ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1168/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, anularea Ordinului nr. 1219 din data de 27 iunie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea acestui pârât - ordonator principal de credite - să emită un nou ordin de salarizare care să înlocuiască ordinul menționat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale ca urmare a emiterii noului ordin de salarizare, începând cu data de 01.06.2018, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă, de la data scadenței fiecărui venit net până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 690 din 22 februarie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut trimitere la art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, susținând, în esență că, în conformitate cu dispozițiile textului de lege menționat, trebuie să fie calculate cele două sporuri, respectiv sporul pentru risc și suprasolicitare neurpsihică de 25% și sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, care se aplică la salariul de bază lunar, în cazul său la indemnizația lunară de încadrare si nu sub formă de cuantum, începând cu 01.01.2018,

Potrivit recurentului, prin ordinul contestat au fost încălcate mai multe principii stabilite prin art. 6 din Legea nr. 153/2017, făcând referire la principiile legalității, transparenței, nediscriminării, egalității și al ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu. în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.

Astfel, a arătat că, prin ordinul contestat, sporurile pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și cel pentru păstrarea confidențialității, nu au fost calculate la indemnizația de încadrare așa cum prevăd dispozițiile art. 5 din lege, ci sub formă de cuantum, fiind acordate în mod diferențiat, procentele fiind cuprinse între 13% și 17%, chiar dacă procurorii și personalul personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului nr. 1219 din data de 27 iunie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea acestui pârât - ordonator principal de credite - să emită un nou ordin de salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale astfel rezultate.m actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar reține că la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2007, recurentul criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor, sporuri care nu au fost stabilite în nivelul prevăzut de lege, existând diferențe salariale între anagați, deși își desfășoară activitatea în aceleași condiții

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 și, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Așa fiind, cum în mod corect a stabilit Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin(.6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, prevedrile Legii nr. 153/2017 stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

Astfel, din interpretarea coroborată a textelor de lege menționate nu rezultă că suma sporurilor cuvenite ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că între dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de art. 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi nu există un raport de genul celui menționat de recurentul-reclamant ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1 din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurent, se observă, cum de altfel și prima instanță a sesizat, că reclamantul nu a relevat existența unor magistrați care sunt în aceeași situație, iar sporurile în discuție le sunt stabilite la un nivel superior.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu ar putea reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 690 din 22 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.