ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4004/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 15.07.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., Curuțiu Elvira, X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. și EEE., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- spor pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase de 15%,

- spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și

- spor de confidențialitate de 5%,

- uniformizarea sporurilor, în sensul acordării lor la un nivel general de 45% din salariul de baza;

- eliminarea plafonării salariului de baza la nivelul celui din anul 2022, conform O.U.G. nr. 79/2017, cu începere din 01.01.2018

- VRS de 440,16 RON, cu începere din 09.04.2015

- VRS de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015

- VRS de 605,225 RON cu începere din 01.08.2016 (VRS 484,18 RON +25%VRS, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016)

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1417 din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.

- Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

- Respinge acțiunea introdusă de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

- Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj, pe capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale.

- Respinge capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale, introdus împotriva pârâtei Curtea de Apel Cluj, ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

-Admite în parte acțiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., Curuțiu Elvira, X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. și EEE., împotriva pârâților Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj.

Obligă pârâta Curtea de Apel Cluj la emiterea unor noi decizii, prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.08.2016, pe baza unei VRS de 484,18 RON și prin majorarea cu 25% a salariului de baza față de nivelul lunii iulie 2016 (conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

Obligă pârâtul Tribunalul Cluj la plata către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.01.2018 - zi, actualizate cu inflația, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată, până la data plății efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea/revocarea deciziilor, ca neîntemeiat.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1417 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva unor critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata drepturilor salariale pretinse, iar pe fond, arată că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că acordarea majorărilor la salariul de bază prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 nu este prevăzută de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.

La termenul de judecată din 16 septembrie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. referitor la nemotivarea hotărârii judecătorești și a rămas în pronunțare asupra recursului prin prisma acestei critici de nelegalitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea instanței de fond prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu de instanța de recurs, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că pretențiile deduse judecății sunt structurate pe trei aspecte principale și anume: 1) stabilirea salariului de bază prin luarea în considerare a unui VRS de 440,16 RON, cu începere din 09.04.2015, VRS de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015 și VRS de 605,225 RON cu începere din 01.08.2016 (VRS 484,18 RON +25%VRS, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016), 2) uniformizarea sporurilor, în sensul acordării lor la un nivel general de 45% din salariul de baza și 3) eliminarea plafonării salariului de baza la nivelul celui din anul 2022, conform O.U.G. nr. 79/2017, cu începere din 01.01.2018.

Prin sentința recurată, instanța de contencios administrativ a admis în parte acțiunea, în condițiile arătate la punctul 1.2. din preambulul prezentei decizii.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivului de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, reflectată în situația de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării, presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar și pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv și echidistant, argumentele importante ale părților, deoarece toate aceste situații pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât și motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanță este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanța de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanței de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanța de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanță, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părții la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Astfel, din conținutul sentinței recurate, rezultă că instanța de fond și-a circumscris motivarea soluției doar în ceea ce privește pretențiile reclamanților referitoare la cuantumul procentual al sporurilor acordate prin deciziile emise de Președintele Curții de Apel Cluj și la plafonarea salariului de bază pentru anul 2022 stabilită prin Legea nr. 153/2017, în temeiul raționamentului expus constatând legalitatea celor trei decizii și respingând acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind recalcularea salariilor pe baza unui VRS de 605,225 RON cu începere din data de 01.08.2016, instanța de fond și-a raportat argumentația exclusiv la o hotărâre judecătorească definitivă obținută de consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Caraș-Severin prin care acestora le-au fost recunoscute pretențiile similare cu ale reclamanților din prezenta cauză, apreciind că din această perspectivă "solicitarea reclamanților este întemeiată".

Cu toate acestea, în paragraful următor al sentinței, instanța de fond afirmă că "solicitarea reclamanților de acordare a unui VRS de 605,225 RON este neîntemeiată", cu argumentul că majorarea de 25% nu se aplică la VRS 484,18 RON, ci la salariul de bază aferent lunii iulie 2016 salariu care este calculat pe baza unei VRS de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

În temeiul raționamentului juridic redat rezumativ în cele de mai sus, instanța de fond, în dispozitivul sentinței recurate, dispune, pe de o parte, obligarea Curții de Apel Cluj la emiterea unor noi decizii prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.08.2016, pe baza unui VRS de 484,18 RON și prin majorarea cu 25% a salariului de bază față de nivelul lunii iulie 2016, iar, pe de altă parte, respinge cererea de anulare a deciziilor emise anterior de Președintele Curții de Apel Cluj și care stabileau drepturile salariale ale reclamanților pentru aceeași perioadă pentru care s-au admis pretențiile de majorare a acestora.

În contextul situației de fapt și a celei judiciare prezentate anterior, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este afectată de viciul nemotivării ce conturează ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., din perspectiva următoarelor aspecte:

- Judecătorul fondului nu a analizat în integralitatea lor pretențiile reclamanților, în sensul că reținut legalitatea celor trei decizii emise de Președintele Curții de Apel Cluj, doar prin raportare la cuantumul sporurilor stabilite și la plafonarea impusă de Legea nr. 153/2017, fără a observa că demersul judiciar viza și perioada pentru care trebuiau stabilite salariile cu luarea în calcul a majorării valorii de referință sectorială. Astfel, în timp ce reclamanții au solicitat prin acțiune, stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unui VRS în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, iar prin actele administrative contestate aceasta majorare se acordase începând cu data de 26.10.2015, prima instanță a menținut deciziile Președintelui Curții de Apel Cluj ca fiind legale, fără a aduce niciun argument în susținerea respingerii solicitării de acordare a VRS începând cu o dată anterioară decât cea prevăzută în actele contestate.

- Motivarea soluției pronunțate asupra capătului de cerere privind recalcularea salariilor reclamanților pe baza unui VRS de 605,225 RON, cu începere din data de 01.08.2016 este contradictorie și confuză, în sensul că, deși îl consideră întemeiat în baza unei decizii de practică judiciară, prin care se stabilise, cu caracter definitiv, că persoane aflate în situație similară cu a reclamanților beneficiază de indemnizații calculate la un VRS de 605,225 RON (rezultat din VRS 484,18 RON + majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2006), in continuarea argumentației consideră că nu este întemeiată pretenția de acordare a VRS de 605,225 RON, apreciind totodată că cererea va fi totuși admisă sub altă formă de calculare a majorării, nesolicitată de reclamanți și nepusă în dezbaterea contradictorie a părților.

- Abordarea contradictorie și cu o motivare eliptică din partea instanței de fond a demersului judiciar al reclamanților a condus și la o contrarietate a soluțiilor dispuse în dispozitivul sentinței recurate, în sensul că, pe de o parte, se obligă pârâta Curtea de Apel Cluj la emiterea unor noi decizii prin care să se recalculeze retroactiv drepturile salariale ale reclamanților, iar pe de altă parte se respinge acțiunea în anularea deciziilor anterioare, care vizau stabilirea unor drepturi salariale pentru aceeași perioadă pentru care s-a admis acțiunea reclamanților și care, în mod evident, aveau, cel puțin parțial, prevederi contrare solicitărilor reclamanților din prezenta acțiune, constatate, de altfel, întemeiate prin aceeași sentință.

În raport de constatările făcute de Înalta Curte și expuse în considerentele prezentate mai sus, se reține că nu se poate exercita controlul judiciar cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății, analiza judiciară și motivarea sentinței de către instanța de fond fiind deficitare, iar soluția pronunțată nu reflectă o dezlegare judicioasă și corectă a raportului juridic litigios, aptă de a fi pusă în executare în condițiile legii contenciosului administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în acord cu dispozițiile prezentei decizii; în rejudecare, instanța urmează a analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței civile nr. 1417 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.