ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6313/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6313/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iulie 2018, sub nr. x/2018, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 1094 din 21 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. și III. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor:
să se constate că, în raport cu personalul de pe raza Curților de Apel Bacău, București, Ploiești, s.a., sunt discriminați cu privire la cuantumul VRS, la plata sporurilor care trebuie să fie în cuantum de 45% (și nu de 30 %) cum a stabilit în mod incorect pârâta Curtea de Apel Oradea și cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului salariului în raport de personalul din raza Curților de Apel Oradea;
revocarea Deciziei nr. 23/BRU/2018 din data de 15.03.2018 emisă de Curtea de Apel Oradea și Hotărârile nr. 8 si nr. 9 din 12 martie 2018 emise de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea, prin care s-a admis în parte contestația formulată împotriva Deciziei nr. 5/BRU din 05 februarie 2018 emisă de Președintele Curții de Apel Oradea și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Oradea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care să includă și valoarea de referință sectorială corectă, de 445,5 RON majorată conform O.G. nr. 13/2008 - majorare prevăzută pentru perioada 01.10.2008 - și în continuare, așa încât VRS la data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015 trebuia să fie de 421,36 RON, iar în urma aplicării acestei legi și a Legii nr. 71/2015, VRS actual este de 463,5 RON până în prezent și pe viitor până la intervenirea unui alt act normativ;
plata integrală a sporurilor prevăzute de lege, în cuantum de 45 % (și nu de 30 % cât s-a stabilit prin Decizia și Hotărârile atacate) pentru ultimii trei ani anteriori formulării acțiunii, până în prezent și pe viitor până la intervenirea unui alt act normativ;
pentru reclamanții personal auxiliar de specialitate și conex, stabilirea corectă a salariilor de încadrare, inclusiv a sporului pentru vechime în muncă și în specialitate, având în vedere VRS corectă sus menționată, dar și cuantumul corect al sporurilor, în total de 45%, așa cum au fost stabilite pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Bacău, București, Ploiești, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă electronice;
obligarea pârâților Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a diferențelor salariate cu privire la VRS stabilită conform petitului 2 pentru ultimii trei ani anteriori formulării acțiunii până în prezent și pe viitor, sume ce vor fi actualizate;
obligarea pârâților Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a dobânzii legale și a penalităților aferente până la plata integrală a sumelor datorate;
obligarea pârâților Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a diferențelor salariale cu privire la cuantumul sporurilor (45 % în loc de cei aproximativ 30 % - întrucât aceste sporuri au fost acordate în procente diferite pentru fiecare din reclamanți), cuantum stabilit conform petitului 4, sume ce vor fi actualizate;
obligarea pârâților Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a dobânzii legale și a penalităților până la plata integrală a sumelor datorate cu privire la cuantumul sporurilor;
obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul proces.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1223 din 29 martie 2019, Curtea de Apel București:
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea pe capetele 5-9 de cerere;
- a respins capetele 5-9 de cerere împotriva pârâtei Curtea de Apel Oradea pentru lipsa calității procesuale pasive;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției;
- a respins cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive;
- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanții A. ș.a., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți arată, în esență, că deciziile de stabilire a drepturilor salariale și hotărârile de colegiu atacate au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, respectiv sub aspectul stabilirii salariului de bază, al stabilirii sporurilor și sub aspectul stabilirii valorii de referință sectoriale la 445,5 RON, în loc de 463,5 RON, cum este corect în urma aplicării O.G. nr. 13/2008 și ulterior Legii nr. 293/2015 și Legii nr. 71/2015, VRS de care beneficiază deja o parte din personalul încadrat în "familia ocupațională justiție".
În ceea ce privește salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, apreciază recurenții că prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) nu se aplică, întrucât art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depășește salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.
Câtă vreme salariul/indemnizația de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut în anexe, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la legea-cadru, precum și aplicarea art. 5 din același capitol.
Recurenții arată că și reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în calitate de inițiatori ai Legii nr. 153/2017, au precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, astfel:
"Începând cu luna ianuarie 2018, în situația în care salariile de bază/indemnizațiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiției conform art. 23 din lege, și cu respectarea prevederilor art. 25 din lege."
În ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, recurenții fac trimitere la art. 23 din legea-cadru care prevede că "Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulamant-cadru elaborat (...)".
Cât privește limitarea sporurilor la 30%, în opinia recurenților, aceasta contravine chiar dispozițiilor din legea salarizării, în care se arată că "În anul 2018 cuantumul sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și care nu va putea depăși procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Deci, cuantumul acestor sporuri este la nivelul bugetului ordonatorului de credite, nu la nivelul angajatului, așa încât, cuantumul sporurilor pentru recurenți trebuie să fie de 45%, stabilit prin legi și hotărâri judecătorești, și nu de 30% cum eronat s-a avut în vedere.
Prin note scrise înregistrate la dosar, la 4 octombrie 2021, au susținut recurenții-reclamanți că, potrivit deciziilor anexate acestor note, au făcut dovada că la nivelul familiei ocupaționale justiție există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 484,169 RON) decât cea aplicată la nivelul ÎCCJ (463,5 RON), împrejurare față de care se impune ca, începând cu 9 mai 2015 și pe viitor, să fie aplicată și reclamanților această valoare sectorială de 484,169 RON.
Apărările formulate în cauză
În dosarul instanței de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deși reclamanții au solicitat casarea sentinței recurate în întregul său și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, criticile prezentate nu antamează soluția referitoare la respingerea cererii față de pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive. Nefiind expuse argumente în sens contrar acestei soluții a instanței de fond, Înalta Curte o va menține.
În esență, recurenții-reclamanți au criticat sentința recurată sub aspectul cotei procentuale a sporurilor salariale, susținând că acest cuantum trebuie să fie calculat prin aplicarea de către angajator a procentului de 30% la fondul de salarii, iar nu la fiecare angajat în parte, invocând aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajați ai altor curți de apel, care ar beneficia de un cuantum mai ridicat al sporurilor.
Înalta Curte reține că în jurisprudența instanțelor naționale au existat opinii diferite referitoare la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicabile salariului de bază. Această problemă de drept a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a statuat că:
"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."
Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Această dezlegare de drept corespunde susținerilor recurenților-reclamanți din prezenta cauză, dar și considerentelor sentinței recurate. Chestiunea disputată se referă, însă, la posibilitatea sau nu de a limita cuantumul sporurilor cuvenite salariaților la valoarea de 30% din salariul de bază, pentru ca ordonatorul de credite să se asigure de încadrarea în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Instanța de fond a apreciat că o astfel de practică administrativă este acceptabilă și nediscriminatorie, pe când recurenții-reclamanți o consideră nelegală.
Înalta Curte achiesează la opinia instanței de fond, care a reținut în mod corect că obținerea rezultatului de încadrare în limita prevăzută de textul de lege se poate realiza în mod legal și prin limitarea sumei sporurilor acordate salariaților la 30% din salariul de bază. Atâta timp cât acordarea sporurilor la nivel maxim, de 45% pentru tot personalul, ar conduce la depășirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, acordarea sporurilor la nivel individual, în așa fel încât pe total fond de salarii să se respecte dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, nu încalcă principiile nediscriminării și egalității enunțate de art. 6 lit. b) și c) din acest act normativ.
Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).
Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurenții-reclamanți prin raportare la cuantumul sporurilor calculate de alți ordonatori secundari de credite, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:
"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.
Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative.
De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.
Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale.
Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.
Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)
Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii."
În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful nr. 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.
În consecință, în speță nu se poate decela situația discriminatorie invocată de recurenții-reclamanți și nici o cauză de nelegalitate a actelor administrative atacate, dedusă din stabilirea cuantumului sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază cuvenit fiecărui reclamant, astfel încât instanța de fond a pronunțat o soluție legală de respingere a acțiunii.
Cât privește solicitarea reclamanților de recalculare a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială care să includă și majorările acordate prin O.G. nr. 13/2008, Înalta Curte constată că această solicitare nu a făcut obiectul contestației formulate în fața Colegiului de conducere al Curții de Apel Oradea, ci a fost adresată direct instanței de contencios administrativ, astfel că în mod corect a reținut prima instanță că această solicitare este inadmisibilă, nefiind posibil ca instanța învestită cu soluționarea plângerii să se pronunțe asupra unor aspecte care nu au fost invocate prin contestația adresată colegiului de conducere.
De altfel, reclamanților le-a fost recunoscută valoarea de referință sectorială de 421,36 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 463,5 RON începând cu 01.12.2015, astfel că această solicitare a lor a rămas fără obiect.
Astfel, în baza Deciziei nr. 62/BRU/04.07.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Oradea, personalul auxiliar de specialitate și conex din circumscripția Curții de Apel Oradea beneficiază de un salariu de bază brut lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale acestor categorii profesionale se recalculează, având în vedere cele menționate la art. 1 alin. (2).
Referitor la solicitarea recurenților-reclamanți ca, începând cu 9 mai 2015 și pe viitor, să fie salarizați prin aplicarea unei valori de referință sectorială mai mare de 484,169 RON astfel cum au solicitat prin notele scrise din 4.10.2021, Înalta Curte constată că această solicitare excede problematicii din fond.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. și III. împotriva sentinței civile nr. 1223 din 29 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2021.