ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 din 02.04.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare pentru perioada 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și pentru perioada 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la repararea prejudiciului creat reclamantei prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- în subsidiar, obligarea pârâților să procedeze la plata în favoarea sa a diferențelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Prin sentința civilă nr. 3590 din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită ordine de salarizare prin care să stabilească salariul reclamantei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanta în perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, dacă salariul i-ar fi fost stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In raport de emiterea Ordinului nr. 2536 din 21.12.2016, prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorate cu 18% s-a arătat că se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea creșterilor salariale de 10% pentru perioada ulterioară datei de 01.08.2016, ca lipsit de obiect.

Totodată, în raport de Ordinul nr. 332 din 27.01.2017 prin care, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 se impunea se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea creșterilor salariale de 18% și 7% (prevăzute de art. 1 din O.G nr. 3/2006) pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2016, ca lipsit de obiect.

Pe fondul cauzei s-a arătat că noile indemnizații de încadrare nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

De asemenea, s-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și creșterile salariale prevăzute de O.G nr. 3/2006 (7%), O.G nr. 10/2007 (18%) și O.G nr. 13/2008 (4%).

A mai susținut recurentul pârât că instanța de fond a ignorat principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Intimata- reclamantă nu a formulat intâmpinare la recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta este încadrată ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar salarizarea acesteia se stabilește prin ordin al procurorului general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/28.02.2018 la Cabinetul Procurorului General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a solicitat stabilirea salariului prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prev. de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Cererea reclamantei a fost respinsă prin răspunsul nr. x/05.03.2017 emis de procurorul șef al secției resurse umane din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a da curs cererii reclamantei este nejustificat raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 și care a intrat în vigoare la 09.04.2015.

A susținut, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acțiunea este rămasă parțial fără obiect in raport de emiterea Ordinelor nr. 2536/21.12.2016 și 332/27.01.2017.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere injustiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea ordinului colectiv și emiterea unui nou ordin de salarizare.

Înalta Curte constată că ordinele emise de pârât vizează doar parțial pretențiile reclamantei și deși au fost recunoscute drepturile salariale pentru o perioadă, prin sentința recurată s-a stabilit în sarcina pârâților și obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

În aceste condiții, înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, motiv pentru care va respinge recursul. Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susținerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanța constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea principiului neretroactivității legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 3590 din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.