ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5060/2019

Ședința publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, B., C., D., E., F., G., Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș, H., I., J., K. a solicitat a se dispune:

- anularea hotărârii nr. 458/14.10.2015 emisă de CNCD-anexa 5, hotărâre ce are la bază petiția nr. 2633 ce formează dosarul de discriminare nr. 241/2015;

- stabilirea de instanța de judecată a discriminării produse de către comisiile stabilite de Primăria Curtea de Argeș prin dispozițiile 112, 113 și 114/13.02.2015 anexele 1-3 în activitatea de recrutare personal conducere pentru postul de Manager de Bibliotecă la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș;

- constatarea faptului că prin anunțul nr. x/01.04.2015 anexa 6 Primăria Municipiului Curtea de Argeș a organizat imediat un alt concurs pentru postul de Manager de Bibliotecă la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș, funcție de conducere ocupată în prezent de L. subinginer, fapt ce îl împiedică să mai poată solicita repunerea în situația anterioară;

- acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 229.320 RON pentru încălcarea dreptului la muncă care a condus la respingerea dosarului de candidatură pe baze abuzive și discriminatorii, despăgubiri ce reies din anexa 7;

- acordarea de despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 euro, având la bază încălcarea drepturilor constituționale și legale, despăgubiri ce au la bază opoziția pârâților de a ocupa o funcție de conducere, încălcarea demnității sale profesionale și personale și nerecunoașterea pregătirii profesionale care a condus la respingerea dosarului de candidatură prin abuzuri și discriminare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3053 din 14 octombrie 2016, a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în București, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, B., C., D., E., F., G., Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș, H., I., J., K., ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța a dispus prin încheierea de ședință din data de 10.06.2015 ca pârâții Secretariatul de Concurs, Comisia de Concurs și Comisia de Soluționare a Contestațiilor să nu mai fie citați în dosar, deoarece nu au capacitate de exercițiu.

Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a preluat în practicaua, motivarea și dispozitivul sentinței, toate părțile implicate, fără a ține cont de încheierea de ședință din data de 10.06.2016, care specifică că anumite părți pârâte din dosar, nu mai pot fi citate.

Dispozitivul sentinței civile atacate, este îndreptat împotriva unor persoane ce au fost îndepărtate din dosar ca fiind fără capacitate de exercițiu, nemaifiind citate în dosar.

În motivarea sentinței civile atacate, instanța de fond a preluat apărările lui D., membru al comisiei de concurs, apărări ce nu puteau fi luate în seamă, deoarece erau făcute de o persoană ce nu mai avea calitatea de pârât.

În opinia recurentului instanța de fond favorizează anumite părți intimate din dosar, conduce la imparțialitatea instanței de judecată, conduce la o judecată nedreaptă cu consecințe grave asupra garanțiilor procesuale date de norma constituțională- art. 24 și art. 1 din Constituția României și, totodată, conduce la încălcarea drepturilor omului, art. 6 din C.E.D.O.

Astfel, pentru ca o situație să fie calificată drept faptă de discriminare, aceasta trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții și anume:

- existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință;

Tratamentul diferențiat manifestat prin excludere, restricție apare în momentul selecției de dosare, unde pe aceleași drepturi recunoscute de lege, pentru candidatul A., având studii universitare, absolvite cu diplomă de licență, dosarul de concurs i-a fost respins, iar pentru candidatul L. fără studii universitare și fără diplomă de licență, dosarul de concurs i-a fost admis.

Recurentul consideră că există o situație reală de excludere și de preferință a unui candidat, pentru ocuparea postului de manager de Bibliotecă, pentru aceeași instituție, organizată de aceeași autoritate cu aceiași membrii de comisii.

Criteriul de discriminare este stabilit de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar tratamentul discriminatoriu de excludere, preferință, evidențiat mai sus, încalcă norme juridice ale O.U.G. nr. 189/2008 art. 3 lit. c) și ale anunțurilor autorității intimate filele x din Vol. I, unde la Cap. III se stabilesc norme de ocupare a postului de conducere Manager de Bibliotecă, pentru Biblioteca Municipiului Curtea de Argeș.

Autoritatea intimată, nu are nici o justificare obiectivă și legitimă pentru aplicarea tratamentului diferențiat, între cei doi candidați, în organizarea și desfășurarea celor două concursuri pentru postul de Manager de Bibliotecă. Atingerea scopului de ocupare a unui post de conducere s-a făcut pe bază de excludere, preferințe politice, ideologice și de pregătire profesională, de unde rezultă că aplicarea tratamentului diferențiat nu este adecvat și nici necesar pentru ocuparea funcției publice, fiind o formă de încălcarea a normelor juridice stabilite de legiuitor în organizarea și desfășurarea concursurilor pentru instituții culturale.

Tratamentul diferențiat aplicat de către intimații pârâți are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic și social sau în orice alte domenii ale vieții publice, a dreptului la muncă și la ocuparea unei funcții publice de conducere.

Instanța de fond, nu se raportează în cadrul discriminării la tratamente diferite între indivizi aflați în situații analogice: aceeași funcție, aceeași autoritate organizatoare, aceiași membrii de concurs - pentru funcția de conducere de Manager de Bibliotecă.

După cum se poate observa, cuvântul « sau » a fost interpretat diferit prin cuvântul « și», interpretarea și tratamentul diferit depinzând de criteriul politic și de preferințele autorității intimate.

Astfel instanța de fond a analizat tratamentul discriminatoriu numai între indivizi aflați în situații diferite și nu a analizat tratamentul discriminatoriul între indivizi aflați în situații analoage.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații B. și G. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că atât excepția nulității cât și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către B. și G., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurentul nu critică hotărârea instanței de fond sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordine publică, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine privată, când sancțiunea este nulitatea relativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant critică aplicarea discriminatorie de către Primăria Municipiului Curtea de Argeș a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 189/2008, privind managementul instituțiilor publice de cultură, în sensul că având diplomă în Finanțe-Contabilitate și Master cu specializarea M. i s-a respins dosarul de candidat pentru funcția de manager de Bibliotecă la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș, pe motivul lipsei diplomei de studii în domeniul biblioteconomie, în schimb aceeași autoritate a acceptat altui candidat-cu diplomă de inginer- dosarul de candidat pentru funcția de manager al Muzeului Municipal Curtea de Argeș, deși era necesară o diplomă în istorie.

Prin anunțul nr. x/13.02.2015 s-a lansat oferta privind concursul de proiecte de management pentru selectarea managerului Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș.

În cadrul anunțului, Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș a stabilit la Cap. VI Condițiile de participare la Concurs, acestea trebuind îndeplinite cumulativ de către un candidat și anume:

- cetățenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;

- capacitate deplină de exercițiu;

- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în biblioteconomie;

- pregătire sau experiență în management, dovedite prin adeverință, certificate, atestat sau diplomă;

- minimum doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că, în cauză, condițiile de participare la concursul pentru postul de Manager de Bibliotecă sunt în deplină concordanță cu O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură.

Articolul 3 din O.U.G. nr. 189/2008 prevede că: "Managementul instituțiilor publice de cultură poate fi încredințat unei persoane fizice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) are cetățenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;

b) are capacitate deplină de exercițiu;

c) întrunește condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției;

d) întrunește condițiile de pregătire sau experiență în management;

e) întrunește alte condiții solicitate de autoritate."

Instanța de control judiciar apreciază că s-a respectat întocmai cadrul legal în domeniu având în vedere că postul presupunea managementul/conducerea unei biblioteci publice.

Prin urmare, temeinic și legal s-a reținut că măsurile adoptate de către reclamatul de discriminare referitoare la organizarea concursului pentru postul de Manager de Bibliotecă nu au caracter discriminatoriu, având în vedere că acestea respectă întocmai cadrul legal aplicabil acestui tip de concurs.

Potrivit art. 5 din O.G. nr. 137/2000R: "Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională."

Legiuitorul lasă la latitudinea reclamatului de discriminare, evident cu respectarea strictă a legislației în vigoare, elaborarea și aprobarea regulamentului de organizare și desfășurare a concursului.

În vederea organizării concursului de proiecte management, caietul de obiective se întocmește de către autoritate, pe baza modelului-cadru, și se aprobă prin ordin sau, după caz, prin dispoziție a autorității.

Raportat la autonomia legiferată de către legiuitorul național autorității locale, conform căreia aceasta are dreptul să își stabilească setul de cerințe, pe care managerul trebuie să le îndeplinească, prin intermediul instituției publice de cultură, în vederea satisfacerii nevoilor culturale ale comunității, într-o perioadă determinată de timp, este evident că nu putem vorbi despre o discriminare.

Dacă petentul nu posedă abilitățile manageriale (nu posedă licență absolvită cu diplomă de licență sau echivalență în biblioteconomie) cerute de un post de manager a unei instituții publice de cultură, respectiv conducerea bibliotecii Municipale acest fapt nu poate constitui discriminare.

Aplicarea unui tratament diferențiat este indicat în cazul celor aflați într-o situație diferită, în măsura în care se prezintă diferența. Cu valoare de garanție, tratamentul diferențiat este permis doar atunci când poate fi justificat obiectiv și urmărește un scop legitim. În toate situațiile esențială este existența unei interdicții privind aplicarea abuzivă a tratamentului diferențiat.

Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod corect a reținut că reclamantul întrunea condițiile prevăzute la lit. a), b), d), dar) nu și condiția legală de a întruni condițiile solicitate de autoritate, respectiv de a prezenta diploma cu specializarea biblioteconomie, raportat la lit. c).

Lit. e) permite un drept de apreciere al autorității cu privire la condițiile pe care le consideră necesar a fi îndeplinite.

Deci impunerea sau nu (în cazul funcției de manager al Muzeului) în anunțul de participare la concurs a unei diplome într-un anumit domeniu este lăsată la aprecierea discreționară a autorității și nu reprezintă un criteriu de discriminare.

Din moment ce autoritatea pârâtă și funcționarii săi s-au raportat la texte legale care le permit o marjă de apreciere și de adăugare a unor alte condiții, este indiscutabil că autoritatea putea adăuga o condiție de diplomă pe domeniul biblioteconomie în anunțul privind condițiile de participare la concursul pentru postul de Manager de Bibliotecă la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că autoritatea pârâtă s-a raportat la textele legale în vigoare și a impus condițiile pe care le-a apreciat a fi necesare, fără a crea o discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3053 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2019.