ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6079/2021

Ședința publică din data de 6 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2018 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Târgu Mureș, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare și reîncadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați, potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor; recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu 09.04.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtei Curții de Apel Tg. -Mureș la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La data de 02.04.2019, petentul I. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții.

Prin sentința civilă nr. 2546 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. și cererea de intervenție principală formulată de intervenientul I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Târgu Mureș.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți și pentru intervenient ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, cu aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, respectiv începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, cu aplicarea art. 1 rap. la art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată, cu mențiunea că nivelul de salarizare de avut în vedere se raportează inclusiv la un nivel determinat prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare stabilit de lit. A) pct. 13 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006.

S-a dispus obligarea pârâtei Curtea de Apel Târgu-Mureș să plătească fiecărui reclamant și intervenientului diferențele salariale rezultate începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, precum și începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, plus actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Contrar celor reținute de instanța de fond, s-a arătat că nu au fost administrate probe din care să rezulte că există vreo indemnizație a unui judecător stabilită în funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, la care să se poată raporta în mod concret, Curtea de Apel București făcând trimitere doar la hotărâri prin care instanțele au acordat despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT.

Acțiunile prin care au fost solicitate despăgubiri echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, nefiind solicitată stabilirea indemnizațiilor brute de încadrare în funcție de coeficienții respectivi, s-au soluționat în sensul acordării unor despăgubiri în baza O.G. nr. 137/2000, fără să fie făcută vreo analiză care să privească o modificare/majorare a indemnizațiilor de încadrare, față de cele stabilite prin O.U.G. nr. 27/2006.

Instanțele au reținut în mod expres că aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 (privind salarizarea procurorilor DNA si DIICOT) s-a făcut doar prin analogie, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor si, prin urmare, acordarea despăgubirilor nu se confundă cu o adăugare la lege, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminarea în muncă.

Prin hotărârile respective s-a clarificat cu putere de lucru judecat raportul dintre drepturile bănești recunoscute și indemnizațiile stabilite prin O.U.G. nr. 27/2006, astfel că despăgubirile acordate nu au modificat modul de stabilire a indemnizațiilor de încadrare ale reclamanților, referirea la acest act normativ fiind reținută doar în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate.

S-a arătat că sentința civila nr. 37/2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2007, pe care Curtea de Apel București o reține în hotărârea recurată, prevede obligația "de a calcula și a plăti o despăgubire egală cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT și drepturile salariale efectiv încasate", iar nu obligația "la plata ..., la salarii (indemnizații) egale cu ale procurorilor din codrul DIICOT...", asa cum menționează Curtea de Apel București.

Așadar, despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acestea și prin urmare, nu se poate face raportarea la un nivel maxim așa cum a reținut Curtea de Apel București în hotărârea recurată.

A invocat recurentul -pârât împrejurarea că situația recurenților-reclamanți este diferită față de ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, de Deciziile nr. 23/2016 și nr. 36/2018 ale înaltei Curți de Casație și Justiție și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și prin urmare, sunt corecte, pertinente și legale argumentele Ministerului Justiției referitoare la criteriile prevăzute de legiuitor pentru stabilirea și calcularea indemnizațiilor acestora, respectiv nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, vechimea în magistratură.

Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se referă la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești care produceau efecte juridice la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 sau ulterior acestui moment, iar nu la hotărâri care se refereau la o perioadă anterioară intrării în vigoare a legilor unice de salarizare.

Referitor la hotărârile judecătorești pronunțate ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, s-a arătat că nu există judecători ale căror indemnizații sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției în funcție de coeficienții de multiplicare stipulați pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și nu există un nivel maxim al salarizării judecătorilor stabilit în funcție de hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri sau diferențe salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. prin O.U.G. nr. 27/2006.

Actele normative intervenite ulterior O.U.G. nr. 27/2006 au stabilit că salarizarea magistraților se realizează în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor, iar prin admiterea acțiunii instanța instituie un alt sistem de salarizare fată de cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, obligarea la emiterea ordinelor de salarizare și stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin luare în considerare a coeficienților de multiplicare corespunzători pentru funcțiile procurorilor DNA și DIICOT determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006.

S-a apreciat că nici Decizia nr. 23/2016 și nici Decizia nr. 36/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu își găsesc incidența în cauza de față, întrucât nu poate fi vorba de un nivel maxim de salarizare stabilit în funcție de coeficienții D.N.A. și D.I.I.C.O.T., iar pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, hotărârile prin care s-au recunoscut majorările de 2%, 5% și 11% au aplicabilitate generală (întrucât privesc valoarea de referință sectorială), în comparație cu hotărârile prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare.

Prin urmare, acordarea coeficienților corespunzători personalului D.N.A. și D.I.I.C.O.T. nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" așa cum era situația majorărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere fată de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea indemnizațiilor de încadrare și ca atare, deciziile respective nu sunt aplicabile prezentei cauze.

S-a solicitat să se constate că nu poate fi reținută motivarea curții de apel nici cu privire la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în raport de incidența dispozițiilor art. 2532 din C. civ.

Prin urmare, întrucât nu există un nivel maxim de salarizare a judecătorilor în funcție de coeficienții prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, având în vedere că despăgubirile acordate prin hotărâri judecătorești nu au fost de natură sa modifice indemnizațiile de încadrare, s-a solicitat să se constate că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției este întemeiată.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 496 din noul C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii Curții de Apel București și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2021, recurentul - pârât Ministerul Justiției a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (2) și (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015) și art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016), precum și a dispozițiilor relevante cuprinse în Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 și nr. 43/2016.

Înalta Curte, în temeiul art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus crearea dosarului asociat nr. x/2018 în cadrul căruia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, prin încheierea din data de 15 iunie 2022.

S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 și s-a respins în rest cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2021 pronunțată in acest dosar, s-a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Justiției pentru a se comunica dacă există în plată judecători sau personal în cadrul familiei ocupaționale care primesc în acest moment în cadrul salariului lunar o indemnizație cu coeficientul 19 avut în vedere pentru procurorii DIICOT și DNA.

Prin adresa nr. x depusă de recurentul -pârât la data de 2.11.2021 s-a comunicat că au fot emise ordine ale ministrului justiției în vederea punerii în executare a unor hotărâri definitive, prin care a fost obligat la reîncadrarea reclamanților prin aplicare coeficientului de multiplicare de 19.00.

S-a precizat că prin aceste ordinele au fost acordate drepturi salariale cu respectarea nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat doar în parte, numai in ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, fiind nefondat în rest.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanții și intervenientul au calitatea de judecător și funcționează în cadrul Curții de Apel Târgu Mureș.

Obiectul litigiului de față îl constituie refuzul nejustificat al ministerului pârât de a soluționa cererea acestora în sensul de a emite un nou ordin de salarizare și reîncadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați, potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că în mod judicios a constatat prima instanță caracterul nejustificat al refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a emite noul ordin de salarizare pentru reclamanți.

Astfel, din analizarea legislației în materia salarizării pentru perioada 2010-2017 (inclusiv a O.U.G. nr. 27/2006, care stabilea la art. 11.alin. (1) că "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii (...), iar la art. 40. "(...) Conform pct. 13 de la lit. A) din anexa "Coeficienții de multiplicare" funcției de "procuror" din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îi corespunde coeficientul de multiplicare 19,00"), Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 83/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 9/2017), rezultă că în acest interval de timp nu s-au aplicat nici coeficienții de ierarhizare prevăzuți de Legea nr. 330/2009 și nici valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

Această situație privind modalitatea de calcul a indemnizației pentru judecători și procurori s-a păstrat și după data de 01.07.2017, a intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010.

Potrivit art. 38 din acest act normativ:

"(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

În legătură cu actele normative incidente în cauză, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1 din același act normativ, în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

«Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția primei instanțe nu contrazice nici aplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Consttuționale a României, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Susținerea recurentului-pârât în sensul că, prin admiterea acțiunii, instanța instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, admiterea solicitării reclamantului prin hotărâre judecătorească determinând o răsturnare a salarizării instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006, nu poate fi primită, în cauză nefiind vorba despre "o modificare a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar reținut de acesta, afirmând existenței unui drept care nu mai are temei legal".

Că este așa o confirmă și reținerea instanței supreme în Decizia nr. 11/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. "45. Astfel, reclamanții, susținând că, în cadrul aceleiași funcții ocupaționale, hotărâri definitive au acordat altor persoane diferențe de drepturi salariale față de indemnizațiile care se cuveneau procurorilor D.N.A și D.I.I.C.O.T., au pretins egalizarea indemnizațiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea; așadar, în aceste cazuri, cererile de chemare în judecată au fost întemeiate pe dispozițiile din ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 și nr. 43/2016, dar și pe Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016; discriminarea reglementării a fost invocată din perspectiva expusă, iar cererile au fost fondate și pe Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Astfel, plecând de la premisa afirmată de către reclamanți, potrivit căreia coeficienții de multiplicare în discuție ar fi fost deja recunoscuți altor magistrați aflați în situații identice, instanțele au examinat discriminarea reglementărilor succesive și au statuat asupra necesității egalizării indemnizațiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată."

În ceea ce privește problema existenței/inexistenței în cadrul familiei ocupaționale a unor judecători ale căror indemnizații sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției în funcție de coeficienții de multiplicare stipulați pentru procurorii DNA și DIICOT, precum și împrejurarea că nu ar exista un nivel maxim al salarizării judecătorilor stabilit în funcție de hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri sau diferențe salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru procurorii DNA și DIICOT prin O.U.G. nr. 27/2006, susținută în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că aceste afirmații sunt contrazise chiar de către pârât prin adresa depusă la solicitarea instanței, redată la pct. 6 din prezenta hotărâre.

Pentru aceste motive, recursul recurentului - pârât se impune a fi respins în ceea ce privește soluția instanței de fond privind stabilirea indemnizației reclamanților prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare stabilit de lit. A) pct. 13 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006.

Însă, instanța de control judiciar constată că sentința recurată, prin care s-a admis acțiunea reclamanților, se impune a fi reformată, în parte, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.11.2015.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, în mod eronat judecătorul fondului a reținut-o ca fiind neîntemeiată, cu motivarea generică, în sensul că ar fi existat o obligație generală a pârâtului, ordonator principal de credite, de a pune în executare toate normele juridice relevante în materia salarizării judecătorilor, inclusiv art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, cunoscând nivelul maxim de salarizare cuvenit fiecărei categorii de judecători, fără a se putea reține astfel că prin acțiunile formulate de reclamanți a fost întrerupt termenul de prescripție în prezenta cauză.

Se constată, că sentința a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii acțiunii.

Înalta Curte reține că actul administrativ unilateral ce face obiectul prezentei cauze privește salarizarea intimaților reclamanți începând cu 09.04.2015, reclamanții solicitând totodată obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună din perioada solicitată a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit.

Reclamanții au introdus cererea de chemare în judecată la data de 22.11.2018.

Potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

Totodată, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, care constituie dreptul comun în materie având în vedere natura juridică a conflictului dintre părți, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

Prin urmare, coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora " Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" și luând în considerare data introducerii acțiunii, se constată, contrar celor greșit reținute de instanța de primă jurisdicție, că pretențiile anterioare datei de 22.11.2015, sunt prescrise, motiv pentru care se impune a fi respinse.

Ca atare, hotărârea recurată urmează a fi reformată sub acest aspect, admițându-se excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.11.2015, păstrând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 2546 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.11.2015.

Păstrează în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.