Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2021
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2021

HOTĂRÂRE
21.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins". I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1172 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată,
ÎCCJ 2022-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2021-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5336/2021
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parche
ÎCCJ 2021-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2021
Ședința publică din data de 5 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la 17.07.2018 pe rolul Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2022-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înre
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă