ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată la 17.07.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței anularea Hotărârii nr. 17/07.03.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj prin care s-au pronunțat cu privire la contestația depusă de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22/05.02.2018, hotărâre comunicată către reclamanți la data de 28.06.2018, precum și recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Ploiești, Curtea de Apel Mureș, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul Curții de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău.

De asemenea, au solicitat:

- sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4844 pronunțată în data de 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând deopotrivă și cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Reclamanții B., C., D., E., F. și H. au exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței de mai sus și, printr-o cerere comună, fără a încadra expres criticile în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au invocat greșita interpretare și aplicare a normelor legale incidente în cauză.

În motivarea cererii de recurs, în esență, recurenții-reclamanți au arătat că se încadrează în categoria celor al căror salariu de bază din decembrie 2017, majorat cu 25% depășește nivelul salariului de bază prevăzut pentru anul 2022, restul colegilor grefieri salariul fiind stabilit conform art. 38, respectiv prin majorarea componentelor cu 25%, fiind singuri angajați ai sistemului judiciar cărora salariul a scăzut începând cu luna ianuarie 2018.

Au mai învederat că în anexele Deciziei nr. 22/05.02.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Cluj, informaticienilor care potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 se află în aceeași grilă de salarizare cu grefierii li s-au acordat și calculat sporuri în cuantum de 45%. Ulterior, salariile lor au revenit la cuantumul anterior aplicării Legii nr. 153/2017, cu aceleași sporuri de 45%.

Din verificările efectuate la serviciul contabilitate pe lângă cele 6 grefiere semnatare ale recursului, au arătat că mai exista pe raza Tribunalului Sălaj doar un grefier aflat în aceeași situație, respectiv la Judecătoria Șimleu Silvaniei, fiind astfel 7 grefieri cu salariul micșorat datorită acordării sporului maxim de 45% specialiștilor IT. La Tribunalul Sălaj sunt în plată cinci specialiști IT al căror spor nemeritat ar acoperi prin "artificiu contabil"diferența dintre un grefier cu vechime maximă în specialitate de la Judecătoria Zalău, ajungându-se astfel la o normalitate, la o egalitate cu grefierul SS cu o vechime peste 20 ani, dar care are șansa de a fi angajat la o altă curte, respectiv Bacău, București sau Mureș.

Din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) și art. 5 din Capitolul VIII din Anexa V din lege, rezultă faptul că sporurile la care este îndreptățit personalul auxiliar de specialitate, potrivit legii-cadru, trebuie calculate și acordate în întregime cumulat la salariul de bază.

Diferența salariului brut între un grefier al Judecătoriei Zalău și un grefier angajat al Judecătoriei Bacău este lunar de 1061 RON și, după cum se poate observa, lipsa procentului de 15% tăiat din sporul neuropsihic face diferența față de celelalte curți care au acordat sporurile integral, conform Legii nr. 153/2017.

Au mai învederat că instanța de fond, Curtea de Apel București, în mod greșit a reținut că sunt neîntemeiate apărările lor prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor lor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel București, a Curții de Apel Bacău și a Curții de Apel Mureș, întrucât nu se află în aceeași situație.

În continuare, au precizat că, deși ordonatorii de credite sunt diferiți, Curțile de Apel Bacău, București și Mureș au stabilit cuantumul procentual la sporurilor raportându-se la fondul de salarii și nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situație de discriminare între grefierii din cadrul Curții de Apel Cluj - Judecătoria Zalău și cei din cadrul Curților de Apel București, Mureș și Bacău.

De asemenea, au mai învederat că toate cele trei curți amintite mai sus au hotărât că numai pentru personalul auxiliar de specialitate care potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, vor beneficia de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 cu aplicarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare și sporului pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de o parte dintre reclamanți, intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În cadrul întâmpinării sale, intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a arătat, în esență, că, în ceea ce privește calculul sporurilor, a ținut seama de plafonarea de 30,% impusă prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, inclusiv în ceea ce privește acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, încadrarea în limita maximă fiind explicitată detaliat potrivit punctului de vedere exprimat de Compartimentul resurse umane din cadrul Curții de Apel Cluj.

De asemenea, a mai arătat că încadrarea salarială a personalului auxiliar de specialitatea și a personalului conex respectă reglementările prevăzute de art. 10 coroborat cu art. 17 din Anexa V din Legea n r. 153/2017 în ceea ce privește stabilirea salariului de bază brut pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută și de nivelul studiilor, precum și în raport de vechimea în specialitate, cu acordarea gradației corespunzătoare în funcție de tranșă de vechime inclusiv acordarea procentelor de 5%, respectiv 7,5%, în funcție de nivelul instanței la care personalul își desfășoară activitatea.

Decizia nr. 22/2018 emisă de președintele Curții de Apel Cluj privind stabilirea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul Curții de Apel Cluj, al tribunalelor și al judecătoriilor arondate acesteia, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, ținând seama de cerința aplicării etapizate a Legii nr. 153/2017 impusă prin prevederile art. 38 alin. (1), precum și de încadrarea în limita maximă de 30% din suma salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite potrivit prevederilor art. 25 alin. (1).

Prin urmare, componentele drepturilor salariale ale reclamanților, respectiv cuantumul brut al salariului de bază, precum și cuantumul brut al sporurilor rămase în afara salariului de bază, au fost majorate cu 25% față de cuantumul din decembrie 2017.

La rândul său, intimatul-pârât Tribunalul Sălaj, în cadrul întâmpinării, a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe considerentul că motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a arătat, în esență, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente, respectiv Legea nr. 153/2017.

Astfel, a învederat intimatul-pârât că legiuitorul a dorit să realizeze o tranziție între vechile legi de salarizare (Legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010) și Legea nr. 153/2017, în privința căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea pornește de la premisa că salariile prevăzute de noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcție, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) și (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creșteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, legea prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat în articolul 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziții între vechile legi de salarizare și noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât și a sporurilor și a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Dacă anumite categorii de personal, prin creșterea salarială reglementată de art. 38 alin. (3) lit. a), ating sau depășesc salariul de bază stabilit de lege pentru anul 2022, rezultă că în privința acestora nu se mai pune problema aplicării etapizate a legii, motiv pentru care se vor stabili toate drepturile salariale (salariul de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, dar și sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele, premiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare) potrivit noii legi.

Creșterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din lege este prevăzută cu scopul aplicării etapizate a legii. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres modalitatea de stabilire a sporurilor în situația acordării salariului stabilit pentru anul 2022, soluția decurge logic din faptul că pentru aceste categorii de personal legea nu se aplică etapizat, ci sunt salarizați direct la nivelul menționat în anexele Legii nr. 153/2017.

Așadar, contrar susținerilor reclamanților, nu se poate constata că prin actele atacate s-ar fi creat o discriminare în rândul personalului auxiliar, modalitatea distinctă de stabilire a sporurilor fiind reglementată chiar de legiuitor.

De altfel, prin Decizia CCR nr. 818/2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusă a arătat că prin recurs reclamanții au criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, fără a aduce vreo critică soluției date pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, iar soluția pronunțată de instanță cu privire la această excepție a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că nu are calitate procesuală în prezenta cauză.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenții-reclamanți B., C., D., E., F. și H. nu au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, deși acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiile art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03 iunie 2019 a fixat primul termen de judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B., C., D., E., F. și H. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, reamintește Înalta Curte că, în ceea ce privește excepția nulității recursului ce face obiectul judecății, astfel cum a fost recalificată de către instanță, Tribunalul Sălaj invocând inadmisibilitatea recursului, a fost soluționată în ședința publică de față, înainte de închiderea dezbaterilor, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de către instanță la pronunțarea acestei soluții fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z. au calitatea de personal auxiliar de specialitate - grefieri - în cadrul Judecătoriei Zalău.

Prin Decizia nr. 22 din data de 5 februarie 2018 emisă de Președintele Curții de Apel Cluj s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul Curții de Apel Cluj, al tribunalelor și al judecătoriilor arondate acesteia, să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din această decizie corespunzător funcției, gradului/treptei, gradației și coeficientului, aferente studiilor, vechimii în muncă și vechimii în specialitate avute de către fiecare persoană în parte.

Reclamanții au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 22 din data de 5 februarie 2018 emisă de președintele Curții de Apel Cluj.

Prin Hotărârea nr. 17 din 7 martie 2018 Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a respins contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22/2018 emisă de președintele Curții de Apel Cluj.

În acest context, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

- anularea Hotărârii nr. 17/07.03.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj prin care s-au pronunțat cu privire la contestația depusă de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22/05.02.2018,

- recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Ploiești, Curtea de Apel Mureș, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul Curții de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău,

- revocarea Deciziei nr. 22 din data de 05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Cluj și obligarea la emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Zalău cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizație cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a următoarelor sporuri: porul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare; sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care i s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Mureș;

- obligarea pârâților: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința recurată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, fiind respinsă, ca atare, acțiunea formulată în contradictoriu cu această autoritate, iar pe fond acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici cu privire la soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu această parte sub acest aspect, astfel că, nefiind recurată, această soluție pronunțată de prima instanță cu privire la excepție, a căpătat autoritate de lucru judecat, devenind definitivă.

Din dezvoltarea criticilor recurenților-reclamanți aduse sentinței de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârii fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept aplicabile în speță, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, în vederea eliminării discriminării față de aceeași categorie de personal din cadrul altor angajatori, cum ar fi Curțile de Apel Bacău, București, Ploiești și Mureș care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și care beneficiază de sporuri în procent de 45% mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și areat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul Curții de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău.

Această critică este nefondată, instanța de control judiciar reținând mai întâi că Decizia atacată (Decizia nr. 22/05.02.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Cluj) a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce prevăd că:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Alineat 6 "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Reiese, deci, că majorarea începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, observă opțiunea legiuitorului de a realiza o tranziție între vechile Legi de salarizare legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010) și Legea 153/2017, în privința căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea pornește de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcție, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) și (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creșteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumului brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Numai în situația în care salariile de bază și sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Potrivit art. 25 din același act normativ "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Ori, din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Curtea de Apel Cluj.

Cu toate acestea, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 30%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispozițiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizația de încadrare.

Reclamanților le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VIII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. ".

art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

După cum se observă, art. 24 stabilește limita maximă a fiecărui spor ce poate fi acordat, prin trimitere la anexe, iar art. 25 stabilește limita maximă a sumei sporurilor. Atunci când legiuitorul a dorit să instituie o excepție de la prevederile art. 25 alin. (1), a făcut-o în mod expres, în alin. (2) al aceluiași articol. Nu în ultimul rând, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VII anexa V stabilesc cuantumul maxim al fiecărui spor, însă cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit.

Astfel, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

În aceste condiții, reclamanților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamanții au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, contrar susținerilor acestora, se observă că textele art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocație în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ținut de obligația de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Majorarea drepturilor salariale în anul 2018, prin aplicarea altui procent de creștere decât cel stabilit de legiuitor (de 25 %), respectiv solicitarea de a se acorda salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care să se adauge un cuantum total de 45 % al sporurilor nu poate primită, deoarece astfel s-ar încălca și prev. art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Instanța apreciază că disciplina financiar-bugetară trebuie respectată de către fiecare ordonator de credite. În acest sens referirile făcute la deciziile altor ordonatori de credite nu pot fi primite, marja de apreciere a fiecărei conduceri administrativ judiciare neputând reprezenta suportul unor argumente legate de existența unei discriminări așa cum aceasta este definită în legea specială.

Totodată, sunt neîntemeiate alegațiile recurenților-reclamanți prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel Bacău, ai Curții de Apel București, ai Curții de Apel Ploiești și ai Curții de Apel Mureș, întrucât aceste categorii de angajați (reclamanții și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți, iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

Astfel, nu poate fi reținut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017, întrucât nu se invocă tratament diferențiat prin raportare la salariul stabilit pentru grefieri care desfășoară aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, același grad profesional cu reclamanții, ci se solicită raportarea la situația grefierilor de la alte instanțe de judecată ale căror drepturi salariale sunt stabilite de alt ordonator principal de credite, astfel că nu se poate reține tratamentul diferențiat.

Dintr-o altă perspectivă, se apreciază că prin discriminare se înțelege, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Or, nu aceasta este ipoteza în speță, a neacordării unui drept prevăzut de lege, instanța de fond observând în mod judicios că drepturile salariale au fost corect determinate și neidentificând niciun motiv de nelegalitate care să justifice pronunțarea unei soluții de anulare a actului și obligare la recalculare.

Așadar, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secțiunea a 4 a din Capitolul VII, cuantumul drepturilor salariale ale reclamantelor a fost stabilit în mod unitar și nediscriminatoriu pentru personalul aflat în condiții identice de funcții, grade/trepte și gradații, vechime în muncă și în specialitate.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității, nu și celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

De altfel, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele 1publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățil