ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3890/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea paratului la plata următoarelor drepturi bănești aferente misiunilor la care a participat în numele statului roman, în afara teritoriului național (asimilate misiunilor militare), constând in contravaloarea dreptului la diurnă, cazare si de recreere si legăturii cu familie, in cuantum total de 205.860 USD, echivalentul in RON data plații actualizata cu rata inflației si dobânda legala aferenta pana la data plații efective, după cum urmează:

- diurna in cuantum de 58.400 USD;

- cazare in cuantum de 146.000 USD;

- recreere si legătura cu familia in cuantum de 1460 USD;

Prin sentința civilă nr. 359 din data de 5 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea diurnelor în valută și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioadele în care reclamantul s-a aflat în cadrul misiunii UNMIT - Timorul de Est și EUPOL - Afganistan, actualizată cu dobânda legală calculată până la data plății efective și a respins în rest acțiunea.

Fiind promovate căi de atac împotriva acestei hotărâri, prin Decizia nr. 1376 din 03 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

"Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2019 și împotriva sentinței nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul A..

Respinge ca rămas fără obiect recursul incident formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Obligă recurentul pârât M.A.I. să plătească intimatului reclamant suma de 3532,30 RON, cheltuieli de judecată."

La data de 3.12.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1376 din 03 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul apreciind că hotărârea instanței de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 38 din data de 7 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare și la decizia nr. 30/2017 a aceluiași Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021, iar în cadrul acestui dosar revizuentul Ministerul Afacerilor Interne a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 521 alin. (3) C. proc. civ., cerere de sesizare ce a format obiectul dosarului asociat înregistrat sub nr. x/2021/a1.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți

Prin încheierea pronunțată în dosarul asociat înregistrat sub nr. x/2021/a1, la data de 26 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de revizuentul Ministerul Afacerilor Interne, de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 521 alin. (3) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv pentru neîndeplinirea condiției privind legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, astfel cum este aceasta menționată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2022, a declarat recurs petentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, susține recurentul - revizuent că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin încheierea din 26 mai 2022 este nelegală, având în vedere că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează în mod expres condițiile formale pe care instanța națională este datoare să le examineze în momentul în care este sesizată cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Primele 3 condiții sunt îndeplinite: textele criticate de neconstituționalitate sunt reglementări cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale.

În ceea ce privește ultima condiție, ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, recurentul susține că prevederile legale asupra cărora a fost ridicată excepția de neconstituționalitate vizează efectele deciziilor preliminare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, din perspectiva formulării unei revizuiri prin care se critică nerespectarea de către instanța națională a dezlegării date de instanța supremă chestiunilor de drept analizate.

Astfel cum a arătat în cererea de sesizare a CCR, situația este generată de lipsa de previzibilitate a art. 521 alin. (3) C. proc. civ. care nu indică expres pe de-o parte, conduita ce trebuie urmată de instanțele de judecată, cu atât mai mult cele învestite cu judecata în ultimă instanță, iar pe de altă parte remediile procesuale la care se poate apela în ipoteza nerespectării acestora.

Or, în dosarul nr. x/2021 s-a solicitat retractarea unei hotărâri judecătorești definitive care a fost pronunțată cu nesocotirea dezlegării obligatorii a instanței supreme.

În concret, temeiurile invocate în susținerea revizuirii sunt cele criticate prin intermediul excepției de neconstituționalitate, prin raportare la excepția inadmisibilității invocată de intimat, context în care consideră că apare evident că textele au legătură cu soluționarea cauzei.

Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, prin Decizia nr. 3120 din data de 08 martie 2013, pronunțată în recurs de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curii de Casație și Justiție s-a statuat că "această condiție nu treb analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul; pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual] rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual si a stadiu concret în care se află litigiul".

Concluzionează recurentul în sensul că această condiție, ca, de excepția de neconstituționalitate să depindă soluționarea excepției inadmisibilității cererii de revizuire, este îndeplinită.

Mai susține deopotrivă că, în egală măsură, excepția a fost motivată, fiind arătate atât formal articolele din Constituția României pe care le apreciază a fi încălcate, dar și o argumentare exhaustivă a acestor motive.

Astfel, a arătat că, în opinia sa, textele legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate:

- nu întrunesc criteriul de previzibilitate, respectiv cel al încrederii legitime statuate de principiul constituțional al securității juridice, aspecte ce încalcă liberul acces la justiție, în sensul art. 21 alin. (3), teza I din Constituția României, republicată;

- încalcă principiul separației puterilor în stat, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituția României, republicată;

- încalcă obligația respectării Constituției și a legii, conform art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată;

- contravine rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, în temeiul art. 126 alin. (3) din Constituția României, republicată.

Fără a reitera argumentele de fapt și de drept prezentate în cuprinsul cererii de sesizare, mai susține că, deși efectele unei hotărâri preliminare și cele reglementate la art. 430 C. proc. civ. sunt similare, în timp ce în cazul nerespectării de către o instanță judecătorească a autorității de lucru judecat, legiuitorul nu a stabilit în mod explicit si neechivoc modalitatea prin care se va respecta și impune dezlegarea instanței Supreme și nici remediul la care părțile pot apela pentru înfăptuirea actului de justiție și soluționarea procedurală a situației create.

În acest context, în ipoteza în care instanța de recurs nesocotește soluția dată de instanța supremă în dezlegarea unei chestiuni de drept, partea împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea este lipsită de orice mijloc procesual prin care să îndrepte situația, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, edictat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, republicată.

Dezvoltarea motivelor în susținerea excepției de neconstituționalitate este cuprinsă în însăși cererea de sesizare a Curții Constituționale, paginile nr. 4 - 12, coroborat cu cererea completatoare din 20.05.2022, iar din cele expuse rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în urma rejudecării, să se admită cererea formulată și să se dispună sesizarea Curții Constituționale.

La data de 11 august 2022, în termenul legal, după comunicarea încheierii recurate, recurentul - revizuent a depus completare la motivele de recurs inițiale, în cadrul căreia susține că admisibilitatea/inadmisibilitatea cererii de revizuire depinde de soluționarea excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în care aceasta a analizat dispoziții legale invocate în dosare având ca obiect căi de atac inadmisibile în fața instanțelor de fond, invocând Decizia CCR nr. 866/10.12.2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 și alin. (2) din C. proc. civ., Decizia CCR nr. 202/09.04.2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 906 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., etc.

În concret, arată că temeiurile invocate în susținerea revizuirii sunt cele criticate prin intermediul excepției de neconstituționalitate, prin raportare la excepția inadmisibilității invocată de intimat, context în care consideră că apare evident că textele au legătură cu soluționarea cauzei, exceptia de neconstituționalitate vizând însăși temeiurile legale care duc la admisibilitatea revizuirii formulate.

În continuare, critică reținerile instanței în sensul că "motivarea cererii de sesizare nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci mai degrabă argumente pentru o eventuală propunere de lege ferenda", arătând că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt de mai multe feluri, printre care și decizii interpretative sua intermediare, numite în doctrină și decizii cu rezervă de interpretare.

Ceea ce petentul - revizuent urmărește prin excepția de neconstituționalitate este ca instamța constituțională să constate că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat ci art. 430 și art. 521 alin. (3) C. proc. civ. este constituțional numai în interpretarea în care permite ca revizuirea să fie declarată și în ipoteza în care o hotărâre judecătorească încalcă autoritatea de lucru judecat a unei decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Mai susține că instanța constituțională a reținut că deciziile de constatare a neconstituționalității nu trebuie să se aplice numai raporturilor juridice care urmează a se naște, ci trebuie să profite, în primul rând, autorulului excepției de neconstituționalitate șezat în drepturile sale prin norma constatată ca fiind contrară legii fundamentale, aceasta cu atât mai mult cu cât excepția de neconstituționalitate constituie întodeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 09 ianuarie 2007 și Decizia nr. 1039 din 05 decembrie 2012, în aceasta din urmă instanța constituțională constatând că dispozițiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004..sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțat de instanțele de recurs, cu încplcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când se evocă fondul cauzei.

Apărările intimatului

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne, ci Concluzii Scrise, în cadrul cărora solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a încheierii recurate.

Susține în esență intimatul că, deși prevederile invocate în cauză, modalitatea de invocare a neconformității cu normele fundamentale nu pot fi circumscrise unei veritabile argumentări de neconstituționalitate, acestea având un caracter formal, de fapt, revizuentul invocă aspecte de fond de natură a soluționa fondul problemei de drept și nu este subsumat criticilor stricte de admisibilitate specifice procedurii în cuprinsul căreia a invocat această excepție, limitativ și expres prevăzute de legiuitor.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., ținând cont de celeritatea impusă de legiuitor pentru soluționarea unei astfel de cauze prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul Rezoluției Președintelui Completului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului, la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de concluziile formulate de intimat, prin apărătorul său, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând Încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de drept și de fapt relevante

Preliminar, Înalta Curte amintește că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În cadrul examenului pe care-l face instanța analizează doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanșarea contenciosului constituțional, ceea ce înseamnă că și dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susținerile ce vizează fondul excepției de neconstituționalitate.

Însă, verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- activitatea legii, în sensul că excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

- dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalizate, este necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne, constată că acesta a invocat incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, interpretarea greșită de către instanța de judecată a condițiilor legale privind sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte nu poate reține însă aceste critici, apreciind că instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, în mod corect a reținut instanța că nu este îndeplinită condiția legăturii textelor de lege apreciate ca neconstituționale, cu soluționarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În cauză, recurentul - revizuent a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (4) și (5) și art. 126 alin. (3) din Constituția României, acesta susținând în esență că norma legală ce reglementează pronunțarea unor hotărâri privind dezlegarea unor chestiuni de drept este lacunară, legiuitorul nestabilind în mod explicit și neechivoc modalitatea prin care se va respecta și impune dezlegarea instanței supreme și nici remediul la care părțile pot apela pentru înfăptuirea actului de justiție în soluționarea procedurală a situației create.

Raportat la circumstanțele și obiectul cauzei deduse judecății, constată instanța de control judiciar că, în mod corect prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, reținând că susținerile din motivarea cererii de sesizare nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci mai degrabă, argumente pentru o eventuală propunere de lege ferenda, în vederea completării dispozițiilor C. proc. civ. și recunoașterii efectelor pe care, în opinia revizuentului, o hotărâre pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să le producă.

Înalta Curte își însușește soluția și considerentele instanței învestite cu analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate, reținând că, în ceea ce privește vidul legislativ invocat de recurentul - revizuent în susținerea excepției de neconstituționalite, respectiv argumentul acestuia în sensul că norma legală este lacunară, chiar Curtea Constituțională a statuând în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Deciziile nr. 465 din 23 septembrie 2014, nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aceasta neavând competența de a cenzura o eventuală omisiune legislativă.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Reține astfel Înalta Curte că legătura la care face trimitere textul de lege nu presupune doar simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Analizând dacă această legătură " cu soluționarea cauzei" este îndeplinită, Înalta Curte reține că raportat la stadiul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, aflat în calea extraordinară de atac a revizuirii, încadrată în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această condiție privind legătura actelor normative a căror neconstituționalitate a fost invocată cu "soluționarea cauzei" nu este îndeplinită, o eventuală declarare a neconstituționalității dispozițiilor invocate neavând nici o influentă asupra modului de soluționare a acestei căi de atac, unde " dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate neputând conduce la admiterea revizuirii.

Or, constată Înalta Curte că, raportat la stadiul litigiului și la aspectele supuse examinării instanței învestite cu judecarea cererii de revizuire formulate de petentul-revizuent Ministerul Afacerilor Interne, eventuala constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale sus-citate nu este aptă a aduce vreun folos procesual recurentului - revizuent, condiția privind "legătura cu soluționarea cauzei" nefiind îndeplinită, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța învestită cu analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate invocată de parte la momentul judecării căii extraordinare de atac a revizuirii.

Așadar, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalite invocată de recurentul - revizuent s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a încheierii atacate pe calea prezentului demers judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.