ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3090/2022

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la plata drepturilor bănești aferente misiunilor la care a participat în numele Statului Român, în afara teritoriului național (asimilate misiunilor militare), constând în contravaloarea dreptului la diurnă, cazare și de recreere și legăturii cu familia, în cuantum total de 205.860 USD, echivalentul în RON la data plății actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății efective, după cum urmează: diurnă în cuantum de 58.400 USD; cazare în cuantum de 146.000 USD; recreere și legătură cu familia în cuantum de 1460 USD. Prin încheierea din 17 decembrie 2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 359 din data de 5 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea diurnelor în valută și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioadele în care reclamantul s-a aflat în cadrul misiunii UNMIT - Timorul de Est și EUPOL - Afganistan, actualizată cu dobânda legală calculată până la data plății efective și a respins în rest acțiunea.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 1376 din 03 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2019 și împotriva sentinței nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul A.. Respinge ca rămas fără obiect recursul incident formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Obligă recurentul pârât M.A.I. să plătească intimatului reclamant suma de 3532,30 RON, cheltuieli de judecată."

Cererea de revizuire La data de 3.12.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1376 din 03 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a apreciat că hotărârea instanței de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 38 din data de 7 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare și la decizia nr. 30/2017 a aceluiași Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Revizuentul a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 521 alin. (3) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I ". După redarea conținutului paragrafelor nr. 8, 73, 74 și 75 din cuprinsul deciziei nr. 38 din data de 7 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, revizuentul a solicitat să se constate încălcarea acestora de către Curtea de Apel Ploiești, prin raportare la argumentele de fapt prezentate în cadrul litigiului, precum și a dovezilor depusă de către instituția recurentă, din care rezultă că reclamantul a fost remunerat de către organizațiile internaționale. Instanța de recurs a menținut hotărârea primei instanțe, în cuprinsul căreia s-a reținut că organizațiile internaționale nu au achitat vreo sumă de bani cu titlu de diurnă în valută/costuri pentru facilitarea legăturii cu familia și pentru recreere, astfel încât această obligație revine instituției pârâte. Cu alte cuvinte, ceea ce reiese din hotărârile judecătorești este faptul că drepturile de care reclamantul a beneficiat în misiune nu au legătură cu diurna în valută, astfel că va beneficia de acest din urmă drept pecuniar indiferent ce drepturi a primit în străinătate. Or, o asemenea argumentație lipsește, în mod evident, de substanță și este contrară spiritului deciziei nr. 38 din data de 7 iunie 2021.

Apărările formulate de intimat Intimatul A. a depus întâmpinare la data de 10.03.2022, solicitând în principal respingerea căii extraordinare de atac promovate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Cu titlu prealabil, în privința cererii de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a României a unei soluții asupra excepției de neconstituționalitate invocate de revizuent, Înalta Curte reține caracterul facultativ al suspendării reglementate de textul de lege menționat și, dat fiind prezentul cadru procesual, apreciază că soluția asupra cererii de revizuire nu este indisolubil legată de soluția ce poate fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate. Examinând admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în litigii care s-au derulat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză juridică. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă. Se reține, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat. Aceste condiții de admisibilitate nu pot fi însă verificate în prezenta cauză, întrucât, dată fiind reglementarea din cuprinsul art. 521 C. proc. civ., hotărârea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu dezleagă un litigiu între părți determinate, ea este pronunțată "numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării". Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mijloc juridic de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, iar scopul pronunțării hotărârii este, în mod evident, diferit de rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior enunțată. În acest context, se apreciază că nu este admisibilă invocarea contrarietății de hotărâri și încălcarea autorității de lucru judecat a unei decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât hotărârile indicate în cuprinsul cererii de revizuire soluționează situații juridice distincte și produc efecte juridice diferite. Mai mult decât atât, în privința deciziei nr. 38/2021 se observă că soluția a fost de respingere ca inadmisibilă a sesizării, iar nu de dezlegare a problemei de drept cu care a fost sesizată. Prin urmare, întrucât motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa contrarietate dintre o hotărâre judecătorească definitivă și o hotărâre interpretativă pronunțată în soluționarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte nu poate analiza nici condițiile prevăzute de dispozițiile art. 430 C. proc. civ., din perspectiva autorității de lucru judecat, astfel cum au fost invocate de către revizuent. Nu în ultimul rând, se observă și faptul că susținerile revizuentului reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea hotărârii atacate, iar, în realitate, se tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,