ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2385/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 1 martie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ("PÎCCJ"), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ("PCAB"), Parchetul de pe lângă Tribunalul București ("PTB")și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, să emită ordine de salarizare:

- începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și

- începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

(ii) obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care reclamanții l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

(iii) în subsidiar, obligarea pârâților să procedeze la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Prin sentința civilă nr. 3119 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive;

(ii) a admis cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice;

(iii) a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine de salarizare pentru reclamanți, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și de 445,5 RON pentru perioada 1.12.2015-1.10.2016;

(iv) a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamanților diferența salarială dintre venitul calculat potrivit noilor ordine de salarizare și venitul efectiv încasat, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă de la data exigibilității fiecărui venit până la data plății efective.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susține recurentul-pârât că, anterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, care a modificat O.U.G. nr. 57/2015, nu era reglementată legislativ o diferențiere între drepturile salariale prevăzute de lege și cele rezultate prin includerea sporurilor sau creșterilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești. În consecință, prin Ordinul nr. 322/2017, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.10.2016.

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, soluția instanței de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, întrucât nicio dispoziție legală nu reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea stabilită prin sentința recurată. Este, astfel, încălcat principiul separației puterilor în stat, atributul legiferării aparținând puterii legislative, instanța judecătorească doar aplicând legile în vigoare și neavând dreptul de a crea alte norme, prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluții legislative viitoare.

Circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât PÎCCJ susține încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, instanța de fond aplicând retroactiv prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial.

Mai arată recurentul-pârât că, anterior datei de 01.10.2016, nu existau în plată, la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", creșterile salariale solicitate prin acțiune de reclamanți. După pronunțarea deciziei Curții Constituționale, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, aceasta valoare fiind avută în vedere, de la aceeași dată, de Înalta Curte de Casație și Justiție în salarizarea personalului propriu, conform Ordinelor Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2016.

3.2. Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenții- pârâți au prezentat cadrul legislativ incident în materia drepturilor salariale, ulterior adoptării Legii nr. 284/2010, făcând trimitere la Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 80/2010, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014 și O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016.

Susțin recurenții-pârâți că, ulterior declarării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, a emis ordinul de salarizare prin care s-a recunoscut și calculat indemnizația de încadrare cuvenită procurorilor în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016. Ulterior, ordonatorul secundar de credite, respectiv Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a procedat la calcularea salariilor în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și cu prevederile O.U.G. nr. 20/2016.

Totodată, mai arată recurenții-pârâți PCAB și PTB că, prin Ordinul nr. 897/22.05.2018, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a recunoscut procurorilor dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015.

Recurenții- pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu au încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar criticile formulate se subsumează pct. 8 al textului de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive și de respingere a acțiunii, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de casare sancționează pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Recurentul-pârât PÎCCJ a susținut că, anterior datei de 01.10.2016, nicio dispoziție legală nu reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea stabilită prin sentința recurată, critică ce corespunde cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, iar nu unei pretinse imixtiuni în atribuțiile puterii legislative. Ceea ce se critică în speță este interpretarea pe care instanța de fond a făcut-o cu referire la momentul de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON în calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților, apreciind că normele de salarizare permit luarea în calcul a acestei valori anterior datei de 01.10.2016, mai exact începând cu data de 09.04.2015, contrar susținerilor recurentului-pârât. Așadar, chestiunea disputată în cauză se circumscrie interpretării și aplicării legii la situația în speță, nefiind decelate elemente care să conducă la concluzia că instanța de fond s-a substituit autorității legislative, exercitând atribuții de legiferare.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri conțin aceleași argumente de nelegalitate, astfel încât instanța de control judiciar le va analiza în cadrul unui răspuns comun.

Argumentele din recurs se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurenții-pârâți au susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reține că deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, criticile recurenților-pârâți sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea de către procurorul general al acestui parchet a Ordinul nr. 897/22.05.2018, în cuprinsul căreia indemnizația de încadrare brută cuvenită procurorilor a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, la valoarea de 421,36 RON (mai ridicată decât cea solicitată prin acțiune), deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține că, la nivelul ordonatorului de credite Consiliul Superior al Magistraturii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, în urma pronunțării de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sentinței nr. 48/13.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, ca urmare respingerii recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârâtul PÎCCJ prin Ordinul nr. 322/2017, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursurilor declarate de pârâți.

În ceea ce privește argumentul emiterii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a Ordinului nr. 897/22.05.2018, prin care s-a recunoscut procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reține că această împrejurare confirmă nelegalitatea actului atacat, respectiv faptul că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost greșit luată în considerare la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților doar începând cu data de 01.10.2016.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.