ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4065 din 18 septembrie 2019, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 892 din 14 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că susținerile recurentul, în sensul că prima instanță trebuia să aplice prevederile Legii nr. 317/2004, ca lege specială, și să înlăture dispozițiile Legii nr. 554/2004, ca lege generală, nu echivalează cu încălcarea sferei de atribuții a altei autorități pentru a putea fi reținută încălcarea sferei de competențe a autorității judecătorești, iar hotărârea atacată satisface cerințele art. 425 din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, și este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând prevederile art. 503 pct. 2, 3 și 4 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a susținut, în esență, că cererea sa este practice nesoluționată, având în vedere că nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu s-au pronunțat asupra temeiului de drept invocat, respectiv dacă soluțiile pârâtei au fost date cu respectarea prevederilor Legii nr. 317/2004 - art. 47.

A arătat că, deși în decizia atacată, cât și în sentința primei instanțe se precizează clar obiectul acțiunii, detaliile privind nerespectarea acestei legi existând în cererile formulate, nu s-a arătat în ce mod a respectat pârâta aceste prevederi speciale, orice trimitere la alte acte normative fiind străine cauzei.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmsibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, contestatorul a invocat în mod generic art. 503 pct. 2, 3 și 4 din C. proc. civ., arătând că, în opinia acestuia, cererea sa nu este soluționată, în condițiile în care nu s-a arătat în ce mod a respectat pârâta prevederile Legii nr. 317/2004, deși este clar obiectul acțiunii.

Susținerea contestatorului, potrivit căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra temeiului de drept invocat, ca de altfel nici prima instanță, nu poate fi primită, prin acest demers judiciar nu se poate deschide calea unui recurs la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motivul invocat.

Astfel, legiutorul a statuat că pe calea contestației în anulare nu pot fî valorificate decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de dispozițiile legale sus-menționate, iar nu referitoare la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Fiind o fiind o cale de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, așa cum s-a arătat, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere și soluționate de prima instanță, respectiv instanța de recurs. Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, invocate în mod formal, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și B. c România), ceea ce nu este cazul în speță.

În concluzie, se constată că, în cauză, contestatorul nu invocă niciunul din cazurile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar criticile aduse hotărârii atacate nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, textul legal fiind de strictă interpretare și aplicare.

Pentru considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmsibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare, formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4065 din 18 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.