ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, la data de 07 septembrie 2019, reclamanții A. și B. au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 10 din data de 31 mai 2019 și au solicitat:

- admiterea plângerii;

- anularea Hotărârii nr. 10 din 31 mai 2019 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care a solicitat reîncadrarea și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 25/26.03.2019, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;

- emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019 cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului;

- obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit solicitării menționate anterior și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 789 din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 martie 2020, intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 04 martie 2022, recurenții-reclamanți au învederat că, urmare a pronunțării deciziei definitive nr. 1604/02.12.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost emisă de intimatul-pârât Decizia de salarizare a acestora nr. 92/11.12.2020, în sensul celor solicitate în prezenta cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Totodată, interesul trebuie să fie determinat, această condiție vizând stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea pentru recurenții-reclamanți a unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019, cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv conduita părților în raport de actul administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, ulterior pronunțării sentinței de fond, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la emiterea în ceea îi privește pe recurenții-reclamanți a Deciziei nr. 92/11.12.2020, în sensul acordării vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului, conform Anexei V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare începând cu data de 01 decembrie 2020, precum și cu plata diferențelor salariale pentru perioada 23 iulie 2018 - 30 noiembrie 2020.

Așadar, eventuala admitere a prezentului demers judiciar nu ar determina dobândirea de către reclamanți a unui folos personal concret, anume emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019, cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursursului, având în vedere că recurenților-reclamanți, ulterior pronunțării sentinței recurate, le-a fost emisă de intimatul-pârât decizia salarială în sensul solicitat în cauză. Prin urmare, interesul de a acționa al acestora nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.