ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5658/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5060 din 25 octombrie 2019, a respins excepția nulității recursului și, totodată, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3053 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că recurentul, nu critică hotărârea instanței de fond sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordine publică sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine privată, susținerile acestuia fiind neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură, iar hotărârea atacată satisface cerințele art. 425 din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, și este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a reluat situația de fapt, cu trimitere la conținutul cererii introductive în primă instanță în ceea ce privește persoanele chemate în judecată și la actele de procedură efectuate de respectiva instanță, arătând că atât prima instanță, cât și instanța de recurs au emis hotărâri bazându-se pe nerespectarea procedurilor legale de judecată.

Astfel, a arătat că prin recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă instanța a considerat că nu reprezintă motiv de ordine publică/privată și l-a respins.

În opinia contestatorului, atât sentința atacată, cât și decizia instanței de recurs sunt nelegale.

Astfel, prima instanță, prin încheierea de ședință din 10.06.2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretariatului Comisiei de Concurs. Comisiei de Concurs și a Comisiei de soluționare a contestațiilor, iar prin sentință a respins acțiunea față de persoanele fizice introduse în cauză pe o procedură nelegală, situație în care intervine sancțiunea nulității absolute raportat la prevederile art. 185 si 174 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată, instanța de recurs nu a efectuat acte procedurale față de Secretariatului Comisiei de Concurs, Comisia de Concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor, dar a efectuat aceste acte față de persoanele fizice, care nu sunt introduse procedural în judecată.

Totodată, instanța de recurs nu a motivat respingerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză se ridicase atât oral, cât și în scris motive de ordine publică pe care nu le-a verificat așa cum impune art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., situație ce a condus la încălcarea prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din același cod.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea recursului pentru motivele de casare invocate, apreciind că este admisibil și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru că este un motiv de casare de ordine publică și nu de ordine privată așa cum a susținut instanța de recurs, care are obligația să îl invoce din oficiu. În cazul admiterii acestui motiv de casare solicită să fie trimisă cauza pentru rejudecarea fondului, pentru că citarea părților nu a fost realizată legal, conform art. 153 și următoarele din C. proc. civ., iar procedura de introducere în cauză a intervenienților nu a fost exercitată conform art. 66-67 și art. 78 alin. (5) din același cod.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

În prealabil, se constată faptul că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș, însă această autoritate nu a figurat ca parte în proces, astfel cum rezultă din decizia atacată, așa încât nu se va ține seama de acest act procedural.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială.

Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

În ceea ce privește primul motiv invocat, se reține că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noțiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă și să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esențiale ale cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții greșite.

În cauză, contestatorul a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunțate de către instanța de recurs, cât și împotriva sentinței primei instanțe, care în opinia acestuia este lovită de nulitate în raport cu prevederile art. 185 și 174 din C. proc. civ., iar instanța de recurs a efectuat acte de procedură față de persoanele fizice, care nu sunt introduse procedural în judecată.

Se observă astfel că partea reiterează criticile din recurs cu privire la soluția primei instanțe, urmărind reanalizarea acestora și reinterpretarea dispozițiilor legale incidente.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de nelegalitate vizând pretinse erori de judecată, cu trimitere și la cadrul procesual privind persoanele fizice, care în opinia părții nu sunt introduse procedural în judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil.

Referitor la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, se constată că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, analizând acest motiv de casare, instanța de recurs a reținut că susținerile recurentului nu se referă la încălcarea unei norme de procedură cu caracter de ordine publică sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine privată, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură, astfel că a apreciat că se impune respingerea motivului de recurs cu această motivare.

Așadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, așa încât nu sunt incidente dispozițiile acestui text de lege.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înțelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5060 din 25 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.