ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2019

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: obligarea pârâților la soluționarea, conform prevederilor Legii nr. 233/2002 raportat la Ordinul președintelui C.N.C.D. nr. 144/2008, a petiției nr. 2633/14.03.2015 ce formează obiectul dosarului nr. x/2015; constatarea încălcării dreptului la petiționare, a principiului general al dreptului la identitate, a dreptului la egalitate în drepturi între cetățeni/petiționari, a dreptului la demnitate; obligarea pârâților la plata unor daune morale pentru încălcarea drepturilor reclamantului în valoare de 150.000 euro la cursul BNR din data plătii (660.000 RON); obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul A. a depus cerere modificatoare la data de 21 martie 2016, prin care a solicitat instanței constatarea încălcării dreptului la petiționare și realizarea dreptului pretins. A precizat reclamantul că își menține cererea de chemare în judecată cu modificarea petitului nr. 1, menționând că a fost emisă Hotărârea CNCD nr. 458/14.10.2015 hotărâre ce încalcă dreptul la petiționare, așa cum prevede Legea 233/2002 raportat la Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008, fiind adoptată într-un termen de 188 de zile, cu depășirea termenului de 90 de zile reglementat de Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 la art. 20 alin. (7).

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2390 din 7 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei de obiect. S-a respins acțiunea, modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. - Membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. Întemeindu-și recursul pe motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., în esență, recurentul reclamant a susținut că soluția primei instanțe este rezultatul greșitei aplicări a normelor de drept material, instanța depășind și atribuțiile puterii judecătorești, completând și modificând, prin interpretarea efectuată, norma legală. In esență, recurentul - reclamant a susținut că hotărârea CNCD nr. 458/14.10.2015 a fost emisă după înregistrarea prezentei acțiuni în instanță, fiind un act emis pro causa, în afara termenului de soluționare a petițiilor de 90 zile, de decădere, fapt ce atrage nulitatea sa în temeiul art. 185 din C. proc. civ. In acest sens, a invocat recurentul dispozițiile art. 51 din Constituția României, ale O.G. nr. 137/2000, ale art. 77 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008, ale art. 4 și 15 din O.G. nr. 27/2002, din care se desprinde natura imperativă a termenului de 90 de zile, în contradicție cu cele statuate de prima instanță. Referitor la decizia nr. 5181/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reținuta în considerentele sentinței atacate cu titlu de practică judiciară, a arătat recurentul că aceasta reprezintă un act depășit ca fond și formă, având în vedere că în anul 2013 a intrat în vigoare C. proc. civ. care a introdus art. 185 alin. (1), care coroborat cu dispozițiile art. 174, prevăd expres nulitatea actului de procedură îndeplinit în afara termenului specificat de lege. Totodată, recurentul a arătat că în mod greșit s-a apreciat că emiterea deciziei după mai bine de 188 de zile este justificată de numărul mare de dosare aflate pe rolul CNCD, arătând că i-a fost încălcat dreptul la petiționare, pârâții acționând cu rea - credință, întrucât din punct de vedere material, membrii consiliului aveau capacitatea și timpul necesar a soluționa cererea în termenul prevăzut de lege (fiind anexată în acest sens motivelor de recurs, organigrama CNCD). In ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a invocat recurentul considerentele deciziei nr. 819 din 3 iulie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a statuat că instanțele de judecată nu au competenta de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Astfel, s-a arătat că prin motivarea sentinței, instanța a modificat, completat, a substituit și a interpretat eronat normele juridice, încălcând principiul separației puterilor în stat. Pe fondul cauzei, a arătat recurentul - reclamant că pârâții au încălcat dreptul la petiționare, cu bună știință, încălcându-i-se posibilitatea de a se apăra, fiind lezată demnitatea personală. Astfel, obligațiile legale ale intimaților - pârâți susțin dreptul cetățeanului de a i se răspunde la petiție, în termenul legal de 90 zile, iar neîndeplinirea acestor obligații, continuă starea de discriminare, iar pe de altă parte prin acțiunea abuzivă asupra intereselor cetățenești și personale, se creează premisele prejudiciului moral produs asupra recurentului reclamant, în formă continuă și cu vinovăție. A precizat reclamantul că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 16 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanței de fond constatarea încălcării dreptului la petiționare și realizarea dreptului pretins. Invocând dispozițiile art. 4 din Legea nr. 233/2002 de modificare a O.G. nr. 27/2002, a susținut, prin motivele de recurs, că Președintele CNCD, Colegiul Director precum și membrul B., căruia i s-a dat spre soluționare cererea, se fac vinovați de proasta administrare a petiției, fapt ce a îngreunat accesul său la apărare, în dosarul nr. x/2015 deschis pe rolul Tribunalului Argeș cu privire la discriminarea produsă, dosar suspendat până la soluționarea dosarului deschis pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015, având ca obiect acțiunea în anularea deciziei CNCD. In raport de dispozițiile art. 1357 alin. (1) din Legea 287/2009 privind C. civ.: «Cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare », raportat la art. 1359 potrivit căruia « autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este ca urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv », s-a arătat că rezultă autorul și răspunderea pentru fapta ilicită care a condus la realizarea prejudiciului moral produs recurentului reclamant, cu rea credință și cu vinovăția expresă a acestora, existând condițiile necesare aprobării despăgubirilor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2390/2016 emisă de Curtea de Apel București în dosarul x/2015, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată, completată și modificată, reținând obligativitatea intimaților pârâți de a acoperi prejudiciul cauzat recurentului reclamant prin daunele morale produse.

Apărările intimaților Intimații - pârâți nu au formulat întâmpinări în cauză.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Prin petiția nr. 2633, adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la data de 13.04.2015, potrivit confirmării de primire aflate la dosar, reclamantul a sesizat Consiliul, invocând săvârșirea unei fapte de discriminare prin neacceptarea participării sale la un concurs pentru postul de manager de bibliotecă municipală. În urma înregistrării petiției, s-a format dosarul C.N.C.D. nr. x/2015. Reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 26.10.2015 cu o cerere de obligare a pârâților la soluționarea petiției și la plata unor despăgubiri pentru daune morale, cerere modificată in urma emiterii hotărârii nr. 458/14.10.2015, într-o cerere de "realizare a dreptului pretins". In drept, recurentul - reclamant a invocat dispozițiile art. 51 din Constituția României, ale O.G. nr. 137/2000, ale art. 77 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008, ale art. 4 și 15 din O.G. nr. 27/2002. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării(...). De asemenea, conform art. 77 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor (1) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării (… ) (2) Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării." 6.2. Primul motiv de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurentul reclamant, nu este întemeiat, urmând a se înlătura critica potrivit căreia instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma "depășirea atribuiților puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat. Astfel, în conformitate cu art. 126 alin. (1) din Constituția României "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional, în absența realizării acestor operațiuni, putându-se invoca dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 819/3 iulie 2018 au în vedere desființarea unei norme juridice sau crearea unor norme de către instanțele de judecată, și nu interpretarea legii, activitate care potrivit dispozițiilor constituționale mai sus redate, intră în competenta instanțelor judecătorești. În al doilea rând, se constată că, deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul ca urmare a dezlegării problemei de drept deduse judecății în raport de natura termenului prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și de art. 77 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008. Înalta Curte reține că nu se poate reproșa instanței de fond, pe calea acestui motiv de recurs, interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant. 6.3 Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de casare ce privesc greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), Înalta Curte constată netemeinicia acestora. Se impune precizarea că, în cadrul prezentei cauzei, instanța de contencios nu a fost învestită cu cererea de anulare a deciziei emise de către CNCD, cerere care face obiectul judecății dosarului nr. x/2015, astfel că solicitarea recurentului de a se constata nulitatea (în condițiile art. 185 din C. proc. civ.) a actului administrativ emis cu depășirea termenului legal, nu poate fi analizată de către instanța de recurs, nici chiar pe cale incidentală. Dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și de art. 77 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008, reglementează un termen de 90 de zile în care se emite hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări, termen depășit în speță, astfel cum a reținut prima instanță. Cu privire la natura acestui termen, respectiv de recomandare sau termen imperativ, practica Înaltei Curți este constantă, în sensul că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare menit să determine celeritatea desfășurării procedurii și nu unul de decădere, nefiind prevăzută nicio sancțiune pentru încălcarea respectivului termen. Susținerile recurentului reclamat, în sensul că prin adoptarea noului C. proc. civ., respectiv a art. 185 alin. (1), legiuitorul a transformat termenul de recomandare într-un termen imperativ de soluționare a petițiilor, de decădere, sunt neavenite, articolul reglementând sancțiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ in care trebuie exercitat un drept procesual, cum este cel al declarării unei căi de atac. In afară de decizia ICCJ nr. 819/2008, invocată de instanța fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat asupra naturii juridice a termenului de 90 de zile și prin Decizia nr. 2394 din data de 22 iunie 2017, sub imperiul Noului C. proc. civ., prin care a fost înlăturată teza recurentei-reclamante în sensul că hotărârea CNCD se impune a fi anulată pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (7) teza I și art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, reținând instanța că termenul de 90 zile de adoptare și cel de 30 de zile de comunicare a hotărârii CNCD au caracter de recomandare, încălcarea acestora neconstituind o cauză de nulitate a hotărârii prin care a fost soluționată sesizarea petentei. Cu privire la critica privind încălcarea dreptului la petiționare prevăzut de art. 51 din Constituția României, Înalta Curte reține că, aceasta nu poate fi reținută decât raportat la alin. (4) al articolului, respectiv, în raport de obligația administrației de a răspunde în termenul prevăzut de lege. Instanța de fond a constatat că nu se reține încălcarea dreptului reclamantului la petiționare, sesizarea fiind soluționată de pârât prin emiterea deciziei nr. 458/14.10.2015, însă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege. Reține Înalta Curte, că petiția nr. 2633, adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost formulată la data de 13.04.2015, fiind format dosarul C.N.C.D. nr. x/2015. Prin citația emisă la data de 20.05.2015, petentul a fost invitat la sediul Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, în data de 23.06.2015, orele 10:00, în vederea soluționării petiției. De asemenea, prin citații emise la data de 20.05.2015, Consiliul Local Curtea de Argeș, Biblioteca Județeană Curtea de Argeș, Primăria Curtea de Argeș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, Muzeul Municipal Curtea de Argeș au fost invitați, la sediul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în data de 23.06.2015, orele 10:00, în vederea soluționării petiției. Prin adresa nr. x/15.06.2015, înregistrată la C.N.C.D. la data de 17.06.2016, Primăria Municipiului Curtea de Argeș a comunicat punctul său de vedere cu privire la petiție. Prin adresa nr. x/19.06.2015, înregistrată la C.N.C.D. la data de 24.06.2016, Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș a comunicat punctul său de vedere cu privire la petiție. Punctul de vedere al Muzeului Municipal Curtea de Argeș a fost comunicat C.N.C.D. prin adresa nr. x/18.06.2015, înregistrată la C.N.C.D. la data de 19.06.2016. La data de 14.10.2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis hotărârea nr. 458/14.10.2015, prin care a soluționat petiția formulată de reclamantul A.. Instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura administrativă se încadrează în limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei precum și numărul mare de cauze aflate pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, se reține că nu există niciun indiciu privind nerespectarea ordinii de soluționare a petițiilor de către autoritatea pârâtă, pentru a fi intemeiată cricita privind încălcarea principiului egalității intre petiționari. In ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 150.000 de euro, instanța apreciază că, acestea nu numai că nu au fost dovedite în cauză, dar nici nu există vătămarea unui drept al recurentului - reclamant Este adevărat că legea contenciosului administrativ reglementează un contencios de plină jurisdicție, în care competența instanței nu se limitează la anularea unui act nelegal, ci include și posibilitatea acordării daunelor morale, însă se observă că recurentul motivează aceste daune prin invocarea prejudiciului moral suferit ca urmare a respingerii participării la concurs și a discriminării suferite pe considerente profesionale, aspecte care fac obiectul dosarului de fond, înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș. Mai reține instanța de control judiciar, că dispozițiile invocate ale art. 4 și 15 din O.G. nr. 27/2002, nu susțin concluziile reclamantului, acestea reglementând un caz de abatere disciplinară în sarcina funcționarului vinovat de nesoluționarea unei cereri în termen, care poate face obiectul unei proceduri reglementate de dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Temeiul legal al soluției adoptate Constatând că sentința recurată este legală și că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.