ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. a solicitat, în principal, anularea Hotărârii CNCD, întrucât nu a fost adoptată în termen de 90 de zile de la data sesizării CNCD și nu este motivată, cu consecința înlăturării sancțiunii avertismentului; în subsidiar, anularea Hotărârii CNCD, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, cu consecința înlăturării sancțiunii avertismentului și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 703 din data de 24.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoană fizică și excepția tardivității, ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a anulat Hotărârea CNCD nr. 642/23.09.2019 și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 3679,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 703 din data de 24.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs principal pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și recurs incident reclamantul A..

3.1. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a criticat sentința recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

3.1.1. Printr-o primă critică, recurentul-pârât apreciază că sentința de fond recurată este nelegală ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat și la considerentele jurisprudențiale în baza cărora instanța consideră nemotivată hotărârea CNCD, arătând că soluția ce se impunea a fi dispusă ar fi fost de trimitere a cazului spre rejudecare/reanalizare a litigiului juridic, astfel încât autoritatea jurisdicțională să-și îndeplinească obligațiile motivării actului jurisdicțional.

In al doilea rând, recurentul apreciază că soluția instanței de fond este neîntemeiată, aplicând în mod eronat normele de drept material aplicabile motivării actului administrativ-jurisdicțional dedus judecății, susținând în esență că, hotărârea contestata in cauza răspunde, într-o măsură satisfăcătoare și admisibilă, exigențelor privind forma și conținutul actului administrativ-jurisdicțional, inclusiv din perspectiva capitolului argumentativ "în fapt și în drept", în care cuprinde, într-un mod îndestulător și esențial, argumentația organului deliberativ și decizional, sub indicativul motivelor de fapt și de drept care au format convingerea acestuia.

Sub acest aspect, recurentul învederează că, din studiul hotărârii CNCD contestate prin acțiunea introductivă rezultă o argumentare suficientă a acesteia din care să poată fi extrase motivele care au stat la baza adoptării soluției, sub aspectul motivelor care au condus la constatarea discriminării in cauza (inclusiv sub aspectul identificării criteriului de discriminare constând in categoria larga a utilizatorilor semnului #/criteriul utilizatorilor semnului #; respectiv a lezării demnității umane a acestora prin publicarea textului împricinat).

În concluzie, reclamantul-intimat putea cunoaște motivele pentru care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei fapte de discriminare prin textul împricinat, iar instanța se regăsea în situația obiectivă de a efectua controlul de legalitate aplicat actului contestat.

De altfel, reclamantul-intimat a cunoscut în mod concret motivele pentru care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei fapte de discriminare prin textul împricinat, corelativ argumentelor hotărârii CNCD contestate de către acesta, rezultă din chiar contestația reclamantului-intimat, al cărei conținut atestă faptul că reclamantul a cunoscut astfel de motive, pe care le dezvoltă neafectat de maniera argumentativă a hotărârii CNCD, ci dimpotrivă, dezvoltă o serie de motive contrare argumentelor și soluției CNCD.

Tot așa, recurentul apreciază că și instanța se regăsea în situația obiectivă de a efectua controlul de legalitate aplicat actului contestat, putând cunoaște aceste motive care au stat la baza constatării și sancționării faptei împricinate atât din argumentele hotărârii deduse judecății, cât și din cuprinsul lucrărilor procesuale administrate în scopul justificării acestei hotărâri.

3.1.2. A doua critică invocată de recurentul-pârât se referă la nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate pentru greșita aplicare a dispozițiilor legale la obiectul cauzei.

În acest sens, recurentul consideră excesivă restrângerea obiectului petiției, de către instanța de fond, atunci când retine ca petentul nu s-ar fi referit în petiția sa la noțiunea de hashtag, ci doar la folosirea tehnica a semnului hash în domeniul IT.

Nu exista o distincție descriptivă fundamentală între noțiunea de hashtag (#) și semnul hash (#), nici măcar in legătura cu domeniul în care se utilizează acest semn. Hashtag (#) și hash (#) au aceeași simbolistica - un cuvânt o frază, un indicativ, precedate de semnul #, reprezentând o modalitate de a înștiința prin etichetarea tipului de conținut.

Semnul hash (#) nu este o particularitate tehnica exclusiva a domeniului IT, astfel încât sa se ajungă la concluzia ca referirea la acesta, fie si in legătura cu un anumit domeniu in care vorbitorul ii utilizează cu frecventa (de pilda într-un domeniu profesional), l-ar deosebii fundamental de semnul hashtag (#), pe care aceasta referire l-ar exclude de plano.

Chiar daca ar exista o delimitare intre aceste semne, utilizarea noțiunii/semnului hashtag (#) are o amploare vasta, chiar nelimitata, independenta de domeniile profesionale, utilizarea acestuia fiind proprie si posibila, ocazional sau frecvent (simultan sau terț domeniului profesional), oricărui utilizator al mediului online, astfel încât o remarca per se vexatorie la adresa utilizatorilor noțiunii/semnul hashtag (#), precum textul împricinat, sa-l vizeze implicit și pe petiționarul care ar preciza domeniul profesional mai degrabă subliniind preocupările profesionale in legătura cu utilizarea frecventa a semnului hashtag (#) sau hash (#), decât sa urmărească intenționat excluderea criticilor la adresa utilizării, potențiale sau concrete, a acestui semn la scara online largă care îi este prin sine caracteristica, cu atât mai mult corelativ mediului online in legătura cu care își exercită profesia.

În cazul de față, petiția nu restrângea automat obiectul de analiza la folosirea tehnica a semnului hash in domeniul IT, fiind evident ca interesul petentului se circumscria semnificației largi a noțiunii/semnului hashtag (#) sau hash (#), a cărui utilizare, potențială sau concreta, ocazionala sau frecventa, transcede latura tehnica a unui domeniului de activitate, IT etc.

Pe de altă parte, analiza spetei de către CNCD, raportat la mandatul instituțional si caracterul de agent constatator, sub aspectul investigării caracterului discriminatoriu al unei fapte potențiale de discriminare cu caracter contravențional, nu se circumscrie stricto sensu limitelor obiectului unei sesizări, cu atât mai mult in cazul identificării unor elemente de natura a prevede încălcarea principiului nediscriminării materializata prin săvârșirea unei contravenții de natura a impune obligativitatea constării faptei contravenționale si a angajării răspunderii specifice de către agentul constatator (CNCD).

Procedeul declanșării din oficiu a jurisdicției speciale administrative a CNCD simbolizează expresia principiului oficialității în materie contravențională, în conjuncție cu care, atunci când organul constatator cu atribuții administrativ-jurisdicționale intuiește în mod nemijlocit (din oficiu) sau mijlocit (în urma unor sesizări ale terților) săvârșirea unor contravenții cu efecte generale, survine de plano fie inițierea activării funției constatatoare, fie, după caz, stăruința (neformalizată de lipsa unor petiții în numele unei comunități sau categorii de persoane, categorii profesionale etc. și independent de formalități procedurale de tipul unei autosesizări suplimentare1) în concretizarea acestei funcții, consonant rolului socio-juridic activ al autorității.

Fapta cu caracter contravențional nu este necesar să fie urmată de o ripostă a subiecților discriminați, iar lipsa de reacție directă a categoriei de persoane vizate de afirmațiile cu potențial discriminatoriu nu este defel o garanție că fapta de discriminare nu și-a produs efectele sub ipoteza normativă art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000R, fiind necesar și suficient să se realizeze un cadru care să genereze o atmosferă de natura "intimidării, ostilității, degradării, umilirii sau ofensării".

Mai mult decât atât, pentru a răspunde pe deplin principiului oficialității, în opinia recurentului, Consiliul trebuie să privească fenomenul discriminării, în genere, nu doar din perspectiva vătămării individuale a demnității și drepturilor persoanei-victimă/petent, ci și, extensiv, a demnității și a drepturilor tuturor celorlalți oameni.

Mai susține recurentul că argumentul instanței de fond in sensul ca astfel de criterii, precum utilizarea noțiunii de hashtag sau folosirea tehnica a semnului hash, nu pot fi incadrate in criteriile de discriminare prevăzute de lege, întrucât criteriile de discriminare sunt doar cele listate prin dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este unul profund eronat.

Așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 15, raportat la cele ale art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și, în principal, prin raportare la dispozițiile comunitare și internaționale în materie, a căror aplicabilitate capătă de plano prioritate, constituie discriminare cu caracter contravențional, care atrage răspundere juridică contravențională adecvat art. 26 alin. (1) din același act normativ intern, refuzarea accesului la educație (implicit la concursul de admitere la programul de studii universitare de licență) pe bază de "orice criteriu", "orice situație" (art. 14 din C.E.D.O.) sau "orice împrejurare" (art. 2 din D.U.D.O.), deci inclusiv pe bază de "apartenența la categoria utilizatorilor însemnului #".

De altminteri, chiar dacă, ab absurdum, s-ar da curs opiniei că discriminarea pe criteriul "apartenenței la categoria utilizatorilor însemnului #" nu este acoperită și sancționată prin O.G. nr. 137/2000, atunci aceasta va fi reținută și sancționată ca discriminare prin raportare la dispozițiile dreptului comunitar și convențional, în virtutea principiului priorității dreptului comunitar în ipostaza reținerii unei incompatibilități a normelor interne cu acesta, dându-se, astfel, eficiență normelor constituționale imperative ale art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție.

Recurentul a invocat în acest sens jurisprudența instanțelor naționale care confirmă lista nerestrictivă a criteriilor de discriminare prevăzute inclusiv de către partea specială a O.G. nr. 137/2000 (art. 6 - 15, raportat la art. 2 din acest act normativ).

3.1.3. A treia critică invocată de recurentul-pârât vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale din prisma argumentului în sensul că textul în speță nu lezează demnitatea petentului, întrucât acest text nu s-ar referi la folosirea tehnică a semnului hash în domeniul IT, ci la utilizarea noțiunii de hashtag în sensul promovării unor subiecte de interes social, politic, care privesc mase largi de oameni.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a reiterat cele învederate anterior, în sensul că, petiția nu restrângea automat obiectul de analiza la folosirea tehnica a semnului hash în domeniul IT, fiind evident ca interesul petentului se circumscria semnificației largi a noțiunii/semnului hashtag (#) sau hash (#), a cărui utilizare, potențială sau concretă, ocazională sau frecventă, transcende latura tehnica a unui domeniului de activitate, IT etc., iar mandatul instituțional si caracterul de agent constatator al CNCD, sub aspectul investigării caracterului discriminatoriu al unei fapte potențiale de discriminare cu caracter contravențional, nu se circumscrie stricto sensu limitelor obiectului unei sesizări.

Prin urmare, analiza spetei de către CNCD s-a realizat prin raportare la conținutul textului împricinat ofensator la adresa utilizatorilor noțiunii/semnului hashtag (#) sau hash (#) lato sensu, independent de domeniul in care se materializează utilizarea acestui semn, iar, din aceasta prismă, textul criticat are caracterul unei fapte de discriminare, astfel cum a constatat CNCD prin hotărârea contestată.

Fapta față de care s-a angajat răspunderea juridică în speță constă (sumar) în publicarea unei postări in mediul online, al cărui conținut a vizat sau a dus la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa petentului (in extenso la adresa tuturor celor aflați in aceeași situație, respectiv având aceleași convingeri si formând aceeași categorie - a utilizatorilor semnului #).

Analiza juridică a speței plasată în ipotezele juridice ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000R, care reglementează respectarea principiului nediscriminării în relație cu demnitatea umană, nu se circumscrise elementului de analogie invocat de către reclamantul-intimat, element specific unei situații de discriminare general, fiind suficientă constatarea efectului de lezare a demnității sau de creare a unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa subiectului pasiv, în baza unui criteriu de discriminare.

Cu toate acestea, se poate reține că efectul conduitei discriminatorii sub aspectul vătămării dreptului la demnitate umană presupune, concomitent, și reversul acestuia: ocolirea implicită, "în avantaj", a persoanelor aflate în situații comparabile, dar având caracteristici diferite (adică acele caracteristici care se constituie în mobilul ofensării și lezării demnității). În speță, se poate descrie, de principiu, că, prin postarea în cauză, reclamantul vatămă demnitatea și creează o atmosferă ostilă și ofensatoare la adresa utilizatorilor semnului #, care ar impartasi anumite idei si convingeri comune, sub efectul implicit al "ocrotirii" de afirmațiile ofensatoare si asemănarea vexatorie cu semnul legionar si nazist a celor care nu compun categoria utilizatorilor insemnului #.

Utilizarea semnului # sau apartenența la aceasta categorie de utilizatori deține un rol determinant în producerea si publicarea postării, rezultând acest lucru atât din conținutul materialului împricinat, cât și din acțiunea judecătorească.

Relativ la identificarea criteriului de discriminare, care ar fi stat la baza publicării postării sancționate, după cum rezultă neechivoc din conținutul postării împricinate, aceasta are ca mobil criteriul apartenenței la categoria utilizatorilor însemnului # sau/și al convingerilor și ideologiilor legitime care îi unesc pe utilizatorii acestui semn, care ar împărtăși anumite idei și convingeri comune, situație în absența căreia nu ar fi avut loc comportamentul discriminatoriu constând în conținutul și mesajul postării, de natură a sugera asocierea, direct, indirect sau implicit, a modului acestora de gândire cu cel al adepților mișcărilor fasciste utilizatoare a semnului zvasticii, respectiv ai Mișcării Legionare.

Așadar, conținutul postării împricinate, susceptibilă a crea un cadru ostil, degradant, umilitor și ofensator la adresa petentului si a tuturor celor aflați în aceeași situație, are la baza criteriul convingerilor sau/și al apartenenței la categoria utilizatorilor însemnului #, care ar împărtăși anumite idei si convingeri comune.

Astfel, este indubitabil aspectul că, indiferent de felul in care gândește si acționează în particular fiecare dintre utilizatorii semnului #, dacă petentul/persoanele vizate de postare nu ar fi fost utilizatori ai acestui semn (componenți ai categoriei utilizatorilor semnului #), autorul postării nu ar fi produs și publicat materialul conținând referiri la asemănarea dintre gândirea evocata a fi negativa, limitata a utilizatorilor semnului # și cea a adepților mișcărilor fasciste.

Dreptul legal încălcat este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei/lor destinatare ale postării.

Destinatarul/ii mesajului postării dețin dreptul posedării "neștirbite" a demnității umane, imaginii și a prestigiului socio-uman în raport cu acțiunile (factuale, declarative) derulate in sânul societății sub "marcajul/semnul #, în condiții de egalitate și nediscriminare cu persoanele care derulează acțiuni analoage dar nu utilizează semnul in speța, în acord cu dispozițiile art. 2, alin. (1), (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000R, în lumina art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (6) din Constituție, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cât și art. 1, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În fine, recurentul mai arată că, din susținerile reclamantului-intimat nu rezultă o justificare rezonabilă si obiectivă a comportamentului public împricinat.

Recurentul a arătat, privitor la primul argument invocat de către reclamantul-intimat, că nu s-a demonstrat încălcarea unui drept legal, dreptul la demnitate, imagine si onoare ar face obiectul unei insulte, în speță neputând fi identificată o discriminare prin incalcarea dreptului la demnitate, ca, dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000R reglementează caracterul contravențional al comportamentelor manifestate in public, sub orice forma, al căror conținut vizează sau duce la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa terților, în legătura cu o varietate neexhaustiva de criterii distinctive. Așadar, din conținutul dispozițiilor legale anteprecizate rezultă ca obiectivul garanției principiului nediscriminării este indisolubil legat de cel al protejării dreptului la demnitate umana (în esență se promovează teza protejării dreptului la demnitate, cinste si onoare in condiții de egalitate si nediscriminare).

Procedând la analiza lingvistică, corelativ cu mecanismul de interpretare teleologică a postării publice, recurentul susține că asocierea per se cu facțiuni ideologice fasciste sau naziste, atât din perspectivă emblematică (asemănarea elementelor heraldice), cât și factuală, mentală și conceptuală (aici în sensul unor practici și concepții ideologice analoage: gândire uniformizată, cu obiceiuri verbale și mentale clișeice, solidari în ațâțare și instigare), constituie de plano o lezare a demnității adresanților (în speță utilizatorii semnului #) și crearea unei atmosfere ostile și ofensatoare la adresa acestora.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, invocată de reclamant, recurentul susține că dreptul la libertatea de exprimare nu este un drept absolut și că exercitarea lui trebuie realizată în anumite condiții, altminteri stabilite în considerarea și pentru protejarea demnității, vieții particulare și imaginii persoanei, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Libera dezvoltare a personalității umane devine un concept iluzoriu, în absența determinării unei relații proporționale între libertatea de exprimare și demnitate. Exercitarea dreptului la libertatea de exprimare comportă îndatorirea ocrotirii valorii morale a omului. Principiul libertății de exprimare se circumscrie "controlului de proporționalitate" derivat din dispozițiile art. 53 din Constituție, astfel încât acesta să nu se convertească într-un drept absolut, golind, astfel, de substanță dreptul la demnitate umană, ca drept cu forță de limitare, în esență, a primului.

Din această perspectivă, sub condiția administrării regulii de proporționalitate în cauză, trebuie căutată eventuala armonie dintre, pe de o parte, dreptul reclamantului la exprimare, chiar de a produce si publica postări in mediul online, și, pe de altă parte, dreptul la demnitate al persoanei/persoanelor vizate sau afectate direct sau indirect, explicit sau implicit.

Or, este indubitabil faptul că producerea si publicarea unei postări per se ofensatoare și degradanta la adresa utilizatorilor semnului #, în urma asocierii cu semnul și implicit cu ideologia unor mișcări fasciste, nu răspunde regulii proporționalității impuse, în raport cu îndatorirea ocrotirii demnității și imaginii adresanților.

Recurentul învederează că practica CEDO apelată de către reclamant este vădit lipsită de pertinență și relevanță în cauză, întrucât aceasta reflectă cazuri concrete în care este ilegitimă cenzurarea libertății de exprimare al cărei scop este acela de a comunica informații și idei de interes public, invocând în contrapondere, practica CEDO relevantă cauzei: cauza Garaudy c. Franța. CEDO 24 marie 2003; cauza Feret v. Belgium (no. 15615/07); cauza Chamber of Judgment of 16 july 2009; cauza Stângu și Scutelnicu împotriva României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României.

3.2. Recurentul-pârât B., a criticat sentința recurată, invocând dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând casarea, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca tardivă și în subsidiar ca neîntemeiată cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Recurentul-pârât a susținut în primul rând că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 165 din C. proc. civ. și art. 10 din H.G. nr. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția pe teritoriul României a corespondenței clasificate, motiv de casare reglementat în art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat recurentul că, hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din C. proc. civ., motiv de casare reglementat în art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În fine, recurentul a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 451-455 din C. proc. civ., motiv de casare reglementat în art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Din perspective motivului de casare reglementat în art. 488 pct. 6 și. 8 din C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea recurată este contradictorie și că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 20 pct. 7 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu încălcarea prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 165 din C. proc. civ. și art. 10 din H.G. nr. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția pe teritoriul României a corespondenței clasificate.

3.3. Prin recursul incident, recurentul-reclamant A., a solicitat casarea sentinței recurate și anularea Hotărârii CNCD, întrucât nu a fost adoptată în termen de 90 de zile de la data sesizării CNCD, cu consecința înlăturării sancțiunii aver­tismentului, cu cheltuieli de judecată, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susțiut că prima instanță a încălcat art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 și art. 8 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și art. 10 noul C. civ.

Dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 impun ca soluționarea sesizării să se facă printr-o hotărâre adoptată în termen de 90 de zile, iar dispoziția legală este imperativă, urmărind ocrotirea interesului persoanelor privind soluționarea cauzei într-un termen re­zonabil. Faptul că nu s-a prevăzut o sancțiune pentru respectarea acestui termen nu poate duce la concluzia că termenul de 90 de zile ar fi doar un termen de recomandare, așa cum greșit apreciază instanța.

Referitor la acest termen, Curtea de justiție a Uniunii Europene a statuat că "sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform acestei directive [2000/78/CE n.a.] trebuie să fie efective, proporționale și disuasive" (Cauza C-81/12, Asociația ACCEPT împotriva CNCD).

Întrucât CNCD este o autoritate administrativă jurisdicțională, în fața că­reia procedura desfășurată are caracter jurisdicțional, rezultă că și hotărârea de soluționare a sesizării este un act administrativ jurisdicțional. In acest sens, prin Decizia nr. 749/2015, Curtea Constituțională a stabilit că "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional".

Natura jurisdicțională a actului atrage aplicabilitatea Codului de proce­dură civilă, în calitatea sa de drept comun în orice procedură jurisdicțională, conform art. 2 noul C. proc. civ. Depășirea termenului legal maxim de adoptare a acestui act jurisdicțional semnifică încălcarea unei dispoziții legale referitoare la o cerință legală extrin­secă a actului de procedură, sancționată cu nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Or, sesizarea CNCD s-a făcut de pârâtul persoană fi­zică la data de 07.06.2018 iar soluția s-a adoptat de CNCD prin hotărârea nr. 642/23.09.2019, la mai bine de un an de zile, cu depășirea termenului de 90 de zile.

Constatarea depășirii termenului de 90 de zile de la data sesizării nu aduce atingere drepturilor persoanei discriminate, de vreme ce, conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabili­rea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discrimi­nare, potrivit dreptului comun".

Pe de altă parte, art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 a prevăzut un termen de decădere de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei pentru ca persoana vătămată să sesizeze Consiliul.

In aceste condiții, nu poate fi primită susținerea că acest termen este de decădere, însă un termen de soluționare a unei sesizări de 90 de zile de la data sesizării ar fi de recomandare, deși ambele au aceeași rațiune fiind stabilite în același articol.

Prima instanță nu arată motivul pentru care, chiar acceptând că art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 ar reprezenta lex specialis, termenul ar fi de reco­mandare, în condițiile în care verbul utilizat este imperativ ("se adoptă în termen de 90 de zile").

Conform art. 8 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, "Prin modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu. Dispozițiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facul­tative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; aceste si­tuații trebuie să rezulte expres din redactarea normelor".

Or, este evident că faptul că o normă este de recomandare reprezintă o excepție de la caracterul obligatoriu al normelor și deci acest lucru trebuie să rezulte expres, neputând fi prezumat.

Conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, "Reglementarea este dero­gatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cu­prind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte ca­zuri'.

Or, art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 derogă de la C. proc. civ. cu privire la termenul de 90 de zile în care "se adoptă decizia", dar nu derogă de la nicio dispoziție legală cu privire la caracterul imperativ al acestui termen.

Conform art. 10 noul C. civ., "Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege", astfel încât, de vreme ce în dreptul comun nu se prevede un anumit termen pentru adoptarea deciziilor de jurisdicțiile administrative, iar art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-reclamant a invocat excepția nulității recursului CNCD, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

De asemenea, prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a respingerea recursului formulat de recurentul B., ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât B. a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

6.1. Situația de fapt

La data de 09.05.2018, reclamantul a publicat pe site-ul său de internet și pe contul de facebook următorul text:

"Zvastica promova triumful rasei.

Secera și ciocanul promovau triumful clasei.

Hashtagul promovează triumful masei.

Elanurile stârnite de aceste blazoane au în comun uniformizarea gândirii, clișee verbale și mentale, cuvinte repetate până la obsesie, solidaritatea întru asmuțire. Interesant de adăugat că expresia grafică a hashtaghului (gratii încrucișate câte două - foto 1) este atât de asemănătoare cu cea a Mișcării Legionare (gratii încrucișate câte trei - foto 2)".

La data de 09.05.2018, pârâtul B., de profesie informatician, a înaintat o petiție către pârâtul CNCD (completată la 28.05.2018 și 07.06.2018), prin care a susținut că, prin textul publicat, reclamantul a catalogat pe cei care folosesc simbolul # (hash) ca fiind persoane limitate în gândire, comparând semnul # (hash) cu zvastica și cu simbolul Mișcării Legionare.

Prin aceeași petiție, pârâtul B. a mai arătat că folosește simbolul # zi de zi în activitatea profesională și a considerat comparația făcută de reclamant ca depășind libertatea de exprimare și ca fiind discriminatorie și de natură să îi încalce dreptul la demnitate conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, pârâtul B. a menționat în petiția adresată CNCD că semnul # este folosit de milioane de computere și servere, inclusiv serverul pe care este publicată pagina CNCD ori site-ul reclamantului folosind semnul # în activitatea de administrare, iar ca persoană care folosește acest semn s-a considerat ca fiind catalogat "limitat în gândire" prin declarația reclamantului.

Urmare a analizei petiției formulate pârâtul CNCD a emis Hotărârea nr. 642/23.09.2019, prin care a hotărât că faptele sesizate întrunesc elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, reținându-se faptul că afirmațiile reclamantului "au un caracter discriminatoriu", constatând astfel săvârșirea unei fapte de discriminare și dispunând sancționarea reclamantului cu avertisment, cu recomandarea să evite pe viitor "mesajele sau comentariile interpretabile".

La data de 20.11.2019 reclamantul reclamantul A. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Hotărârii CNCD nr. 642/23.09.2019, cu consecința anulării actului administrativ și înlăturării sancțiunii aplicate.

Instanța a dispus, prin sentința recurată, anularea actului administrativ supus controlului, reținând, pe de o parte, că actul admnistrativ-jurisdicțional nu îndeplinește cerința motivării, iar pe de altă parte, că în textul publicat, reclamantul nu s-a referit nici la folosirea semnului # (hash) în sens strict tehnic, nici la comunicarea prin hashtag a unor subiecte de interes minore, care privesc un grup restrâns de persoane (de genul hashtagurilor comerciale #lasebiacasa sau #SePune), ci a avut în vedere promovarea prin hashtag a unor subiecte de interes social, politic, care privesc mase largi de oameni. Nu semnul # (hash) folosit în activități tehnice, de programare informatică, l-a interesat pe reclamant, ci simbolistica modului de comunicare și de promovare în societate a subiectelor/temelor majore de interes.

A mai reținut în acest sens instanța că, pârâtul B. nu a indicat în sesizarea sa (adresată CNCD) faptul că ar fi fost implicat în promovarea, prin hashtag, a unor astfel de subiecte de interes, ci că folosește semnul # (hash) la modul strict tehnic, în activitatea profesională de zi cu zi în domeniul IT și cum activitatea profesională a informaticienilor (una extrem de tehnică) nu a fost în vreun fel vizată de reclamant în textul său, pârâtul nu poate susține cu temei că a fost vătămat prin lezarea demnității.

Reclamantul nu a urmărit să-i ofenseze sau să-i discrimineze pe lucrătorii din domeniul IT și nici să le creeze temeri legate de folosirea semnului # (hash), fără de care nici nu și-ar putea desfășura activitatea profesională, prin urmare, indiferent de impresiile pe care le stârnește textul reclamantului, atâta timp cât nu i-a vizat pe informaticieni și activitatea lor profesională (ci pe promotorii anumitor mișcări sociale, politice, etc.), pârâtul CNCD, prin raportare la conținutul sesizării pârâtului, nu putea ajunge în mod întemeiat la concluzia că opinia reclamată (expusă în textul publicat la 09.05.2018) este discriminatorie la adresa pârâtului și că îi lezează demnitatea.

6.2. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte, în considerarea naturii și consecințelor motivelor de casare invocate, va analiza cu precădere criticile formulate de recurentul-pârât B., întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care a solicitat, în principal, casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată tardivă.

Recurentul-pârât a susținut în primul rând că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 165 din C. proc. civ. și art. 10 din H.G. nr. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția pe teritoriul României a corespondenței clasificate, arătând că hotărârea ce face obiectul controlului de legalitate a fost comunicată reclamantului, în mod similar recurentului, la aceeași dată, respectiv 22.10.2019, nefiind relevantă viza aplicată discreționar de către Grupul Parlamentar ALDE, prin urmare data de 05.11.2019 nu face dovada comunicării legale a actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că reclamantul și-a indicat în fața CNCD domiciliul procedural la sediul profesional, în București, Camera Deputaților, Grupul Parlamentar ALDE, unde a fost citat pe parcursul procedurii administrativ jurisdicționale, hotărârea fiind expediată la data de 17.10.2019 de catre CNCD și transmisă prin Poșta Militară UM nr. 0356 București, înregistrată la Camera Deputaților în data de 22.10.2019, conform Borderoului aflat la dosar fond, fiind înregistrată la Grupul Parlamentar ALDE din cadrul Camerei Deputaților cu nr. 201/05.11.2019.

Cum relevantă în comunicarea acetelor de procedură este luarea la cunoștință de către destinatarul actului de conținutul acestuia, durata procedurilor interne de distribuire a corespondenței din cadrul aparatului Camerei Deputaților nu poate fi imputată destinatarului, atâta vreme cât nu se poate reține o culpă în acest sens în sarcina acestuia.

Or, în cauză nu s-a dovedit că reclamantul a cunoscut și ar fi trebuit rezonabil să cunoască înainte de data de 05.11.2019 de conținutul hotărârii contestate, astfel încât în mod legal prima instanță a respins excepția de tardivitate ca neîntemeiată, fiind respecat termenul de 15 zile de formulare a plângerii în raport de data de 05.11.2019.

În speță, nu se poate spune că s-au încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 165 C. proc. civ., întrucât reclamantul nu a semnat dovada de înmânare la data de 22.10.2019, când a fost predat Borderoul la Camera Deputaților și nici art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1349/2002, întrucât nu se contestă că în speță nu s-ar fi predat corespondența clasificată pe bază de borderou, dimpotrivă, ceea ce este relevant în speță este când a cunuscut și ar fi trebuit rezonabil să cunoască destinatarul corespondenței, conținutul acesteia.

De asemenea, a mai arătat recurentul-pârât că, hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din C. proc. civ., motiv de casare reglementat în art. 488 pct. 5 din Noul C. proc. civ. și nu pct. 8, întrucât se critică un aspect de procedură, respectiv de stabilire a cadrului procesual, cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a CNCD.

Susținerea recurentului este nefondată, întrucât, fiind într-o procedură administrativ jurisdicțională și având calitatea de petent în fața autorității cu activitatea administrativ jurisdicțională, fiind titularul petiției nr. 3580/07.06.2018, în contextul în care prin hotărârea contestată partea reclamată a fost sancționată și a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva actului admnistrativ de sancționare, petentul a dobândit calitatea de intimat în faza judiciară a petiției sale, fiind în mod evident titular al raportului juridic dedus judecății.

De alftel, în mod judicios judecătorul fondului a apreciat, prin raportare la prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, că persoana care adresează o sesizare Consiliului este parte a procedurii de investigare derulate de CNCD (la fel ca și partea reclamată), având un rol major în cadrul procedurii de investigare derulate de CNCD (procedură care se finalizează cu o hotărâre CNCD ce poate fi atacată la instanța de contencios administrativ atât de persoana interesată, cât și de persoana reclamată), prin urmare, litigiul având ca obiect contestarea în contencios administrativ a hotărârii CNCD se impune a fi soluționat în mod obligatoriu în contradictoriu cu această persoană.

Din perspectiva motivului de casare reglementat în art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea recurată este contradictorie, întrucât deși a reținut calitatea procesuală pasivă a petentului, nu a admis dezvoltarea și detalierea în fața instanței de judecată a aspectelor invocate în fața CNCD, fiind încălcate prevederile art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate reține că hotârârea primei instanțe ar fi contradictorie, întrucât, calitatea de parte în proces, consecința contestării hotârârii pronunțate în procedura administrativ jurisdicțională unde recurentul a avut calitatea de parte, nu este incompatibilă cu raționamentul juridic potrivit cu care, nu pot fi invocate aspecte noi în fața instanței, dacă ele nu au fost supuse analizei autorității de jurisdicție administrativă, cu atât mai mult cu cât petiția era supusă unui termen de decădere. Nu este nimic contradictoriu a constata că petentul, parte în proces, în fața instanței supune analizei instanței elemente de fapt care nu au fost invocate în fața autorității.

Analizând motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., de către toți recurenții, Înalta Curte va trata cu proritate motivul de nelegalitate formală invocat de recurentul reclamant A. în recursul incident.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut în esență, că Hotărârea CNCD contestată se impune a fi anulată întrucât nu a fost adoptată în termen de 90 de zile de la data sesizării CNCD, astfel cum prevede art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, iar dispoziția legală este imperativă și nu de recomandare, urmărind ocrotirea interesului persoanelor privind soluționarea cauzei într-un termen re­zonabil.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată caracterul de recomandare a acestui termen, scopul stabilirii lui de către legiuitor fiind acela de a reglementa derularea cu celeritate a procedurilor în fața CNCD, însă nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere o nulitate a actelor emise cu depășirea acestui termen, pentru că ar fi prevăzut expres o asemenea sancțiune.

Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit soluționarea cât mai rapidă a sesizărilor, însă nu poate fi acceptat raționamentul potrivit cu care intenția legiuitorului a fost aceea de nesancționare a faptelor care nu pot fi analizate în termenul de 90 de zile și nici de a nu se porni proceduri de verificare administrativ-jurisdicțională, în situația în care în mod evident procedura de verificare nu poate fi finalizată înainte de expirarea acestui termen.

Termenul prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 se adresează CNCD și obligă această autoritate la soluționare cu celeritate a sessizărilor, însă depășirea acestuia nu conferă persoanei ce face obiectul verificării un motiv de impunitate, în lipsa unei prevederi legale în acest sens și nici un drept în favoarea autorului sesizării, ci poate atrage eventuale sancțiuni disciplinare ori o eventuală prescriere a aplicării sancțiunii contravenționale.

Prin urmare, nu suntem în prezența unei nulități exprese, absolute, ci unei nulități relative, care ar putea interveni în măsura în care prin depășirea termenului s-ar pricinui părții o vătămare, care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ, ceea ce nu este cazul în cauza de față.

Pe de altă parte, nu se poate pune semnul egalității între termenul de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, care se adresează CNCD și stabilește o durată a procedurii administrative, cu termenul de un an prevăzut de art. 20 alin. (1) din același act normativ, care se adresează oricărei persoane care se poate adresa Consiliului, înlăuntrul căruia se poate antrena răspunderea pentru săvârșirea unei fapte ce cade sub incidenta O.G. nr. 137/2000, care reprezintă un termen de decădere, trecerea acestuia conducând la imposibilitatea sancționării unei fapte de discriminare.

Având în vedere că este singura critică invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul incident este nefondat.

Recurentul-pârât CNCD a invocat, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critica de natură formală privind nemotivarea hotărârii CNCD, arătând că soluția instanței de fond este neîntemeiată, aplicând în mod eronat normele de drept material aplicabile motivării actului administrativ-jurisdicțional dedus judecății, susținând în esență că, hotărârea contestata in cauza răspunde, într-o măsură satisfăcătoare și admisibilă, exigențelor privind forma și conținutul actului administrativ-jurisdicțional, inclusiv din perspectiva capitolului argumentativ "în fapt și în drept", în care cuprinde, într-un mod îndestulător și esențial, argumentația organului deliberativ și decizional, sub indicativul motivelor de fapt și de drept care au format convingerea acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, hotărârea contestată face o analiză din mai multe puncte de vedere a limitării libertății de exprimare, însă nu analizează criteriul de discriminare indicat de pârâtul în sesizarea sa, folosirea semnului # hash în domeniul IT, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu posibilitatea de a aduce atingere dreptul său la demnitate conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cu atât mai mult cu cât pârâtul CNCD a calificat afirmația incriminată în prezenta cauză ca fiind o metaforă.

Or, în mod judicios concluzionează instanța de fond că, atâta timp cât pârâtul B. s-a referit în sesizarea sa la sensul obișnuit, tehnic al semnului # hash (de folosire a semnului # în limbaje de programare IT, în administrarea de pagini web, etc.), având calitatea de informatician, iar în textul publicat la 09.05.2018 reclamantul s-a referit la sensul metaforic, simbolic al semnului # hash (așa cum a reținut însuși pârâtul CNCD) și la noțiunea de hashtag (noțiune pe care pârâtul B. nici nu a avut-o în vedere în sesizare), pârâtul CNCD avea obligația să explice în mod clar care este vătămarea concretă a pârâtului B., din perspectiva lezării demnității ca urmare a unui anumit criteriu de discriminare.

Or, în cuprinsul hotărârii contestate nu rezultă care este criteriul de discriminare prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care a fost încălcat împrejurarea că o anumită afirmație poate fi ofensatoare în optica unei persoane nu echivalează în mod automat și cu existența unei fapte de discriminare.

Nu se poate susține că soluția ce se impunea a fi dispusă ar fi fost de trimitere a cazului spre rejudecare/reanalizare a litigiului juridic, astfel încât autoritatea jurisdicțională să-și îndeplinească obligațiile motivării actului jurisdicțional, atâta vreme cât o asemenea soluție nu este prevăzută de lege, iar prin hotărârea contestată CNCD a soluționat soluția pe fond în sensul aplicării sancțiunii "avertismentului".

Consecința efectuării controlului de legalitate, în ipoteza în care din cuprinsul actului administrativ jurisdicțional de sancționare nu rezultă în ce constă fapta de discriminare, respectiv când nu se identifică fapta cu caracter contravențional, este aceea a anulării actului administrativ, pentru lipsa motivului de discriminare, cum în mod corect a constatat și prima instanță făcând trimitere și la jurisprudența constantă a ÎCCJ-SCAF.

În ceea ce privește a treia critică invocată de recurentul-pârât ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale din prisma argumentului în sensul că textul în speță nu lezează demnitatea petentului, întrucât acest text nu s-ar referi la folosirea tehnică a semnului hash în domeniul IT, ci la utilizarea noțiunii de hashtag în sensul promovării unor subiecte de interes social, politic, care privesc mase largi de oameni, Înalta Curte constată că, deși exista obligația de a se menționa în actul administrativ contestat, hotărârea de sancționare, criteriul de discriminare și fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională, acest lucru este realizat în cadrul actelor de procedură adresate instanței.

Or, în mod constant ÎCCJ-SCAF în jurisprudența sa a arătat că, motivarea actelor administrative nu se face prin întâmpinare sau prin alte acte de procedură adresate instanței cu ocazia controlului de legalitate, ci în cuprinsul acestora la momentul emiterii.

Recurentul-pârât susține în esență că fapta față de care s-a angajat răspunderea juridică în speță constă în publicarea unei postări in mediul online, al cărui conținut a vizat sau a dus la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa petentului (in extenso la adresa tuturor celor aflați in aceeași situație, respectiv având aceleași convingeri si formând aceeași categorie - a utilizatorilor semnului #). Criteriului de discriminare, care ar fi stat la baza publicării postării sancționate, după cum rezultă neechivoc din conținutul postării împricinate, are ca mobil criteriul apartenenței la categoria utilizatorilor însemnului # sau/și al convingerilor și ideologiilor legitime care îi unesc pe utilizatorii acestui semn, care ar împărtăși anumite idei și convingeri comune, situație în absența căreia nu ar fi avut loc comportamentul discriminatoriu constând în conținutul și mesajul postării, de natură a sugera asocierea, direct, indirect sau implicit, a modului acestora de gândire cu cel al adepților mișcărilor fasciste utilizatoare a semnului zvasticii, respectiv ai Mișcării Legionare.

Așa cum s-a reținut anterior, instanța de recurs constată că sesizarea formulată de petent și adresată CNCD s-a referit exclusiv la împrejurarea că, în calitate de informatician, folosește în mod frecvent însemnul #, însă este evident din cuprinsul postării că reclamantul nu a făcut vorbire de folosirea semnului # (hash), ca semn/simbol specific activității în domeniul IT, ci a fost folosit metaforic, astfel cum a apreciat judicios judecătorul fondului, acesta nu a urmărit să-i ofenseze sau să-i discrimineze pe lucrătorii din domeniul IT și nici să le creeze temeri legate de folosirea semnului # (hash), ci pe promotorii anumitor mișcări sociale, politice, etc.

Sensul folosit de reclamant în postare pentru semnul # (hash) nu a vizat activitățile tehnice, de programare informatică, ci simbolistica modului de comunicare și de promovare în societate a subiectelor/temelor majore de interes, iar în sesizarea adresată CNCD petentul nu a indicat că ar fi fost implicat în promovarea, prin hashtag, a unor astfel de subiecte de interes, ci că folosește semnul # (hash) la modul strict tehnic, în activitatea profesională de zi cu zi în domeniul IT.

Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că, indiferent de impresiile pe care le stârnește textul reclamantului, atâta timp cât nu i-a vizat pe informaticieni și activitatea lor profesională, pârâtul CNCD, prin raportare la conținutul sesizării pârâtului, nu