ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2285/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii nr. 483/10.06.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecința anulării sancțiunii amenzii de 5.000 de RON stabilită în sarcina subscrisei A., iar în temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și urm. a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal cu numărul x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și B., anularea Hotărârii nr. 520/17.06.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, cu consecința anulării sancțiunii amenzii de 5.000 de RON stabilită în sarcina reclamantei A. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din data de 26.02.2021 s-a dispus conexarea dosarului x/2020 la dosarul nr. x/2020.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 610 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererile conexate, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., având ca obiect "anulare act administrativ" și a dispus anularea hotărârilor adoptate de CNCD nr. 483/10.06.2020 și nr. 520/17.06.2020 și exonerarea reclamantei de plata amenzilor contravenționale aplicate prin aceste hotărâri.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 610 din data de 20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și în rejudecare, respingerea acțiunii introductive, ca nefondată. Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond reține ca singur motiv de nelegalitate a hotărârilor CNCD, faptul că, grosso modo, clubul de fotbal/federația în speță nu ar putea răspunde juridic contravențional pentru fapta suporterilor constând în scandările discriminatorii constatate, întrucât nu ar exista un temei de drept care să reglementeze răspunderea contravențională a unui club de fotbal pentru săvârșirea de către suporterii acestuia, în timpul desfășurării unui meci de fotbal, organizat de către clubul respectiv, a contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Recurentul apreciază ca fiind vădit eronat raționamentul de la care pleacă instanța de fond și, în felul acesta, criticabilă concluzia la care aceasta ajunge în final. Astfel, învederează faptul că O.G. nr. 137/2000 nu are ca scop juridic reglementarea răspunderii juridice în mod expres și particular a subiecților activi concreți ai faptelor de discriminare de natură contravențională, astfel încât să stabilească o listă exhaustivă a acestora, ci are ca obiectiv, pe lângă definirea juridică a tuturor formelor de discriminare (art. 2 din ordonanță), inclusiv, prin intermediul părții sale speciale (art. 6-15 din același act normativ), stabilirea naturii contravenționale a diferitelor forme de discriminare într-o varietate de domenii ale vieții publice: domeniul muncii, domeniul accesului la bunuri și servicii publice, domeniul educației, domeniul libertății de circulație și domeniul demnității umane. Aplicarea acestui act normativ cadru în materia nediscriminării la nivel național, de competența CNCD, presupune, în scopul stabilirii concrete a subiecților pasivi, după caz activi, ai faptelor de discriminare circumstanțiate obiectelor litigiilor în curs de soluționare, raportarea la reglementări speciale care stabilesc, după caz, drepturi în favoarea subiecților pasivi ai discriminării, respectiv obligații subsecvente în sarcina subiecților activi ai discriminărilor reclamate, în raport cu care se impune respectarea principiului egalității și nediscriminării. In felul acesta, aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, care reglementează formele de discriminare, natura contravențională a comportamentelor discriminatorii în varii domenii sociale și răspunderea contravențională specifică, se va face prin raportarea, explicită sau implicită, la dispozițiile legislative speciale care reglementează, după caz, drepturi și obligații specifice subiecților discriminărilor circumstanțiate litigiilor, atât în scopul identificării tuturor elementelor constitutive ale discriminării (tratament diferențiat, criteriul de discriminare, dreptul încălcat și lipsa justificării obiective), cât și al stabilirii vinovăției subiectului activ al discriminării reclamate, circumscris obligației acestuia corelative dreptului pretins încălcat al subiectului pasiv. Fapta de discriminare în cauză a fost constatată ca și contravenție și sancționată corespunzător în baza dispozițiilor art. 2, alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R. Din economia dispozițiilor art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R rezultă că subiectul activ al contravenției în speță poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravențional materializată prin "orice comportament manifestat în public". Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenției în speță, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terților, în baza unui criteriu de discriminare. Prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se instituie principiul răspunderii juridice individuale a participanților la săvârșirea contravenției. Așadar, pentru săvârșirea unei fapte contravenționale, răspunderea juridică se angajează în mod individual față de fiecare participant, în raport de contribuția fiecăruia, iar eventuala omisiune de sancționare a unuia dintre participanți nu înlătură răspunderea juridică a celorlalți (cel mult punându-se în discuția insuficiența întinderii răspunderii juridice contextuale, dar fără a afecta legalitate celei angajate), jurisprudența fiind clară în acest sens. Analiza faptei în cauză să impune raportare atât la dispozițiile care stabilesc caracterul discriminatoriu al acesteia, anume dispozițiile art. 2. alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, cât și la dispozițiile care stabilesc caracterul contravențional al discriminării, anume art. 15 din același act normativ, iar încadrarea finală a faptei se circumscrie dispozițiilor legale coroborate astfel cum au fost acestea stabilite în cauză. Or, trebuie reținut că, din perspectiva cadrului legal coroborat fixat în cauză (dispozițiile art. 2, alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000R), prin raportare la elementele subiective: intelectiv si volitiv, astfel cum transpar din conduita autorului faptei, se cere a se stabili dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, manifestată sub forma dolului (intenție directă sau indirectă") sau, după caz, a culpei (cu prevedere sau simpla). În cauză, sub aspectul răspunderii juridice de natură contravențională, este necesar a se reține în cauză vinovăția în oricare dintre formele sale, inclusiv a culpei simple, ceea ce ar fi presupus că autorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, dispozițiile art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în baza cărora a fost încadrată fapta ca discriminare, definesc juridic discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, având la bază unul dintre criteriile de discriminare exemplificate, "care are ca scop sau efect" restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturilor și libertățile fundamentale ale omului. De asemenea, analiza condiției privind vinovăția se realizează și prin raportare la dispozițiile legale în ipotezele cărora a fost stabilită și constatată fapta de discriminare în cauză drept contravenție, în speță dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În ceea ce privește teza a II-a a ipotezelor juridice reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cea în care se încadrează sub aspectul caracterului contravențional fapta reclamantului, aceasta nu ar presupune de plano demonstrarea intenției autorului, fiind necesară reținerea vinovăției manifestată inclusiv sub forma culpei (cu prevedere sau simplă). Aceasta "a fortiori" prin coroborarea dispozițiilor art. 15 cu art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, norme legale în care au fost încadrat exhaustiv comportamentul împricinat și care definesc juridic discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, având la bază unul dintre criteriile de discriminare exemplificate, "care are ca scop sau efect" restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturilor și libertățile fundamentale ale omului, în speță fiind vorba despre dreptul la demnitate umană. Recurentul învederează caracterul irelevant cauzei al susținerii reclamantei în sensul inexistenței intenției de a crea o atmosferă degradantă sau umilitoare față de membrii minorității maghiare, întrucât fapta a fost constatată și sancționată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar și exclusiv producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care FRF purta răspundere juridică circumscris obligației de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârșită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecințe, aceste dispoziții legale reglementând o contravenție nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal și prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De altfel, jurisprudența relevantă cauzei statuează în același sens. În raport cu obiectul cauzei, si în lumina dispozițiilor art. 16, 18 alin. (1) si 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, capătă incidență dispozițiile art. 2, alin. (1). raportat la art. 15, coroborat cu art. 26. alin. (1 și (2) din același act normativ, în sensul competentei CNCD (agent constatator cu atribuții de jurisdicție specială administrativă și totodată garant al respectării si aplicării principiului nediscriminării. în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte) de a constata si a sancționa contravențional discriminările cu caracter contravențional. În cauză, reclamându-se o faptă de discriminare prezumată a se încadra în ipotezele juridice ale art. 2, alin. (1), raportat la art. 15, sub consecința juridică a art. 26 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000, era indubitabilă competența CNCD nu doar de natura "ratione materiae", dar chiar cu caracter general și absolut în domeniul constatării si sancționării contravenționale a faptei de discriminare. Pentru a se constata fapta de discriminare, respectiv a se stabili răspunderea juridică în speță, este necesară raportarea la acele reglementări normative speciale care trasează obligațiile subiectului activ al faptei reclamate (organizatorul unui eveniment sportiv specific) corelative dreptului la demnitate umană al terților, indiferent de rasă, naționalitate, etnie etc. În activitatea administrativ-jurisdicțională de încadrare a unei fapte în ipotezele juridice ale O.G. nr. 137/2000R, Consiliul nu apelează la legislația specială în scopul aplicării directe și efective a acesteia, ci "stricto sensu" pentru a căuta și a stabili, după caz, dreptul reglementat prin aceste acte normative, respectiv obligațiile corelative ale subiecților activi ai discriminării. În acest sens, recurentul invocă, dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 10 alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultând că toți organizatorii evenimentelor sportive dețin obligația să organizeze, administreze și să gestioneze șederea și manifestările spectatorilor în incinta desfășurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acțiuni rasiste sau în genere cu caracter discriminatoriu de orice fel. Din economia și conținutul logico-juridic al normelor preopinate rezultă explicit sau implicit că obligația în cauză a cluburilor organizatoare de astfel de evenimente subordonează acțiuni cu caracter pozitiv și activ cu privire la orice tip de manifestare discriminatorie a suporterilor, materializate factual - scriptic sau verbal (acțiuni rasiste, discriminatorii, simboluri, texte sau sloganuri - care, lingvistic, semnifică formule pregnante de exprimare rezumativă pe cale scrisă sau verbală a unor idei, concepții, țeluri, actualități etc). Obligația organizatorilor în sensul prevenirii efectelor cu caracter discriminatoriu al unor astfel de comportamente ale spectatorilor includ acțiuni imediate, într-o primă fază de a întreprinde a priori măsuri publice de informare și conștientizare a publicului spectator cu privire la obligația de a se abține de la producerea, prin orice metode, a unor fapte de discriminare, iar în fazele a posteriori și post-factum, solicitarea încetării manifestărilor discriminatorii, respectiv acțiuni de îndepărtare a materialelor scriptice discriminatorii și, de asemenea, de evacuare din stadion a spectatorilor implicați în astfel de manifestări discriminatorii. Această obligație a organizatorului unor astfel de evenimente capătă o importanță capitală în context, întrucât vinovăția acestuia în raport de contribuția sa la producerea efectelor discriminatorii ale faptei se va analiza în funcție de îndeplinirea sau nu a respectivei obligații, datoria probării îndeplinirii acestei obligații revenindu-i subiectului activ al discriminării - organizatorul evenimentului sportiv, potrivit dispozițiilor art. 20, alin. (6), teza a doua, din O.G. nr. 137/2000R (petentul având datoria dovedirii existenței unei fapte, în speță existența unor sloganuri, iar persoana acuzată și/sau cercetată având obligația probării nevinovăției, respectiv a faptului că situația reclamată nu încalcă principiul nediscriminării). În cauză, reclamanta trebuia să dovedească faptul că și-a îndeplinit astfel de obligații, de natura tuturor celor ante-precizate, eventualele acțiuni sau măsuri active ale organizatorului nu-l deresponsabilizează în cazul producerii efectelor discriminatorii, acesta suportând consecințele răspunderii juridice contravenționale în materia discriminării (producerea per se a unor fapte sau manifestări discriminatorii în cadrul evenimentului sportiv demonstrând inso facto că obligațiile organizatorului fie nu au fost îndeplinite, fie au fost îndeplinite defectuos prin acțiuni insuficiente), însă sunt reținute la individualizarea sancțiunii, constituind împrejurări și circumstanțe de care se ține seama la stabilirea sancțiunii circumscrisă formei de vinovăție. De aceste împrejurări s-a ținut seama în cauză, CNCD aplicându-i actualei reclamante sancțiunea pecuniară la limita de jos a sancțiunilor aplicabile pentru fapte de discriminare la adresa unui grup sau a unei comunități. Este important de precizat că, potrivit dispozițiilor legale ante-precizate, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine si siguranță în interiorul arenelor sportive revine organizatorului. De menționat faptul că, astfel cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 4/2008, obligațiile cluburilor organizatoare cu privire la manifestările discriminatorii ale suporterilor se înscriu în categoria măsurilor de asigurare a ordinii si siguranței în arenele sportive, astfel că răspunderea juridică stabilită în sarcina cluburile pentru asigurarea măsurilor de ordine si siguranță în interiorul arenelor sportive vizează inclusiv neîndeplinirea obligațiilor față de manifestările discriminatorii ale suporterilor în aceste arene sportive. Desigur, organizatorul poate încheia contracte de prestări servicii, în condițiile legii, cu societăți specializate de protecție si pază, însă această posibilitate (nu obligație) nu conduce "de jure" la deresponsabilizarea organizatorului, acesta fiind în continuare ținut de obligațiile expressis verbis trasate în sarcina sa, sub consecința răspunderii juridice în fata organelor statului pentru prejudiciile cauzate terților prin încălcarea unor drepturi legale (precum cel de imagine/demnitate, acces în locuri publice etc.). O astfel de contractare a serviciilor unor societăți specializate poate atrage, în cazul unor deficiențe contractuale, o răspundere contractuală a celor în cauză, însă răspunderea juridică (delictual-civilă, contravențională) a organizatorului subzistă, nefiind înlăturată în acest fel. Prin urmare, în speță se identifică un temei legal în baza căruia se poate stabili răspunderea juridică contravențională a organizatorului evenimentului sportiv în cauză pentru fapta constând în neîndeplinirea obligației de a preveni manifestările discriminatorii ale suporterilor cu ocazia organizării evenimentului sportiv respectiv faptă ce a contribuit la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare și degradante la adresa apartenenților naționalității maghiare art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 15 si art. 26 din O.G. nr. 137/2000, raportat la art. 5 alin. (1) și art. 10. alin. (1). lit. r) din Legea nr. 4/2008. Răspunderea reclamantei-intimate (club/federație organizatoare al unui eveniment sportiv) în legătură cu fapta în cauză poate fi analizată sub două optici tehnico-juridice. Prima ar viza o răspundere obiectivă ex lex [art. 5, alin. (1), raportat la art. 10, alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008], fundamentată pe ideea sau obligația de garanție obiectivă, care își are suportul în riscul de acțiune al celui față de care se nasc responsabilități (aici față de spectatorii prezenți la evenimentul sportiv), corelativ principiului garantării securității terților în legătură cu activitatea in extenso pe care clubul sportiv, organizator al evenimentului sportiv, o organizează și desfășoară prin asocierea (simbolistic-nominală și de imagine) cu proprii suporteri, activitate condusă în interesul direct, indirect sau implicit, imediat sau mediat al clubului de fotbal în speță. Ad hicca se impune a se reține că reclamanta, ca organizator al evenimentului sportiv cu participarea suporterilor, realizează o activitate cu un interes direct de obținere a unor beneficii multiple (sportive, de imagine și financiare), iar la îndeplinirea obiectivului sportiv, de imagine și economic direct și urmărit al reclamantului cu ocazia organizării evenimentului în cauză au contribuit (și contribuie in genere) suporterii prezenți la acest eveniment. Or, obligațiile și responsabilitățile stabilite în sarcina clubului organizator al acestor evenimente sportive se fundamentează și pe ideea de beneficiu multiplu obținut de către acesta pe seama participării suporterilor și prin asocierea (simbolistic-nominală și de imagine) cu aceștia. Sub această teză, se poate aprecia (de principiu), lato sensu, că subiectul condiției vinovăției dovedite a clubului sportiv-persoană juridică în raport cu fapta celor față de care se nasc responsabilități ex lex (suporterii prezenți la meci) nu este absolut necesară, întrucât răspunderea persoanei juridice în raporturile cu victima/ele ilicitului nu este de natură culpabilă, ci este una de jure (obiectivă), a cărei esență juridico-socială rezidă din îndatorirea societății club sportiv de a garanta terților că cei față de care poartă obligații și responsabilități (suporterii prezenți la evenimentul sportiv organizat de către club în beneficiul acestuia), prin actele și faptele lor, nu le vor cauza prejudicii injuste de imagine. Pe de altă parte, sub o a doua optică juridică, în speță putem reține și o răspundere directă a actualei intimate, pentru fapta proprie a organizatorului evenimentului fotbalistic, în virtutea obligației legale exprese de a nu fi pasiv, ci, dimpotrivă, activ prin acțiuni concrete de natura a preîntâmpina scandările discriminatorii, respectiv a suprima nașterea efectelor acestor scandări (prin acțiuni derulate în toate fazele, de prevenție și de eliminare a efectelor discriminatorii, incluzând evacuarea din stadion a spectatorilor implicați în astfel de fapte, în scopul preîntâmpinării respectiv limitării producerii unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare și degradante la adresa membrilor minorității maghiare din România). Sub acest aspect, reclamanta în cauză putea și trebuia să aibă un comportament activ de prevenire, respectiv de limitare a efectelor discriminatorii ale scandărilor împricinate care au condus la crearea atmosferei umilitoare și ofensatoare la adresa apartenenților naționalității maghiare. În calitatea sa de organizator al evenimentului sportiv în cauză, reclamanta avea obligația legală de a avea o conduită activă antidiscriminare, care să preîntâmpine producerea unor asemenea scandări discriminatorii. Producerea unor fapte de natura scandărilor discriminatorii în cadrul evenimentului sportiv organizat probează eo ipso neîndeplinirea obligațiilor legale de prevenire a efectelor discriminatorii ale scandărilor suporterilor, împrejurare care atestă participarea personală a organizatorului, direct sau indirect, la săvârșirea faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante si umilitoare la adresa etnicilor maghiari. Din această perspectivă, putem spune că fată de actuala reclamantă a fost angajată răspunderea juridică de tip contravențional pentru fapta sa proprie, constând în neîndeplinirea obligațiilor legale de prevenire a efectelor discriminatorii ale scandărilor suporterilor. Este lipsit de relevanță juridică aspectul că scandările suporterilor nu-i aparțin, întrucât responsabilitățile reclamantei, în calitatea sa de organizator al evenimentului sportiv în cauză, se nasc, sub consecința răspunderii juridice, inclusiv față de terții prezenți în mod direct sau pe calea undelor tv la evenimentul sportiv respectiv. Mai mult decât atât, răspunderea personală a unui astfel de organizator de evenimente sportive este reglementată expres pe cale legală, în legătură cu acțiunile acestuia corelative manifestărilor ilicite ale suporterilor prezenți la evenimentul sportiv. Activitatea de organizare a unor astfel de evenimente sportive publice nu poate fi folosită în scopuri potrivnice ordinii de drept statornicite prin Constituție si prin legi speciale (precum cele în domeniul nediscriminării) ori în scopuri potrivnice drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. In apărarea intereselor societății si a persoanelor împotriva exercitării neglijente sau abuzive a dreptului de organizare a unor evenimente sportive, au fost stabilite atât obligații, cât si răspundere juridică subsecventă fată organizatorii acestor evenimente sportive. în legătură cu manifestările discriminatorii ale suporterilor sau spectatorilor. Jurisprudența instanței supreme consacră expres în sensul răspunderii juridice contravenționale în materia nediscriminării a cluburilor de fotbal/federații, în calitate de organizatoare de evenimente sportive, pentru manifestările discriminatorii ale suporterilor.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare față de recursul recurentului-pârât, solicitând, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatarea nulității acestuia iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiat.

Procedura de soluționare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, constatând din cuprinsul memoriului de recurs că recurentul a invocat prevederile art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., iar criticile formulate se circumscriu acestor motive de casare.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 7.1. Situația de fapt Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Hotărârii nr. 483/10.06.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019 și a Hotărârii nr. 520/17.06.2020 cu consecința anulării sancțiunilor cu amendă de câte 5.000 de RON stabilite în sarcina A.. La data de 05.09.2019 reclamanta a organizat partida de fotbal România și Spania -pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal 2020, pe stadionul Arena Națională din București. Pe parcursul desfășurării meciului de fotbal, un grup de persoane ce fac parte din gruparea autointitulată "C." aflate în incinta stadionului au avut manifestări de tip xenofob la adresa comunității maghiare. La data de 11.09.2019 pârâta B. a formulat în fața CNCD "plângere împotriva Echipei Naționale de Fotbal a României", prin care a solicitat sancționarea acestei entități pentru pretinse fapte de discriminare comise la data de 05.09.2019. Prin Hotărârea nr. 483/10.06.2020, CNCD a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A. și a dispus amendarea FRF cu suma de 5.000 de RON. La data de 21.10.2019 pârâta B. a formulat în fața CNCD "plângere împotriva A.", prin care a solicitat sancționarea acestei entități pentru pretinse fapte de discriminare comise la data de 14.10.2019, când reclamanta a organizat partida de fotbal România U 21 - Irlanda de Nord U21, pe stadionul "D.", din Voluntari, județul Ilfov. Pe parcursul desfășurării meciului de fotbal, un grup de persoane ce fac parte din gruparea autointitulată "C.", aflate în incinta stadionului au avut manifestări de tip xenofob la adresa comunității maghiare. Prin Hotărârea nr. 520/17.06.2020, CNCD a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Echipei Naționale de Fotbal a României și a dispus amendarea FRF cu suma de 5.000 de RON. Prima instanță a anulat Hotărârea nr. 483/10.06.2020 și Hotărârea nr. 520/17.06.2020 pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reținând în esență că răspunderea contravențională pentru săvârșirea contravenției constatate și sancționate prin cele două hotărâri aparține persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările ce reprezintă elementul obiectiv al contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 iar nu A.. 7.2. Analiza motivelor de casare Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a făcut aplicarea principiului răspunderii contravenționale personale, pentru săvârșirea de fapte antisociale cu pericol social redus, fiind vorba despre o acuzație în materie penală, acest principiu fiind aplicabil atât în materie penală cât și contravențională, fiind consacrat explicit de dispozițiile art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu care O.G. nr. 137/2000 se completează în mod corespunzător. În materie contravențională răspunderea se antrenează pentru fapta proprie nu pentru fapta altei persoane, nefiind aplicabile dispozițiile corespunzătoare din cadrul răspunderii civile delictuale, or, astfel cum rezultă din norma incriminatoare răspunderea contravențională pentru orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, presupune o faptă comisivă nemijlocită a subiectului răspunderii contravenționale. Or, în condițiile în care contravenția prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârșită de organele de conducere ale A., în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate și nici nu putea fi săvârșită de persoana juridică, instanța de fond în mod legal a reținut că prin Hotărârea CNCD nr. 483/10.06.2020 și prin Hotărârea CNCD nr. 520/17.06.2020, pârâta a făcut o aplicarea vădit nelegală a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în condițiile în care textul de lege menționat anterior reglementează o răspundere contravențională pentru fapta proprie a persoanelor fizice/juridice care au săvârșit contravenția prevăzută de textul de lege menționat anterior, iar nu o răspundere juridică obiectivă a A. pentru ilicitul contravențional al altor persoane fizice. Recurentul-pârât a susținut că din economia dispozițiilor art. 2 alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, rezultă că subiectul activ al contravenției în speță poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravențional materializată prin "orice comportament manifestat în public". Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenției în speță, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terților, în baza unui criteriu de discriminare. În acord cu aceste aprecieri cu caracter teoretic și general, Înalta Curte constată totuși că faptele reținute, ce fac parte din latura obiectivă a contravențiilor nu au fost săvârșite nici ca autor și nici ca participant, coautor, de către FRF, ci de alte persoane ce fac parte din gruparea "C.", nefiind reținută o eventuală instigare sau complicitate a organizatorului manifestării. Principiul legalității răspunderii contravenționale presupune ca legea să prevadă că pentru asemenea categorie de fapte antisociale răspunde contravențional și persoana juridică organizatoare, dar nu pentru săvârșirea lor nemijlocit ci pentru eventuale fapte omisive de neluarea unor măsuri organizatorice, respectiv nerespectarea art. 56 din Regulamentul FRF, or actele administrative de constatare și sancționare a contravenției nu rețin existența unor dispoziții cu caracter contravențional pentru lipsa unor asemenea măsuri și nici nu sancționează Federația pentru o asemenea faptă contravențională. Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" nu poate primi o interpretare atât de largă, până într-acolo încât să instituie o răspundere contravențională pentru fapta altei persoane, eventuala răspundere juridică a organizatorilor evenimentelor putându-se antrena pe tărâmul răspunderii administrative sau civile delictuale, pentru eventuale fapte de discriminare imputabile acestora săvârșite din culpă. Recurentul susține că fapta a fost constatată și sancționată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar și exclusiv producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care FRF purta răspundere juridică circumscris obligației de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârșită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecințe, aceste dispoziții legale reglementând o contravenție nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal și prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Înalta Curte nu poate reține această critică, întrucât o eventuală omisiune de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârșită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, nu poate fi încadrată în ceea ce privește latura subiectivă, ca având ca scop sau vizând atingerea demnității ori consecințele prevăzute de teza a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste fapte imputate organizatorului și faptele reclamante și reținute ca fiind contravenții. Împrejurarea că din interpretarea art. 5 alin. (1) și art. 10 alin. (1), lit. r) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, rezultă că toți organizatorii evenimentelor sportive dețin obligația să organizeze, administreze și să gestioneze șederea și manifestările spectatorilor în incinta desfășurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acțiuni rasiste sau in genere cu caracter discriminatoriu de orice fel, nu îi transformă în subiecți ai răspunderii contravenționale pentru faptele de această natură săvârșite de alte persoane, ci poate conduce la răspunderi specifice de natură competițională, administrativă sau civilă. Faptele discriminatorii reținute trebuie să fie rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor proprii ale organizatorului, existând o legătură de cauzalitate directă, (Ex: săvârșite de organele de conducere sau salariații acestuia; conținutul unor bannere afișate de organizatori; pliante; etc.), însă nu se poate antrena răspunderea contravențională pentru faptele antisociale cu caracter contravențional săvârșite nemijlocit de alte persoane.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 610 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.