ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 30.05.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, anularea Hotărârii nr. 5/16.03.2018 emise de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 7/02.02.2018, cu consecința anulării acestei decizii și a emiterii unei noi decizii de încadrare și salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 390 din 4 februarie 2019, Curtea a respins acțiunea reclamantelor, ca rămasă fără obiect, reținând că, prin Decizia nr. 24/06.03.2018 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, au fost modificate anexele 1-4 ale Deciziei nr. 7/02.02.2018, fiind stabilite pentru reclamante alte indemnizații începând cu 01.01.2018, astfel că Decizia nr. 7/2018 nu mai produce niciun efect.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele A., B., C., D., E., F. și G. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În susținerea recursului, recurentele-reclamante au reprodus conținutul acțiunii introductive de instanță.

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante A., B., C., D., E., F. și G. nu au înțeles să invoce niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor în reglementarea motivelor de casare.

Recurentele-reclamante s-au limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, fără, însă, a se referi la soluția primei instanțe, care a respins acțiunea, ca rămasă fără obiect.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante nu și-au circumstanțiat în niciun mod criticile, în sensul invocării unuia dintre cazurile prevăzute la punctele 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar alegațiile lor nu combat în niciun fel legalitatea hotărârii instanței de fond.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepția invocată de intimatul-pârât este întemeiată, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A., B., C., D., E., F. și G. împotriva sentinței nr. 390 din 4 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.