ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6291/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 august 2018, pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, au solicitat:

(i) anularea Ordinului nr. 906/24 mai 2018 și a Ordinului nr. 907/24.05.2018, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

(ii) obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - ordonator principal de credite să emită noi ordine de salarizare care să înlocuiască ordinele sus-amintite, cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017;

(iii) obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariate ca urmare a emiterii noului ordin de salarizare, începând cu data de 01.01.2018, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenței fiecărui venit net până la data plății efective.

Prin sentința nr. 5446 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 5446 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanții susțin că, potrivit dispozițiilor art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitate neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Arată recurenții-reclamanți că, prin ordinele atacate, sumele aferente acestor sporuri nu au fost stabilite separat, ci cumulat și au fost acordate diferențiat pentru fiecare dintre procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Ca urmare, au fost încălcate principiile stabilite prin art. 6 din Legea nr. 153/2017, respectiv:

- principiul legalității și principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, care urmărește să asigure predictibilitatea salarială pentru personalul din sectorul bugetar; în acest sens, verificând sumele din anexele ordinelor, se observă că nu se pot stabili cuantumurile în care au fost acordate fiecare din cele două sporuri;

- principiul nediscriminării, care instituie tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;

- principiul egalității, care asigură plata salariilor de bază egale pentru muncă cu valoare egală; deși toți procurorii și personalul asimilat acestora își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cele două sporuri au fost acordate în mod diferențiat, procentele fiind cuprinse între 13% și 17%;

- principiul ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceleiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.

Susțin recurenții-reclamanți că sporurile nu au fost calculate procentual, prin raportare la indemnizația de încadrare, astfel cum prevăd dispozițiile legale, ci sub forma unui cuantum. Noțiunea de cuantum a fost utilizată în cuprinsul Legii nr. 330/2009, însă ulterior, în Legea nr. 284/2010 nu s-a mai folosit această sintagmă, ci s-a stabilit posibilitatea acordării unui spor pentru risc și suprasolicitate neuropsihică de până la 25% și a unui spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la indemnizația lunară de încadrare, respectiv la salariul de bază lunar, formulare juridică regăsită și în Legea nr. 153/2017.

Învederează recurenții că, din anexa la ordin, rezultă că procentul de 15% al sporului pentru condiții deosebite de muncă este calculat corect la indemnizația de încadrare, dar nu același lucru se poate spune în ceea ce privește procentul de 30%, alcătuit din 25% spor pentru risc și suprasolicitate neuropsihică și 5% spor de confidențialitate, care nu a fost acordat integral.

Totodată, arată că, în dosarul de fond a fost depus Ordinul nr. 1153/25.06.2018, emis de PÎCCJ, prin care, începând cu data de 14.05.2018, se acordă procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor un spor de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoare, calculat la indemnizația de încadrare, prin acest ordin fiind înlocuită noțiunea de cuantum spor condiții cu cea de spor condiții, în acord cu prevederile art. 4 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

Recurenții-reclamanți fac trimitere și la cadrul normativ incident în materia salarizării personalului bugetar, începând cu data de 09.04.2015, în referire la Legea nr. 71/2015, care a modificat și completat O.U.G. nr. 83/2014, raportat la Decizia interpretativă nr. 23/2016 a Înaltei Curți, prin care s-a statuat cu privire la interpretarea art. 1 alin. (1), (2) și (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 906 din 24 mai 2018 au fost stabilite drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru perioada 2 ianuarie 2018 – 30 aprilie 2018, respectiv indemnizația de încadrare, cuantumul sporurilor de risc și confidențialitate și cuantumul sporului de condiții deosebite de muncă, iar prin Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 907 din 24.05.2018 s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților începând cu data de 1 mai 2018.

Reclamanții au contestat cele două ordine din perspectiva cuantumului și modului de stabilire a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității. Au susținut, în esență, că cele două sporuri, deși sunt prevăzute de lege în formă procentuală, de 25% și 5% aplicate la indemnizația brută de încadrare, nu au fost astfel stabilite și acordate în actele de salarizare, ci s-a prevăzut doar un cuantum specific, cumulat, al celor două sporuri, care, raportat la indemnizația de încadrare, se situează sub procentul legal de 30%.

Soluționând cererea dedusă judecății, instanța de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reținând că reclamanților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea sporurilor în cuantum maxim, ci cuantumul acestora este supus unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele din Anexa V și interdicția depășirii pragului prevăzut de 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Pentru soluționarea recursului, Înalta Curte are în vedere următoarele norme din Legea nr. 153/2017, incidente speței:

Art. 24 - "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 – VIII".

Art. 25 alin. (1) - "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Totodată, potrivit art. 4 și 5 din Anexa V, cap. VIII:

Art. 4 – "(1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat."

Art. 5 – "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți, menținând soluția primei instanțe, cu observația că reclamanții s-au rezumat, în calea de atac, la reluarea argumentelor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a contesta efectiv considerentele sentinței recurate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, anterior citate, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci a statuat o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte, prevăzând și condiția ca suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat, să nu depășească 30% din totalul bugetului salarial pentru fiecare ordonator de credite.

În speță, reclamanții au beneficiat de acordarea sporurilor de risc și confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, cu respectarea condiționării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanților respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Înalta Curte are în vedere și că, prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie interpretativă, obligatorie pentru instanțele de judecată de la publicarea în Monitorul Oficial, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, în considerentele deciziei interpretative s-a mai statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

În speță, reclamanților le-a fost acordat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la valoarea maximă de 15% din indemnizația brută lunară, iar în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, acestea au fost stabilite la o valoare cumulată de până în 15 % din salariul de bază, fiind astfel respectată atât limita maximă aferentă fiecărui spor, cât și limita maximă aplicabilă tuturor sporurilor. După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acordarea globală a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității nu reprezintă o practică administrativă nelegală, contrară Legii nr. 153/2017, stabilirea concretă a cuantumului sporurilor salariale intrând în marja de apreciere a angajatorului, iar acest raționament este confirmat de considerentele nr. 84 și nr. 86 ale Deciziei nr. 15/2021, anterior prezentate.

În recurs, reclamanții au mai susținut că s-au stabilit procente diferențiate ale celor două sporuri în cazul personalului care își desfășoară activitatea în aceleeași condiții. Or, aceste critici au un caracter generic, nefiind indicate cazuri concrete de aplicare diferențiată, în cadrul aceluiași ordonator de credite, a sporurilor în discuție, pentru persoane care prestează aceeași activitate în condiții identice.

În măsura în care cazurile invocate se referă la cuantumul sporurilor calculate de alți ordonatori secundari de credite (după cum s-a susținut în acțiune), sunt incidente considerentele deciziei interpretative obligatorii nr. 15/2021 a ICCJ, prin care s-a arătat că: "95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii."

Cât privește invocarea de către recurenții-reclamanți a cadrului normativ în materia salarizării, astfel cum a fost conturat prin adoptarea Legii nr. 71/2015, Înalta Curte constată că acest act normativ nu este incident în cauza de față și nu prezintă relevanță în dezlegarea chestiunii disputate, în raport de obiectul cererii introductive, care privește contestarea sporurilor salariale stabilite de angajator în favoarea reclamanților conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017. De altfel, Legea nr. 71/2015 a fost invocată pentru prima dată în recurs, nefăcând parte din temeiul de drept al acțiunii, iar recurenții-reclamanți nu au detaliat în ce modalitate produce efecte acest act normativ în prezenta cauză, în condițiile în care este anterior dispozițiilor Legii nr. 153/2017 în temeiul cărora au fost emise cele două ordine contestate.

În consecință, în speță nu se poate decela o cauză de nulitate a ordinelor de salarizare atacate, dedusă din modul de stabilire a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității cuvenite reclamanților, instanța de fond pronunțând o soluție legală de respingere a acțiunii, dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 și 25 alin. (1), raportat la art. 4 și 5 din Anexa V, cap. VIII la Legea nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva sentinței nr. 5446 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2021.