ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5890/2022

Ședința publică din data de 07 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL TÂRGU-MUREȘ, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare și reîncadrarea sa cu luarea în considerare a unei indemnizații de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care este asimilată potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor; recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care este asimilată potrivit legii, începând cu 09.04.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureș la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 967 din 08 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX – a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește perioada anterioară datei de 5.03.2017. A respins cererea ca prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 5.03.2017. A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ. A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă ordin de încadrare salarială, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, producător de efecte juridice începând cu data de 5.03.2017 și în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. A obligat pârâta Curtea de Apel Târgu-Mureș să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate începând cu data de 5.03.2017 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 967 din 08 octombrie 2020 ale Curții de Apel București – secția a IX – a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenta – reclamantă A. și de recurentul – pârât Ministerul Justiției.

1.3.1. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând desființarea în parte a sentinței atacate și în rejudecare, obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare și reîncadrarea sa, cu luarea în considerare a unei indemnizații de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare menționați, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor, recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor.

Arată că sentința civilă nr. 967/8.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020 în ceea ce privește soluționarea petitului referitor la prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea drepturilor salariale pentru perioada 9.04.2015-5.03.2017.

Prin sentința civilă nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020, a fost admisă acțiunea formulată de mai mulți reclamanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș și în consecință:

A fost obligată pârâta, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator a reclamanților la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000 (diferențe salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA si DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006)

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator, a diferențelor salariate rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Se poate constata că, în ceea ce privește petitul legat de obligarea pârâtei Curții de Apel Târgu Mureș, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator, de plată a diferențelor salariate rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective există identitate de părți, obiect și cauză, astfel că sentința civilă nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020 are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Se poate observa că sentința civilă nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba a rămas definitivă înainte de pronunțarea hotărârii în prezentul dosar și a fost adusă la cunoștința instanței de prim grad prin răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției.

Potrivit art. 432 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.

În ceea ce privește fondul excepției prescripției dreptului material la acțiune, consideră că excepția formulată este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în continuare:

Deși dispozițiile legale invocate de autoritatea pârâtă - art. 171 alin. (3) din Codul muncii și art. 2500, art. 2517 și art. 2524 din noul C. civ., instituie un termen de prescripție de 3 ani care curge în principiu de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea dreptului, mai exact de când dreptul salarial era datorat, totuși invocarea acelor dispoziții legale nu determină efectul vizat de pârât.

Trebuie luat în considerare că Ministerul Justiției este singura parte din proces care deține atât evidența nivelului de salarizare specific fiecărui judecător din România cât mai ales ansamblul hotărârilor judecătorești pronunțate sub acest aspect.

În aceste condiții, Ministerului Justiției îi revenea obligația de a pune în executare toate normele juridice relevante în materia salarizării judecătorilor, inclusiv art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, cunoscând nivelul maxim de salarizare cuvenit fiecărei categorii de judecători.

Altfel spus, nu reclamanta este cea care deținea în orice moment informația privind drepturile salariale acordate altor judecători prin diverse hotărâri judecătorești ca urmare a diferitelor conduite omisive ale Ministerului Justiției în executarea conformă a legii în materie ci Ministerul pârât menționat, partea putând cei mult cunoaște întâmplător faptul beneficierii de către alți judecători de drepturi salariale în cuantum superior ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești de sancționare a conduitei omisive sau greșite a Ministerului Justiției în aplicarea legii.

Or, ca efect al art. 1 alin. 5l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, Ministerul Justiției era obligat legal să analizeze întreaga informație disponibilă și să procedeze la maximizarea salariilor judecătorilor raportat la funcție/grad/treaptă și gradație începând cu data de 09.04.2015.

De altfel, nici pronunțarea deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României nu a modificat semnificativ conduita acestui ordonator de credite, ce a emis ordine succesive privind încadrarea salariala a judecătorilor în contextul sancționării prin hotărâri judecătorești a conduitei sale ulterioare datei de 09.04.2015 anume aceea de a nu determina corect maximul relevant in sensul art. I alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modillcată și completată prin Legea nr. 71/2015.

1.3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării reclamantei.

În temeiul prevederilor legale arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța greșit a respins acesta excepție.

Drepturile salariate ale reclamantei se stabilesc prin acte administrative individuale, respectiv prin ordine emise de Ministrul Justiției care se contestă potrivit unei proceduri speciale prevăzute la art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 157/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și în termenul expres menționate în cuprinsul acestora, de la data comunicării actului administrativ at ordonatorului de credite.

În cazul în care reclamanta era nemulțumită de stabilirea drepturilor salariate în intervalele de referință, putea contesta actele administrative respective în termenele prevăzute de lege.

Or, reclamanta nu a înțeles să conteste ordinele de salarizare la data la care a constatat diferențele salariale, astfel încât solicitarea de acordare retroactivă a anumitor drepturi salariale este inadmisibilă.

Pentru a pronunța hotărârea recurată instanța de fond reține Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 23/2016 și Decizia nr. 36/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și faptul că în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există judecători care beneficiază de indemnizația de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000 obținut prin hotărâri judecătorești și prin urmare, indiferent dacă a fost sau nu emis ordin de salarizare, indemnizația de încadrare trebuie stabilită la nivelul maxim.

În primul rând, contrar celor reținute de instanța de fond, nu au fost administrate probe din care să rezulte că există vreo indemnizație a unui judecător stabilită în funcție de coeficienții de multiplicare stabiliți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, la care să se poată raporta în mod concret, Curtea de Apel București făcând trimitere doar la hotărâri prin care instanțele au acordat despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT.

Pe de altă parte, prima instanță denaturează natura drepturilor acordate prin hotărârile judecătorești la care face referire, întrucât acestea nu reprezintă majorări salariale, nu au determinat schimbarea indemnizațiilor de încadrare, ci au reprezentat fie diferențe salariale (hotărâri pronunțate începând cu anul 2016), fie despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminarea constatată în temeiul O.G. nr. 137/2000 (hotărâri pronunțate în perioada 2007-2010), astfel că nu există indemnizații stabilite prin raportarea la coeficienții de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT.

Prin urmare, diferențele salariale dintre drepturile salariale ale procurorilor DNA și DIICOT și cele încasate efectiv nu au fost incluse în indemnizația de încadrare niciodată, prin cererile de chemare nefiind solicitată stabilirea indemnizațiilor brute de încadrare în funcție de coeficienții DNA și DIICOT, ci au fost solicitate despăgubiri echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT.

Așadar, trebuie ținut cont de faptul că acțiunile prin care au fost solicitate despăgubiri echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, nefiind solicitată stabilirea indemnizațiilor brute de încadrare în funcție de coeficienții respectivi, s-au soluționat în sensul acordării în baza O.G. nr. 137/2000 despăgubiri, fără să fie făcută vreo analiză care să privească o modificare/majorare a indemnizațiilor de încadrare, față de cele stabilite prin O.U.G. nr. 27/2006.

Astfel, instanțele au reținut în mod expres că aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 (privind salarizarea procurorilor DNA și DIICOT) s-a făcut doar prin analogie, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și prin urmare, acordarea despăgubirilor nu se confundă cu o adăugare (a lege, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul Ia despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Ca atare, prin hotărârile respective s-a clarificat cu putere de lucru judecat raportul dintre drepturile bănești recunoscute și indemnizațiile stabilite prin O.U.G. nr. 27/2006, astfel că despăgubirile acordate nu au modificat modul de stabilire a indemnizațiilor de încadrare ale reclamantei, referirea la acest act normativ fiind reținută doar în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate.

Așadar, nu există un nivel maxim al salarizării judecătorilor stabilit în funcție de hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri sau diferențe salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru procurorii DNA și DIICOT prin O.U.G. nr. 27/2006.

Totodată, Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 a fost abrogată prin Legea cadru nr. 330/2009, personalul bugetar fiind reîncadrat începând cu 01 ianuarie 2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01 ianuarie 2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010.

Actele normative intervenite ulterior O.U.G. nr. 27/2006 au stabilit că salarizarea magistraților se realizează în funcție/raport de nivelul instanțelor sau parchetelor (art. 6 din Anexa VI, Secțiunea a ll-a a Legii nr. 330/2009, art. 8 alin. (1) din Anexa VI, Secțiunea a ll-a a Legii nr. 284/2010), iar odată cu intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, s-a procedat la reîncadrarea intimați lor-reclamanți potrivit dispozițiilor acesteia.

Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificări și completări a fost abrogat art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016, așa încât la acest moment nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituționala prin decizia 794/2016 sunt abrogate, implicit, de unde rezultă că nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru admiterea acțiunii.

Prin urmare, soluția instanței de fond de admitere a cererii instituie un alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, obligarea la emiterea ordinelor de salarizare și stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin luare în considerare a coeficienților de multiplicare corespunzători pentru funcțiile procurorilor DNA și DIICOT determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006.

În nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale conform dispozițiilor legale, nemaiavând relevantă valoarea de referință sectorială însă instanța nu a reținut acest aspect.

Ca atare, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial, iar instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare.

Așadar, Tribunalul a ignorat deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțelor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

1.4. Apărările formulate de intimată

Intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 967/8.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel București ~ secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care solicită, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motivul invocat trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate.

Din perspectiva situației de fapt existente în cauză, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite agumentele expuse de acesta în susținerea greșitei soluționări a excepției inadmisibilității acțiunii, observându-se că, în speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare, prin raportare și la stabilirea, în mod definitiv, a îndreptățirii sale la aplicarea coeficientului solicitat, fiind invocat în susținerea acțiunii un refuz nejustificat, aceasta neînvestind instanța de contencios cu o acțiune privind anularea ordinului de reîncadrare, pentru a fi atrasă aplicarea procedurii speciale prevăzută de lege.

Așadar, instanța de prim grad a făcut o justă aplicare a art. 8 din Legea nr. 554/2004 întrucât prezenta cauză nu are ca obiect anularea unui ordin sau a unui răspuns la o contestație ci se solicită cenzurarea refuzului pârâtului recurent Ministerul Justiței de a emite un nou ordin de salarizare și de a se solicita reîncadrarea reclamantei recurente.

Pe fondul cauzei, în cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul recurent a invocat faptul că nu au fost administrate probe din care să rezulte că există vreo indemnizație a unui judecător stabilită în funcție de coeficienții de multiplicare stabiliți prin O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT la care să se poate raporta în mod concret, Curtea de Apel București făcând trimitere doar la hotărâri prin care instanțele au acordat despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de mullipicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA si DIICOT.

S-a mai arătat că despăgubirile echivalente cu diferențele salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, acordate prin hotărâri judecătorești nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acestea și prin urmare nu se poate face raportarea la un nivel maxim așa cum a reținut Curtea de Apel București în hotărârea recurată.

Înalta Curte constată că în mod judicios a constatat prima instanță caracterul nejustificat al refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a emite noul ordin de salarizare pentru reclamantă.

Această concluzie are în vedere, cu prioritate, existența sentinței civile nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020, atașată recursului declarat de către reclamantă -f.8-13 dosar recurs.

Prin această sentință a fost admisă acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș, fiind obligată pârâta, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator a reclamanților, la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000 (diferențe salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA si DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006)

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator, a diferențelor salariate rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Înalta Curte constată că, în analiza criticilor de nelegalitate invocate de către recurentul Ministerul Justiției, existența acestui act jurisdicțional se impune cu putere de lucru judecat, fiind incidente și în dosarul de față aspectele reținute de instanță în cuprinsul sentinței civile nr. 57/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba cu privire la interpretarea și aplicarea legilor referitoare la salarizarea reclamantei, sentință în raport cu care reclamanta din prezența cauză a adresat pârâtului Ministerul Justiției cererea privind emiterea unui nou ordin de încadrare în care indemnizația de încadrare brută lunară să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016.

Considerentele avute în vedere de instanță în dosarul x/2020 se impun și în prezenta cauză, nefiind necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare (dacă este sau nu corectă).

Aceasta deoarece, potrivit textului art. 431 alin. (2) C. proc. civ.:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

A statuat Tribunalul Alba, în dosarul amintit:

,,...Prin O.U.G. nr. 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.

Conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale de Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.

Cercetând sistemul de salarizare instituit prin O.U.G. nr. 27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. (1) din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.

Vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.

Totuși, în cazul procurorilor din D.I.I.C.O.T., a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. (2) și art. 75 alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nefiind respectate criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. H s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.

Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.

...însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza O.U.G. nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din D.I.I.CO.T.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. VI/2007 ...a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în numite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. întocmai, acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D.U.CO.T., care sunt salariați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.

... reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000)....,,

Odată dezlegată această chestiune litigioasă, Înalta Curte nu ar putea contrazice cele stabilite de instanța anterior sesizată, fiind pusă în situația de a da eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru deja judecat.

În plus, în speța de față, în fața primei instanțe reclamanta a depus practică judiciară pronunțată recent, prin care s-a dovedit că și în prezent s-a recunoscut dreptul unor colegi magistrați la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 – corespunzător salarizării procurorilor DNA și DIICOT, astfel că indemnizația de încadrare a reclamantei nu este stabilită la nivelul maxim aflat în plată, raportat și la noile hotărâri judecătorești.

Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât în sensul că este greșită premisa nivelului maxim al salarizării pentru emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 stablit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA și DIICOT), în susținerea căreia a făcut trimitere la paragraful 32 (privind neîndeplinirea cerinței de admisibilitate prevăzută de art. 515 C. proc. civ.) din Decizia nr. 11/04.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Prin această decizie, instanța supremă a mai reținut că "(38). Așadar, prin hotărârile judecătorești din prima orientare jurisprudențială nu s-a tranșat dacă reclamanții judecători sunt îndreptățiți la beneficiul salarial prevăzut de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., precum în cazul hotărârilor din cea de-a doua orientare, ci s-a făcut doar aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizației de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea. (39). Față de cele expuse, se constată că hotărârile judecătorești atașate memoriului nu relevă tranșarea aceleiași chestiuni de drept, iar împrejurarea că atât instanțele care au admis cererile reclamanților, cât și cele care le-au respins s-au raportat și la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 nu infirmă această concluzie.", astfel că interpretarea dată de recurentul-reclamant prin raportare la Decizia nr. 11/2020 este lipsită de support legal.

Pentru motivele anterior expuse, nu poate fi primită nici susținerea recurentului-pârât în sensul că, prin admiterea acțiunii, instanța instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, admiterea solicitării reclamantei prin hotărâre judecătorească determinând o răsturnare a salarizării instituit prin legile de salarizare ulteriore O.U.G. nr. 27/2006, în cauză nefiind vorba despre "o modificare a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar reținut de acesta, afirmând existenței unui drept care nu mai are temei legal", astfel cum s-a reținut în Decizia nr. 51/2020 a Curții Constituționale la care a făcut trimitere recurentul.

Că este așa o confirmă și reținerea instanței supreme în Decizia nr. 11/2020: "45. Astfel, reclamanții, susținând că, în cadrul aceleiași funcții ocupaționale, hotărâri definitive au acordat altor persoane diferențe de drepturi salariale față de indemnizațiile care se cuveneau procurorilor D.N.A și D.I.I.C.O.T., au pretins egalizarea indemnizațiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea; așadar, în aceste cazuri, cererile de chemare în judecată au fost întemeiate pe dispozițiile din ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 și nr. 43/2016, dar și pe Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016; discriminarea reglementării a fost invocată din perspectiva expusă, iar cererile au fost fondate și pe Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Astfel, plecând de la premisa afirmată de către reclamanți, potrivit căreia coeficienții de multiplicare în discuție ar fi fost deja recunoscuți altor magistrați aflați în situații identice, instanțele au examinat discriminarea reglementărilor succesive și au statuat asupra necesității egalizării indemnizațiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată."

Prin aceeași sentință civilă, nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020, a fost admisă acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, între care și reclamanta în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș.

Se poate constată că, în ceea ce privește petitele din prezenta acțiune, formulate în contradictoriu cu pârta Curtea de Apel Târgu-Mureș, acestea se suprapun celor analizate în dosarul x/2020, vizând obligarea acestei pârâte, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator, la plata diferențelor salariate rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 9.04.2015 și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Exclusiv din perpectiva pârâtei Curtea de Apel Târgu Mures, există identitate de părți, obiect și cauză, astfel că sentința civilă nr. 757/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.09.2020, are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, în condițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta deoarece pârâtul Ministerul Justiției nu a fost parte în respectivul dosar motiv față de care soluția privind excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de acesta, cu referire la capetele de cerere ce îl vizează, apare ca fiind judicioasă prin raportare la dispozițiile art. 268 lit. c) din Codul muncii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 488 pct. 7, art. 430-432 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 967 din 08 octombrie 2020 ale Curții de Apel București – secția a IX – a contencios administrativ și fiscal.

Va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu-Mureș pentru autoritate de lucru judecat.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Va respinge recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Justiției împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 967 din 08 octombrie 2020 ale Curții de Apel București – secția a IX – a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu-Mureș pentru autoritate de lucru judecat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Justiției împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 decembrie 2022.