ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 08 mai 2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, au formulat plângere împotriva Deciziei nr. 3 din data de 30 ianuarie 2018, respectiv a Deciziei nr. 23 din data de 26 februarie 2018, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01 ianuarie 2018, susnumiții reclamanți, personal auxiliar de specialitate, să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din deciziile anterior menționate și au solicitat:
- anularea Deciziei nr. 3 din data de 30 ianuarie 2018, respectiv a Deciziei nr. 23 din data de 26 februarie 2018, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj;
- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la emiterea unor noi decizii de încadrare și salarizare a reclamanților, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- obligarea pârâților la plata diferenței între remunerația plătită reclamanților începând cu data de 01 ianuarie 2018 și cea la care erau îndreptăți.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 4482 din 05 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
- a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, invocată prin întâmpinare;
- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 4482 din 05 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B., F., J., C., G., L., D., H., A., E., I., K., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.
Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, apreciind că acest articol reglementează o plafonare ce nu poate depăși 30% pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nicidecum pe fiecare salariat în parte, în acest sens fiind și precizările Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Totodată, recurenții-reclamanți au arătat că interpretarea dispozițiilor art. 25 din Legea 153/2017 s-a făcut diferit în ceea ce privește emiterea tichetelor de vacanță pentru anul 2018, cu toate că este vorba de același articol și de același ordonator de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în prima situație s-a luat în calcul faptul că plafonarea de 30% se face pe salariat (în cazul emiterii deciziilor contestate), iar în a doua situație s-a luat în calcul faptul că plafonarea de 30% se face pe ordonator de credite (emiterea tichetelor de vacanță).
Nu în ultimul rând, au susținut că au fost interpretate defectuos dispozițiile art. 25 din Legea 153/2017 în emiterea deciziilor contestate, în situația în care alte parchete de pe lângă curți de apel au ținut cont la stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 01 ianuarie 2018 de faptul că plafonarea de 30% a sporurilor se face pe ordonator de credite și nu pe salariat.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 aprilie 2019, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 38 alin. (2) și (6) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu prevederile art. 25 din aceeași lege.
II. Soluția instanței de recurs
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că criticile invocate de recurenții-reclamanți se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vor fi analizate raportat la acest motiv de casare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B., F., J., C., G., L., D., H., A., E., I., K. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, reclamanții fac parte din categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău, Judecătoria Șimleu Silvaniei și de pe lângă Judecătoria Jibou.
Prin Decizia nr. 3/30.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a cărei anulare se solicită, s-a dispus ca, începând cu data de 01 ianuarie 2018, reclamanții să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.
Prin Decizia nr. 23/26.02.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost modificată în parte Decizia nr. 3/30.01.2018, la emiterea actelor administrative contestate, fiind avute în vedere dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:
"cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
De asemenea, alin. (6) al art. 38 prevede, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".
Art. 25 din aceeași lege prevede limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi:
"(1)Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".
Referitor la criticile vizând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, privind limitele stabilirii și acordării cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse în consecință.
Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că:
"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."
Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 15/2021, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care reglementează limitele stabilirii și acordării cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar:
"79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege și în anexele nr. I-VIII". Așadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege și în anexele sale și interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Așa cum s-a reliefat mai sus, soluția legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiției, categorie din care face parte și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:
a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].
b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).
Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
Un alt aspect care se impune a fi lămurit vizează identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), având în vedere că titularii cererilor de chemare în judecată fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.
Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: "Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu".
Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".
În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.
Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.
Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative.
De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.
Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale."
Față de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către prima instanță a normelor de drept material din cuprinsul Legii nr. 213/2015 (în principal art. 38 alin. (3) și (6), coroborate cu prevederile art. 25 din aceeași lege), referitoare la dispozițiile care reglementează limitele stabilirii și acordării cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar sunt corecte, fiind congruente celor statuate prin Decizia nr. 15/28.06.2021.
Ca urmare a caracterului obligatoriu al acestei decizii, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune dezvoltarea considerentele instanței de recurs asupra criticilor recurenților-reclamanți, constatând că actele administrative contestate în cauză, emise cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) și (6) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu prevederile art. 25 din aceeași lege, sunt legale, urmând a fi menținută soluția pronunțată de către prima instanță. Astfel, argumentele prezentate de către recurenții-reclamanți, cu privire la nelegalitatea actelor administrative contestate, sunt neîntemeiate, aspect confirmat și de considerentele Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De altfel, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017 revine ordonatorului de credite competența de a stabili nivelul sporurilor în discuție. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuție și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.
Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. În plus, legiuitorul însuși definește la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".
În cauza de față însă, nu reiese că partea pârâtă și-ar fi exercitat cu exces de putere marja de apreciere în stabilirea cuantumului sporurilor litigioase, câtă vreme, ca efect al aplicării Legii nr. 153/2017, nu rezultă că reclamanții ar fi înregistrat vreo scădere a drepturilor salariale din precedent (salariul de bază + sporuri) sau vreo pierdere de drepturi salariale avute anterior.
Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții B., F., J., C., G., L., D., H., A., E., I., K. împotriva sentinței civile nr. 4482 din 05 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.