ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.06.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

În esență, reclamanta a arătat că, în prezent, la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Astfel, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul parchetelor aflate în aria teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a prevăzut prin Decizia nr. 14/05.03.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești că începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor aflate în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3, 4, 6,10 alin. (1)-(5), art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1)-(3), art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea 554/2004, art. 268, art. 5, art. 159, art. 166 Codul muncii, art. 2523 și 1535 C. civ. art. 14 al Convenției Europeană a Drepturilor Omului; paragraful 1 din Protocolul 12 CEDO; Deciziile nr. 2/2014, 21/2015 și 23/2016 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție.

Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii.

De asemenea, pârâții au invocat excepția lipsei de interes a cererii.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1172 din 26 martie 2019 a respins excepția lipsei de interes, invocată de ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de chemare in judecată cererea de chemare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză și motivele înfățișate

Reclamanta A. a promovat recurs împotriva sentinței civile nr. 1172 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie, invocând în mod generic dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, în esență, a învederat că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, în contextul unui scurt istoric procesual, recurenta-reclamantă a prezentat argumentele sale cu referire la motivele de recurs dezvoltate, raportat la considerentele hotărârii atacate, făcând trimitere la normele de drept prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind legea unică a salarizării.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum reiese din motivele expuse în cererea de recurs, recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de fond este o consecință a aplicării greșite a normelor de drept material.

În opinia recurentei, sintagma "unică" din denumirea legii nr. 153/2017 privind legea unică a salarizării a fost omisă de către instanța de fond, precizând că prin această sintagmă prevăzută de lege, toți grefierii din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, indiferent de ordonatorul de credite trebuie să aibă același cuantum al salariului brut, bineînțeles cu respectarea principiului al muncă egală plată egală.

În continuare în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că interpretarea noii legislații în materie de salarizare în funcție de ordonatorul principal de credite duce, în mod nelegal și, prin urmare, inadmisibil, la diferențe salariale importante, care se perpetuează și se răsfrâng asupra altor drepturi, mai exact asupra cuantumului pensiei.

De asemenea, a mai susținut recurenta că, potrivit art. 5 din același act normativ judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până Ia 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Or, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite reclamantei ca drept ar fi de 45% (25%+1 5%+5%), cum eronat s-a apreciat în cererea de chemare în judecată, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Cât privește suma sporurilor, recurenta a subliniat că instanța de fond a apreciat eronat că acesta este de 45%, de moment de ce, prin decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, arată, fără echivoc, că sporul de condiții grele și vătămătoare (toxicitate J este de 15%, sporul de suprasolicitare neuropsihică este de 25% iar sporul de vechime și de confidențialitate sunt incluse in salariul de bază.

Curtea a reținut, în mod greșit nu este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim.

Astfel cum rezultă din Anexa la decizia atacată, reclamanta a beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor 3 categorii de sporuri. Individual, fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Capitolul VIII la Legea -cadru.

În acest context, devin aplicabile întru totul disp. art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul sporurilor în discuție în limitele prevăzute de lege, ceea ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a tăcut prin neacordarea sumelor indicate anterior (cel mult 15%, cel mult 25%, ce] mult 5%) prin raportatare la indemnizație.

În fine, susține recurenta, aceste dispoziții nu au fost aplicate corect prin decizia contestată, nefiind acordate toate sporurile în discuție, in cuantumul corect, chiar dacă reflectarea unora nu s-a făcut diferențiat, ci cumulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a formulat întâmpinare cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la rândul său, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului au fost administrate proba cu înscrisuri noi.

1.5. Procedura derulată în recurs

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 aprilie 2021, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei- reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurentă procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Așa cum reiese din lucrările dosarului, recurenta-reclamantă are funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, județul Vâlcea, fiind încadrată în categoria personalului auxiliar de specialitate, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei .

Recurenta- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva Deciziei nr. 14 din data de 05.03.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care, s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor aflate în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, între care și reclamanta, beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii, respinsă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin hotărârea pronunțată la 25.04.2018.

Soluționând acțiunea reclamantei instanța fondului a constatat că este neîntemeiată, reținând, pentru situația reclamantei, aplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 5 din Anexa V, Capitolul VIII.

Astfel, în mod corect s-a reținut că decizia contestată a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017, cu privire la criticile care vizează încălcarea dispozițiilor din Constituție urmând a se pronunța Curtea Constituțională, care a fost sesizată prin sentința recurată cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește criticile referitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Curtea de Apel Timișoara.

Reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respective:

"art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

În aceste condiții, reclamantei nu îi este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum a susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Recurenta-reclamantă, va beneficia cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele de 15% din indemnizația lunară și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității.

Cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, instanța de control judiciar constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Așadar, recurenta nu învederează că prevederile legale au fost incorect applicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României, făcând trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap și la incidența Protocolului nr. 12 la CEDO cu privire la discriminare, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Cât privește pretinsa discriminare la care este supusă recurenta în raport de situația colegilor enunțati prin sentințele depuse la dosar, nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Așadar, nu poate proceda, sub pretextul înlăturării unei discriminări, la înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială, statuare ce este la adăpost de critică, apreciază instanța de control judiciar, reflectând o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1325/2008.

Nu în ultimul rând, invocarea unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a dreptului la acordarea celor trei sporuri nu își găsește suport în probele administrate în proces, astfel că nu reiese faptul că prin actul administrativ litigios s-ar fi diminuat un cuantum atestat judiciar anterior. În plus, reclamanților le sunt acordate sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale și se plătește efectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1172 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.