ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6296/2021

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26.02.2018, reclamanta A. a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. x/2017 din 02.11.2017 emisă de pârâta Inspecția Judiciară. Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 3044 din 26 iunie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 273 din 21 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamanta a declarat recurs împotriva unei sentințe care, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004, forma în vigoare la momentul sesizării instanței (26 februarie 2018), este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi recurată.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva ultimei decizii menționate a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că atât instanța de fond, cât și cea de recurs au înlăturat de la aplicare prevederile unei legi speciale, respectiv Legea nr. 317/2004 și au pronunțat hotărârile judecătorești în baza prevederilor unor legi generale, încălcând astfel jurisprudența Î.C.C.J. și deciziile CCR în materie. Astfel, deși pârâta și instanța de recurs afirmă faptul că acțiunea reclamantei "a fost judecată pe fond" de către prima instanță, aceasta este o afirmație neadevărată, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere formulat, ci a inventat un capăt de cerere inexistent în acțiunea formulată. În opinia contestatoarei legalitatea și temeinicia unei rezoluții de clasare nu se poate aprecia decât strict cu referire la prevederile Legii nr. 317/2004, în vigoare la data respectivă, în baza cărora se emite acest document. Ori, având în vedere faptul că prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 sunt abrogate implicit, prin aplicarea prevederilor deciziei CCR nr. 397/3.07.2014 și a prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituția României, așa cum s-a precizat și în cuprinsul documentelor depuse la dosar, orice rezoluție de clasare emisă de pârâta Inspecția Judiciară după expirarea celor 45 de zile calculate începând cu data de 3.07.2014 este nelegală și netemeinică. Cele două instanțe anterior sesizate nu se referă în vreun fel la capătul de cerere formulat de reclamantă, respectiv la legalitate și temeinicia emiterii unei rezoluții de clasare cu referire la acest aspect, al încetării valabilității prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004. Acțiunea în anulare a unei rezoluții de clasare putea fi respinsă doar prin raportare și prin indicarea expresă a prevederilor din Legea nr. 317/2004 în baza cărora pârâta putea să emită rezoluția în discuție. În final, contestatoarea a solicitat admiterea acțiunii inițiale astfel cum a fost formulată și acordarea daunelor materiale și morale solicitate.

Apărările formulate de intimată Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea căii extraordinare de atac formulate ca inadmisibilă.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., conform căruora: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (3) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (4) instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză." Pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc). Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare și înțelesul noțiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Or, aplicarea de către pârâtă, iar ulteriror de cele 2 instanțe învestite, a unor dispoziții legale despre care se susține că sunt abrogate implicit și pronunțarea unei soluții contrare celei pe care o apreciază contestatoarea a fi fost corectă nu se încadrează în această sintagmă, ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare. În privința dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea au în vedere omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate. În speță, astfel cum s-a consemnat la punctul 2 al prezentei decizii, instanța de control judiciar a respins recursul contestatoarei ca inadmisibil, soluție care, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., nu a mai permis examinarea "pe fond" a recursului promovat și a incidenței cazurilor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Contestatoarea a invocat și pct. 4 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., dispoziție care vizează situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. În prezenta cauză instanța de control judiciar a fost, însă, învestită cu un singur recurs, cel promovat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar instanța a pronunțat o soluție asupra acestuia, respingându-l ca inadmisibil. Nu în ultimul rând se observă și faptul că mare parte a susținerilor din memoriul de motivare a contestației în anulare reprezintă critici directe ale modului în care instanța de fond și cea de recurs au soluționat cauza. O nouă apreciere a fondului cauzei deduse judecății, astfel cum solicită contestatoarea, contravine însă normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc). Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 508 din același cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare . PENTRU ACESTE MOTIVE,