HOTĂRÂRE

03.11.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2140/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 3 mai 2022 sub nr. dosar x/2022, având ca obiect contestație la executare, contestatorul A. în contradictoriu cu intimații B. și C., a solicitat suspendarea și anularea executării silite pornite la cererea intimatului și a creditorului până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2020.

II. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Brașov:

Prin sentința civilă nr. 6840 din 8 august 2022, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare, formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimații B. și C., în favoarea Judecătoriei Bacău.

În motivare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., care statuează regula potrivit căreia contestația la executare se soluționează de instanța de executare, definită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Prima instanță învestită cu soluționarea cauzei a constatat că prin încheierea din 23 aprilie 2020, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, formulată de petentul BEJ B. și C., la solicitarea creditoarei D., încuviințându-se executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 24 iunie 2008, împotriva debitorului A..

De asemenea, instanța a constatat aplicabilitatea Deciziei nr. 20/2021, pronunțată în recurs în interesul legii de instanța supremă, prin care s-a statuat că atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În raport cu aceste argumente, s-a reținut că Judecătoria Bacău a încuviințat executarea silită contestată, aceasta fiind instanța de executare din perspectiva dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

III. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Bacău:

Prin sentința civilă nr. 5052 din 5 octombrie 2022, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetentei teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B. și C., în favoarea Judecătoriei Brașov.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a dispus trimiterea acesteia instanței supreme în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța învestită prin declinare a reținut că Judecătoria Brașov s-a declarat competentă general, material și teritorial să judece cauza în baza dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea din 17 iunie 2022, care are caracter interlocutoriu, astfel că leagă instanța cu privire la soluția pronunțată asupra acestui aspect procedural.

În motivare, a făcut trimitere la Decizia nr. 27/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, prin care instanța supremă a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluționeze cauza pe fond, trebuie să pronunțe o soluție de declinare a competenței în favoarea instanței de executare.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență privește contestația la executare, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B. și C., prin care s-a solicitat suspendarea și anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 323/2020.

Conflictul negativ de competență este generat de incidența dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la împrejurarea că Judecătoria Brașov, în calitate de primă instanță învestită cu soluționarea contestației la executare, s-a declarat competentă general, material și teritorial prin încheierea din 17 iunie 2022, iar, ulterior, la 8 august 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Bacău.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în următoarele cazuri: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din același cod, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Din interpretarea textelor legale enunțate rezultă că, dacă prima instanță invocă excepția necompetenței materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, motivând că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material și teritorial.

Întrucât Judecătoria Brașov a procedat la verificarea competenței sale la termenul de judecată din 17 iunie 2022, reținând că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, iar la termenul din 5 august 2022 a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte reține că a avut loc o consolidare a competenței teritoriale, în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

În acest sens sunt și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a reținut că necompetența materială procesuală poate fi invocată de părți ori de judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ., astfel că invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria Brașov este competentă să soluționeze cauza, această instanță devenind competentă teritorial ca urmare a prorogării legale de competență, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.