ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5336/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 14 din data de 05.03.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din decizie, solicitând revocarea acesteia și, pe cale de consecință, emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a reclamantei, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 106 din 9 aprilie 2019, a respins excepția lipsei de interes, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiate.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, care constituie motive de casare, iar pe de altă parte, au fost interpretate greșit normele legale aplicabile în cauză. Recurenta susține că instanța de fond în mod greșit a considerat faptul că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, intimatul-pârât a emis Decizia nr. 4/31.01.2018, de reîncadrare, stabilind elementele salariale în baza prevederilor art. 38, alin. (1), din lege. De altfel, urmare la contestațiile formulate împotriva Deciziei nr. 4/31.01.2018, privind stabilirea drepturilor salariate, începând cu data de OLOI.2018, în adresa de răspuns nr. x, din 13.03.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a precizat că a avut în vedere următoarele prevederi legale: "capitolul IV, art. 38, alin. (1), lit. a), alin. (6) și art. 17, din Anexa V, Cap. VIII, Secțiunea a 4-a, din Legea nr. 153/2017". Același răspuns se regăsește și în urma contestației formulate împotriva Deciziei 14/05.03.2018 (adresa nr. x, 1926, 2052/W1/2G18, din 25.04.2018). Se constată că singurele diferențe între Decizia 14 și Decizia 4 se regăsesc la anexele 1 ale acestora, respectiv la rubricile cuantumurilor sporurilor condiții deosebite de muncă (978 RON față, de 781 RON), risc și spor de confidențialitate (978 RON, față de 956 RON) și venitului salariat brut (8477 RON, față de 8257 RON). În opinia recurentei, din cuprinsul deciziilor și al "anexelor 1" nu se înțelege cum au fost stabilite drepturile salariale în cauză și reiese cu prisosință că acestea nu au fost stabilite corect, atât în privința treptelor de salarizare, cât și în raport cu valoarea de referință sectorială folosită. Adresele de răspuns la contestațiile formulate împotriva Deciziilor 4 și 14 au conținut identic, cu excepția ultimului alineat de la prima adresă, în care se face referire la emiterea Deciziei 15/05.03.2018, invocându-se asigurarea unei practici unitare în privința stabilirii, la 01.01.2018, a drepturilor salariale ale personalului Ministerului Public. Așadar, în raport de cele expuse anterior, reiese că stabilirea drepturilor salariale, în temeiul Legii nr. 153/2017, s-a făcut eronat, prin luarea în considerare a unui cuantum al valorii de referință sectoriale inferior, ceea ce a determinat cuantumul drepturilor salariale aferent anului 2022 inferior celui consemnat în Deciziile 4 si 14. Recurenta mai susține că instanța a greșit apreciind că nu se pot lua spre analiză reglementări legale anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât, mai mult decât evident, pentru stabilirea drepturilor salariale a fost folosită o valoare de referință sectorială care era reglementată de legislația anterioară. De asemenea, recurenta mai susține că înlăturarea motivului constând în nesocotirea principiului nediscriminării, invocat în contestație, nu este întemeiată, întrucât, instanța a omis faptul că face parte din familia ocupațională "Justiție", iar invocarea situației potrivit căreia la Curțile de Apel Bacău, București și Ploiești sunt ordonatori de credite diferiți este incorectă, nefiind o astfel de distincție în Legea nr. 153/2017, ori în alt act normativ, în care se face referire la familia ocupațională "Justiție". Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, precum și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv. Așadar, nu a fost calculată corect vechimea în muncă, în sensul că la stabilirea salariului s-a calculat doar cota de 2.5 %, aferentă gradației 4, în loc să se aplice progresiv gradațiile de la 1 la 4 (gradația 1-7,5%, gradația 2-5%, gradația 3-5%, și gradația 4-2,5%), așa cum prevede art. 10, alin. (4), lit. (d), din Legea nr. 153/2017, coroborat cu punctul 3, din "Nota" de la anexa V, cap. II, din aceeași lege, motiv pentru care drepturile salariale sunt afectate în mod evident prin această greșită aplicare a prevederilor legale în materie. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională și CEDO.

Apărările formulate în cauză Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că motivul de recursul întemeiat pe pct. 6 este nul iar cel întemeiat pe dispozițiile pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deși este invocat, acest motiv de recurs nu este însoțit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menționat s-ar încadra critica de nelegalitate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte mențiuni prevăzute cu caracter imperativ, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătorești, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerința imperativă a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenta-reclamantă. Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea pretinselor greșeli de judecată săvârșite de instanță, cerință nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susținerilor recurentului doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs. Prin urmare, sancțiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în Anexa nr. V, vizând familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", capitolul VIII, secțiunea a 4-a, stabilind Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex, la art. 17 prevede faptul că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt acelea prevăzute în anexă la capitolele II și III. Având în vedere art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum si cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar, conform alin. (6) al aceluiași articol în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Astfel, drepturile salariale au fost calculate și încadrate în grilele de salarizare prevăzute de Legea unică de salarizare la anexa V la capitolele II și III. Înalta Curte constată că, urmare Notei nr. x/2018 a S.R.U.D. din cadrul P.Î.C.C.J., și a adresei nr. x/23.02.2018, a fost emisă Decizia nr. 14/2018 prin care a fost modificată, în parte, Decizia nr. 4/2018, în sensul de a acorda personalului care a atins salariul de bază stabilit pentru anul 2022 și sporurile aferente din anexa Legii nr. 153/2017. Astfel a fost acordat un procent de 30% al sporurilor, repartizat astfel: 10% spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, 5% spor pentru păstrarea confidențialității și 15% spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. În raport de dispozițiile art. 38 alin. (6), coroborate cu alin. (2), precum și cu dispozițiile art. 25 - suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrana și vacanță acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. Pentru toate cele 3 sporuri prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul prevede un procent de până la 25,15 sau 5%. Recurenta a susținut faptul că la nivelul altor curți de apel sunt interpretate dispozițiile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul arătat de acestea, iar asta ar conduce la diferențe de tratament între persoane aflate în situații egale. Susținerea recurentei este neîntemeiată, întrucât cele două categorii de angajați (reclamanta și persoanele indicate prin comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, respectiv Curtea de Apel București, Curtea de Apel Bacău, iar un element esențial în aplicarea actului normativ de salarizare din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și va respinge recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca nefondat.